Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7298/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7298/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 28035/212/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 7298

Ședința publică din data de 26.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. E.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE, cu sediul în C., .. 14 A, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_ și pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari ., cu sediul în C., . nr. 53, .. B, ., cod fiscal_, având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G. N. pentru reclamantă, conform delegației nr. 80/25.06.2014, lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul reclamantei depune delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat. De asemenea solicită să se ia act că a fost comunicat interogatoriul către pârâtă, însă aceasta nu a înțeles să depună răspunsul, conform dispozițiilor 225 C.pr.civ.

Instanța ia act că pârâta deși a fost citată cu mențiunea de a depune răspunsul la interogatoriu, restituindu-se și dovada de citare în acest sens, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care dispune aplicare disp. art. 225 C.pr.civ. De asemenea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În conformitate cu disp. art 150 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ creditoarea R. Autonomă Județeană de Distribuție a Energiei Termice C. a chemat in judecata pe debitoarea Asociația de Proprietari . solicitand instanței emiterea ordonantei cuprinzănd somatia de plata pentru urmatoarele sume:

-_,31 lei –contravaloarea facturilor fiscale aferente perioadei 31.03._12;

-1177,92 lei- penalități de întârziere conform clauzei penale din contractul de furnizare;

-39,30-taxă de timbru și timbru judiciar;

În susținerea cererii arată că între RADET în calitate de furnizor și debitoare în calitate de consumator s-a încheiat un contract de furnizare a energiei termice sub formă de apă caldă menajeră și căldură. Se arată că potrivit clauzelor contractuale precum și dispozițiilor legale în materie neachitarea de către utilizator în termen de 15 zile de la data scadenței a facturilor emise de regie atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Precizează că ,în speță, creanță întrunește condițiile prevăzute de art. 1 din OG 5/2001 precum și faptul că penalitățile de întârziere au fost calculate conform clauzei inserate în contract.

În drept invocă disp art. 1270,1272 Noul cod. Civil, Legea 325/2006, Ordinul 91/2007, Legea 51/2006 actualizată, OG 5/2001 .

Pentru dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Prin precizările depuse în ședința publică din 18.02.2013, reclamanta a precizat cuantumul pretențiilor solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

-_,31 lei –contravaloarea facturilor fiscale aferente perioadei 31.03._12;

-4428,29 lei- penalități de întârziere conform clauzei penale din contractul de furnizare.

Totodată, s-a solicitat judecarea cauzei pe calea dreptului comun, încuviințată de instanță în ședința publică din 18.02.2013.

Prin s.c. nr. 5337/11.04.2013 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea și obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de_,31 lei- reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate conform facturilor emise în perioada 31.03._12 și 4428,29 lei –penalități de întârziere conform facturilor emise în perioada 31.01._12.

Împotriva acestei sentințe pârâta a formulat recurs pârâta cu motivarea că în cauză nu a fost legal citată.

Prin decizia civilă nr. 20/09.01.2014 a Tribunalului C. s-a admis recursul pârâtei.

După casarea cu trimitere spre rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.01.2014 sub nr._ .

Față de limitele casării, instanța a dispus citarea pârâtei în C., . nr. 53, ., ..

La termenul de azi, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanțăpentru a-și formula apărări.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În data de 09.02.2007 între RADET Constanta si Asociația de Proprietari .-a încheiat Contractul de furnizare a energiei termice nr. 236.

Conform art. 102 al.1 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În consecință, raportat la data încheierii contractului dintre părți, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864.

Potrivit art. 969 c.civ conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar conform art. 970 al.2 ele obliga nu numai la ceea ce este expres . toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa.

Potrivit art. 1073 creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare.

Potrivit art. 38 din Legea 325/2006 utilizatorii de energie termică au, în principal, următoarele obligații:

a) să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006;

Conform art. 41 al.10 din Legea 51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.

În cauză reclamanta a depus la dosar facturile emise, însușite de pârâtă. Deși s-a comunicat acesteia interogatoriul propus de reclamantă, aceasta nu a comunicat răspunsul, aspect ce urmează a fi socotit de instanță ca un început de dovadă, în folosul reclamantei, conform art. 225 c.p.civ,care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar.

Deși legal citată, pârâta nu a făcut dovada achitării debitului.

Pentru considerentele arătate, instanța constată că cererea formulată este întemeiată, astfel că urmează să o admită, astfel cum a fost precizată, și să oblige pe pârâtă la plata debitului și a penalităților de întârziere.

În baza art. 274 c.p.civ, constatând culpa procesuală a pârâtei, urmează să dispună obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 2144 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA cu sediul în C., .. 14 A, J. C., cu nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 53, ., J. C., cod fiscal_, astfel cum a fost precizată.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a următoarelor sume:

-_,31 lei- reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate conform facturilor emise în perioada 31.03._12.

-4428,29 lei –penalități de întârziere conform facturilor emise în perioada 31.01._12.

-2144 lei-cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2014.

P. GREFIER

S. EMILIALAZĂR A.

Red. Jud.S.E.. / 27.06.2014;

Tehnored. Grf. A.L. / 27.06.2014 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 04.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7298/2014. Judecătoria CONSTANŢA