Cerere necontencioasă. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 27199/212/2011/a1*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 30 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. S.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în declarearea simulației, acțiune formulată de reclamant B. I., cu domiciliul în C., ., ., ., și domiciliul procesual ales în C., ., județul C., la Cabinet de avocat G. Matronica, în contradictoriu cu pârâta B. (fostă B.) R. A., cu domiciliul în C., ., ., și domiciliul procesual ales în C., ., nr. 41, ., și intervenienta forțată B. C., cu domiciliul în C., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 16.10.2014 și ulterior la 23.10.2014 și la 30.10.2014.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată modificată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.10.2011 sub nr._ 1, reclamanții B. (fostă B.) R. A. și B. D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. I., evacuarea acestuia din imobilul situat în C., ., ., . conviețuire și lipsă titlu.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâtul este tatăl și respectiv socrul acestora. Apartamentul descris mai sus a fost vândut reclamantei B. R. de către pârât și soția acestuia, numita B. C. prin contractul de vânzare cumpărare nr.779/17.06.2004. În prezent, în imobil locuiesc reclamanții împreună cu cei doi copii ai lor și cu pârâtul, care pe fondul consumului de alcool provoacă scandaluri soldate cu violențe verbale și fizice.
In drept, reclamanții au invocat dispozitiile art. 480 și art. 1073 Cod civil.
La data de 09.01.2012, pârâtul Buica I. a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesual active a reclamantului B. D., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltueli de judecată.
Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să se constate simulația contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 779/17.06.2004 la BNP G. G. și să se constate că adevărații proprietari ai apartamentului nr. 52 situat în C., ., . sunt pârâtul și soția sa B. C. – mama reclamantei B. R.. De asemenea, în baza disp. art. 57 din C., pârâtul a chemat în judecată și pe soția sa B. C..
In motivarea cererii reconvenționale, pârâtul B. I. a arătat că, la data de 17.06.2004, împreună cu soția sa B. C. a vândut fiicei lor - reclamanta-pârâtă B. R. A. (denumită în continuare reclamanta) apartamentul în cauză. Deși între el și soția sa în calitate de vânzători și reclamantă în calitate de cumpărător s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare în formă autentică, în realitate acest act aparent este simulat, între părți existând o convenție prin care au înțeles să ascundă realitatea, motivat de faptul că având salarii mici și având nevoie de bani pentru renovarea apartamentului nu puteau obține un credit de nevoi personale.
In drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 115, art. 119, art. 57, art. 111 din C., coroborat cu dispozițiile art. 1175 din C..
La termenul de judecată din data de 27.02.2012, reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională (f. 29) prin care au invocat în principal excepția inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii cererii pârâtului, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii în simulație, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege. Reclamanții au susținut că, pentru a ne afla în fața unei simulații este necesar să existe două acte și totodată actul secret, contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea actului aparent. Ori, părțile nu au încheiat două contracte și deși pârâtul încearcă să acrediteze ideea că este vorba de un contract deghizat, în sensul existenței unui contract de donație, în realitate un asemenea act nu există.
Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2012, instanța a disjuns cererea de chemare în judecată având ca obiect evacuare de cererea reconvențională având ca obiect acțiune în declararea simulației și s-a înregistrat un nou dosar pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ în care calitatea de reclamant o are B. I., iar pârâtă este B. R. A..
În dosarul nr._ 1, în baza art. 244 Cod proc.civ instanța a dispus suspendarea cauzei având ca obiect evacuare până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în declararea simulației.
La termenul de judecată din data de 01.10.2012 numita B. C. chemată în judecată de reclamantul B. I. în baza art. 57 Cod proc.civ. ca și persoană care ar putea să pretindă aceleași dreptui ca și reclamntul, a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat “note de ședință” prin care a arătat că nu este de acord cu demersul judiciar al soțlui său, precizând că nu dorește să aibă calitate de reclamant în acțiunea în declararea simulației, arătând că nu este real ce afirmă reclamantul pentru că părțile au încheiat conform voinței lor un act de vânzare cumpărare. A atașat la cerere hotărârea de divorț reprezentată de sentința civilă nr. 6991/23.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/212/2011 al Judecătoriei C..
