Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 371/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 371/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 27008/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr. 371
Ședința publică din data de 16.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u., formulată de creditoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ..14.A, județ C. în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Localitatea C., Al.Hortensiei nr.8, .,..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru societatea creditoare consilier juridic D. Dardac cf.delegației depuse la dosar, lipsă societatea debitoare.
Prezenta cerere s-a timbrat cu taxă timbru în cuantum de 200.00 lei cf.chitanței nr._/26.11.2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele cod procedură civilă.
Reprezentanta societății creditoare depune la dosar delegație de reprezentare, chitanța nr._/26.11.2013 prin care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 200 lei și arată că nu are alte cereri și probe de formulat.
În temeiul art. art.392 Cod de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta societății creditoare solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, obligarea societății debitoare la plata sumei de 3247,20 lei reprezentând facturi fiscale pentru perioada 31.03._12; 30.11.2012 – 30.04.2013 și la suma de 220,76 lei reprezentând penalități de întârziere.Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de societatea creditoare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata sub nr._ reclamanta R. A. de Distribuire a Energiei Termice in contradictoriu cu parata S.C. A. A. S.R.L., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plata prin care sa se dispuna obligarea debitorului paratei la plata sumei de 3.467,96 lei compusa din: 3.247,20 lei reprezentând facturi fiscale însușite de către debitor prin semnătura si necontestate in perioada 31.03._12; 30.11._13 ; 220,76 lei reprezentând penalități de intarziere, prevazute in facturi fiscale insusite prin semnătura si necontestate,penalitati aferente perioadei 30.04.2012;30.11._13, cu cheltuieli de
judecata efectuate in cauza .
In fapt, intre RADET CONSTANTA, in calitate de furnizor si S.C. A. A. S.RL, in calitate de utilizator (consumator) s-a încheiat convenția de facturare individuala nr. 82/20.01.2012, anexa a contractului de furnizare a energiei termice sub forma de apa calda menajera si căldura cu nr.3549/31.05.2010, pentru spațiul situat in Constanta, bld. Tomis, nr. 305, ., .>
Conform art.1014 din CNPC cu somația nr.9960/19.06.2013 debitorul a fost somat ca in termen de 15 zile de la data primirii acesteia,sa achite c/valoarea debitelor înregistrate.
In cadrul serviciului public de alimentare cu energie termica, atât conduita furnizorului cat si utilizatorului (consumatorului) este stabilita imperativ si nu se poate deroga de la ea, conf. art. 11 Cod civil.
In drept, isi întemeiaza actiunea pe disp. art. 1270,1272 ali.2 Noul Codul civil, Legea 325/2006, Ordinul 91/2007, Legea 51/2006 actualizata si art 1013 si următoarele din NCPC.
In dovedirea acțiunii înțelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri, si anume: Contractul de furnizare a energiei termice încheiat intre RADET CONSTANTA si S.C. A. A. S.R.L., Somația expediata debitorului, prin executor judecătoresc/scrisoare recomandata cu confirmare de primire, Listing al facturilor emise si al penalităților, Copii ale facturilor emise si neachitate.
Din analiza actelor dosarului instanța retine ;
Intre RADET CONSTANTA, in calitate de furnizor si S.C. A. A. S.Rl.in calitate de utilizator (consumator) s-a încheiat convenția de facturare individuala nr. 82/20.01.2012, anexa a contractului de furnizare a energiei termice sub forma de apa calda menajera si căldura cu nr.3549/31.05.2010, pentru spațiul situat in Constanta, bld. Tomis, nr. 305, ., .> Potrivit dispozițiilor acestui contract, a prevederilor art. 38 lit. a din Legea 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termica,art. 254 lit. a din Ordinul nr.91/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunala pentru aprobarea Regulamentului cadru al serviciului public de alimentare cu energie termica, art.41 alin.4 lit. c precum si art. 41 alin. 10 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, utilizatorii (consumatorii) au obligația de a achita facturile emise de furnizor, in modalitatea convenita prin contractul de furnizare a energiei termice.
De asemenea, in conformitate cu art. 1270 cod civil „contractul valabil încheiat au putere de lege intre părțile contractante". Art. 1.272 alin.2 Cod civil prevede ca el „ obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmările pe care practicile statornicite intre părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui. ele obliga nu numai la ceea ce este expres intransele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației". Drepturile si obligațiile născute din furnizarea acestui serviciu public sunt reglementate la nivelul legii, conturând un contract de adeziune, pentru care legea stabilește drepturile si obligațiile furnizorului, dar si pe cele ale beneficiariilor acestor servicii.
Se retine ca reclamanta RADET Constanta a furnizat energie termica pentru incalzire si apa calda de consum, iar debitorul - parat S.C. A. A. S.Rl. avea obligatia sa efectueze plata acestei prestații.
Conform clauzelor contractuale precum si a dispozițiilor legale in materie, in vigoare, neachitarea de către utilizator (consumator) in termen de 15 de zile de la data scadentei facturilor emise de regie atrage penalități de întârziere, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare .
Având in vedere ca in conformitate cu disp. art.1013 NCPC, prevederile prezentului titlu se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, constatat printr-un inscris insusit de părți prin semnatura ori in alt mod admis de legei" iar creanța a cărei realizare se solicita întrunește condițiile legale cerute de actul normativ mentionat anterior, instanta dispune admiterea cererii si obligarea debitoarea la plata sumei de 3.467,96 lei, din care 3.247,20 lei reprezintă contravaloarea facturilor de furnizare a energiei termice emise de regia creditoare insusite de către debitor prin semnătura si necontestate in perioada 31.03._12; 30.11._13, a sumei de 220,76 lei penalități de întârziere, prevăzute in facturi fiscale insusite prin semnătura si stampila si necontestate, penalitati aferente perioadei 30.04.2012; 30.11._13, calculate pentru debitoare, conform clauzei penale din contractul de furnizare a energiei termice,
Reținând culpa procesuala a paratei, obliga parata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, formulată de creditoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ..14.A, județ C. în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Localitatea C., Al.Hortensiei nr.8, .,., județ C..
Obligă debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanței suma de 3.247,20 lei reprezentând contravaloarea energie termică pentru perioada 31.03._12; 30.11._13 și suma de 220,76 lei reprezentând penalități de întârziere .
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/11.03.2014
Dact.D.L./ex.4/12.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3821/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








