Pretenţii. Sentința nr. 2420/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2420/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 25178/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2420
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. S.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant A. DE P. 672 CONSTANTA, cu sediul în C., ., ., CUI_, în contradictoriu cu pârât T. D., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru reclamantă avocat L. A., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2012, aflată la dosar fila 5, pârâtul fiind reprezentat de avocat C. C. N., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2013, aflată la dosar fila 51.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la termenul anterior reclamanta a depus la dosar precizări, urmând ca la acest termen pârâtul să își exprime poziția procesuală față de acestea.
Apărătoarea pârâtului învederează că apreciază precizările reclamantei ca fiind modificări ale obiectului cererii, față de care înțelege să invoce, în temeiul art. 204 alin 1 C.pr.civ., decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica obiectul cererii și de propune noi dovezi la primul termen de judecată, precum și excepția inadmisibilității față de neîndeplinirea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, care se impune în cauză, raportat la valoarea obiectului cererii, acesta fiind sub valoarea de 50.000,00 lei.
Solicită instanței să observe că s-a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată prin depunerea unui nou înscris, respectiv contractul de mediere, despre care reclamanta nu a făcut vorbire în cererea introductivă, raportul juridic privind părțile inițiale și aceleași obligații, izvorâte din debitul pe care pârâtul îl are față de reclamantă, însă un alt debit, contractul de mediere reprezentând o nouă dovadă.
Apărătoarea reclamantei pune concluzii de respingere a celor două excepții invocate, motivat de împrejurarea că în baza art. 204 reclamanta are posibilitatea de a modifica obiectul cererii de chemare în judecată, precum și faptul că la dosar se află certificatul de mediere, dovadă că părțile au fost la mediator.
Instanța constată că au fost atașate cererii de chemare în judecată un acord de mediere și un contract de mediere, cu privire la debite anterioare introducerii acțiunii.
La interpelarea instanței, apărătoarea pârâtului precizează că a invocat excepția inadmisibilității față de neîndeplinirea prealabilă de informare privind avantajele medierii u privire la un debit ulterior introducerii acțiunii, conform precizărilor depuse de reclamantă.
Apărătoarea pârâtului depune la dosar note scrise, în susținerea excepțiilor invocate, solicitând instanței să constate contractul de mediere ca fiind o dovadă depusă la primul termen de judecată și nu până la primul termen de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii și asupra sancțiunii decăderii reclamantei din dreptul de a mai propune probe și de a-și modifica obiectul cererii de chemare în judecată la primul termen de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.09.2013, sub nr._, subscrisa reclamantă Asociația de proprietari 672 a solicitat, în contradictoriu cu debitorul T. I., obligarea acestuia la plata sumei de 9835,77lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada octombrie 2010 – iulie 2013.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că, debitorul este de rea credință, iar neachitarea debitelor Asociației de proprietari, datorate de către acesta împreună cu alți debitori o pune în situația de a plăti penalități furnizorilor de apă rece, caldă, energie electrică etc., ajungându-se până la întreruperea furnizării acestor servicii.
În temeiul art. 46 și 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, proprietarul este obligat să achite în termen de 20 de zile de la data afișării listei de plată sumele datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere sau obligații financiare.
Reclamanta a mai precizat că, nu a perceput penalizări de întârziere, singurele penalități înscrise în listele de plată fiind percepute de către furnizorii de servicii.
De asemenea, reclamanta a susținut că, a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, astfel că la data de 05.10.2012, s-a încheiat procesul verbal de mediere potrivit cu care pârâtul s-a obligat să achite atât cheltuielile de întreținere curente la scadență, cât și debitul restant în mod eșalonat, aspect care nu a fost respectat de către pârât.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, sens în care s-au depus la dosar: fișa apartamentului debitorului, ștampilată și semnată conform cu originalul, listele de plată cu debitul restant, dovada personalității juridice a Asociației, acordul de mediere încheiat la data de 05.12.2010, contractul de mediere nr. 6 din 02.12.2010.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, 49 din Legea nr. 230/2007, H.G. nr. 1558/2007.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea ca nefondată.
În motivarea excepției, pârâtul a invocat dispozițiile art. 60 indice 1 alin. 1 lit. f din Legea nr. 192/2006 privind medierea, învederând aspectul că, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a participării la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, participare obligatorie întrucât petitul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o pretenție în valoare de 9835,77 lei, sumă încadrabilă în pragul valoric stabilit de textul legal mai sus menționat.
