Pretenţii. Sentința nr. 7877/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7877/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 19345/212/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 7877
Ședința publică de la 23.07.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA și pe pârât B. & C. S.R.L., pârât ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 16.07.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 23.07.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/212/2012, la data de 30 07 2012, reclamantul . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA în contradictoriu cu pârâtul . a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1047,92 lei, reprezentând prejudiciu produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007- 2008 la un preț mai mic decât prețul de producție.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract comercial în baza căruia a furnizat pârâtului energiei termică contra cost.
Contractul a avut la bază un contract cadru aprobat de către ANRE, prețul de vânzare a energiei termice stipulat în contract era prețul stabilit de către ANRE, iar acest preț era sub prețul de producere a energiei termice potrivit unei decizii ANRE.
În cursul anului 2012, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat că reclamantul a vândut energie termică către alți consumatori în afară de populație la un preț stabilit prin decizie de către ANRE, preț ce era mai mic decât de producție. Astfel prin decizia nr. 16/2012 – pct. 12(prin care se reiterează o măsură stabilită prin decizia nr. 2/31 07 2009, pct. 1) s-a stabilit obligația societății de a recupera diferența de preț între prețul de producție și prețul stabilit prin decizia ANRE.
De asemenea, reclamantul a susținut că pârâtul a primit energie termică la un preț sub prețul de producție, producând reclamantului un prejudiciu constând în diferența de preț dintre prețul stabilit pentru populație și prețul de producție.
În susținerea cererii a depus înscrisuri.
În drept, reclamantul a invocat art. 1345, art. 1349 Cod civ.
Printr-un memoriu ulterior reclamantul a adus unele precizări și a arătat prejudiciul constă în contravaloarea energiei furnizate în perioadele 01 01 2007 – 31 03 2007, cu mențiunea că, începând cu luna iulie 2008 cu pârâtul s-a încheiat un nou contract cu alt preț, nu cu cel stabilit de ANRE pentru populație.
Se mai arată că sunt obligați să acționeze în judecată pe pârât datorită celor două decizii ale Curții de Conturi – 2/31 07 2009 și 16/06 07 2012 pentru a recupera diferența de preț.
Totodată arată că izvorul obligațional derivă din cele două decizii ale Curții de Conturi, și nu contractul, iar termenul de prescripție începe să curgă de data deciziei 2/31 07 2009.
A depus contractul nr. 208/26 04 2004 încheiat cu pârâtul, f. 64 precum și actele adiționale, f. următoare.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 7201 cod procedură civilă, ulterior a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantului.
Reclamantul a combătut excepțiile, arătând pe de o parte că temeiul juridic este îmbogățirea fără justă cauză potrivit vechiului cod civil,iar termenul de prescripție începe să curgă de la data deciziei nr./31 07 2009 a Curții de Conturi, iar pe de altă parte nu este necesară nici o procedură a concilierii directe întrucât pretențiile nu derivă din contract.
Reclamantul în cursul procedurii a formulat cerere prin care a modificat cadrul procesual pasiv invocând o așa-zisă cesiune a contractului de furnizare între diverse societății comerciale.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă prin încheiere.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a ..
Prin sentința civilă nr. 5226/10 04 2013 Judecătoria a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune și a respins acțiunea reclamantului ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, iar Tribunalul C. prin decizia civilă nr. 287/02 04 2014 a admis recursul și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. considerând că acțiunea reclamantului nu este prescrisă.
Cauza s-a înregistrat după casarea cu trimitere pe rolul Judecătoriei C. la data de 16 05 2014.
În rejudecare nu s-au administrat probe noi și nici nu s-au invocat excepții.
Analizând cererea având în vedere temeiul invocat de reclamant și susținerile acestuia precum și apărările pârâtului instanța va reține că acțiunea este nefondată urmând a fi respinsă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Ca situație de fapt instanța va reține aceleași considerente ca și cele expuse în hotărârea casată.
Astfel, instanța va reține că reclamantul, în calitate de vânzător, și pârâtul, în calitate de cumpărător, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 208/26 04 2004, prelungit succesiv prin acte adiționale.
Obiectul acestui contract l-a constituit vânzarea de către reclamant și achiziția de către pârât a energiei termice din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din localitatea C. și reglementarea raporturilor dintre părți privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata și condițiile de livrare ale acesteia.
