Întoarcere executare. Sentința nr. 7354/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7354/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 34527/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7354/2014

Ședința publică din data de 27.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. L. S.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „întoarcere executare”, cerere formulată de către reclamanta S.C. „E.” S.A., cu sediul în municipiul C., ., ., în contradictoriu cu pârâții V. A., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. C., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. M., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. C., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. E., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. A. D., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., M. M., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., V. V., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., A. A., domiciliată în municipiul C., . nr. 60, ., P. M., domiciliată în municipiul C., . nr. 60, ., ., V. E., domiciliată în municipiul C., .. 10, ., jud. C., L. S., domiciliată în municipiul C., . nr. 94, jud. C., U. S., domiciliată în municipiul C., .. 68, ., ., Palasescu N. S., domiciliat în municipiul C., ., ., V. L., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., R. D., domiciliată în municipiul C., ., jud. C. și L. E., domiciliată în municipiul C., ., ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20.06.2014, iar ulterior la data de 27.06.2014 când, în aceeași compunere,

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.12.2013, sub număr dosar_ / 2013, reclamanta S.C. „E.” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții V. A., V. C., V. M., V. C., V. E., V. A. D., M. M., V. V., A. A., P. M., V. E., L. S., U. S., Palasescu N. S., V. L., R. D. și L. E., întoarcerea executării începute în dosarul de executare silită nr. 219/ 2008 al B.E.J. „M. A.”, preluat pentru continuarea executării de către B.E.J. „N. Steluța I.”, prin restituirea sumei de_.10 lei, reprezentând debit executat silit.

În motivarea cererii, arată reclamanta că executarea silită s-a pornit la cererea intimaților, în temeiul deciziei civile nr. 58/ C/ 2008, pronunțată de Curtea de Apel C., hotărâre care la acea vreme nu era irevocabilă. Împotriva respectivei decizii, S.C. „E.” S.A. a formulat recurs, în cadrul căruia, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin încheierea din data de 05.11.2008, suspendarea provizorie a executării deciziei civile nr. 58/ C/ 2008.

Arată reclamanta, în continuare, că a fost admis recursul și, prin decizia civilă nr. 4230/ 05.07.2010, a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond - Tribunalul C..

Prin urmare, concluzionează reclamanta că titlul executoriu, în baza căruia s-a procedat la poprirea sumei de_.10 lei, a fost desființat, astfel că se impune întoarcerea executării.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4041 din Codul de procedură civilă, iar în susținere au fost depuse înscrisuri, în fotocopie.

Pârâta P. M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei C., făcând trimitere la dispozițiile art. 723 din codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/ 2010. Pe fondul cauzei, solicită aceeași pârâtă a se respinge acțiunea, arătând că nu se dovedește faptul că sumele poprite de B.E.J. „M. A.” ar fi fost virate către creditorii din executarea silită. Totodată, solicită pârâta a se suspenda prezenta judecată, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/ 118/ 2010.

Prin încheierea de ședință din data de 16.05.2014 a fost respinsă excepția de necompetență materială a Judecătoriei C., iar la termenul din 13.06.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost atașat, în fotocopie, dosarul de executare nr. 13/ 2011 al B.E.J. „N. Steluța I.” (nr. 219/ 2008, preluat de la B.E.J. „M. A.”). De asemenea, au fost solicitate informații de la CEC Bank S.A, al cărei răspuns a fost depus la dosar cu adresa nr. CT_/ 25.04.2014 (f. 138-147).

Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2055/ 22.12.2005 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 491/ 2004 (f. 2-8, dosar executare), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 58/ C/ 17.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 806/ 36/ 2006 (f. 9-17, dosar executare), creditorii V. A., V. C., V. M., V. C., V. E., V. A. D., M. M., V. V., A. A., P. M., V. E., L. S., U. S., Palasescu N. S., V. L., R. D. și L. E. au solicitat B.E.J. „M. A.”, prin mandatar L. M., punerea în posesie și recuperarea contravalorii lipsei de folosință, potrivit hotărârilor judecătorești menționate.

