Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 33381/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.
Ședința publică de la 13.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. V. M.
GREFIER: Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială acțiune formulată de reclamanta M. E. V. cu domiciliul procesual ales în C., ., ., . ,jud.C. la cab.de av.M. Ibraimof G. în contradictoriu cu pârâtele . cu sediul în București, sector 1,..41-43 corp A și . SA cu sediul în C.,..89A.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. M. Ibraimof G. cf.împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei,pârâtele fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin fax s-a depus la dosarul cauzei la data de 13.11.2014 din partea pârâtei . SA întâmpinare în două exemplare.
Apărătorul convențional al reclamantei depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și extras de pe portal din care rezultă că s-a promovat pe rolul Judecătoriei C. dos.civ.nr._/212/2014 cu termen de judecată la data de 15.12.2014 C 20.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei . SA.
Apărătorul convențional al reclamantei arată că potrivit susținerilor pârâtei . SA din întâmpinare ,această pârâtă doar furnizează energie,astfel încât instanța va aprecia care dintre cele două societăți pârâte au calitate procesuală pasivă.
Instanța în baza art.248C.proc.civ.unește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei . SA cu fondul.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președențială pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prev.de disp.art.996 și urm.Ncpc,excepție invocată tot în cadrul întâmpinării de pârâta . SA .
Apărătorul convențional al reclamantei arată că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de lege în ceea ce privește procedura ordonanței președențiale,respectiv urgența rezultă din comportamentul abuziv al pârâtelor ,având în vedere modalitatea de sistare a utilității privind furnizarea energiei electrice.
Apărătorul convențional al reclamantei apreciază că în ceea ce privește vremelnicia măsurii solicitate este îndeplinită și această măsură; iar reluarea furnizării energiei electrice va dăinui în timp până la transarea neîntelegerilor juridice dintre părți.
De asemenea,reclamanta a închiriat imobilul ce face obiectul cauzei,astfel încât nu poate lăsa chiriașul fără energie electrică,având în vedere că debitul este achitat la zi.
Apărătorul convențional al reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În baza art.255-258C.proc.civ.instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Apărătorul convențional al reclamantei arată că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
În baza art.392C.proc.civ.instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei pentru dezbateri.
Apărătorul convențional al reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.10.2014 sub număr de dosar_, reclamanta M. E. V., în contradictoriu cu pârâtele . și . SA, a solicitat pe calea ordonanței președințiale să se dispună obligarea pârâtelor la rebranșarea imobilului situat în M., ., ., . electrică, utilitate care a fost sistată în mod abuziv și nelegal, furnizarea de energie electrică, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/212/2014 al Judecătoriei C., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 31.07.2014 reclamanta a formulat acțiune împotriva celor două pârâte din prezenta cauză, dar și împotriva Coface România SA pentru ca instanța să dispună anularea mai multor facturi, anularea penalităților de întârziere calculate în facturile a căror anulare se solicită, prezenta cerere formulând-o motivat de faptul că în urmă cu două zile a constatat că nu mai există curent electric în imobilul arătat mai sus.
Reclamanta a arătat că este îndeplinită condiția urgenței care reiese din comportamentul abuziv al pârâtei care, fără a avea autorizație sau vreo încuviințare din partea instanței, a procedat la sistarea acestei utilități, deși reclamanta avea achitate debitele la zi.
În ceea ce privește vremelnicia măsurii, reclamanta arată reluarea furnizării energiei electrice va dăinui până la tranșarea neînțelegerilor juridice dintre părți de către instanțele de judecată, dacă soluționarea pe cale amiabilă nu este posibilă.
Reclamanta apreciază că și condiția neprejudecării fondului este îndeplinită, măsură solicitată urmând să producă efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/212/2014 al Judecătoriei C..
În drept s-au invocat prevederile art. 996și urm. Cod proc. civ.
