Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8964/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8964/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 25378/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.8964
Ședința publică de la 10.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor U. S. LIBERALA - USL BOTOSANI, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 03.09.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 10.09.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07 08 2014 sub numărul indicat în antet, creditorul . a solicitat în contradictoriu cu P. U. S. LIBERALA - USL BOTOSANI ca, pe calea ordonanței de plată reglementate de art. 1013 și urm. din codul de procedură civilă, debitorul să fie obligat la plata sumei de_,4 lei reprezentând:_ lei sumă datorată și facturată în baza contractului de prestări servicii de producție nr. 360bis/08 11 2012 și_,4 lei penalități conform contractului.
În motivarea cererii creditorul a arătat că a încheiat cu debitorul contractul de prestări servicii de producție nr. 360bis/08 11 2012 privind tipărirea unor afișe în condițiile și termenele solicitate de debitor.
Se arată că deși și-a îndeplinit obligațiile asumate, debitorul nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate potrivit capitolului 3 și 5 din contract.
În drept creditorul a invocat art. 1013 alin. 1 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Debitorul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și pe fond a solicitat amânarea cauzei în vederea ajungeri la un acord cu creditorul.
Creditorul s-a opus expres la această solicitare.
Excepția necompetenței teritoriale a fost respinsă prin încheierea de dezbateri ce face corp comun cu prezenta hotărâre.
Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor art. 1013 și urm. din noul cod de procedură civilă, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată, după cum va rezulta din argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Între părți s-au desfășurat raporturi juridice prin încheierea contractului de menționat, ce constituie contractul cadru ce regla modalitatea de prestare a unor servicii și livrarea unor produse publicitare.
În temeiul contractului creditorul a prestat debitorului servicii în valoare de_ lei pentru care a emis factura nr._/03 12 2012.
Potrivit art. 1013 alin. din codul de procedură civilă:” Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Potrivit art. 1017 alin. 3:” Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor”.
Potrivit art. 1021: „(1)În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
(2)Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.
(3)Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părțile se înțeleg în acest sens.
(4)În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.
(5)Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, potrivit legii”.
Potrivit art. 1350 din Noul Cod Civil.” 1)Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
(2)Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
(3)Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.
Potrivit art. 1516:” 1)Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
(2)Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1.să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2.să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3.să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.
În cauza de față, creditorul prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unor raporturi juridice obligaționale valabile și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitorul profesionist, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, debitorul cu toate că a avut posibilitatea, nu produs probe din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. În plus debitorul nu a contestat debitul pretins de creditor, solicitând doar un termen în vederea plății.
În ce privește debitul, creditorul a făcut dovada faptului că creanța sa este certă lichidă și exigibilă, fiind determinată prin factura emisă și acceptată de debitor.
Prin urmare, având în vedere și cele reținute mai sus instanța va admite cererea formulată de creditor și va dispune somarea debitorului la plata sumei de 20 400,48 lei.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța va reține că au temei contractual, clauza penală fiind expres acceptată de debitor ca urmare a exprimări acordului de voință la încheierea contractului. Prin urmare și suma de_ lei se va acorda creditorului, iar debitorul va fi somat și la plata acesteia.
De asemenea, având în vedere caracterul moratoriu al clauzei penale, obligația de plată a unor astfel de daune va dăinui atât timp obligația principală nu este executată de debitor. Prin urmare, debitorul va fi somat să plătească penalități de întârziere conform contractului în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere calculate asupra sumei de_ lei începând cu data de 18 12 2012 (data la care factura a devenit scadentă) până la data plății efective.
În ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 453 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, debitorul va fi obligat, către creditor, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de a sumei de sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de debitor.
Admite cererea privind pe reclamant . cu sediul în C., .. 5, jud. C. în contradictoriu cu debitor U. S. LIBERALA - USL BOTOSANI cu sediul în București, ., nr. 57, avand CONFORM ÎMPUTERNICIRII AVOCAȚIALE AFLATĂ LA DOSAR_.
Ordonă debitorului, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorului suma de_ lei reprezentând contravaloare servicii prestate.
Ordonă debitorului ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorului penalități de întârziere în cuantum de 0,15% potrivit art. 5.1 din contractul de prestări servicii de producție nr. 360 bis/08 11 2012 ce se vor calcula asupra sumei de_ lei începând cu data de 18 12 2012 până la data plății efective.
Dispune obligarea debitorului la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă de timbru.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea ordonanței.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 10 09 2014 prin punerea soluție la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./17.09.2014
4ex.2com./…/…/2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 2693/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria... → |
|---|