La termenul din data de 28.05.2012, în baza art.167 C.proc.civ, instanța a incuviintat pentru ambele părți proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul, raspunsurile fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (f. 77-82) și proba testimoniala cu martorii E. S. M. și P. E., propuși de către reclamant și D. M., propus de pârâtă, depozițiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (f. 82, 83, 84).
La solicitarea instanței, Banca Transilvania a comunicat cu adresa nr. 3463/01.03.2013 că titularul exclusiv al contului în care a fost virată suma ce a reprezentat creditul acordat de bancă pârâtei B. R. (fostă B.) în baza contractului de credit ipotecar nr. 525/17.06.2004 a fost numita B. C., neexistând alte persoane împuternicite pe cont.
Instanța reține că prin întâmpinarea formulată de pârâtă la cererea reconvențională a fost invocată excepția inadmisibilității, însă instanța a calificat această excepție ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată odată cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 5103/08.04.2013, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând următoarele:
La data de 17.06.2004, între reclamantul B. I., soția acestuia B. C. (în prezent, fosta soție), în calitate de vânzători și pârâta B. R. A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat la BNP G. G. sub nr. 780/07.06.2004, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în C., ., .. Pretul contractului a fost determinat prin contract si primit de reclamanți, conform mențiunilor contractuale la momentul incheierii actului.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare (f. 89-90) reiese că prețul vânzării a fost de_ lei ROL, echivalentul în lei a 11.200 USD, prețul fiind achitat de către pârâta cumpărătoare astfel: 2.800 USD din surse proprii, iar suma de 8.400 USD s-a virat prin cont bancar acordat de Banca Transilvania – Sucursala C. în contul comun al vânzătorilor deschis la această bancă, sumă pe care vânzătorii au declarat că au primit-o în întregime de la cumpărătoare, până la data autentificării actului, dată la care cumpărătoarea a intrat în stăpânirea de drept și de fapt asupra bunului imobil.
Astfel, din conținutul contractului, rezultă că pârâta-cumpărătoare a achitat în întregime reclamantului-vânzător și soției acestuia B. C. suma de_ USD, până la data autentificării înscrisului, pentru imobilul cumpărat, că părțile au luat la cunoștință de prevederile art. 6 din OG nr. 12/1998 și Legea nr. 87/1994, potrivit căreia în situația în care părțile s-au înțeles printr-un act ascuns să plătească un preț mai mare decât cel menționat în actul autentic, ambele acte, adică cel ascuns cât și cel autentic sunt nule și au declarat că, înainte de semnarea actului au citit conținutul acestuia, constatând că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de părți, de comun acord.
Așa cum s-a arătat, reclamantul solicită să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.780/07.06.2004 la BNP G. G. și să se constate existența unui act juridic secret care modifică natura juridică a actului, fiind o donație deghizată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1175 Cod civil.
În funcție de scopul concret al actului aparent și de relația în care acesta se găsește cu un act secret, simulația se poate realiza prin trei procedee și anume: prin fictivitate, prin deghizare totală sau parțială și prin interpunere de persoane. În speță, reclamantul a invocat simulația prin fictivitate, procedeu prin care părțile disimulează complet realitatea, stabilind în actul secret că actul aparent nu va produce niciun efect juridic.
Simulatia este operatiunea juridică cu caracter complex, existența ei presupunând prezența unor condiții specific, ce implică existenta concomitentă a doua contracte, actul public, respective contractul simulat prin care se creează o anumită aparenta juridică ce nu corespunde realitatii si actul secret, respectiv contraînscrisul care corespunde voinței părtilor. Intotdeauna actul secret trebuie sa fie anterior sau cel mult concomitent celui public.
Pentru aceasta, reclamantul trebuie să dovedească faptul că mai înainte sau concomitent cu actul aparent a fost încheiat și un act secret, care a consemnat adevărata natură a operațiunii juridice încheiate.
Proba actului secret se face, de regulă, printr-un contraînscris. Prin excepție de la această regulă, contraînscrisul nu este necesar când există un început de dovadă scrisă, când actul a fost întocmit prin fraudă, dol sau violență precum și atunci când părțile se află în imposibilitate fizică sau morală de preconstituire a înscrisului.