Pe fondul cauzei, pârâtul a contestat, în primul rând, cuantumul debitului datorat, susținând că, din listele de plată pe perioada octombrie 2001 – iulie 2013 rezultă un alt total, prin însumarea valorilor de plată pentru fiecare lună în parte, sens în care a solicitat înfățișarea unui centralizator pe apartamentul său, semnat de președinte și administrator, care să cuprindă cotele restante ale fiecărei luni în parte, precum și numărul de zile pentru care au fost percepute.
De asemenea, a mai solicitat și prezentarea facturilor de la furnizori, din care să rezulte penalitățile și modul de repartizare al acestora.
În al doilea rând, pârâtul a mai arătat că, este în măsură să probeze faptul că perioada pe care petenta o reclamă ca fiind neacoperită de plata întreținerii este o perioadă în care acesta din urmă și-a îndeplinit obligațiile de plată către Asociație.
În probatoriu, a solicitat înscrisuri, pe care le-a atașat la dosar (filele 54-61) și interogatoriul reclamantei.
În drept, pârâtul a invocat Legea nr. 230/2007.
Reclamanta a formulat precizări, prin care a învederat aspectul că, în prezent debitul restant al pârâtului este de 7066,26 lei, compus din 1746,15 lei, debit restant din acordul de mediere nr. 6/05.12.2010, iar 280,99 lei cheltuieli de întreținere aferente lunii noiembrie 2011 (144,20 lei) și parțial iulie 2013, precum și 5039,12 lei penalități aplicate de furnizori, calculate la nivelul lunii iulie 2013.
Referitor la acest debit, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr._/23.07.2010 (atașată, f. 67-68), pârâtul din prezenta cauză a fost obligat la plata sumei de_,37 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie – decembrie 2009. Ulterior, la data de 05.12.2010, s-a încheiat acordul de mediere, prin care pârâtul a fost de acord cu plata sumei de_,72 lei în tranșe eșalonate de cel puțin 1000 lei/lună. Pe toată această perioadă, pârâtul a achitat atât cheltuielile de întreținere curente, cât și parțial din debitul care formează obiectul acordului de mediere.
Niciunele din plățile menționate nu au fost achitate la scadență, precum reiese din chitanțele depuse de către pârât la dosarul cauzei din data de 21.12.2011 până în data de 22.06.2012, timp de 6 luni nu au fost făcute niciun fel de plăți, iar după introducerea cererii de chemare în judecată s-au achitat, la data de 17.10.2013, suma de 1750 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei octombrie 2012 – august 2013, precum și suma de 1300 lei reprezentând debit aferent acordului de mediere încheiat la data de 05.12.2010.
Cât privește valoarea totală a debitelor reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei octombrie 2010 – iulie 2013, dacă se analizează listele de plată aferente acestei perioade, se observă că, totalul cheltuielilor îl reprezintă 5425,77 lei, iar plățile efectuate de pârât pentru această perioadă sunt în cuantum de 5144,78 lei, rezultând astfel o diferență neachitată în cuantum de 280,99 lei. Astfel cum reiese din listele de plată și din mențiunile din cererea de chemare în judecată, subscrisa nu a calculat penalități proprii de întârziere la plata cheltuielilor. În lista lunii iulie 2013 au fost exemplificate 5039,12 lei penalități aplicate de către furnizori, conform tabelului anexat precizărilor.
În susținerea precizărilor, s-au anexat factură Radet și mod calcul penalități.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prima dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Având în vedere că, în cauză s-au invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, cât și excepția tardivității modificării cererii introductive la primul termen de judecată, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, precum reglementează art. 248 alin. 1 din NCPC.
Față de împrejurarea că, s-au invocat mai multe excepții, în temeiul art. 248 alin. 2 din NCPC, instanța va determina ordinea de soluționare a acestora, în sensul în care se va pronunța mai întâi asupra excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată de pârât prin întâmpinare.
Astfel, în fapt, la data de 18.09.2013, subscrisa reclamantă Asociația de proprietari 672 a chemat în judecată pe numitul T. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 9835,77lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada octombrie 2010 – iulie 2013.
Raportat la obiectul și valoarea cererii introductive, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 601 alin. 1 lit. f din Legea nr. 192/2006, potrivit cărora în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 2 alin. 12 din aceeași lege, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).
