Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 18708/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publica din data de 17.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA – ATCP și pe intimat C. I., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 05.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 08.12.2014, iar după ce a deliberat, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.06.2014 contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDEȚEANA A FINANTELOR PUBLICE C. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul creditor C. I., prin care a solicitat anularea executării silite însăși, anularea înființării popririi în dosarul de executare nr. 203/2014, anularea Încheierilor din 05.06.2014 a B. S. C. A. în dosarul de executare nr 203/2014, anularea Încheierii nr. 9085/09.05.2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/212/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat instanței că executarea silită se face în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr 837/12.05.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, irevocabilă, prin care debitoarea-contestatoare a fost obligată să restituie intimatului creditor suma de 2231 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânzile legale aferente fiecărei sume calculate de la data expirării teremenului prevăzut de OG nr. 92/2003 și până la data restituirii efective, precum și plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei.. Astfel, contestatoarea a arătat că executarea silită este lovită de nulitate absolută fiind efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. XV din O.U.G. nr. 8/2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711, art. 719, art. 703 C. proc. civ, art. 703 și art. 174 alin. 2 din Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 8/2014.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru cf. art. 30 din OUG 80/2013.
Intimatul creditor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
La solicitarea instanței, B. S. A. a înaintat copia dosarului de executare silită nr 203/2014 (filele 74-98).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă definitivă nr 837/2011 din 12.05.2011 Tribunalul C. a admis cererea numitului V. F. și a obligat debitoarea – contestatoare la plata sumei de 2231 lei reprezentând taxă de poluare și dobânda legală aferentă începând cu data de 24.07.2008 și până la restituirea efectivă și a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1511/CA/28.11.2011, Curtea de Apel C. a modificat în parte sentința amintită și a dispus obligarea debitoarei la plata dobânzii fiscale de la data expirării termenului prevăzute de OG nr. 92/2003 și până la data plății efective.
Prin contractul de vânzare-cumpărare – cesiune de creanță nr. 10/26.02.2014, V. F. C. a cedat către intimatul C. I. creanța care provine din decizia de impunere a taxei de poluare nr._ plătită conform chitanței . 4A nr._/24.07.2008 în sumă de 2231 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, precum și dobânda aferentă.
Prin Încheierea nr 9085/09.05.2014 Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr 837/12.05.2011, așa cum a fost modificată.
În cadrul dosarului de executare nr 203/2014 executorul judecătoresc a dispus în data de 05.06.2014 calcularea cheltuielilor de executare și a dispus măsura de înființare a popririi.
În ceea ce privește susținerile debitoarei-contestatoare conform cărora creanța în baza căreia s-a început executarea silită nu este una exigibilă, dat fiind . O.U.G nr.8/2014, instanța urmează a le respinge pentru următoarele motive:
În baza art. 20 alin. 3 din Constituția României, instanța urmează a ține cont cu prioritate de prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că, raportat la prezenta cauză, dispozițiile O.U.G nr. 8/2014 contravin art. 6 alin. 1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la un proces echitabil și implicit dreptul de acces la instanță.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În cauza de față creditoarea – intimată este beneficiara unei hotărâri definitive prin care debitoarea – contestatoare a fost obligată la plata sumei de 3337 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii legale, dat fiind faptul că debitor în prezenta cauză este o instituție publică, instituție a statului, executarea trebuia realizată în mod voluntar, fără ca intimata să fi făcut vreun demers în acest sens, cât timpul statul are obligația de respecta drepturile persoanelor (hotărârea Ș. împotriva României,din 24 martie 2005). Dată fiind jurisprudența Curții în acest sens, instanța reține faptul că statul, în calitate de debitor al obligației si care trebuia să execute obligația benevol, nu se poate prevala de un instrument precum O.U.G nr. 8/2014, adoptată de către organul executiv al statului, Guvernul României, pentru a nu-și îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa, obligații care duc la respectarea dreptului prevăzut de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente instanța constată că în cauza de față prevederile O.U.G nr. 8/2014 care permit eșalonarea plății pe o perioadă de 5 ani nu pot fi aplicate întrucât s-ar pune la dispoziția debitorului un instrument prin aplicarea căruia acesta nu și-ar mai executa obligațiile prevăzute de art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe cale de consecință art. 6 alin.1 care protejează dreptul de acces al creditorului ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână practic fără efect în detrimentul creditoarei.
Mai mult decât atât, instanța constată că intimatul-creditor are o creanță patrimonială certă, definitivă și exigibilă pe care o consideră ca intrând sub incidența noțiunii de ”bun” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a drepturilor Omului (cauza V. împotriva României din 9 decembrie 2008, cauza Ș. împotriva României din 24 martie 2005), iar faptul de a fi lipsit de bunul său timp de 5 ani, pe parcursul cărora plata ar fi eșalonată prin aplicarea O.U.G nr. 8/2014, ar face ca dreptul ocrotit de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să nu mai fie unul efectiv și concret, ci unul iluzoriu.
Pentru aceste motive, având în vedere cele expuse mai sus și cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1 și a art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea debitorului contestator de anulare a executării silite dispusă prin dosarul nr. 203/2014 al B. S. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDEȚEANA A FINANTELOR PUBLICE C. cu sediul in CONSTANTA, ., nr. 18, J. C. în contradictoriu cu intimatul C. I., cu domiciliul in CONSTANTA, ., ., . cu privire la executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 203/2014 al B. Asociați S.-C. A. și S.-C. G.-S..
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 17.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. G. M. O.
Red jud. D.G./27.04.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/12.12.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9970/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2746/2014.... → |
|---|