A fost astfel format dosarul de executare silită nr. 219/ 2008, instrumentat de B.E.J. „M. A.”, în cadrul căruia s-au instituit popriri la instituții private de credit și la Trezoreria Municipiului C., pentru diverse sume de bani, privind pe debitoarele S.C. E. S.A., S.C. Twin Peaks S.R.L. și S.C. Vepan Agrocoop S.A.

În ceea ce o privește pe S.C. E. S.A., executorul judecătoresc a emis adrese de înființare a popririi la data de 21.07.2008, pentru suma de_.38 lei (echivalentul a_.34 €) plus cheltuieli de executare în cuantum de_.59 lei (f. 64-100, dosar executare).

Ulterior, la data de 15.08.2008, B.E.J. „M. A.” a emis procesul-verbal suplimentar de stabilire a onorariului de executare silită, prin care s-a suplimentat onorariul executorului cu suma de 3570 lei (f. 176, dosar executare).

În cadrul executării au fost poprite următoarele sume de bani, consemnate la CEC Bank S.A. - Sucursala C., la dispoziția executorului judecătoresc:

  1. cu recipisa de consemnare nr._/ 14.08.2008 (f. 180, dosar executare) - suma de_.63 lei, poprită de la S.C. E. S.A.;
  2. cu recipisa de consemnare nr._/ 15.10.2008 (f. 236, dosar executare) - suma de 973 lei, poprită de la S.C. Vepan S.A.;
  3. cu recipisa de consemnare nr._/ 18.12.2008 (f. 293, dosar executare) - suma de 3511.14 lei, poprită de la S.C. E. S.A.

Prin adresa emisă în dosarul de executare la data de 29.08.2008 (f. 184, dosar executare), executorul a solicitat CEC Bank S.A. - Sucursala C. să procedeze la reconsemnarea sumei de_.63 lei, astfel că recipisa de consemnare nr._/ 14.08.2008 a fost lichidată după cum urmează:

- cu recipisa de consemnare nr._/ 01.09.2008 (f. 187, dosar executare) - suma de_.20 lei;

- cu recipisa de consemnare nr._/ 01.09.2008 (f. 188, dosar executare) - suma de_.43 lei.

Aceste operațiuni sunt confirmate de CEC Bank S.A. - Sucursala C., prin adresa nr. CT_/ 25.04.2014 (f. 138-147), din care reiese că recipisele de consemnare nr._/ 01.09.2008, nr._/ 01.09.2008, nr._/ 15.10.2008 și nr._/ 18.12.2008 sunt în prezent active.

Așadar, cu toate că prin procesul-verbal de distribuire preț emis în dosarul execuțional la data de 17.09.2008 (f. 210-211, dosar executare) s-a dispus distribuirea sumelor de_.43 lei - către creditori, reprezentând debit parțial și respectiv de_.20 lei - către B.E.J. „M. A.”, reprezentând cheltuieli de executare, totuși aceste sume (în total_.63 lei) au rămas până în prezent la CEC Bank S.A. - Sucursala C., la dispoziția executorului judecătoresc.

Prin urmare, apărarea pârâtei P. M., potrivit căreia pârâții din prezenta cauză nu au intrat în posesia banilor reținuți la CEC Bank S.A. - Sucursala C., este reală.

În plus, suma de 973 lei, consemnată cu recipisa de consemnare nr._/ 15.10.2008 nu a fost poprită din sumele cuvenite reclamantei S.C. E. S.A., ci din cele ale unei alte debitoare, respectiv S.C. Vepan S.A.

Pe de altă parte, conform adresei nr._/ 28.07.2008 depusă la dosarul de executare de către Trezoreria Municipiului C. (f. 453, dosar executare), la această unitate din subordinea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C. a fost indisponibilizată, în contul deschis de S.C. E. S.A., suma de 7782.74 lei. În dosarul de executare nu există dovezi privind ridicarea sau distribuirea acestei sume.

