Contestaţie la executare. Sentința nr. 7252/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7252/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 9835/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 7252
Ședința publică de la 25.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. I. și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 18.06.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 25.06.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02 04 2014 sub nr. indicat în antet, contestatorul D. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul . contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 97/2014 al B. O. S., respectiv încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 24 03 2014. Cu titlu subsidiar a solicitat reducerea cheltuielilor de executare în limita actelor de executare efectuate.
În motivarea cererii contestatorul arată că prin sentința civilă nr._/16 12 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost obligat la plata sumei de_,7 lei cu titlu de debit și suma de 3758,96 lei cheltuieli de judecată, în total_ lei.
Se arată că, deși cauza se afla în faza procesuală a recursului, intimatul a procedat la executarea silită a sentinței. Prin încheierea din data de 24 03 2014 executorul judecătoresc a fixat cheltuielile de judecată în cuantum de 3458,56 lei onorariu executor și 2200 lei onorariu avocat.
Contestatorul mai arată că de la momentul primirii somației a înțeles să achite de îndată debitul, conform OP nr. 1/02 04 2014, iar în acest context munca executorului judecătoresc și a avocatului trebuie să fie cenzurate în funcție de momentul efectuării plății și de actele de procedură efectuate până în acel moment.
Apreciază că executarea silită a fost pornită cu rea credință prin faptul că executorul judecătoresc a fost sesizat fără o notificare prealabilă a contestatorului debitor și astfel i s-a creat o situație mai dificilă. Întrucât ar fi putut să execute obligația de plată de bună voie, contestatorul apreciază că nu are nici o culpă procedurală cu privire la cheltuielile de executare angajate de creditorul intimat.
Cu titlu subsidiar, contestatorul apreciază că sumele reprezentând cheltuieli de executare silită sunt exagerat de mari, raportat la complexitatea cauzei și la munca efectiv depusă de executorul judecătoresc.
În susținerea cererii contestatorul a depus înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 711 și urm. cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv introdusă și, pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată apreciind că debitorul contestator nu a executat de bună obligația cuprinsă în titlul executoriu, obligație definitivă încă de la data de 16 12 2013. Se arată că debitorul a efectuat plata numai după ce a fost somat de executorul judecătoresc sesizat în vederea efectuării executării silite.
Executorul judecătoresc a depus în copie certificată dosarul de executare silită.
Analizând cererea având în vedere susținerile contestatorului precum actele de executare silită efectuate instanța apreciază că cererea contestatorului este întemeiată în parte.
Executarea silită a fost pornită de către intimatul creditor în dosarul nr. 97/2014 al B. O. S. în temeiul titlului executoriu sentința civilă nr._/16 12 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ prin care contestatorul a fost obligat către intimat la plata sumei de_,7 lei cu titlu de reparație prejudiciu și la plata sumei de 3758,96 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 4978/07 03 2014 Judecătoria C. a încuviințat executarea silită.
Prin încheierea din data de 24 03 2014 executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 5733,24 lei din care 3458,56 lei – onorariu executare silită și 2200 lei – onorariu avocat pentru faza executării silite.
Prin somația emisă în data de 24 03 2014 debitorului contestator i s-a pus în vedere să plătească debitul rezultat din titlul executoriu și cheltuielile de executare silită.
După emiterea somației contestatorul a plătit suma la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească menționată.
Excepția tardivității invocată de intimat a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 18 06 2014.
În ce privește fondul contestației la executare, în limitele criticilor formulate de contestator instanța reține.
Executarea silită a fost pornită în condițiile noului cod de procedură civilă, în acest context dispozițiile acestui cod sunt aplicabile și contestației la executare de față.
Potrivit art. 711 alin.1 cod procedură civilă:” (1)Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.
Potrivit art. 669 alin. 1-4:” (1)Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2)Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3)Sunt cheltuieli de executare:
1.taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3.onorariul avocatului în faza de executare silită;
4.onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6.cheltuielile de transport;
7.alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4)Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni”.
Potrivit art. 662 alin. 1 și 2 cod procedură civilă:” (1)Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2)În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Aprecierile contestatorului cu privire la faptul că a executat obligația cuprinsă în titlul executoriu de bună voie nu pot fi primite. Instanța va primi apărările intimatului cu privire la acest aspect, în sensul că debitorul contestatorul nu a executat voluntar obligația de plată, întrucât plata efectuată în urma comunicării somației nu mai poate fi considerată voluntară în sensul dat acestei noțiuni de art. 622 cod procedură civilă.
Cu toate acestea, plata efectuată imediat după comunicarea somație produce anumite efecte așa cum rezultă din dispozițiile art. 669 cod procedură civilă.
