Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 4852/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._/03 OCTOMBRIE 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. A. I.

GREFIER: Ș. D.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul U. G.-I., având CNP _, cu domiciliul în C., ..94, ..D, ., jud.C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.10.2014 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei cu care a fost învestită, în conformitate cu disp. art. 395 alin. 1 C.p.c., constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 20.02.2014 cu nr._, petentul U. G. I. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 27.01.2014, orele 22:30 – 23:00 se afla cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ într-o parcare privată din zona Aqua Magic din stațiunea Mamaia.

La un moment dat, au apărut reporteri de la televiziunea LTV care au început să îl filmeze în timp ce se plimba cu mașina prin parcare.

Petentul a arătat că la un moment dat a agățat o sanie de mașină și s-a plimbat cu ea trasă prin parcare, considerând că nu greșește cu nimic deoarece parcarea era privată, nu era prevăzută cu indicatoare rutiere și era îngrădită complet.

A mai menționat petentul că s-a asigurat că nu pune viața nimănui în pericol înainte să tragă sania și că la finalul plimbării niciunul dintre cei care se aflau în parcare nu a pățit nimic.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, petentul a anexat cererii procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2014 (f. 7), copie act de identitate (f. 5), dovada comunicării (f. 6).

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei, la fila 3.

Prin întâmpinarea depusă în data de 26.03.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât în data de 27.01.2014 a condus autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_ în parcarea Aqua Magic din stațiunea Mamaia și a remorcat o sanie, fapta fiind prevăzută de dispozițiile art. 157 alin. 3 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 1 pct. 24 din O.U.G. nr. 195/2002.

Intimatul a arătat că întregul eveniment a fost filmat de către televiziune, cele menționate fiind consemnate olograf de către conducătorul auto la data de 28.01.2014. Mai mult, prin declarația din 28.01.2014, petentul a recunoscut fapta săvârșită.

Intimatul a menționat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind astfel legal și temeinic.

În drept, au fost invocate dispozițiile 0.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.U.G. nr. 195/2002 și ale H.G. nr. 1391/2006.

În probațiune, intimata a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat întâmpinării, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: dovada comunicării (f. 12-13), declarație din 28.01.2014 (f. 15-16), procesul verbal . nr._/28.01.2014 (f. 17), raport al agentului constatator (f. 18), înregistrare video (f.19).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 16.04.2014, petentul a menționat că în data de 28.01.2014 a fost chemat la sediul poliției unde a fost constrâns să declare cele întâmplate cu o seară înainte. Petentul a recunoscut că se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, dar a menționat că nu se afla pe un drum public ci într-o parcare privată, îngrădită, fără indicatoare și semne de circulație.

Petentul a mai arătat că procesul verbal a fost întocmit în baza declarației sale și în baza filmării cu o cameră neomologată, fără a specifica cu exactitate locul, ora și data faptei și fără ca vreun agent de la poliție să fie prezent.

La termenul de judecată din data de 13.06.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, precum și proba cu martorul asistent P. M..

La termenul de judecată din 25 iulie 2014, în temeiul art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, raportat la art. 3 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 15/22.07.2014, cauza a fost repartizată ciclic completului C36.

La termenul de judecată din 8 august 2014, instanța a procedat la audierea martorului P. M., declarația sa fiind consemnată la dosarul cauzei, la fila 44.

Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.01.2014 (f. 7) întocmit de către agentul constatator P. C. C., subinspector, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 24 din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut că în data de 27.01.2014, ora 22:00, în parcarea Aqua Magic din stațiunea Mamaia, petentul a condus autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_ și a remorcat după acest autoturism o sanie. Întregul eveniment a fost filmat de către televiziune. De asemenea, cele menționate au fost consemnate olograf de către conducătorul autoturismului în data de 28.01.2014.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit de către agentul constatator competent, subinspector P. C. C., potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal atacat conține mențiuni cu privire la numele și prenumele petentului, domiciliul acestuia, cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, semnătura agentului constatator, precum și data și locul comiterii acesteia.

Având în vedere refuzul petentului de a semna, procesul verbal de constatare a contravenției a fost semnat de către martorul asistent P. M., cu respectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Fiind audiat, martorul asistent a arătat că își recunoaște semnătura, dar nu își amintește mai multe din ziua respectivă (f. 44).

În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că procesul verbal a fost întocmit în baza declarației sale și în baza filmării de la televiziune cu o cameră neomologată, fără a specifica cu exactitate locul, ora și data faptei și fără ca vreun organ de la poliție să fie prezent, instanța reține că potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier.