Având în vedere raporturile de rudenie dintre părți – așa cum s-a arătat, pârâta-cumpărătoarea este fiica vânzătorului reclamant, natura acestor relații poate fi apreciată ca o imposibilitate morală pentru întocmirea unui înscris, astfel că a fost încuviințată dovedirea cu martori, a existenței actului secret.
Între reclamant și pârâtă, numai contractul secret produce efecte juridice în măsura în care privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă. Prin act secret, în sensul textului de lege invocat, nu trebuie să se înțeleagă înscrisul doveditor ci convenția părților, care trebuie să fie anterioară sau concomitentă actului aparent.
Potrivit art. 1175 Cod civil, actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și între succesorii lor universali. Așa fiind, între părți numai contractul secret (contraînscrisul) produce efecte, în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă.
În situația unui contract aparent care poate fi fictiv, temei invocat de reclamant în susținerea cererii, părțile disimulează total realitatea, creând aparența existenței unui contract care în realitate nu există.
În principiu, prin acțiunea în simulație nu se urmărește desființarea actului secret, constatarea sau pronunțarea nulității simulației, simulația prin ea însăși este valabilă sancțiunea ei nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea față de terți a actului secret. Deci, actul secret va fi menținut și va produce efectele sale în toate acele situații când a fost încheiat valabil. Contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voința reală a părților, până în momentul în care se dovedește contrariul.
Din analiza textelor legale se desprinde ideea că proba simulației se face diferit, după cum actul secret este invocat de către una dintre părțile contractante, de către succesorii lor universali și cu titlu universal sau de către un terț, fie el terț absolut devenit interesat să probeze simulația, fie creditor. Intre părțile contractante, proba simulației se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice.
Astfel, practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, a statuat că, atunci când forma cerută de lege pentru însăși existența actului real este înscrisul sub semnătură privată sau înscrisul autentic, acesta nu poate fi dovedit, în raporturile dintre părți, decât printr-un contraînscris care ar modifica sau combate actul aparent. In esență, este vorba de regula de drept comun în materie probatorie care interzice între părți proba existenței unui act juridic petrecut între părți sau împotriva conținutului unui act juridic constatat prin înscris, în orice alt mod decât prin înscris.
In speță nu sunt incidente dispozițiile privind simulația, lipsind condiția esențială: contraînscrisul.
Deși instanța a încuviințat pentru părți proba testimonială, reclamantul nu a facut dovada existenței unui început de dovada scrisă, din declarația martorului E. S. M. (f. 82) coroborată cu declarația martorei D. M. (f. 83) propuși de reclamant rezultă că reclamantul și soția acestuia B. C. au vândut fiicei lor apartamentul pentru a lua bani de la bancă necesari renovării apartamentului și a unei case bătrânești moștenită de reclamant. Martorii audiați în cauză - propuși de reclamant - arată că intenția părților nu ar fi fost aceea de a se opera un transfer real de proprietate, astfel că prețul vânzării nu a fost achitat, aceste din urmă mențiuni sunt însă contrazise de conținutul contractului încheiat în fața notarului, în care se menționează faptul că prețul a fost achitat la data autentificării.
Mai mult, chiar numita B. C. având calitate de vânzător alături de reclamant, chemată în judecată de acesta în baza art. 57 din C. a precizat prin notele scrise depuse la dosar că nu-și însușește demersul judiciar al fostului soț și că intenția părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței fondului, arătând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit invocarea unei donații deghizate, în condițiile în care el a susținut aparența actului de vânzare-cumpărare, iar fosta soție a infirmat donația deghizată; afirmațiile fostei soții referitoare la încheierea contractului de vânzare cumpărare și achitarea prețului nu sunt reale; intenția reală a părților și existența simulației au fost dovedite prin declarațiile martorilor și răspunsul pârâtei la interogatoriu, raporturile de rudenie dintre părți împiedicând existența unei convenții scrise; în mod greșit a reținut instanța de fond că prețul a fost achitat, față de înscrisurile existente la dosar; prețul menționat în contract nu corespunde valorii reale a apartamentului și a fost stabilit numai în vederea taxării.
