Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7963/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7963/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 19377/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila Nr. 7963

Ședința publică din 24.07.2014.

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii P. E., P. M. M. și pe pârât G. L., având ca obiect ordonanță președințială/ obligarea la permiterea accesului.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 23.07.2013, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 260 alin 1 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 24.07.2013 când s-a pronunțat .

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014, sub nr._, reclamanții P. E. și P. MARCELL au chemat-o în judecată pe parata G. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtei să le permit accesul în imobilul proprietatea lor situată în Eforie Nord, . (fost 16), parcelarea Renee Leauthey, lot. 58, jud. C..

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că în data de 07.11.1996 pentru terenul situate la adresa menționată mai sus, s-a perfectat contractual de concesiune nr. 160 în temeiul hotărârii Consiliului Local Eforie nr. 59/1996 și în conformitate cu procesul verbal de adjudecare nr. 8441/30.10.1996 încheiat la licitația public din data de 30.10.l996.

Pe acest teren, au construit un imobil conform autorizației de construire nr. 583/09.12.1996 emisă de Primăria Eforie unde până în prezent a funcționat un spațiu comercial. Se arată în continuare că . a avut ca asociat unic pe defunctul P. M. și a figurat pe rolul organelor fiscal până la data de 08.10.1999 când s-a declanșat procedura falimentului.

Societatea a fost radiată conform sentinței civile nr. 8631/. pronunțată de Tribunalul C. prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, toate creanțele fiind complet acoperite. Astfel, atât dreptul de proprietate asupra construcției edificate cât și dreptul de folosință asupra terenului au trecut în patrimonial lui P. M., acesta fiind unicul asociat al persoanei juridice lichidate.

După decesul acestuia din data de 21.08.2000, odată cu întreaga masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, dreptul de proprietate asupra construcției edificate și dreptul de folosință asupra terenului aferent au fost moștenite de către reclamanți, în calitate de soție supraviețuitoare și în calitate de fiu.

Prin urmare, în cauză există pentru acest teren ce s-a restituit în natură o autorizație de construire a unei clădiri definitive, autorizație ce a fost legal emisă și nu a fost anulată. Astfel, terasa existentă inițial a fost transformată într-o construcție definitivă după ce au fost obținute aprobările necesare în prealabil și s-a făcut o investiție oneroasă în acest scop.

Prin sentința civilă nr._/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/212/2013, instanța a dispus evacuarea lor de pe terenul în suprafață de 152 mp (din totalul de 364 mp) situate în intravilanul localității Eforie Nord, .. 16, jud. C.. Așadar, diferența de teren, respective 212 mp, dar și construcția edificată în mod legal pe acest teren, a rămas în proprietatea lor.

Cu toate acestea, pârâte le interzice accesul în imobilul proprietatea lor (fiindu-i restituită calea de acces), motiv pentru care activitatea lor este blocată. Mai mult decât atât, pârâta a și demolat construcția edificată de ei pe acest teren în baza unei autorizații de desființare obținută în mod ilegal și pe care au atacat-o în contencios administrative.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate, se arată că urgența măsurii pe care o cere reiese din împrejurarea că la locul de consum se află un restaurant și interesele lor ar fi grav prejudiciate, având în vedere sezonul estival.

Se mai învederează că pe rolul Judecătoriei C. există dosarul nr._/212/2014 având ca obiect revendicare imobiliară prin care a solicitat instanței să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și posesie partea din imobil care le aparține.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 996 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii, s-au depus în copie: sentința civilă nr. 2703/09.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere adresată de reclamanți Primăriei Eforie, somație, proces verbal încheiat la data de 11.06.2014 din dosar de executare nr. 439/2014 al B. D. ȘI ASOCIAȚII, adrese, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, certificate de moștenitor suplimentar nr. 130/18.07.2007 la certificatul de moștenitor nr. 11/2002 completat cu certificatul de moștenitor suplimentar nr. 35/2004, autorizație de construire nr. 583/09.12.1996, certificat de urbanism nr. 698/19.11.1996, proces verbal de recepție în faza unică.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea cererii ca inadmisibilă și nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Se invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătându-se că aceștia nu sunt dobânditorii patrimoniului . după lichidarea forțată a societății. Drepturile conferite prin contractual de concesiune nr. 160/07.11.1996 acestei societăți nu s-au transferat de la aceasta la succesori, ci s-au stins ca urmare a dizolvării, respective radierii acesteia din evidențele ORC.

Se invocă, de asemenea, excepția lipsei de interes a reclamanților, arătându-se că acel contract de concesiune nr. 160/07.11.1996, reziliat prin HCLO Eforie nr. 1590/CA/19.09.2013, dosar nr._ a Curții de Apel C. care a respins ca nefondate recursurile reclamanților în acest dosar având ca obiect anulare act administrative.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, se menționează că, în conformitate cu art. 996 pct. 5 pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve fondul litigiului și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Se menționează de către pârâtă încălcarea dispozițiilor art. 194 lit. c și d C.pr.civ. cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

La termenul din data de 23.07.2014, instanța a calificat apărările pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii și încălcarea dispozițiilor art. 194 lit. c și d ca fiind excepția inadmisibilității, respective excepția nulității cererii de chemare în judecată.

La același termen, instanța a pus în discuție excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă și a rămas în pronunțare pe aceste excepții.

Analizând actele dosarului, instanța retine următoarele:

La data de 07.11.1996 între Consiliul Local Eforie, în calitate de concedent și ., în calitate de concesionar s-a încheiat contractul nr. 160 având ca obiect terenul situat în Eforie Nord, . de 332 mp pe o durată de 25 de ani.

