Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 4648/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4648/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 2082/212/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4648

Ședința Camerei de Consiliu din data de 25 aprilie 2014

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: C. D.

Grefier: S. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta . SRL având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu s-a prezentat pentru reclamantă dna. av. G. R. substituind pe dna. av. F. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dna. av. G. R. pentru reclamantă, având cuvântul, arată că a formulat cerere de renunța la judecată, pe care o depune la dosar și solicită să se ia act de aceasta.

Instanța ia act că reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere de renunțare la judecată și rămâne în pronunțare.

Se ia act că, după strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, se prezintă pentru pârâtă dl. av. Bugală R. I. căruia i s-a adus la cunoștință despre faptul că reprezentantul reclamantei a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2014 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în C., ., subsol și parter obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8186/19.12.2002 autentificat la BNP C. Budei, respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2383/7.05.2004. La data de 21.05.2013 a încheiat cu pârâta contractul de comodat nr. 1 având ca obiect asigurarea folosinței imobilului situat în C., ., subsol, județul C., iar la data de 29.05.2013 părțile au perfectat contractul de comodat nr. 2 având ca obiect asigurarea folosinței imobilului situat la parter. Deși reclamanta a pus la dispoziția pârâtei imobilele și a asigurat folosința acestora, pârâta nu a procedat la plata integrală și la scadență a contravalorii utilităților ocazionate de folosința acestor imobile, motiv pentru care a pus-o în întârziere cu privire la neexecutarea acestei obligații, iar, prin notificarea nr. 15/16.01.2014 i-a adus la cunoștință rezilierea de drept a celor două contracte. Întrucât pârâta ocupă fără nici un titlu imobilul, solicită evacuarea acesteia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1033 și următoarele noul Cod de procedură civilă.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri în copie: contractele de vânzare-cumpărare, contractele de comodat și notificările adresate pârâtei.

Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

În cadrul ședinței de judecată din data de 25 aprilie 2014, reclamanta, prin reprezentant a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Potrivit art. 406 C. proc. civ., -(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție a reclamantei, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 C. pr. civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

Examinând cererea de renunțare, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406C.pr.civ., provenind de la reclamantă.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că reclamanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față, instanța, în conformitate cu art. 406 C.pr.civ., urmează să ia act de cererea reclamantei C. M. de renunțare la judecarea prezentei cauzei, având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu pârâta . SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art.406 C.proc.civ., ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul în C., .. 32-34, parter, . în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în C., ., subsol, județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ având ca obiect evacuare.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. S. P.

Red. și tehnored. Jud. CD

Gref. SP

Ex. 4/ 6.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 4648/2014. Judecătoria CONSTANŢA