În ceea ce privește tariful pentru energia termică - art. 9 din contract - modalitățile și condițiile de plată, s-a prevăzut că tarifele de decontare a energiei termice, a agenților termici nereturnați și a energiei termice conținută în aceștia sunt cele în vigoare la data livrării, aprobate prin reglementările legale. Potrivit art. 10 „vânzătorul reclamant va emite o factură în prima zi lucrătoare a lunii de facturare, reprezentând contravaloarea a jumătate din consumul de energie contractat conform anexei nr. 5”.
La finele perioadei de facturare se va face procesul-verbal de consum. Cantitățile de energie termică contorizate se determină în baza citirilor făcute independent de furnizor și redistribuitor, corelate de comun acord la momentul încheierii procesului-verbal de consum (art. 11 al. 1). La această cantitate se adaugă, unde este cazul, cea calculată paușal (… art. 11 al. 2). Pentru încheierea procesului-verbal de consum, redistribuitorul va desemna o persoană autorizată să-i confere o formă definitivă (art. 11 al. 3). Vânzătorul emite factura de regularizare în termen de 5 zile lucrătoare de la finele perioadei de facturare (art. 11 al. 4). Cumpărătorul este obligat să achite contravaloarea facturilor reprezentând energia termică furnizată, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii (art. 12 al. 1).
Cumpărătorul are obligația să achite integral și la termen facturile emise de vânzător, eventualele corecții sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare (art. 16 lit. a).
Potrivit art. 20 din contractul părților, neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 30 zile de la data limită de plată, conform art. 12, atrage după sine perceperea de penalități (lit. a), reducerea cantității de energie termică livrată (lit. b), rezilierea contractului și suspendarea racordului (lit. c).
Potrivit art. 21 al. 2 din contractul părților, reclamațiile ulterioare datei facturării, dar nu mai târziu de 15 zile de la aceasta, se conciliază în termen de 10 zile lucrătoare de la data formulării pretențiilor de către una dintre părți.
În baza acestui contract, reclamantul a vândut către pârât energie termică și a emis facturi fiscale prețul fiind indicat ca stabilit conform deciziilor ANRE indicate în aceste facturi.
Ulterior, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 2/31.07.2009, în urma unui control efectuat asupra activității reclamantului.
Conform pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009, Curtea de Conturi a constatat nerespectarea de către reclamant a condițiilor privind vânzarea de energie termică asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). S-a reținut că, în perioada iulie – decembrie 2008, reclamantul a livrat către alți consumatori decât populația cantitatea de 4940 Gcal în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la prețuri sub costul mediu de producție înregistrate în aceeași perioadă. Curtea de Conturi a apreciat că livrarea de energie termică destinată altor consumatori decât populația nu s-a efectuat pe principii de eficiență economică, contrar condițiilor de la pct. 30 asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 pentru producerea de energie termică.
Prin urmare, Curtea de Conturi a decis, în sarcina conducerii societății reclamante, vânzarea energiei termice destinată altor consumatori decât populația pe baza principiilor de eficiență economică, precum și stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora.
Potrivit procesului-verbal de constatare din 19.06.2009, în perioada iulie – decembrie 2008, reclamantul a livrat energie termică și în mun. C. la prețul stabilit de ANRE pentru consumul populației, deși din cantitatea totală de_ Gcal livrată de RADET C. numai cantitatea de_,83 Gcal a fost destinată exclusiv consumului populației. Curtea de Conturi a apreciat că urmarea acestei abateri constă în nerealizarea de venituri din vânzarea energiei termice prin nerespectarea principiilor de eficiență economică prevăzute de pct. 30 din Licența 559/12.03.2003. În același proces-verbal de constatare din 19.06.2009, Curtea de Conturi a constatat cine este persoana cu atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice, această persoană având ca atribuție asigurarea politicii de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății și aducând la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante. În opinia Curții de Conturi, lămuririle date de această persoană nu au adus elemente noi care să modifice abaterea săvârșită de reclamant.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei și decizia civilă nr. 1543/07 07 2011 a Curții de Apel București – Secția VIII C. Administrativ și Fiscal, din care rezultă că împotriva deciziei nr. 2 a Curții de Conturi s-a contestația.
Se reține în cuprinsul acestei decizii civile că Tribunalul București prin sentința civilă nr. 490/11 02 2010 pronunțată în dosarul nr._/3/2009 s-a respins ca nefondată cererea reclamantului din prezenta cauză în contradictoriu cu Curtea de Conturi relativ la decizia nr. 2/31 07 2009.
