Pretenţii. Sentința nr. 3930/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3930/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 26550/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3930/2014

Ședința din data de 08.04.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant .> și pe pârât G. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 25.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 08.04.2014 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 02.10.2013, sub nr._, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. G., obligarea pârâtului la plata sumei de 1095,91 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă precum și dobânda legală calculată de la scadența facturilor până la data achitării integrale a debitului.

De asemenea reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă, în temeiul contractului încheiat la 05.12.2012, pentru care a emis facturi fiscale atașate cererii, din a căror contravaloarea pârâtul nu a achitat suma de 1095,91 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 noul Cod de procedură civilă privind cererile de valoare redusă.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.

Pârâtul nu a formulat răspuns la cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de art. 1029 alin. 4 C.proc.civ. și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”

Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de prestator, și pârâtul G. G., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile V. . nr._/05.12.2012.

În baza acestui contract, S.C. V. ROMÂNIA S.A. a emis facturile fiscale nr. VDF_/14.12.2012 pentru suma de 243,02 lei și nr. VDF_/14.01.2013, care pentru suma de 935 lei. Prima factură este scadentă în data de 28.12.2012 iar cea de-a doua în data de 28.01.2013.

Prin primul capăt de cerere, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. dorește valorificarea creanței rezultate din cele 2 facturi menționate mai sus, în cuantum total de 1095,91 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă, din suma totală de 1178,02 fiind scăzută suma de 70 lei, pe care debitorul a achitat-o anticipat și suma de 12,11 lei reprezentând penalizări.

În drept, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ.: „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”

În aceste condiții, pârâtul avea, conform dispozițiilor contractului, obligația să achite contravaloarea facturilor reprezentând prețul serviciilor de telefonie prestate acestuia.

Instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtei, însă pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus menționate, astfel că în ce privește debitul de 1095,91 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

În ce privește capătul de cerere privind dobânda legală, instanța reține că și acesta este întemeiat, pârâta datorând conform dispozițiilor art. 1 alin. 3, art. 2 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 dobândă penalizatoare de la data scadenței facturilor, așa cum a fost mai sus reținută.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1095,91 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF_/14.12.2012 și nr. VDF_/14.01.2013 precum și dobânda legală calculată de la scadenței facturilor până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. cu sediul în CONSTANTA, .-84, J. C. în contradictoriu cu pârâtul G. G. cu domiciliul în CONSTANTA, ., J. C..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1095,91 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF_/14.12.2012 și nr. VDF_/14.01.2013 precum și dobânda legală calculată de la scadența facturilor până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 08 aprilie 2014

Red. Jud. D.D.2ex/26.06.2014 / Emis 2 comunicări, la data de 27.06.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3930/2014. Judecătoria CONSTANŢA