Prin decizia civilă nr. 327/20.03.2014, Tribunalul C., secția I civilă a admis recursul promovat de către recurentul reclamant și a casat sentința fondului, cu trimiterea spre rejudecare, cu constatarea că, în situația în care într-un proces se pune în discuție valabilitatea sau stabilirea naturii juridice a unei convenții, este necesar ca hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să-și extindă efectele față de toate părțile contractante, hotărârea obținută numai împotriva unora dintre părțile contractante neputând să-și extindă efectele asupra părții din contract care nu a fost parte în proces și nu a beneficiat de contradictorialitate și de dreptul la apărare.
Prin formele clasice de intervenție, voluntară sau forțată, a terțelor persoane în procesul civil, consacrate ca atare de legea de procedură civilă, acestea devin părți în proces, cu toate drepturile și obligațiile procesuale ce revin unei părți. Este de la sine înțeles că dobândind calitatea de parte, hotărârea judecătorească îi cuprinde în sfera efectelor autorității lucrului judecat.
Prin formele comune de intervenție forțată a unei terțe persoane în procesul civil, cum este și cazul chemării în judecată a altor persoane - art. 57-63 din C. - terțul devine parte în proces independent de propria voință, la inițiativa uneia sau a celor două părți originare aflate în judecată. Această formă de participare a terților la activitatea judiciară conferă părților principale, în scopul preîntâmpinării unui litigiu viitor, posibilitatea de a solicita introducerea în proces a celor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.
În speță, demersul judiciar are ca finalitate constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.779/17.06.2004, încheiat între reclamantul Buiucă I. și soția acestuia Buiucă C., în calitate de vânzători și pârâta B. (fostă Buiucă) R.-A., în calitate de cumpărătoare.
După disjungerea și înregistrarea separată a cererii reconvenționale privind simulația, la termenul de judecată din data de 17.09.2012, reclamantul prin apărător a arătat că are calitate de reclamant în cauză și Buiucă C., iar instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală.
În ședința publică din 01.10.2012, instanța de fond a luat act de prezența numitei Buiucă C. și de notele scrise prin care aceasta a declarat că nu-și însușește demersul judiciar al reclamantului și nu dorește să aibă calitate de reclamant în cauză, dar nu a dispus în niciun fel în privința ei prin încheierile de ședință ulterioare sau prin hotărârea finală, ceea ce înseamnă că, nu a fost desăvârșită cercetarea fondului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cât și a directivelor de casare, instanța de rejudecare reține următoarele:
În primul rând, având în vedere și lipsa unor mențiuni exprese în decizia civilă nr. 327/20.03.2014 a Tribunalului C. în ceea ce privește legalitatea administrării probatoriilor la primul fond, instanța de rejudecare reține că, acestea au fost administrate în condițiile reglementate de prevederile C., motiv pentru care la pronunțarea soluției se va avea în vedere probatoriul deja administrat la primul fond, pe care instanța urmează să-l reaprecieze, inclusiv prin prisma elementelor noi furnizate de către probele administrate în rejudecare, respectiv interogatoriul administrat intervenientei forțate B. C. coroborat cu declarația martorei propusă de către reclamant, numita G. M..
Astfel, în ceea ce privește proba simulației, doctrina a statuat că aceasta se face diferit, după cum este invocată de către părțile contractante sau de către terțele persoane interesate.
Având în vedere că, în prezenta cauză simulația a fost invocată de către una dintre părțile contractante, respectiv de către unul dintre semnatarii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.780/07.06.2004 la BNP G. G., proba simulației, respectiv a existenței și a conținutului actului secret, se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice. În cazul în care valoarea contractului este mai mare de 250 lei, dovada existenței și conținutului actului secret se poate face numai printr-un înscris conform art. 1191 C. civ. sau prin început de dovada scrisă completat cu martori. Ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, chiar dacă aceasta nu este cerută pentru valabilitatea sa, dovada existentei si cuprinsului actului secret se poate face numai printr-un înscris, deoarece art. 1191 alin 2 C. civ. dispune că nu se va primi niciodată o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.
S-a mai statuat că, actul secret, respectiv contraînscrisul trebuie sa existe în mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, întrucât inexistența actului secret ca instrumentum reprezintă o problemă de probatoriu și nu o condiție pentru exercitarea acțiunii în declararea simulației.
