Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9481/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9481/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 34397/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. 34._

Sentința Civilă nr.9481

Ședința din Publică din Data de 22.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător C. I.

Grefier: L. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, cerere formulată de creditoarea S.C. N. T. S.R.L., J_, CUI RO21383146, cu sediul în Piatra-N., ., ., apt. 7, județ N. și cu sediul procesual ales la Cav. Av. C. M. Vicentiu din București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, etaj 2, cam. 8, sector 5, în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. EXPORT IMPORT S.R.L., J_ CUI_, cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr. 18, etaj 2, județ C., reprezentată prin curator special Av. P. C., cu sediul profesional al Cabinetului de Avocatură S.C.A. Frangeti, P. și G. din C., . nr. 60, județ C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.12.2013 sub nr.34._, creditoarea S.C. N. T. S.R.L. a solicitat instanței emiterea ordonanței de plată privind obligarea debitoarei S.C. S. T. EXPORT IMPORT S.R.L., la:

  1. plata sumei de 5.427,60 lei, cu titlul debit principal, reprezentând contravaloarea facturii . nr.1303/09.08.2013
  2. plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, conform art.4 din Legea nr.72/2013
  3. plata sumei de 40 euro cu titlul daune interese, conform art.10 din Legea nr.72/2013
  4. plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că între părțile litigante a fost încheiată comanda de transport nr._/29.01.2013, în temeiul căreia creditoarea a prestat în beneficiul debitoarei servicii de transport pentru care a emis factura fiscală . nr.1303/09.08.2013.

Se apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței.

În drept, au fost invocate art.1013 – art.1024 și art.662 C.proc.civ.; art.1270 C.civ.; art.4 și art.10 din Legea nr.72/2013; Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale.

În dovedirea cererii, societatea creditoare a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri:

-Notificare – Somație (filele nr.82 - 10, din dosar);

- comanda de transport nr._/29.01.2013(fila nr.12, din dosar);

- CMR (fila nr.13, din dosar);

- extras ORC (fila nr.14, din dosar);

-Nota de inventar (fila nr.15, din dosar);

- factura fiscală . nr.1303/09.08.2013 (fila nr.11, din dosar).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200,00 lei, conform chitanței ../data NT_/09.08.2013 (fila nr.7, din dosar), în conformitate cu prevederile art.6 alin.2 din O.U.G. nr. 80/26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., creditoarea a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.

La termenul de judecată din data de 08.09.2014, curatorul desemnat de instanță pentru a reprezenta interesele în cauză ale debitoarei a depus tardiv la dosarul cauzei întâmpinare, instanța calificând-o drept concluzii scrise.

Prin înscrisul menționat au fost invocate următoarele argumente în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată:

(1). nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii, in cauza fiind necesara administrarea mai multor probe, precum expertiza contabila si interogatoriul partilor

(2). creanta nu este certă; creditoarea invoca faptul ca intre partile contractante s-au desfasurat raporturi comerciale si ca, potrivit facturii cu . nr. 1303 din data de 09.08.2013, a rămas neachitată suma de 1240 euro.

(3). pentru a se putea determina cu certitudine daca mai exista un debit, care este acesta și dobanzile aferente eventualului debit, este necesara fie o recunoastere din partea debitoarei, fie compararea actelor doveditoare și, eventual, efectuarea unei expertize contabile, in situatia in care acestea nu sunt suficiente pentru lamurirea situatiei financiare.

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

1. În drept:

Prevederile procedurii ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de banicare rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. (2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență (Art.1013 alin.1 și alin.2 C.proc.civ.).

Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art.662 alin.2 – alin.4 C.proc.civ.: (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului(art.1018 alin.3 C.proc.civ.).

Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată (art.1164 C.civ.).

Principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda) consacrat de art.1270 C.civ.: Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Principiul precitat are rolul primar de a explica și ordona raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terților, prin intermediul opozabilității efectelor contractului.

