Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 895/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 29879/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr. 895

Ședința publică din data de 29.01.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, formulată de petentul O. V., cu domiciliul ales la Societatea de Avocați Ș. și Ș. în Localitatea Constanta, ..23, ..1, județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în localitatea C., județ C..

Dezbaterile asupra excepției tardivității formulării plângerii invocate de intimat au avut loc în ședința publică din 22.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată când instanța pentru a da posibilitatea petentului să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 29.01.2014, când s-a dispus:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta O. V., în contradictoriu cu intimata cu intimata Primarul M. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ / 08.11.2012 încheiat de către Primarul M. C. comunicat prin serviciu poștal la data de 13.11.2012, solicitând anularea în parte a procesului-verbal.

Se motivează că solicită anularea în parte, respectiv în ceea ce privește constatarea, sancționarea și măsurile dispuse cu privire la următoarele lucrări efectuate la imobilul situat în Constanta, ., . închiderea cu zidărie BCA și tâmplărie PVC,respectiv cu acoperiș tip terasă, a spațiului în suprafață de aproximativ 4 mp dintre baie și bucătărie; închidere gol de acces dintre dormitor și baie;închidere gol de acces dintre hol și bucătărie;desființare zid în suprafață de aproximativ 4 mp, din cărămidă, dintre baie și bucătărie; desființare grup sanitar în suprafață de aproximativ l mp. în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1222 din 7 aprilie 2011 a notarului public F. V., a dobândit de la vânzătoarea A. R. proprietatea asupra imobilului situat în C., ., . apartament cu două camere, dependințe și balcon (la etajul 1), (la subsol) și terasă (la etajul 2). A ales să cumpere acest apartament deoarece era poaspăt renovat de către vânzătoare. Odată încheiat contractul de vânzare-cumpărare, a primit de la vânzătoare și documentația cadastrală a imobilului cumpărat, documentație din care a constatat că există o . neconcordanțe între amenajarea interioară reală a apartamentului și cele cuprinse în documentația cadastrală.

Cu privire la aceste neconcordanțe, vânzătoarea i-a declarat că toate amenajările ar fi fost efectuate în mod legal și că, mai mult, chiar ar fi întocmit o actualizarea cadastrală a imobilului, pe care urma să i-o înmâneze în cel mai scurt timp. Ulterior, însă, dat fiind faptul că vânzătoarea, așa cum a constatat mai apoi, avea restanțe mari la plata utilităților, restanțe pe care a fost nevoită să le achite petenta pentru a nu-i fi sistate utilitățile, a intrat în conflict cu aceasta și nu a mai obținut de la vânzătoare nimic din actele pe care aceasta pretindea că le-ar deține cu privire la amenajările efectuate în apartament .

Se arata ca în cele din urmă, a constatat faptul că o actualizare cadastrală nici nu exista și, cele mai probabil, nici acte privind amenajarea interioară efectuată de către vânzătoare.

În ceea ce privește balconul (de la etajul 1) și terasa (de la etajul 2), trăind cu convingerea eronată că nu ar avea nevoie de autorizație de construire pentru efectuarea de lucrări ușoare, a edificat, într-adevăr, lucrările constând în închiderea balconului (cu tâmplărie de aluminiu și geam termopan) și acoperirea terasei (cu o structură din fier și policarbonat) și, în consecință nu contesta procesul-verbal în ceea ce privește aceste lucrări, urmând a respecta sancțiunile și măsurile dispuse prin procesul-verbal în ceea ce privește aceste două lucrări .

În drept, îsi întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 1 din O.G nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La termenul din 25.09.2013 intimata Primarul M. Constanta a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale .

Instanța analizează prioritar excepția invocată și reține că plângerea a fost formulata și înregistrată la 27.11.2012 .Se are în vedere că a fost depășit termenul de 15 zile calculat de la data semnării procesului verbal, respectiv data de 08.11.2012, dată de la care se calculează termenul de 15 zile raportat la disp. art. 31 alin. l din OG.2/2001 .

Ca urmare a admiterii excepției tardivității formulării plângerii contravenționale instanța dispune respingerea plângerii ca fiind tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității invocată de intimat .

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul O. V., cu domiciliul ales la Societatea de Avocați Ș. și Ș. în Localitatea Constanta, ..23, ..1, județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în localitatea C., județ C., ca fiind tardiv formulată .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/14.04.2014

Dact.D.L./ex.4/28.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2014. Judecătoria CONSTANŢA