Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5827/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5827/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 26155/212/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.5827
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale inlocuire amenda contraventionala acțiune formulată de petenta I. G. AL POLITIEI DE FRONTIERA - I. JUDETEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA CONSTANTA cu sediul în C., .,jud.C. în contradictoriu cu intimata I. F. domiciliat în Pitești, .,..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-au depus la dosarul cauzei din partea petentei înscrisuri conform cărora se face dovada insolvabilității intimatului.
În baza art.255.258C.proc.civ.instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri.
În baza art.394C.proc.civ.instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că:
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. petentul I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C. a solicitat instanței de judecată ca în temeiul art. 9 pct. 3 din OG 2/2001 să se dispună înlocuirea amenzii aplicate intimatului I. F. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/20.03.2009 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 500 lei, însa acesta nu și-a achitat amenda și nu există nici posibilitatea executării silite întrucât contravenientul nu figurează cu bunuri urmăribile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.
În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesele verbale și dovezi privind imposibilitatea de executare silită.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță si nu a formulat întimpinare.
Prin Sentința civilă nr. 4751/20.03.2012 instanța a respins sesizarea petentului pe motivul nedepunerii unor dovezi care să ateste starea de insolvabilitate a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, petentul a declarat recurs, astfel că prin Decizia civilă nr. 396/26.02.2014 a fost admis recursul, casată în tot sentința recurată și trimiterea acesteia la instanța de fond spre rejudecare. În fapt, instanța de control a apreciat că prima instanță a respins cererea dedusă judecății de petentul IPJ C., cu toate că cererea era promovată de I. Județean al Poliției de Frontieră, fiind încălcate normele de procedură legale.
Primind cauza spre rejudecare la Judecătoria C., aceasta a fost reînregistrată sub nr._ .
La dosarul cauzei, petentul a depus dovezi în ceea ce privește starea de insolvabilitate a contravenientului.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/20.03.2009 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 500 lei.
Conform adresei nr. F/_/16.09.2011 înaintată de SPIT Pitești către petentă, intimatul nu figurează cu bunuri sau venituri urmăribile, motiv pentru care nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a acestuia.
Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia, față de dispozițiile normative citate, instanța urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanța a avut în vedere salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C. cu sediul în C., .,jud.C., în contradictoriu cu intimatul I. F. domiciliat în Pitești, .,.,. și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/20.03.2009 cu sancțiunea prestării unei munci in folosul comunității de 20 de ore în favoarea unității administrativ – teritoriale a mun. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2014.
PreședinteGrefier
P. A. R. Selma Z.
RED:PAR/04.06.2014/4 ex.
Tehnoredact.S.Z./5.06.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,……………….
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4426/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9686/2014. Judecătoria... → |
|---|