Pe această suprafață au funcționat un restaurant și terasa acestui restaurant, construcțiile fiind despărțite de o alee de acces.

Asociatul unic al al concesionarului . a fost P. M. decedat la data de 21.08.2000, ai cărui moștenitori sunt reclamanții din prezenta cauză.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 130 la certificatul de moștenitor nr. 11/2002 eliberat de Biroul Notarial V. B. completat cu certificatul de moștenitor suplimentar nr. 35/2004, în masa succesorală de pe urma acestui defunct este inclus spațiul comercial situate în Eforie Nord, . în suprafață construită desfășurată la sol de 218,47 mp.

Prin sentința civilă nr. 332/09.02.2007 pronunțată de Tribunalul C., ddefinitivă prin decizia civilă nr. 188/C/06.07.2009 a Curții de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 2703/09.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a anulat în parte dispoziția nr. 75/21.02.2006 emisă de primarul orașului Eforie în privința terenului în suprafață de 364 mp situat în Eforie Nord, ., jud. C., iar pârâtul Primarul orașului Eforie a fost obligat să restituie pârâtei (și altor persoane) parte din terenul în suprafață de 364 mp situat la această adresă, respective suprafețele de 47 mp, 76 mp și 29 mp delimitate prin punctele O-M-C-N, P-D-E-S-R și O-N-D-P în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit în acest dosar de expert F. D.

În ceea ce privește suprafața de 29 mp delimitată de punctele O-N-D-P, reprezentând în prezent alee încorporată între restaurant și terasa Marcelină, s-a reținu că aceasta nu a avut niciodată în planurile de urbanism ale orașului Eforie destinația de cale de acces în sensul art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci a fost o bucată de teren inclusă în suprafața de teren de 332 mp concesionată de orașul Eforie unei societăți comerciale în anul 1996 conform contractului de concesiune nr. 160/07.11.1996, concesionarul creând o cale de acces pentru proprii săi clienți între restaurant și terasa Marcelino.

În ceea ce privește suprafața de teren de 76 mp s-a reținut că nu este afectată în prezent unei utilități publice și prin urmare nu există niciun impediment pentru restituirea lor în natură foștilor proprietari (printre care și pârâta din prezenta cauză) din moment ce acest teren este ocupat de construcții provizorii executată din țevi și profile metalice cu o pardoseală din mozaic venețian peste platforma existentă – terasa restaurantului Marcelino.

Aceste 2 suprafețe au făcut parte din terenul – obiect al contractului de concesiune mai sus menționat, respectiv suprafața de teren ocupată de . terasa restaurantului.

Ceea ce se solicită prin prezenta acțiune este obligarea pârâtei să permită accesul reclamanților pe fosta alee de acces – suprafața de 26 mp restituită pârâtei prin sentința mai sus amintită pentru a putea ajunge la restaurant.

În temei art. 248 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâtă.

Cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 194 lit. c și d C.pr.civ., instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă în mod clar obiectul cererii (obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei să permită reclamanților accesul), precum și motivele de fapt și de drept ale cererii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și lipsa interesului reclamanților, instanța apreciază că acestea trebuie analizate împreună, întrucât într-o astfel de speță, justificarea calității procesuale active poate fi conferită de un interes al reclamanților.

Or, din moment se reclamanții urmăresc ca în urma promovării acestei acțiuni, să aibă acces la construcția proprietatea lor, instanța concluzionează că este îndeplinită condiția existenței unui interes, și în consecință și a calității procesuale active a reclamanților

Cu privire la excepția inadmisibilității, se reține în prealabil că potrivit art. 996 alin. 1 C.pr.civ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparență de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea reparaar, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din dispozițiile art. 996 alin. 1 C.pr.civ. se desprind condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială și anume urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, respectiv prin măsura luată să nu se prejudece fondul.

Obligarea pârâtei să le permită reclamanților accesul pe fosta alee în suprafață de 29 mp ce a fost restituită pârâtei prin sentința mai sus amintită echivalează cu analizarea de către instanță a unei cereri având ca obiect instituirea unei servituți de trecere în condițiile art. 617 alin. 1 C.civ.

Prin urmare, dispunând în acest sens, instanța ar soluționa chiar fondul raporturilor dintre părți.

În ceea ce privește condiția caracterului vremelnic, instanța reține că termenul provizoriu (afirmat atât în alin. 1, cât și în alin. 5 ultima teză ale art. 996 C.pr.civ) are o dublă semnificație.

Pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.

Or, a dispune obligarea pârâtei de a le permite reclamanților accesul pe terenul proprietatea sa are semnificația soluționării pe fond a cererii, nemaifiind posibilă nici restabilirea situației de fapt schimbate.

Reținând că în cauză nu este îndeplinită condiția caracterului provizoriu și nici aceea a neprejudecării fondului, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și va respinge acțiunea în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 194 lit. c, d C.pr.civ., ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes a reclamanților, ca neîntemeiată.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

Respinge cererea formulata de reclamantii P. E., CNP -_, P. M. M., CNP-_, cu domiciliul ales in CONSTANTA, .,nr.128A,.,. cu pârâtii G. L., CNP -_, domiciliata in CONSTANTA, . BISca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.07.2014.

Președinte Grefier

A. U. M. I.

Red. Jud. A .U./ 29.07.2014 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7963/2014. Judecătoria CONSTANŢA