Pretenţii. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 20780/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: Postolici I.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta C. N. ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANTA înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, C. RO_, cu sediul în C., Incinta Port Gara Maritimă, județ C. și pe pârâta . INTERNATIONAL SRL înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_ cu sediul în C., Bulevardul 1 Mai nr. 50, ., etaj 3, ., PRIN CURATOR R. M. C. cu sediul în C., ., . B, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18.12.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2013 sub nr._ reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Maritime SA C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . INTERNATIONAL SRL obligarea acesteia la plata sumei de 1044,30 euro reprezentând penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de agent nr. 1977/B/2010 prin care pârâtei, în calitate de agent, i s-a asigurat contracost folosința infrastructurii porturilor C., M. și Basarabi pentru . navelor reprezentate de Agent, precum și prestarea de servicii de către Administrație pentru aceste nave
Reclamanta a învederat instanței că potrivit art. 19 din contract agentul are obligația de a achita factura în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării acesteia, facturile considerându-se acceptate la plată dacă în termen de 5 zile de la data primirii acestora agentul nu formulează refuz expres la plată, precum și că în cazul neplății la termen, agentul datorează penalități de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea sumei scadente, conform art. 20 din același contract.
Reclamanta a arătat că în baza acestui contract a emis facturi de penalități în cuantum de 1044,30 euro în perioada 29.03._13, conform situației anexate, care vor curge până în momentul achitării integrale a facturii și că prin semnarea și ștampilarea contractului, pârâta s-a obligat să achite facturile fiscale emise de către reclamantă iar în cazul achitării cu întârziere să suporte penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art.1270 Cod civil.
În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus la dosarul cauzei (f. 6- f. 28, f. 33- f.64).
La data de 04.02.2014 reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care și-a mărit cuantumul pretențiilor la suma totală de 2325,34 euro reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 29.03._13 precum și a sumei de 722,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a depus înscrisuri în dovedirea pretențiilor solicitate (f. 72- f. 90).
Cererea a fost legală timbrată cu taxă de timbru în cuantum total de 722,43 lei, conform art. 3 din OUG 80/2013.
La termenul din data de 13.06.2014 instanța a dispus citarea pârâtei prin publicitate, precum și desemnarea unui curator în vederea reprezentării intereselor acesteia, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință de la acel termen.
La data de 04.09.2014 pârâta prin curatorul desemnat de instanță, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, aceasta a susținut că reclamanta a menționat în cererea de chemare în judecată două contracte de tip agent încheiate cu pârâta, că nu reiese asupra căror sume au fost calculate penalitățile de întârziere, că nu există prevederi în contractul nr. 1977/B/2010 privind obligația pârâtei de a achita penalități de întârziere și că reclamanta nu a făcut nici un demers pentru a-i aduce la cunoștință pârâtei existența creanței sale reprezentând penalități de întârziere.
La data de 30.10.2014 reclamanta a depus note scrise, prin care a reluat cele expuse în cererea de chemare în judecată, arătând că temeiul de drept al solicitării penalităților îl constituie art. 19 alin. 1 și alin. 2 și art. 20 din Contractul de agent nr. 1977/B/2010 încheiat între cele două părți, că facturile în baza cărora au fost calculate penalități sunt: factura nr._/27.09.2012, factura nr._/29.10.2012 și factura nr._/29.11.2012, toate acestea fiind acceptate la plată prin semnătura de primite. A mai precizat reclamanta în cuprinsul notelor scrise că a obținut prin Sentința Civilă nr. 5283/11.04.2013, definitivă, obligarea pârâtei la plata celor 3 facturi anterior menționate și a penalităților care au curs până la data formulării somației de plată, respectiv perioada 27.09._13 astfel încât pe calea prezentei cereri reclamanta solicită penalitățile ce au curs în continuare ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către pârâtă și a depus o . înscrisuri în probațiune (f. 142- f.183).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului reține:
Între reclamantă și pârâta . INTERNATIONAL SRL în calitate de agent a fost încheiat contractul de agent nr. 1977/B/2010 (f. 10- f. 18) având ca obiect folosirea infrastructurii porturilor C., M. și Basarabi pentru . navelor reprezentate de pârâtă precum și prestarea de servicii de către reclamantă pentru aceste nave, în schimbul unul preț.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de 01.01.2010
În baza acestui contract reclamanta a emis următoarele facturi fiscale: factura nr._/27.09.2012 în valoare de 3364,81 euro (f.143), factura nr._/29.10.2012 în valoare de 1892,50 euro (f. 144) și factura nr._/29.11.2012 în valoare de 1704,77 euro (f. 145), însușite de către pârâtă prin semnătura de primite.
