Contestaţie la executare. Sentința nr. 6964/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6964/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 34379/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6964

Ședința publică din data de 18.06.2014

Instanța constituită din:

Președinte: B. Meral

Grefier: S. M. E.

Pe rol, se află soluționarea cauzei civile cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul S. P. DE IMPOZITE SI TAXE CONSTANTA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.06.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestație înregistrată la data de 18.12.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., contestatoarea S.C. G. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. P. de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului local C. desființarea popririi înființate prin adresa nr. B_/23.09.2013 în dosarul de executare nr. A605/2006, A22527/2008, A14147/2010, A_ al intimatei.

În motivarea cererii, s- a arătat că debitorul urmărit T. A. a fost angajat al contestatoarei în perioada 05.10._13. La data de 03.12.2013 la sediul societății s-a primit adresa de înființare a popririi pentru sumele datorate de T. A. în perioada în care nu era angajatul societății.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, s-au depus înscrisuri: raport salariat, adresă către S.P.I.T. C., adresă de înființare a popririi,

Cererea a fost legal timbrată .

Intimatul S. P. de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului local C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes. Totodată, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Acesta a arătat că în situația în care debitorul nu mai este angajat al societății G. SRL aceasta are obligația de a încunoștiința organul fiscal cu privire la situația intervenită, fapt ce s-a întâmplat prin adresa nr S96469 din 11.12.2013. Prin urmare, intimatul a apreciat că este lipsită de interes contestația în condițiile în care terțul poprit nu datorează nicio sumă de bani către organul fiscal. În plus, intimatul a apreciat că nu se impune ridicarea măsurii popririi, întrucât în acest mod se preîntâmpină o eschivare de la achitarea obligațiilor datorate de contribuabil, care poate oricând să fie reangajat de către societate.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia intimatul a depus la dosar copia dosarului de executare.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

În dosarul de executare nr. A605/2006, A22527/2008, A14147/2010, A_ al intimatei a fost înființată în data de 23.09.2013 măsura popririi asupra sumelor datorate debitorului urmărit T. A. de către ..

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în data de 20.09.2013 au încetat raporturile de muncă ale debitorului T. A. cu angajatorul ..

În drept, instanța reține că, potrivit art. 149 din O.G. nr. 92/2003, sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. (5)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.(6) Poprirea nu este supusă validării. (8)Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi.(9)După înființarea popririi, terțul poprit este obligat:a)să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare;b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare.(91)În situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.

(11) Pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, odată cu transmiterea somației și a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 44, se transmite băncii la care se află deschis contul debitorului adresa de înființare a popririi. Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.

Art. 150:Executarea silită a terțului poprit: (1)Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi. (2)Judecata se face de urgență și cu precădere. (3)Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.

Raportat la cauza dedusă judecății, având în vedere că debitorul urmărit nu mai este angajat al terțului, astfel încât societatea nu mai datorează sume de bani acestuia, instanța reține că la data înființării popririi, nu existau sume de bani exigibile pe care contestatoarea să le datoreze către debitorul urmărit, astfel că măsura popririi a fost dispusă în mod nelegal.

Analizând excepția lipsei de interes invocată de intimată, chiar pentru considerentul că debitorul nu mai este angajat al societății G. SRL, ce a încunoștiințat organul fiscal la data de 11.12.2013 cu privire la acest aspect, instanța apreciază ca nefondate apărările intimatei.

Față de prevederile legale mai sus arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de către intimat.

Cu privire la fondul cauzei, față de dispozițiile art 149- 150 C proc fisc, apar ca nefondate argumentele intimatei în sensul că nu se impune ridicarea măsurii popririi, întrucât în acest mod se preîntâmpină o eschivare de la achitarea obligațiilor datorate de contribuabil, care poate oricând să fie reangajat de către societate.

Prin urmare, se va admite contestația la executare formulată de contestatoarea . în și se va dispune desființarea popririi înființate prin adresa nr. B_/23.09.2013 în dosarul de executare nr. A605/2006, A22527/2008, A14147/2010, A_ al intimatei, dat fiind faptul că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului urmărit.

Pe cale de consecință, se va respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, întrucât culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu îi aparține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimată, ca neîntemeiată.

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea . cu sediul în CONSTANTA, ., având RO –_, în contradictoriu cu intimatul S. P. de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului local C. cu sediul în CONSTANTA, ..

Desființează poprirea înființată prin adresa nr. B_/23.09.2013 în dosarul de executare nr. A605/2006, A22527/2008, A14147/2010, A_ al intimatei.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. Meral S. M. E.

Red jud.B.M. 27.06.2014 2 exemplare 2 comunicari, azi, ./2014

Tehnored gref S.M.E. 27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6964/2014. Judecătoria CONSTANŢA