Plângere contravenţională. Sentința nr. 3547/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3547/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 26959/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

OPERATOR DE ADTE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3547

Ședința publică din data de 31 MARTIE 2014

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: Jud. C. D.

Grefier: S. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul A. B. A. în contradictoriu cu intimatul P. LOCALITĂȚII VALU LUI T. având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 24 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, petenta A. B. A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul P. LOCALITĂȚII VALU LUI T., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/01.09.2013, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei.

Petentul și-a motivat cererea în sensul că a cumpărat pentru Morușciuc P. trei saci de cartofi și ceapă pe care i-a transportat până la aceasta în curte, respectiv că nu a săvârșit fapta ce i s-a reținut în sarcină.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea plângerii, arătând că la data de 21.09.2013 a fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost amendat cu suma de 1000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990, deoarece acesta a efectuat comerț stradal în localitatea Valu lui T., fără a avea autorizație specială emisă de Primărie pentru această activitate.

În susținere,a solicitat proba cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora Morusciuc P..

Analizând în mod coroborat ansamblul probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

La data de 21.09.2013 a fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost amendat cu suma de 1000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990, deoarece acesta a efectuat comerț stradal în localitatea Valu lui T., fără a avea autorizație specială emisă de Primărie pentru această activitate.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în prezența petentului, care l-a semnat fără obiecțiuni.

Instanța reține că art. 1 din Legea nr. 12/1990 stabilește următoarele:

„Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: (……) b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi.”

De asemenea, art. 2 din Legea nr. 12/1990 stabilește:

“(1) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) și se sancționează după cum urmează: (…..) c) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) și k), cu prestarea unei activități în folosul comunității sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei”.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de contravenție.

Potrivit aceluiași articol, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța apreciază ca neîntemeiată critica petentului, în sensul că nu a săvârșit fapta ce i s-a reținut în sarcină, deoarece acesta nu a dovedit în niciun mod cele afirmat.

Referitor la declarația martorei audiate, se reține că aceasta a declarat că petentul i-ar fi vândut, la solicitarea sa, un sac de pepeni, unul de cartofi și unul de ceapă, iar această activitate reprezintă tot vânzare ambulantă, petentul transportând marfa către martoră.

De asemenea, instanța va avea în vedere împrejurarea că, din pozele depuse la dosar de către intimat, rezultă că sacii respectivi erau expuși spre vânzare, rezemați de gardul casei martorei, însă nu în imediata apropiere a porții, iar petentul nu a formulat nicio obiecție la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, pe cale l-a semnat.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.

Nu se pune problema cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul A. B. A., cu domiciliul în orașul Hârșova, ., județul C., CNP_ în contradictoriu cu intimatul P. LOCALITĂȚII VALU LUI T., cu sediul în Valu lui T., ., județul C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. S. P.

Red. și tehnored. Jud. CD

Ex. 4/04.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3547/2014. Judecătoria CONSTANŢA