Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 7584/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ NR

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 12.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C., acțiune formulată de contestatoarea ., cu sediul în T., .. 3, J. T. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Constanta, .. 5, J. C. și cu sediul ales la avocat C. T. în Constanta, .. 177A, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Prin Serviciul Registratură s-a depus de către contestatoare cerere de renunțare la judecată și de către B. B. I. dosarul de executare nr 979/2013.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare se constată lipsa părților.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată a contestatorului.

După rămânerea în pronunțare, însă înainte de terminarea ședinței de judecată s-a prezentat pentru intimată reprezentant convențional – avocat C. T..

Instanța îi comunică măsurile dispuse.

Reprezentantul intimatei precizează că este de acord cu cererea de renunțare la judecată. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că pârâta a efectuat cheltuieli cu angajarea apărătorului ales, care a depus și întâmpinare. Depune în copie factura . CLT nr 24/01.09.2014 și extras de cont nr 62 emis de BRD Groupe Societe Generale.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., contestatoarea . formulat contestație la executare împotriva încheierilor executorului judecătoresc nr 86/18.02.2014 și nr 102/26.02.2014 în dosarul de executare silită nr 979/2013 al B. B. I., solicitând: anularea parțială a încheierii nr 86/18.02.2014 emisă B. B. I. cu privire la suma de 350.823,75 lei, reprezentant onorariu avocat aferent executării silite și anularea parțială a încheierii nr 102/26.02.2014 cu privire la suma de 351.798,36 lei, reprezentând onorariu avocat aferent executării silite.

Cererea a fost legal timbrată prin achitarea de către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 cu chitanța . nr_ PJ/24.03.2014.

In motivarea cererii, contestatoarea a arătat faptul că încheierea nr 86/18.02.2014 nu a fost comunicată debitoarei, aceasta luând cunoștință despre existența ei din cuprinsul încheierii nr 102/26.02.2014. Cu privire la componența cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul avocațial, apreciază că este exagerată și nerezonabilă în raport cu disp art 451 al 2 Cod Procedura Civila.

In drept, reclamanta a invocat disp art. 669 al 3 pct 3 și alin 4 teza II Cod Procedura Civila și disp art 451 al 2 Cod Procedura Civila.

În susținerea cererii a depus, în copie conformă cu originalul, somația de plată nr 103/26.02.2014, încheierea nr 102/26.02.2014, somația de plată nr 15/26.02.2014 și încheierea nr 102/26.02.2013, emise de B. B. I. în dosarul de executare nr 979/2013.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 08.05.2014.

Prin serviciul registratură, la data de 08.10.2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cererea de renunțare la judecată.

Având în vedere cererea de renuntare la judecată formulată de contestatoare și dispozițiile art. 406 Cod proc. civ., conform cărora :(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă”, instanța urmează să ia act de aceasta cerere.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art 406 alin 3 C proc civ, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea paratului, il va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care pârâtul le-a făcut. Pe cale de consecință, se va obliga contestatoarea la plata către intimatul . a sumei de 6200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constand în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea contestatoarei ._, CUI RO_, cu sediul în T., .. 3, J. T., la judecata cererii.

Obligă contestatoarea la plata către intimatul .,J_, CUI RO_, cu sediul în Constanta, .. 5, J. C. și cu sediul ales la avocat C. T. în Constanta, .. 177A, ., ., a sumei de 6200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red jud MF:14.11.2014

Tehnored gref MB: 14.11.2014

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CONSTANŢA