Răspunderea contractuală este o urmare a principiului forței obligatorii a contractului (art.1350 alin.1 C. civ.) și se întemeiază pe ideea de reparație a prejudiciului cauzat prin neexecutare (art.1350 alin.2 C.civ.): (1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3)Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării (art.1548 C.civ., prezumția de culpă).

2. În speță :

Față de tipul serviciilor facturate, instanța reține că art. 21 al. 4 m) din normele de aplicare a Codului fiscal dispune în sensul că: Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. Nu intră sub incidența condiției privitoare la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzută la art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal, serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate și de persoane juridice, cum sunt: cele de întreținere și reparare a activelor, serviciile poștale, serviciile de comunicații și de multiplicare, parcare, transport și altele asemenea.

Factura invocată de creditoare nu a fost acceptată la plată și nu este însoțită de niciun raport justificativ al sumei pretinse. În plus, între data comenzii de transport și data facturii există un interval mare de timp – factura fiind emisă la mai bine de șapte luni de la data comenzii. Pe de altă parte, este de reținut că instanța a solicitat creditoarei înscrisuri din evidența contabilă pentru a stabili soldul cu care figurează debitoarea în aceste evidențe.

La termenele de judecată din data de 14.07.2014 și 08.09.2014, instanța a constat că nu s-au depus la dosarul cauzei de către creditoare înscrisurile dispuse, respectiv fișa de cont 411 analitic client debitor, actualizată, cu data generării din programul de contabilitate, cu viza Compartimentului Contabilitate, extrasul de cont cod 14-6-3 sau punctaje pe solduri cu debitorul (Ordin 3512/27.11.2008 Anexa 2 pct. 3, Ordin 2861/2009 art. 28 alin. 2) și dovada comunicării extrasului de cont cod 14-6-3 către debitor. Deși era în interseul creditoarei să probeze soldul cu care societatea debitoare figurează în evidențele sale, aceasta nu a făcut dovada în acest sens.

Stabilirea potențialului sold debitor impune fie o recunoaștere a acestuia de către debitoare prin interogatoriu sau prin extrasul de cont cod 14-6-3 sau prin punctaje pe solduri, fie administrarea expertizei contabile. Or, având în vedere procedura ordonanței de plată, interogatoriul și expertiza contabilă nu puteau fi administrate în prezenta cauză.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile Art. 1020 C.proc.civ. potrivit cărora (1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

instanța conchide că în speță nu poate fi reținut caracterul cert al creanței pretinse de creditoare și, pe cale de consecință, urmează a respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. N. T. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. Export Import S.R.L., ca neîntemeiată.

Creditoarei îi rămâne însă deschisă procedura de drept comun, astfel cum dispune art.1020 alin.3 C.proc.civ., procedură care permite un probatoriu mai amplu pentru verificarea temeiniciei pretențiilor sale.

3. Asupra cheltuielilor de judecată:

3.1. În drept:

Art. 453 C.proc.civ.: (1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

3.2. Soluția instanței:

Având în vedere că soluția speței raportată la art.453 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoare privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Instanța din oficiu:

În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., instanța va lua act că societatea debitoare nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Reținând dispozițiile legale ce succed:

- art.1023 alin.2 C.proc.civ.

- art.1023 alin.4 C.proc.civ.,

- prezenta hotărâre poate fi atacată cu cerere în anulare, de către creditoare, în termen de 10 zile de la comunicare;

- cererea în anulare se va depune la Judecătoria C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. N. T. S.R.L., J_, CUI RO21383146, cu sediul în Piatra-N., ., ., apt. 7, județ N. și cu sediul procesual ales la Cav. Av. C. M. Vicentiu din București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, etaj 2, cam. 8, sector 5, în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. Export Import S.R.L., J_ CUI_, cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr.18, etaj 2, județ C., ca neîntemeiată.

Respinge capătul de cerere formulat de creditoare privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, ca neîntemeiat.

Ia act că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Cererea de anulare se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.

Președinte, Grefier,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I./ 06.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9481/2014. Judecătoria CONSTANŢA