Pârâta ., legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Pârâta . SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 996 și urm. Cod pr.civ.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta E. D. a arătat că aceasta nu furnizează energie electrică și astfel, nu poate fi obligată la rebranșare și furnizarea energiei electrice la locul de consum aparținând reclamantei, în caz contrar s-ar transforma într-un furnizor fără licență, încălcând prevederile legale imperative.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 cod pr.civ, pârâta că nu este îndeplinită niciuna dintre acestea, respectiv, apreciază că reclamanta nu a adus nicio dovada din care să reiasă cerința urgenței măsurii ce se solicită a fi dispusă; cerința vremelniciei nu este, de asemenea, îndeplinită, în condițiile în care pe cala ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt; în ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, arată pârâta că prin rezolvarea pretențiilor reclamantei se impune analiza unor aspecte referitoare la însuși dreptul de creanță al pârâtei ..
În cursul procedurii, au fost admise și administrate proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art. 248 c.pr.civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. „
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, peremptorie și absolută. Calitatea procesuală pasivă este una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și presupune existenta unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic sau cel față de care se poate realiza interesul reclamantului.
În speță, reclamanta solicită obligarea pârâtelor la rebranșarea imobilului situat în M., ., ., . electrică, iar așa cum chiar pârâta a arătat prin întâmpinare, în temeiul ordinului ANRE nr.43/2004, aceasta a încheiat contractul de distribuție cu furnizorul ., serviciu care include și rebranșarea consumatorilor furnizorulu.
Prin urmare, atâta timp cât pârâta . SA este cea care, chiar la solicitarea furnizorului de energie electrică, este cea care prestează serviciu de distribuție de energie electrică către consumatorii finali, aceasta își justifică legitimarea procesuală pasivă, fiind titular al dreptului din raportul juridic dedus judecății.
Pentru cele expuse, instanța apreciază excepția neîntemeiată, astfel ca o va respinge.
Analizând cererea reclamantei sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor normative incidente în cauză:
Art. 996 C. proc. civ.: – „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.”
Procedura simplificată a ordonanței președințiale este instituită pentru soluționarea rapidă a unor categorii de cauze care, dacă ar urma calea obișnuită a dreptului comun, ar avea urmări grave sau chiar iremediabile pentru reclamant.
Pentru a putea fi admisă o astfel de cerere este necesar să fie întrunite cumulativ condițiile urgenței și caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi dispusă, precum și cea a apartenenței dreptului, aceasta din urmă condiție însemnând că, soluționarea cererii de ordonanță președințială, exclude prejudecarea fondului cauzei.
Instanța apreciază că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 cod pr.civ, urmând să le analizeze în continuare.
Astfel, pe calea ordonanței președințiale nu se poate dispune o obligație de a face precum cea de obligare a pârâtelor de rebranșare imobilului situat în M., ., ., . electrică, întrucât nu ar mai fi păstrat caracterul vremelnic al măsurii luate.
În privința neprejudecării fondului, instanța consideră că, pentru a se putea stabili daca pârâta are obligația să rebranșeze imobilul reclamantului la rețeaua de curent electric, este necesar a se verifica în măsură susținerile reclamantei cu privire la inexistența dreptului de creanță al pârâtei E. E.. Or, aceste aspecte echivalează cu analizarea fondului raportului juridic litigios dintre părți.
Instanța consideră că ori de cate ori reclamantul formulează o pretenție pe cale de ordonanță președințială, pentru judecata căreia este necesara o verificare in fond a raporturilor juridice deduse judecății, in condițiile art. 581 Cod proc. civ., cererea acestuia trebuie respinsă deoarece măsura solicitată de reclamant depășește cadrul sumar al procedurii speciale a ordonanței președințiale, împrejurare care împiedică valorificarea dreptului său pe aceasta cale.
Condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ astfel că neîndeplinirea uneia dintre cerințe atrage după sine respingerea cererii.
Pentru aceste considerente, va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA, ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de reclamanta M. E.-V. cu domiciliul procesual ales în C., ., ., . ,jud.C. la cab.de av.M. Ibraimof G. în contradictoriu cu . cu sediul în București, sector 1,..41-43 corp A și . SA cu sediul în C.,..89A, ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
M. V. M. Selma Z.
Red.jud.M.V.M./14.11.2014
Tehnoredact.S.Z. 13 Noiembrie 2014/5 ex.
Emis 3 comunicări azi,……………….
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3547/2014.... → |
|---|