În cauză fapta a fost săvârșită în 27.01.2014, iar procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în 28.01.2014. Din cuprinsul raportului agentului constatator (f. 18), precum și din declarația olografă a petentului (f. 15-16), instanța constată că procesul verbal a fost încheiat de către agentul constatator a doua zi după săvârșirea faptei, după vizionarea înregistrării efectuate de echipa de reporteri de la LTV și în baza declarațiilor petentului, fără a constata nemijlocit, prin simțurile proprii, săvârșirea contravenției.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că proba video se coroborează cu declarația petentului, precum și faptul că în niciun moment petentul nu a contestat săvârșirea faptei, instanța constată că nu există un motiv de nulitate a procesului verbal.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.01.2014 (f. 7), petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei pentru că în data de 27.01.2014, ora 22:00, în parcarea Aqua Magic din stațiunea Mamaia, petentul a condus autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_ și a remorcat după autoturism o sanie.

În conformitate cu dispozițiile art. 157 alin. 3 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, se interzice remorcarea a două sau mai multe autovehicule, a căruțelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.

Potrivit art. 102 alin. 1 pct. 24 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor.

Instanța constată că petentul nu și-a însușit fapta constatată în procesul verbal de contravenție, refuzând să semneze.

Cu toate acestea, atât prin declarația dată în fața organelor de poliție în data de 28.01.2014, cât și prin plângerea contravențională, petentul a recunoscut că în data de 27.01.2014 a agățat sania de mașină și s-a plimbat cu ea trasă prin parcarea Aqua Magic.

Motivele invocate de către petent, în sensul că nu a greșit cu nimic deoarece parcarea era privată, nu era prevăzută cu indicatoare rutiere, era îngrădită complet și nu a pus viața nimănui în pericol nu pot avea ca efect anularea procesului verbal.

Astfel, potrivit art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, prin drum public se înțelege orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.

Mai mult, din adresa primită de la Aqualand S.A., s-a comunicat faptul că parcarea din fața parcului Aqua Magic este domeniu public și privat al municipiului C., fiind astfel deschis circulației publice, precum și normelor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, circulând în parcarea Aqua Magic, petentul era obligat să respecte dispozițiile art. 157 alin. 3 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i interzisă remorcarea saniei de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

În plus, împrejurarea că nu a fost pusă în pericol integritatea corporală a participanților la trafic nu poate duce la anularea procesului verbal, deoarece elementul material al contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 24 din O.U.G. nr. 195/2002 nu cuprinde și producerea unei stări de pericol cu privire la viața sau integritatea corporală a participanților la trafic, fiind suficientă nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor pentru reținerea contravenției.

De asemenea, susținerile petentului în sensul că a fost constrâns să declare cele întâmplate nu dovedesc netemeinicia sau nelegalitatea procesului verbal, având în vedere faptul că petentul a recunoscut că a remorcat sania cu autovehiculul său atât prin plângerea contravențională, cât și prin răspunsul la întâmpinare.

Mai mult, din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei în suport dvd, la fila 19, precum și din fotografia aflată pe suportul dvd, instanța constată că petentul a acordat un interviu reporterilor LTV, prin care de asemenea a recunoscut săvârșirea faptei.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, 9 puncte de amendă, în cuantum total de 765 lei, instanța constată că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, fiind în cuantumul minim prevăzut de art. 98 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin remorcarea saniei la autovehicul și tragerea mai multor persoane prin parcare, petentul le-a expus cu bună știință anumitor pericole. Din înregistrarea video rezultă că în parcare era zăpadă abundentă și erau mai multe persoane care realizau aceeași activitate în același timp, pericolul de a se accidenta fiind astfel ridicat.

Instanța constată că, fiind întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, de către agentul constatator competent, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2014 generează o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu art. 249 C.p.c., petentul avea sarcina de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În conformitate cu jurisprudența constată a Curții Europene de Justiție a Drepturilor Omului, contravențiile sunt incluse în noțiunea de „acuzație în materie penală”, contravenienții beneficiind de toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Cu toate acestea, Curtea a stabilit recent, în Hotărârea din 6 aprilie 2012 în cauza N. G. împotriva României, că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept. În principiu, Convenția nu se opune acestora, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească un anumit prag și să încadreze prezumțiile între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptei și protejând dreptul la apărare.

În ceea ce privește ocrotirea dreptului la apărare, instanța constată că petentul U. G. I., deși a avut posibilitatea efectivă de a proba susținerile sale, s-a mulțumit cu depunerea la dosar, cu titlu de probe, a procesului verbal contestat, nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nu a adus probe suplimentare pentru a dovedi că fapta imputată nu există sau că a fost săvârșită în alte împrejurări.

Petentul s-a expus astfel cu bună știință riscului de a fi luate în considerare numai dovezile existente la dosar, incluzând așadar procesul verbal de contravenție pe care el însuși l-a administrat cauzei și căruia îi este atribuită o prezumție relativă de temeinicie.

În consecință, pentru motivele arătate, plângerea petentului apare ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 va fi respinsă cu consecința menținerii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.01.2014 întocmit de către I. Județean C. – Biroul Rutier C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul U. G.-I., având CNP _, cu domiciliul în C., ..94, ..D, ., jud.C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., jud.C., ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/28.01.2014 ca legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. I. Ș. D.

Red.jud.V.A.I/03.10.2014

Tehnoredact.D.Ș./4 ex./03.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA