Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 6696/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6696/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 9138/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 6696/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), acțiune formulată de reclamant G. S. S. cu domiciliul procesual ales la av A. P. in CONSTANTA, ., nr. 31, .. A, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat A. P..
Procedura este legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 50 lei ron, anulata si atașata la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instantei urmatoarele: procedura este legal îndeplinită.
Instanta constata ca este primul termen de judecata, reclamantul este reprezentat convențional.
Instanta este competenta sa soluționeze cauza in temeiul art. 94 pct. 4 Cod procedura civila coroborat cu art. 31 din legea nr. 7/1996.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamantului solicita instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosar.
Instanta încuviințează proba cu înscrisuri in temeiul art. 258 Cod procedura civila cu aplicarea art. 255 Cod procedura civila.
Instanta având in vedere ca nu mai sunt cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicita admiterea plângerii astfel cum a fost formulata si anularea încheierilor 5839/2014 si_/2014 emise de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta ca fiind nelegale. Apreciază ca acestea au fost emise avand ca motivare faptul ca reclamantul in calitate de adjudecatar ar datora impozitul care incumba debitorului. F. de prevederile legale, art. 771 Cod fiscal, cat si raportat la Normele de punere in aplicare a Codului fiscal, art. 257, apreciază ca nu ii poate fi imputat reclamantului acest impozit, acesta avand calitatea de adjudecatar si nu aceea de proprietar sau debitorul obligatiei de a achita impozitul.
Instanta constata încheiate dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 26.03.2013 pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, petentul G. S. S. a formulat plangere impotriva Incheierii de respingere nr. 5831 din data de 04.02.2014 si a Incheierii nr._ din data de 24.02.2014, pronuntate de O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I. Constanta, prin care a fost respinsa ca neintemeiata cererea de intabulare a dreptului de proprietate al petentului asupra imobilului din Constanta cu nr. cadastrasl 2677/1 inscris in CF_-C1-U1 a localitatii Constanta, in emeiul actului de adjudecare din data de 20.12.2013 emis in dosarul de executare nr. 24/2012 al B.E.J. S. M. – E., fata de lipsa achitarii impozitului pe transferul proprietatii, solicitand ca instanta sa dispuna anularea celor doua Incheierii cu consecinta intabularii dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat.
In fapt, petentul a aratat ca, prin actul de adjudecare emis la data de 20.12.2013 de B.E.J. S. M. Eliodor in dosarul de executare nr. 24/2012, a adjudecat imobilul situat in Constanta, ., ., parte, ., identificat cu nr. cadastral 2677/1 si intabulat in Cartea funciara sub nr._-C1-U1 UAT Constanta.
Ulterior adjudecarii, petentul a formulat cerere de intabulare a dreptului de proprietate in Cartea Funciara, cerere respinsa prin Incheierea nr. 5831 din data de 04.02.2014, motivat de faptul ca nu ar fi facut dovada achitarii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, respectiv nu a depus chitanta doveditoare a platii acestui impozit, conform art. 77 ind. 1 alin. 6 C.fisc. si art. 151 ind. 7 din H.G. nr. 44/2004.
Impotriva Incheierii de respingere, petentul a formulat cerere de reexaminare, prin care a solicitat modificarea Incheierii in sensul admiterii cererii de intabulare, deoarece impozitul nu este datorat de adjudecatar, cererea de reexaminare care a fost respinsa de prin Incheierea nr._ din data de 24.0.2014, registratorul de carte funciara avand obligatia de a verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului si de a respinge cererea de inscriere in lipsa acestei dovezi, fara a face aprecieri cu privire la persoana careia ii revine obligatia fiscala de plata.
Petentul apreciaza, in esenta, ca dispozitiile invocate de O.C.P.I. nu sunt aplicabile in cazul dobandirii dreptului de proprietate prin adjudecare.
In drept, petentul invoca dispozitiile art. 31 si urm. din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O., practica Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia dreptului de proprietate.
In dovedirea cererii, a depus inscrisuri in copie.
Cererea a fost timbrata cu 100 lei cf art. 6 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele
In fapt
Prin actul de adjudecare emis la data de 20.12.2013 de B.E.J. S. M. Eliodor in dosarul de executare nr. 24/2012, a adjudecat imobilul situat in Constanta, ., ., identificat cu nr. cadastral 2677/1 si intabulat in Cartea funciara sub nr._-C1-U1 UAT Constanta.