Instanța constată că debitorul contestator s-a conformat somației și a efectuat plata debitului menționat în titlul executoriu la data de 02 04 2014 făcând și dovada în acest sens. Plata fiind efectuată imediat după emiterea somației nu mai există nici o rațiune pentru efectuarea altor acte de executare silite cu privire la satisfacerea creanței creditorul așa cum aceasta rezultă din titlul executoriu.
Însă potrivit dispozițiilor art. 669 cod procedură civilă(citate mai sus), în acest caz, cheltuielile de executare pentru actele efectiv efectuate cât și onorariile executorului judecătoresc și ale avocatului vor fi suportate de creditor, întrucât debitorul nu a executate de bună voie obligațiile și a determinat pornirea executării silite(relevant fiind faptul că titlul executoriu a devenit exigibil în data de 16 12 2013 prin faptul că hotărârea judecătorească a devenit definitivă la acea dată, iar somația a fost emisă de executor la data de 24 03 2014 – termen rezonabil pentru executare). Fără relevanță este și faptul că creditorul nu a notificat în prealabil pe debitor anterior sesizării executorului judecătoresc, debitorul fiind așa cum arătat în întârziere încă din data de 16 12 2013(ori cel mai târziu la data comunicării hotărârii judecătorești).
Deși instanța va reține că onorariul executorului și cel al avocatului pentru faza de executare silită trebuie suportate de debitor în condițiile în care executarea silită a pornit, aceasta nu împiedică verificarea legalității încheierii stabilirii cheltuielilor de executare și a rezonabilității cuantumului onorariilor în funcție de criteriile oferite de art. 451 și urm. cod procedură civilă, în condițiile în care aceste aspecte sunt contestate expres de partea interesată în condițiile art. 711 cod procedură civilă.
În ce privește onorariul executorului judecătoresc, prin încheierea din data de 24 03 2014 executorul judecătoresc, deși invocă în mod expres dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 și dispozițiile art. 39 din legea 188/2000 privind executorii judecătorești(ambele norme limitând cuantumul onorariului în cazul unor creanțe de până la 50 000 lei la maximum 10%), onorariul fixat este de 3458,56 lei în condițiile în care creanța creditorului este de_ lei, iar 10% ar reprezenta 2789,1 lei.
Prin urmare, contestația la executare se va admite sub acest motiv și onorariul executorului judecătoresc se va reduce până la suma de 2789,1 lei în conformitate cu art. 38 din legea 188/2000 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, încheierea de stabilire a cheltuielilor urmând a fi anulată în parte.
În ce privește reducerea onorariul executorului judecătoresc sub această limită instanța va reține că această sumă reprezintă pe de o parte protecția oferită de lege debitorului și deși, în condițiile art. 669 s-ar putea adopta o soluție de reducere, aceasta nu se impune în cauza de față, pe de o parte datorită faptului că debitorul a avut un termen rezonabil pentru a executa voluntar obligația, iar pe de altă parte debitorul a plătit numai debitul din titlul executoriu fără a plăti și cheltuielile de executare(cel puțin în parte) ceea ce determină continuarea actelor de executare.
În ce privește onorariul avocatului creditorului pentru faza de executare silită în cuantum de 2000 lei instanța apreciază că acesta este prea mare în raport de complexitatea și volumul de muncă ce ar putea fi depus de avocat în faza de executare silită, mai ales în condițiile în care debitul din titlul executoriu a fost plătit de îndată ce s-a comunicat somația, iar efectuarea actelor de executare se întreprind efectiv de executorul judecătoresc, activitatea unui avocat fiind consistent redusă în această fază a procesului civil. Având în vedere cele enunțate instanța apreciază, fără a interveni în raporturile contractuale născute între creditor și avocatul său, că onorariul de avocat ce poate fi pus în sarcina debitorului nu poate depăși suma de 500 lei.
În consecință încheierea de stabilirea a cheltuielilor de executare se va desființa în parte și cu privire la acest aspect.
Având în vedere soluția ce se va instanța va dispune și obligarea intimatului la plata către contestator a sumei de 388 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare privind pe contestator D. I., avand CNP_ cu domiciliul în București, ., ., sector 2 și cu domiciliul ales in C., ., nr. 2B, ., . în contradictoriu cu intimat . cu sediul în C., ., ., ..
Dispune anularea în parte a încheierii din data de 24 03 2014 cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare silită relativ la onorariul executorului judecătoresc până la suma de 2789,1 lei.
Dispune reducerea onorariului executorului judecătoresc de la suma de 2789,1 lei la suma de 1000 lei.
Dispune reducerea onorariului avocatului creditorului la suma de 500 lei.
Dispune obligarea intimatului la plata către contestator a sumei de 388 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 25 06 2014 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./01.07.2014
4ex.2com./…/…/2014
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2014/2014.... | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 20-01-2014, Judecătoria... → |
|---|








