Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9686/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9686/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 14777/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9686

Ședința publică din data de 25.09.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. E.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea .>, cu sediul în C., sr. V. P. nr. 16, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, și pe debitorul C. H., cu domiciliul în Cogealac, ., județul C., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Verificând competența, în temeiul art. 131 NCPC instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere general, material și teritorial.

În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează soluționarea prezentei cereri la 2 termene de judecată.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitate de creditoare, constatând că este legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei în conformitate cu disp. art.258 C.pr.civ. o admite astfel cum a fost formulată.

În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2014, creditorul S.C. C. S.A, în contradictoriu cu debitorul C. H. a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 3.434,29 lei reprezentând facturi neachitate (3.063,40 lei) și penalități de întârziere (370,89 lei) calculate până la data de 18.03.2014, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că între părți s-a încheiat Contractul de furnizare gaze naturale nr. 76/01.10.2009 având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale la locul de consum situat în Cogealac ., fiind emise facturi neachitate de către pârât.

În susținerea cererii a depus în copie Contractul de furnizare gaze naturale nr. 76/01.10.2009, lista facturilor, situația penalităților.

Debitorul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

În cursul procedurii pentru soluționarea cauzei a fost admisă la cererea creditorului proba cu înscrisuri.

Analizând cauza supusă soluționării în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele.

În părți s-au desfășurat raporturi juridice contractuale, conform înscrisurilor de puse de creditor la dosarul cauzei.

În temeiul obligațiilor asumate, creditorul a îndeplinit propriile obligații și a livrat mărfuri debitorului.

Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor Titlului IX din noul cod de procedură civilă, art. 1013 – 1024, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată și va fi admisă.

Potrivit art. 1013 NCPC:” (1)Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

(2)Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență.

(3)Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înțelege:

a)orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau local;

b)orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

(i)este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

(ii)se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a);

(iii)în componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

c)orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).”

În conformitate cu dispozițiile art. 1021 NCPC:” (1)În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.

(2)Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.

(3)Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părțile se înțeleg în acest sens.

(4)În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.

(5)Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, potrivit legii.”

Dovada existenței și temeiniciei pretențiilor creditorului părți s-a făcut cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și care nu au fost contestate de debitor.

Conform cap. III art. 1 din Contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr. . 76/01.10.2009, „obiectul contractului îl constituie prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat”, iar conform pct. V art. 3 alin. 2 „plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturi”, iar conform alin 3 „neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în termen de 15 zile de la data scadenței atrage perceperea de majorări de întârziere conform prevederilor din condițiile standard; nivelul majorării este de 0,10%”.

Potrivit art. 1018 alin. 3 NCPC debitorul este obligat să depună întâmpinare cel puțin cu 3 zile înaintea termenului de judecată, iar în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Debitorul nu a depus întâmpinare, iar instanța având în vedere și celelalte chestiuni invocate, reține că pretențiile creditorului prezintă o aparență vădită de temeinicie, aspect ce este de esența acestei proceduri judiciare speciale.

Concluzionând, instanța reține că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute 1013 NCPC, respectiv creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un înscris admis de lege, astfel încât urmează să admită cererea și să dispună emiterea ordonanței de plată pentru suma totală de 3.434,29 lei reprezentând facturi neachitate (3.063,40 lei) și penalități de întârziere (370,89 lei) calculate până la data de 18.03.2014, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.

În baza art. 453 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, debitorul va fi obligat, către creditor, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către creditor, .>, cu sediul în C., .. 16, jud. C., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, în contradictoriu cu debitorul C. H., cu domiciliul în Cogealac, ., județul C..

Somează debitorul, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorului suma totală de 3.434,29 lei reprezentând facturi neachitate (3.063,40 lei) și penalități de întârziere (370,89 lei) calculate până la data de 18.03.2014, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.

Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea ordonanței.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2014.

P. GREFIER

S. EMILIALAZĂR A.

Red. Jud.S.E.. / 06.10 .2014;

Tehnored. Grf. A.L. / 0610.2014 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 08.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9686/2014. Judecătoria CONSTANŢA