Prin Incheierea nr. 5831 din data de 04.02.2014, a fost respinsa cererea formulata de petent pentru intabularea dreptului de proprietate, motivat de faptul ca nu ar fi facut dovada achitarii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, respectiv nu a depus chitanta doveditoare a platii acestui impozit, conform art. 77 ind. 1 alin. 6 C.fisc. si art. 151 ind. 7 din H.G. nr. 44/2004.
Prin Incheierea nr._ din data de 24.0.2014, a fost respinsa ca neintemeiata cererea de reexaminare, aratandu-se ca registratorul de carte funciara avand obligatia de a verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului si de a respinge cererea de inscriere in lipsa acestei dovezi, fara a face aprecieri cu privire la persoana careia ii revine obligatia fiscala de plata.
In drept
Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare
Art. 30. - (1) Daca registratorul constata ca actele depuse in justificarea cererii de inscriere in cartea funciara, precum si aceasta din urma nu intrunesc conditiile de forma cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o incheiere motivata. (2) Registratorul va respinge cererea de inscriere a actului juridic a carui nulitate absoluta este prevazuta in mod expres de lege sau pentru neindeplinirea unor conditii speciale prevazute de reglementarile in vigoare.
Codul fiscal
Art. 77 ind. 1 C.fisc. – „Definirea venitului din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal”: (1) La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit (…). (6) (…) Pentru alte proceduri decat cea notariala sau judecatoreasca contribuabilul are obligatia de a declara venitul obtinut in maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, in vederea calcularii impozitului. Pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti si a altor documente in celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin. (1) si (3) si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului”.
Art. 151ind. 7 din H.G. nr. 44/2004: In cazul transferurilor prin alte modalitati decat procedura notariala sau judecatoreasca, contribuabilul are sarcina declararii venitului la organul fiscal competent, in termen de 30 de zile, inclusiv, de la data transferului, in vederea stabilirii impozitului, in conditiile legii. (…)
In cazul transferurilor prin executare silita, dupa expirarea termenului de 10 zile inclusiv, in care contribuabilul avea sarcina declararii venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalitati decat procedura notariala sau judecatoreasca, organul de executare silita sau cumparatorul, dupa caz, trebuie sa solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului si emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentatiei aferente transferului.”
Potrivit art. 151 ind. 2 din H.G. nr. 44/2004: a) prin contribuabil, in sensul art. 77 ind. 1 din Codul fiscal, se intelege persoana fizica careia ii revine obligatia de plata a impozitului. In cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia prin acte juridice intre vii, contribuabil este cel din patrimoniul caruia se transfera dreptul de proprietate sau dezmembramintele acestuia: vanzatorul, credirentierul, transmitatorul in cazul contractului de intretinere, al actului de dare in plata, al contractului de tranzactie etc., cu exceptia transferului prin donatie. (…)
Aprecierea instantei
Prin art. 771 din Codul Fiscal, se reglementeaza obligatia contribuabilului de a achita impozit atunci cand opereaza transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia prin acte incheiate intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii,
Impozitul se va calcula si se va incasa potrivit art. 771 alin. 6 Cod fiscal, pentru vanzarile consfintite prin acte autentificate de notarii publici, de catre acestia. In schimb, daca transferul de proprietate se realizeaza prin hotarare judecatoreasca sau prin alta procedura, impozitul se calculeaza de organul fiscal competent.
Pentru alte proceduri decat cea notariala sau judecatoreasca, cum este cazul in prezentul dosar, potrivit art. 771 alin. 6 teza a patra din Codul fiscal, contribuabilul este dator sa declare venitul obtinut in maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, in vederea calcularii impozitului. In ceea ce priveste inscrierea in cartea funciara, acelasi text de lege prevede obligatia registratorilor de la birourile de carte funciara de a verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin. (1) si (3) si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului.
Notiunea de contribuabil folosita in cuprinsul art. 771 din Codul Fiscal este definita in art. 1512 din Norma metodologica de aplicare Legii nr. 571/2003 ca fiind persoana din patrimoniul careia se transmite proprietatea, respectiv vanzatorul, credirentierul, etc.
