Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 16948/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publica din data de 17.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. N. PENTRU CONTROLUL CAZANELOR INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA, SEDIUL ALES LA AV. C. T. și pe pârât . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 05.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 17.12.2014, iar după ce a deliberat, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.06.2014 sub număr unic de dosar_, reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. – C.N.C.I.R. SA a solicitat obligarea pârâtei . SRL la plata sumei de 4939,98 de lei, din care suma de 4030 de lei reprezintă contravaloarea serviciilor verificare tehnică și suma de 437,12 lei reprezintă dobândă legală, suma de 249,86 de lei reprezintă onorariul avocatului, suma de 200 de lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 15 lei reprezintă cheltuieli poștale și suma de 8 lei reprezintă raport ONRC.
În motivarea cererii, s-a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale, reclamanta procedând la întocmirea rapoartelor de inspecție tehnică și la emiterea facturilor fiscale, debitoarea neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a acestor sume.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 noul Cod de procedură civilă privind cererile de valoare redusă.
În probațiune reclamanta a depus în copie: modul de calcul al dobânzii legale penalizatoare, facturile nr._/14.03.2013, nr._/14.03.2013 și nr._/14.03.2013, extras ONRC, factura nr. 198/14.05.2014.
Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de 10.000 lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..
Analizând cererea de valoarea redusă prin prisma înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat relații comerciale de prestări servicii conform raportului de inspecție nr. 194/146 din 14.03.2013.
În baza acestor relații comerciale, reclamanta a emis facturile nr._/14.03.2013 în valoare de 1240 lei, nr._/14.03.2013 în valoare de 1240 lei și nr._/14.03.2013 în valoare de 1550 lei, care au fost acceptate la plată de către pârâtă prin semnarea și ștampilarea acestora. Aceste facturi au scadența la data de 29.03.2013.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
În aceste condiții, pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 zile de la data emiterii acestora.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtei, însă pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor menționate, astfel că în ce privește debitul de 4030 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În ce privește dobânda legală solicitată de reclamantă, instanța observă dispozițiile art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”
În baza dispozițiilor legale amintite, reclamanta este în drept să solicite dobânda legală, calculată potrivit OG nr. 13/2011 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul Civil, de la data exigibilității debitului de 4030, 29.03.2013 până la data formulării cererii..
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei sumei de 4030 de lei, reprezentând contravaloare servicii verificare tehnică, a sumei de 437,12 lei, reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenței facturilor și până la data de 06.05.2014.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta urmează să fie obligată către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 472,86 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxa judiciară de timbru și alte cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. – C.N.C.I.R. SA cu sediul in sector 4, București, ., ., . cu pârâta . SRL cu sediul in AGIGEA, . 2/1, J. C..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4030 de lei, reprezentând contravaloare servicii verificare tehnică, a sumei de 437,12 lei, reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenței facturilor și până la data de 06.05.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 472,86 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxa judiciară de timbru și alte cheltuieli.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 17.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. G. M. O.
Red jud. D.G./21.04.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/18.12.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... | Poprire asigurătorie. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