În aceste condiții, față de cele anterior reținute, Judecătoria constată că suma totală poprită în dosarul de executare nr. 219/ 2008 din banii cuveniți reclamantei S.C. E. S.A. este de_.51 lei (_.63 lei + 3511.14 lei + 7782.74 lei).

Prin decizia civilă nr. 4230/ 05.07.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 806/ 36/ 2006 (f. 9-21) a fost casată decizia civilă nr. 58/ C/ 2008 a Curții de Apel C., iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, la Tribunalul C..

Se constată astfel că titlul executoriu în baza căruia s-a demarat executarea silită în dosarul de executare nr. 219/ 2008, instrumentat de B.E.J. „M. A.” a fost desființat.

Cu titlu preliminar, constată instanța că procedura aplicabilă prezentei cauze este cea prevăzută de Codul de procedură civilă de la 1865, iar nu cea adoptată prin Legea nr. 134/ 2010, astfel cum invocă pârâta P. M..

Codul de procedură civilă reglementează instituția „întoarcerii executării”, statuând la art. 4041: „(1)În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. (2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. (3) În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449”.

În cazul de față, în temeiul alin. 1 din textul de lege evocat, reclamanta este îndreptățită a fi repusă în situația anterioară popririlor, respectiv prin întoarcerea executării sumei totale de_.51 lei, iar nu_.10 lei, astfel cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Judecătoria nu poate reține apărarea pârâtei P. M., potrivit căreia pârâții din prezenta cauză nu au intrat în posesia banilor reținuți la CEC Bank S.A. - Sucursala C., apărare care, deși reală, este totuși irelevantă în cauză, debitoarea din executare - S.C. E. S.A. - devenită creditoare după desființarea titlului executoriu, având dreptul de a reintra în posesia sumelor de bani de care a fost deposedată prin popririle dispuse în dosarul execuțional.

Faptul că reclamanta ar fi promovat sau nu vreo cerere de eliberare a sumelor de la CEC Bank S.A. - Sucursala C. este de asemenea lipsit de relevanță, întrucât, pentru a se putea da curs unei astfel de cereri, este nevoie de o hotărâre judecătorească de întoarcere a executării.

De aceea, acțiunea de față urmează a fi admisă în parte, Judecătoria dispunând întoarcerea executării sumei de_.51 lei, către S.C. E. S.A.

În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâții - căzuți în pretenții - vor fi obligați să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, constând în taxă judiciară de timbru; alte cheltuieli nu au fost dovedite de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. „E.” S.A., cu sediul în municipiul C., ., ., în contradictoriu cu pârâții V. A., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. C., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. M., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. C., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. E., domiciliat în municipiul C., ., jud. C., V. A. D., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., M. M., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., V. V., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., A. A., domiciliată în municipiul C., . nr. 60, ., ., P. M., domiciliată în municipiul C., . nr. 60, ., ., V. E., domiciliată în municipiul C., .. 10, ., jud. C., L. S., domiciliată în municipiul C., . nr. 94, jud. C., U. S., domiciliată în municipiul C., .. 68, ., ., Palasescu N. S., domiciliat în municipiul C., ., ., ., V. L., domiciliată în municipiul C., ., jud. C., R. D., domiciliată în municipiul C., ., jud. C. și L. E., domiciliată în municipiul C., ., ., ..

Dispune întoarcerea executării silite efectuate împotriva S.C. E. S.A., în dosarul de executare nr. 219/ 2008 al B.E.J. „M. A.”, prin restituirea sumei de_.51 lei către reclamantă.

Obligă pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. L. S.

Red. Jud. M.G./27.06.2014;

Tehnored. Grf. C.L.S /04.08.2014/ 20 ex.

Comunicat 18 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 7354/2014. Judecătoria CONSTANŢA