F. de aceste aspecte instanta constata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 77 ind. 1 alin. 1 si 6 din Codul fiscal, onform carora „la transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit (…) Impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se va calcula si se va incasa de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat si incasat se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. In cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia, pentru situatiile prevazute la alin. (1) si (3), se realizeaza prin hotarare judecatoreasca sau prin alta procedura, impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza si se incaseaza de catre organul fiscal competent. Instantele judecatoresti care pronunta hotarari judecatoresti definitive si irevocabile comunica organului fiscal competent hotararea si documentatia aferenta in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii. Pentru alte proceduri decat cea notariala sau judecatoreasca contribuabilul are obligatia de a declara venitul obtinut in maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, in vederea calcularii impozitului. Pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti si a altor documente in celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin. (1) si (3) si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului”.
De asemenea, conform art. 42 lit. g din acelasi act normativ „In intelesul impozitului pe venit, urmatoarele venituri nu sunt impozabile (…) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de valoare, precum si altele decat cele definite la cap. VIII1. Sunt considerate bunuri mobile la momentul instrainarii si bunurile valorificate prin centrele de colectare, in vederea dezmembrarii, care fac obiectul Programelor nationale finantate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice”. Observand textul Codului fiscal se retine ca art. 77 ind. 1 este amplasat in cadrul Capitolului VIII1 cu denumirea „Venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal”.
In speta, instanta constata ca petentul a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie printr-un act de adjudecare, act specific executarii silite, ceea ce implica faptul ca transferul dreptului nu s-a facut in mod voluntar, cu scopul de a se obtine vreun venit in urma acestei operatiuni juridice. In acest context, instanta apreciaza ca art. 77 ind. 1 alin. 1 si 6 din Codul fiscal este aplicabil numai in cazurile in care transferul drepturilor de proprietate are loc in mod voluntar, benevol, fiind exclusa din sfera de aplicare a acestui text legal dobandirea unui imobil in cadrul procedurii de executare silita. Dupa cum se poate observa, ipoteza dobandirii unui imobil prin act de adjudecare, in faza executarii silite, nu este mentionata in niciun aliniat al art. 77 din Codul fiscal, ceea ce implica faptul ca registratorii de carte funciara ar avea obligatia impusa de art. 77 ind. 1 alin. 6 ultima teza din Codul fiscal doar in cazurile in care transferul dreptului de proprietate a avut loc in mod voluntar.
A permite o alta interpretare ar echivala cu imposibilitatea exercitarii dreptului de proprietate de catre titularul sau din moment ce persoana care are obligatia legala de a achita impozitul aferent transferului acestui drept (respectiv, debitorul supus executarii silite) nu are nici un interes sa face aceasta (nu incaseaza o suma in urma transferului dreptului pentru a fi considerat venit in sensul dispozitiilor fiscale).
Prin urmare, sunt incidente dispozitiile art. 42 lit. g din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate ce a avut loc prin intocmirea unui act de adjudecare . executare silita imobiliara urmand a fi considerat scutit de impozit.
In baza considerentelor expuse anterior, instanta urmeaza sa admita plangerea, sa anuleze Incheierea nr. 5831 din 04.02.2014 si Incheierea nr._ din 24.02.2014 emise de O.C.P.I. Constanta in cadrul dosarului nr. 5831. In consecinta, instanta va dispune intabularea in favoarea petentului a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, ., ., parter, . cu nr. cadastral 2677/1, inscris in cartea funciara nr._-C1-U1 a municipiului Constanta, in baza actului de adjudecare emis în data de 20.12.2013 emis de executorul judecatoresc S. M. – E. in dosarul de executare silita nr. 24/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea formulată de reclamant G. S. S. cu domiciliul procesual ales la av A. P. in CONSTANTA, ., nr. 31, .. A, ..
Anuleaza Incheierea nr. 5831 din 04.02.2014 si Incheierea nr._ din 24.02.2014 emise de O.C.P.I. Constanta in cadrul dosarului nr. 5831.
Se intabuleaza in favoarea petentului dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, ., ., parter, . cu nr. cadastral 2677/1, inscris in cartea funciara nr._-C1-U1 a municipiului Constanta, in baza actului de adjudecare emis în data de 20.12.2013 emis de executorul judecatoresc S. M. – E. in dosarul de executare silita nr. 24/2012.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 12.06.2014
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Cf. art. 426 al. 4 C.pr.civ. semnează
VICEPRESEDINTELE INSTANTEI
A.-G. J.
Red. jud. R.M.D./3ex/12.08.2014
Gref. R..G./27.06.2014/emis 1 comunicare .
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4280/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 3/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