Prin Sentința Civilă nr. 5283/11.04.2013 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012 instanța a admis cererea privind emiterea unei somații de plată formulate de către creditoarea C. Națională Administrația Porturilor Maritime SA C., reclamanta din prezenta cauză, în contradictoriu cu debitoarea . INTERNATIONAL SRL, pârâta din prezenta cauză și a somat debitoarea să plătească creditoarei suma de 7688,72 euro reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 27.09._13.
Având în vedere că pârâta nu a înțeles să achite cele 3 facturi restante, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă, aceasta din urmă a emis următoarele facturi fiscale, având ca obiect penalități de întârziere: nr._/28.06.2013 reprezentând penalități contractuale luna iunie 2013 în valoare de 208,86 euro (f. 20), nr._/31.05.2013 reprezentând penalități contractuale luna mai 2013 în valoare de 215,82 euro (f. 22), nr._/29.03.2013 reprezentând penalități contractuale luna februarie și martie 2013 în valoare de 410,76 euro (f. 24), nr._/30.04.2013 reprezentând penalități contractuale luna aprilie 2013 în valoare de 208,86 euro (f. 28), nr._/31.07.2013 reprezentând penalități contractuale luna iulie 2013 în valoare de 215,83 euro(f. 73), nr._/30.08.2013 reprezentând penalități contractuale luna august 2013 în valoare de 215,83 euro (f. 76), nr._/30.09.2013 reprezentând penalități contractuale luna septembrie 2013 în valoare de 208,86 euro (f. 79), nr._/31.10.2013 reprezentând penalități contractuale luna octombrie 2013 în valoare de 215,83 euro(f. 82), nr._/29.11.2013 reprezentând penalități contractuale luna noiembrie 2013 în valoare de 208,86 euro (f. 84), nr._/31.12.2013 reprezentând penalități contractuale luna decembrie 2013 în valoare de 215,83 euro (f. 88).
La facturile fiscale anterior menționate au fost atașate deconturile prin care este precizat modul de calcul al penalităților de întârziere față de debitele restante din facturile nr._/27.09.2012 în valoare de 3364,81 euro, nr._/29.10.2012 în valoare de 1892,50 euro și nr._/29.11.2012 în valoare de 1704,77 euro.
Cu titlu preliminar, având în vedere că obligațiile de plată a sumelor de bani solicitate în cadrul prezentei cereri au luat naștere în executarea contractului încheiate de reclamantă și pârâtă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 (Noul) Cod civil, acest contract este guvernat, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, executarea și încetarea sa de legea în vigoare la momentul încheierii lor, în speță, Codul comercial și, în completare, conform art. 1 alin. 2 din acest act normativ, Codul civil din 1864, motivat de aceea că reclamanta, la momentul încheierii contractelor, avea calitatea de comerciant.
Conform disp. art. 969 din Codul civil din 1864 „convențiile au putere de lege între părțile contractante” iar potrivit disp. art. 1073 din cod civil 1864 „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Potrivit art.5 din Contractul nr. 1977/B/2010 agentul se obligă să plătească contravaloarea folosinței infrastructurii portuare și a serviciilor prestate navelor, conform tarifelor prevăzute în Anexa nr.1 la prezentul Contract, precum și contravaloarea altor obligații de plată prevăzute în prezentul Contract, obligația de plată a Agentului privind întreaga perioadă în care acesta a avut calitatea de Agent al navei.