Important de reținut din hotărârea Curții de Apel București sunt considerentele preluate din hotărârea Tribunalului București, pe care le cităm:
„Cu privire la pct. 1.2 din decizia nr. 2/2009 emisă de Curtea de Conturi în data de 31 07 2009, instanța reține că potrivit art. 30 din Condițiile asociate Licenței nr. 559/12 03 2003 pentru producerea de energie termică, reclamanta(aceeași ca și prezenta cauză) are obligația de a desfășura activitatea autorizată cu respectarea principiilor de eficiență, ceea ce presupune că energia termică livrată altor consumatori decât populația să se facă la preț negociat, ANRE putând stabili numai prețul la care se livrează populației energia termică produsă de reclamantă.
Împrejurarea că o persoană din cadrul ANRE, fără a emite un ordin obligatoriu pentru reclamantă a apreciat că prețul energiei termice livrată altor consumatori decât populația este identic cu cel al energiei termice livrate populației nu a putut fi reținută de instanță deoarece adresele invocate, cele cu nr._/04 08 2008 și nr. 7340/18 07 2007 nu îmbracă forma ordinului sau deciziei emise de către președintele ANRE, singurele acte obligatorii, în temeiul art. 4 din Regulamentul de Organizare și funcționare a ANRE, aprobat prin HG nr. 410/04 05 2007 pentru reclamantă.”
Relativ la acest aspect aprecierilor proprii ale Curții de Apel București, în decizia civilă menționată sunt:
„Referitor la cea de a doua critică adusă sentinței atacate cu privire la prețul de vânzare a energiei termice se constată că este neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut corect că reclamanta are obligația de a desfășura activitatea autorizată cu respectarea principiilor de eficiență și că aceasta presupune ca energia termică livrată altor consumatori decât populația să se facă la preț negociat.
ANRE reglementează prețul pentru energia termică livrată populației nu și în privința energiei termice livrată altor consumatori.
Din adresa nr._/04 08 2008(fila 178 dosar recurs) rezultă că ANRE a comunicat un răspuns la numeroasele intervenții ale recurentei, însă din această adresă nu rezultă că există un ordin emis de Președintele ANRE cu privire la stabilirea prețului energiei termice livrată sub formă de apă fierbinte către alți consumatori decât populația Municipiului București sau C..
În adresă se menționează Legea energiei electrice, art. 11e) care se referă la aprobarea prețului pentru activitatea de producere energie termică în cogenerare destinată exclusiv populației și nu pentru alți consumatori.
Pentru aceste motive Curtea constată că sentința atacată este legală și sub acest aspect cu privire la pct. 1.2 din decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi a României”.
În data de 06.07.2012, Curtea de Conturi a emis o nouă decizie (Decizia nr. 16/06.07.2012), conform căreia pentru energia termică livrată în perioada 2007-2008 către RADET București și RADET C., destinată altor consumatori decât populația, nu au fost determinate diferențe între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în acea perioadă, nu s-a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, nu au fost înregistrate în contabilitate astfel de diferențe, nu au fost recuperate sume și nici nu au fost corectate rezultatele financiare înregistrate.
Având în vedere că pârâtul nu este un consumator din categoria populație, instanța reține că reclamantul nu trebuia să îi livreze energie termică la prețul pentru populație stabilit de ANRE, ci la un preț negociat ce nu putea fi mai mic decât prețul de producție, întrucât pentru respectarea principiului eficienței din Licența nr. 559/12.03.2003 prețul de livrare nu putea fi mai mic decât prețul de producție.
După emiterea celor două decizii ale Curții de Conturi, reclamantul a calculat diferența de preț rezultată ca urmare a livrării de energie termică către pârât în perioadele indicate în cererea precizatoare la un preț mai mic decât prețul de producție, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3164,41 lei, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Reclamantul susține, având la bază ipoteza temeiului invocat – faptul juridic - că prin livrarea energiei la un preț mai mic decât cel ce reprezenta aplicarea principiului eficienței economice, patrimoniul pârâtului s-a mărit pe seama micșorării patrimoniul său, între cele două existând o legătură intrinsecă.
Prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
De esența acestei instituiții este absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia adică să nu existe un temei pentru aceasta, legal, contractual sau delictual și de asemenea între micșorarea patrimoniului unui și mărirea patrimoniului celuilalt trebuie să existe o corespondență.
