Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7306/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7306/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 15907/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.7306

Ședința publică din data de 26.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.-G. J.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. A., cu domiciliul în C., ..17, jud.C. în contradictoriu cu pârâta . insolvență prin administrator judiciar Fair and Full Insolvency Consulting IPURL, cu sediul în C., ., nr.34, jud.C., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform disp.art.153 C.proc.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și rămâne în pronunțare asupra excepției:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fața, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.05.2014 sub nr._, reclamanta G. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . insolvență, evacuarea acesteia de pe terenul extravilan de 3,33 ha, situat în .. C..

În motivarea cererii s-a arătat că terenul menționat anterior a făcut obiectul contractului de arentă încheiat de părți, însă pentru neexcutarea culpabilă a obligațiilor reclamantă solicită redobândirea posesiei asupra bunului ce îi aparține.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1033 și urm. C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 26.06.2014, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Asupra excepției

Potrivit art.248 Cod procedură civilă ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

În materia acțiunilor reale imobiliare, instanța reține că norma legală instituie o competență teritorială exclusivă „ Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul”.(art.117 C.proc.civ.)

Cererea de evacuare a unui imobil ocupat abuziv este indiscutabil o acțiune reală imobiliară căreia i se aplică dispozițiile legale mai sus citate.

În cauza de față, întrucât cererea este întemeiată pe dispozițiile speciale ale cererii în evacuare prevăzute de art.1033 și urm. C.proc.civ., instanța reține și prevederile art.1035 C.proc.civ. privind competența teritorială:

„.Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află situat imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat, chiar dacă locatarul a părăsit imobilul sau contractul a încetat”.

Pentru cele expuse, având în vedere dispozițiile art.132 C.proc.civ si art1035 C.proc.civ. instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. si va declina cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta G. A. cu domiciliul în C., ..17, jud.C. în contradictoriu cu . insolvență prin administrator judiciar Fair and Full Insolvency Consulting IPURL, cu sediul în C., ., nr.34, jud.C., în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-G. J. D. Ș.

Red.jud.A.G.J/30.06.2014

Tehnoredact.D.Ș.

4 ex./30.06.2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

CATRE,

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

JUD.C.

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. pronunțată la data de 26.06.2014 a Judecătoriei C., în dosarul sus menționat având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u., acțiune formulată de privind pe reclamanta G. A., cu domiciliul în C., ..17, jud.C. în contradictoriu cu pârâta . insolvență prin administrator judiciar Fair and Full Insolvency Consulting IPURL, cu sediul în C., ., nr.34, jud.C., s-a dispus înaintarea dosarului în favoarea dvs .

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-G. J. D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7306/2014. Judecătoria CONSTANŢA