De asemenea, art.19 alin. 1 din contract prevede că agentul achită factura prin ordin de plată sau alte instrumente de plată agreate de BNR, în Euro pentru facturile emise în Euro și respectiv, în Lei pentru facturile emise în Lei, în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data primirii comunicării prin fax de la Administrație, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că facturile se consideră a fi acceptate la plată dacă în termen de 5 (cinci) zile de la primirea acestora Agentul nu formulează refuz expres de plată.
Facturile nr._/27.09.2012 în valoare de 3364,81 euro, nr._/29.10.2012 în valoare de 1892,50 euro și nr._/29.11.2012 în valoare de 1704,77 euro au fost acceptate la plată de către pârâtă prin aplicarea semnăturii de primire și prin necontestarea lor în termenul prevăzut contractual, însă nu fost achitate nici până în prezent, față de acest debit precum și față de penalitățile de întârziere care au curs până la data de 31.01.2013 reclamanta având un titlu executoriu constând în Sentința Civilă nr. 5283/11.04.2013 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012.
Conform art.20 din contractul nr. 1977/B/2010, încheiat între părți, în cazul neplății facturii în termenul de scadență, Agentul este obligat să plătească Administrației majorări de întârziere în valoare de 0,10% din valoarea sumei scadente, pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, totalul majorărilor neputând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt solicitate iar potrivit disp. art. 43 Cod .>Datoriile comerciale lichide si plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile” .
Instanța constată că temeiul legal în baza căruia au fost calculate penalități este art. 20 din contractul nr. 1977/B/2010, încheiat între părți iar prin deconturile atașate facturilor cuprinzând obligația de plată a penalităților de întârziere a fost precizat modul de calcul al penalităților, cu arătarea debitelor asupra cărora au fost percepute penalitățile de întârziere, astfel încât instanța va respinge apărările pârâtei prin curator formulate în acest sens.
Totodată, instanța reține că reclamanta a făcut dovada notificării pârâtei cu privire la penalitățile de întârziere restante prin corespondență electronică, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar la fila 181. Mai mult, faptul că reclamanta nu ar fi procedat la somarea pârâtei înainte de a introduce cererea de chemare în judecată nu poate fi luat în considerare, ținând cont că nu există o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea notificării pârâtei cu privire la soldul datorat înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, parcurgerea unei asemenea proceduri prealabile fiind o opțiune la latitudinea reclamantei, astfel încât va respinge și aceste susțineri ale pârâtei formulate prin curatorul special.
Reținând culpa pârâtei în neexecutarea obligației de plată a facturilor la scadență, și, având în vedere facturile fiscale emise de către reclamantă privind obligația de plată a penalităților de întârziere, precum și deconturile prin care este precizat modul de calcul al penalităților de întârziere, anexă a fiecărei facturi, prin care au fost calculate penalități de întârziere pentru perioada februarie 2013- decembrie 2013 care nu depășesc valoarea debitului restant, instanța va admite cererea reclamantei și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 2325,34 euro, reprezentând penalități întârziere calculate în perioada februarie 2013- decembrie 2013.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă instanța reține disp. art.453 Cod proc.civ care arată că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” și disp. art.452 Cod proc.civ care arată că „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.
Totodată, instanța are în vedere și disp. art. 48 alin. 3 din OUG 80/2013 conform cărora sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.
Prin urmare instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1022,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 722,43 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 300 lei reprezentând remunerație curator avansat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. C. înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, C. RO_, cu sediul în C., Incinta Port Gara Maritimă, județ C. în contradictoriu cu pârâta . INTERNATIONAL SRL înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_ cu sediul în C., Bulevardul 1 Mai nr. 50, ., etaj 3, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2325,34 euro, reprezentând penalități întârziere calculate în perioada februarie 2013- decembrie 2013, în echivalentul în lei la cursul oficial BNR de la data plății.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1022,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 722,43 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 300 lei reprezentând remunerație curator avansată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
F. L. Postolici I.
Red. Jud. F. L. / 06.01.2015 / 5 ex
Tehored. Gr. P. I. / 06.01.2015
emis 3 ..2015
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8468/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 7246/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