O acțiune întemeiată pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză trebuie să aibă ca premisă esențială faptul că pentru mărirea patrimoniului unuia în detrimentul patrimoniului celuilalt nu există o cauză legitimă. Prin urmare, deși s-ar putea reține realitatea unei astfel de situații, este necesar ca diferența dintre cele două patrimonii să apară fără ca pentru aceasta să existe un motiv ce poate fi încadrat într-un raport juridic preexistent, cum ar fi contractul ori o faptă ilicită ce poate da naștere unui raport obligațional.
Aceasta înseamnă, pe de o parte, că ori de câte ori mărirea/micșorarea se produce în temeiul unui raport juridic contractual ori delictual, cel ce se consideră prejudiciat trebuie să acționeze invocând astfel de temeiuri juridice, pe de altă parte, în cazul unui contract încheiat consensual și supus principiilor autonomiei de voință și libertății de a contracta, cauza micșorării/măririi nu este nelegitimă(în sensul de analizat în ce privește îmbogățirea fără justă cauză), ci reprezintă chiar expresia libertății de voință în ce privește încheierea de contracte prin care se pot dobândi drepturi și asuma obligații și expresia forței obligatorii pentru părți a contractului astfel încheiat.
Altfel, spus o acțiune întemeiată pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauza este întemeiată numai atunci când raportul mărire/micșorare există și pentru echilibrarea acestui raport nu există nici un alt temei juridic.
Mai mult, temeiul îmbogățirii fără justă cauză nu reprezintă un remediu pus la dispoziția celui ce se pretinde prejudiciat de modul cum este executat un contract, pentru evitarea instituției prescripției dreptului material la acțiune dacă acțiunea ar fi fost exercitată cu invocarea temeiului contractual, cum în aparență ar fi cazul acțiunii reclamantului. De asemenea, aceste temei nu este deschis ca și alternativă, adică reclamantul nu are un drept de opțiune între a exercita o acțiune pe temei contractual ori delictual și o acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Instanța mai reține faptul că pârâtul(întrucât nu s-a invocat și nu a reieșit o eventuală conivență a pârâtului cu reprezentanții reclamantului în sensul încheierii contractului cu clauzele descris mai sus scopul de a prejudicia instituția reclamantă prin furnizarea/acceptarea unui serviciu la un preț mai mic decât costurile de producție în condițiile pentru persoanele juridice diferența nu era acoperită de stat) trebuie considerat de bună credință și astfel, nu poate suferi o modificare a contractului pentru care și-a dat acordul având în vedere oferta reclamantului.
Prin urmare contractul trebuie să producă efectele specifice – cele prevăzute în chiar contract cu forță obligatorie și cele prevăzute eventual de lege cu aceeași forță obligatorie.
În cazul speței de față, prin norme speciale s-au impus numai vânzătorului condiții specifice, nu și beneficiarului, acesta din urmă având libertatea de a solicita serviciul în condițiile oferite de vânzător fără să existe vreo dispoziție care să-l oblige să cumpere la un preț egal sau superior cu costul de producție al vânzătorului ori care să-l oblige ca odată intrat în contract, indiferent de oferta vânzătorului să compenseze pe vânzător în cazul în care acesta din eroare a prezentat o ofertă nerezonabilă economic pentru el însuși. Eventual, potrivit clauzelor contractului încheiat între părțile din prezenta cauză, cumpărătorului i se putea opune clauza ce prevedea vânzarea la „prețul prevăzut de lege”, pe care urma să-l cunoască abia odată cu comunicarea facturii, dar numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
În consecință, instanța va reține că între presupusa mărire a patrimoniului pârâtului și prejudiciul invocat de reclamant nu există o corelație, o legătură de cauzalitate în sensul că nu se poate reține o cauză injustă de care să fi profitat pârâtului, acesta plătind reclamantului prețul comunicat prin facturile emise, conform contractului.
Pentru toate aceste argumente instanța va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA cu sediul în C., .. 123, jud. C. în contradictoriu cu pârât B. & C. S.R.L. cu sediul în București, .. 14, ., pârât . cu sediul în București, Calea Dorobanților, nr. 135-145, sector 1, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 23 07 2014 în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./25.07.2014
5ex.3com./…/…/2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8555/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5105/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