Astfel fiind, instanța a admis proba testimonială în dovedirea voinței reale a semnatarilor contractului de vânzare cumpărare, respectiv pentru probarea existenței caracterului simulat al actului public.
În acest sens, declarația martorei propusă de către pârâtă (f. 84, primul fond) conform căreia intenția reală a părților a fost aceea a înstrăinării efective a imobilului apartament în scopul efectuării unor îmbunătățiri atât asupra imobilului, cât și asupra unei case bătrânești nu este contrazisă, în principiu, nici de afirmațiile martorilor propuși de către reclamant care, deși au acreditat ideea că, transferul proprietății nu a fost real, cu toate acestea, au admis că nu știu dacă s-a plătit ori nu prețul, dar și că, soții vânzători au intenționat pe această cale obținerea unui credit în scopul renovării apartamentului; cu alte cuvinte, instanța apreciază că aceștia au urmărit un folos de natură patrimonială, specific unei tranzacții cu titlu oneros.
Față de această situație de fapt, nu se poare reține că, nu a existat un preț al vânzării, ceea ce rezultă și din interogatoriul luat intervenientei forțate B. C. (f. 21-25, al doilea fond). Astfel, răspunsurile la întrebările 5-7 ale interogatoriului, potrivit cărora vânzătoarea B. C. a primit suma de 2800 dolari în numerar și diferența de 8400 dolari prin transfer bancar se coroborează cu înscrisurile de la dosar, context în care instanța apreciază că, în schimbul înstrăinării apartamentului, vânzătorii au primit un preț. Astfel că, nu se poate reține fictivitatea contractului de vânzare cumpărare invocată de către reclamantul B. I., întrucât indiferent de scopul vânzării imobilului – acela al obținerii unei sume de bani pentru renovarea aceluiași imobil, al altui imobil (casa bătrânească) - primirea unei sume de bani confirmă caracterul oneros al tranzacției. Ori, simulația deghizată sub forma fictivității actului public implică existența unui contraînscris sau, în lipsa acestuia ca instrumentum, existența unei voințe reale a părților din care să rezulte că actul public nu produce niciun efect, respectiv nu operează un transfer reciproc al proprietății: proprietatea unui imobil în schimbul transferului corelativ al unei sume de bani.
Martorii audiați în cauză au declarat că, deși nu cunosc în concret dacă s-a plătit un preț, apartamentul a fost renovat ulterior înstrăinării, cu banii primiți de la pârâtă, urmare obținerii unui credit bancar. Instanța apreciază că primirea unei sume de bani nu poate induce ideea lipsei intenției de înstrăinare, chiar dacă prețul a fost unul modic, atâta vreme cât, cu singura condiție să nu fie derizoriu – ceea ce nu este cazul în speță – prețul vânzării se poate situa și sub valoarea de piață, îndeosebi în tranzacțiile perfectate între rude.
Cu privire la existența și plata unui preț al vânzării, instanța mai observă că, răspunsurile reclamantului la interogatoriul propus de către pârâtă nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, respectiv susținerile conform cărora nu a primit niciun ban sunt contrazise de extrasul bancar emis de către Banca Transilvania și de însăși mențiunile contractului de vânzare-cumpărare, potrivit cărora prețul vânzării a fost de_ lei ROL, echivalentul în lei a 11.200 USD, prețul fiind achitat de către pârâta cumpărătoare astfel: 2.800 USD din surse proprii, iar suma de 8.400 USD, prin virament bancar, în contul vânzătorilor deschis la această bancă, sumă pe care vânzătorii au declarat că au primit-o în întregime de la cumpărătoare, până la data autentificării actului, dată la care cumpărătoarea a intrat în stăpânirea de drept și de fapt asupra bunului imobil. Deși s-a susținut prin notele scrise depuse la dosar de către reclamant că, suma a fost virată exclusiv în contul intervenientei forțate, aceasta nu prezintă relevanță în raporturile dintre cei doi vânzători, la acea vreme soți, indiferent de regulamentele băncii. Altfel, un regulament bancar nu poate opera în contra prezumției de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Cu privire la afirmația conform căreia nu s-a achitat vreo sumă de bani de către niciuna dintre părți, notarul doar luând act de voința exprimată a părților, neștiind voința reală, precum o relevă și declarația martorei G. M., instanța observă că, niciunul dintre martorii audiați nu a statuat cu certitudine asupra inexistenței unui preț, aceștia afirmând fie că „nu știu”, fie „nu cred” că s-a primit vreun preț.
În sfârșit, instanța reține că prezintă relevanță în cauză însăși atitudinea uneia dintre părțile semnatare ale contractului de vânzare cumpărare, respectiv manifestarea de voință a vânzătoarei B. (M.) C..
Deși contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 780/07.06.2004 a fost încheiat, pentru partea vânzătoare, de două persoane, din punct de vedere juridic vânzătorii reprezintă o singură parte contractantă, sens în care manifestarea lor de voință trebuie să concorde. Ori, în pofida afirmațiilor reclamantului, chiar cu luarea în calcul a calității intervenientei B. (M.) C., de fostă soție a reclamantului, cu toate acestea, interogatoriul administrat acesteia se coroborează cu celelalte probe, din care rezultă că, în fapt, cei doi soți au intenționat să scoată apartamentul din proprietatea acestora și să-l cedeze fiicei lor, în schimbul unei sume de bani. Nu prezintă prin urmare relevanță faptul că, soții vânzători au continuat să rămână în apartament ori dacă banii au fost utilizați pentru renovarea apartamentului ori în alte scopuri, atâta vreme cât, date fiind legăturile de familie, pârâta a decis să nu dispună evacuarea imediată a propriilor părinți din imobil.
Astfel fiind, reclamantul nu a reușit să probeze existența unei voințe secrete a tuturor părților semnatare ale actului de înstrăinare, în sensul caracterului fictiv al contractului public, motiv pentru care instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta B. R. A., ca neîntemeiată.
Cât privește cererea de chemare în judecată a intervenientei forțate B. C., în fapt, prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate anterior disjungerii, pârâtul reclamant B. I. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 57 din C., chemarea în judecată a fostei sale soții, B. C.. Prin notele scrise primite în ședința din data de 01.10.2012, aceasta a declarat că nu este de acord cu demersul judiciar al soțului și că, în realitate, toate părțile au intenționat înstrăinarea efectivă a imobilului, pe care ulterior reclamantul a negat-o pe fondul consumului de alcool, ceea ce a determinat schimbarea atitudinii sale față de familie.
Potrivit art. 57 din C., oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.
(3)Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.
Conform art. 58 din C., cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.
Astfel fiind, chiar dacă persoana chemată în judecată de către reclamant poate pretinde aceleași drepturi ca și el, având în vedere că legea conferă independență procesuală intervenientului forțat, precum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 58 din C., cel chemat în judecată pe această cale poate să susțină ori, dimpotrivă, să nege poziția reclamantului în raportul de drept dedus judecății.
În prezenta cauză, intervenienta principală B. C. a infirmat susținerile reclamantului, iar poziția sa procesuală, manifestată și cu prilejul interogării în fața instanței susține apărările pârâtei, în sensul în care voința reală a părților a coincis cu voința rezultată din cuprinsul actului de vânzare cumpărare nr.780/07.06.2004.
Prin urmare, instanța va respinge și cererea formulată de către reclamantul B. I., în contradictoriu cu intervenientul forțat B. (M.) C., întemeiată pe dispozițiile art. 57 din C., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. I., cu domiciliul în C., ., ., și domiciliul procesual ales în C., ., județul C., la Cabinet de avocat G. Matronica, în contradictoriu cu pârâta B. (fostă B.) R. A., cu domiciliul în C., ., ., ., și domiciliul procesual ales în C., ., nr. 41, ., județul C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de către reclamantul B. I., cu domiciliul în C., ., ., ., și domiciliul procesual ales în C., ., județul C., la Cabinet de avocat G. Matronica, în contradictoriu cu intervenientul forțat B. (M.) C., cu domiciliul în C., ., ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2014.
P., GREFIER,
O. M. S. E. M.
Cf.disp.art.426 al.4 C.pr.civ.semneaza
Grefierul șef al sectiei civile
Ț. M.
Red. Jud. O.M.S. 26 Ianuarie 2015
Tehnored. Grf. E.M. 03 Noiembrie 2014/ 5 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Fond funciar. Sentința nr. 7824/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 261/2014. Judecătoria... → |
|---|