Din coroborarea dispozițiilor legale citate, rezultă, în primul rând că, legiuitorul a prevăzut o categorie de litigii pentru care participarea la ședința de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie, respectiv, litigiile enumerate la art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
În al doilea rând, mai rezultă că, ședința de informare poate fi parcursă atât anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cât și ulterior, până la termenul acordat de instanță în acest sens, neîndeplinirea procedurii prealabile determinând, în ambele ipoteze, respingerea cererii ca inadmisibilă.
Raportat la aspectul că, textul art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006 trebuie analizat în sensul în care produce efecte pentru toate situațiile pe care le reglementează, se observă că, incidența celei de-a doua ipoteze prevăzute de legiuitor, a posibilității respingerii cererii ca inadmisibile și ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, presupune verificarea mai multor elemente, apreciate de la caz la caz, în funcție de manifestarea principiului disponibilității părților în procesul civil. per a contrario, respectiv, dacă instanța ar putea acorda întotdeauna un termen în scopul complinirii procedurii, prima ipoteză legală, a respingerii cererii anterior înregistrării acesteia, nu și-ar mai avea rostul.
Printr-o interpretare teleologică, instanța apreciază că, a doua ipoteză legală presupune verificarea următoarelor aspecte: 1) invocarea de către pârât, în termenul legal, a excepției de inadmisibilitate, precum și 2) atitudinea procesuală a reclamantului față de excepția invocată.
În speță, instanța a acordat cuvântul pe excepția inadmisibilității la termenul de judecată din data de 07.03.2014, dată la care reclamanta, prin apărător ales, în manifestarea principiului disponibilității, și-a precizat poziția, înțelegând să nu recunoască lipsa procedurii prealabile, astfel încât instanța să se afle în situația acordării unui termen pentru îndeplinirea obligației de participare la ședința de informare privind avantajele medierii.
Prin urmare, reclamanta nu a solicitat acordarea unui termen pentru complinirea acestei proceduri obligatorii, ci a susținut că, s-a conformat cerințelor impuse de Legea medierii, încercând soluționarea amiabilă a litigiului prin procesul verbal de mediere din data de 05.10.2012.
Apărările reclamantei în sensul celor de mai sus nu pot fi primite. Din cercetarea actelor dosarului, rezultă că, între cele două părți litigante s-a încheiat într-adevăr un acord de mediere la data de 05.12.2010, urmare semnării contractului de mediere nr. 6 din 02.12.2010, având însă ca obiect eșalonarea la plată a sumei datorate la întreținere în cuantum de_,37 lei, conform sentinței civile nr._/23.07.2010 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul civil nr._, până la achitarea în totalitate a datoriei la zi.
Prin urmare, acordul de mediere vizează modalitatea de executare a unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, prin care pârâtul din cauză a fost obligat la plata contravalorii cheltuielilor de întreținere datorate reclamantei pentru perioada ianuarie 2004 – decembrie 2009.
Or, obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtului la achitarea sumelor corespunzătoare întreținerii datorate pentru perioada octombrie 2010 – iulie 2013. Și în orice caz, indiferent dacă în cuantumul sumelor pentru perioada solicitată prin acțiunea de față au fost incluse ori nu și sume datorate în temeiul acordului de mediere din 05.12.2010, reclamanta era obligată la îndeplinirea procedurii de informare și pentru celelalte sume, întrucât scopul ședinței de informare îl reprezintă evitarea declanșării unui litigiu. Însuși aspectul că, părțile au încheiat la un moment dat un acord de mediere pentru evitarea declanșării unei executări silite în instanță a sentinței civile nr._/23.07.2010 a Judecătoriei C. reprezintă un indiciu temeinic în sensul disponibilității pârâtului pentru soluționarea amiabilă și a prezentului litigiu, mai ales că acordul de mediere a fost executat în parte, aspect recunoscut de către reclamantă.
Cât privește posibilitatea instanței de a fi realizat ea însăși ședința de informare, în temeiul art. 227 NCPC, se apreciază că, legiuitorul a avut în vedere ipotezele în care, fie pârâtul nu invocă în termen legal excepția inadmisibilității, fie o invocă, iar reclamantul admite neîndeplinirea procedurii, cu consecința realizării acesteia de către instanță. O altfel de intepretare ar determina, în opinia instanței, paralizarea unui mijloc de apărare aflat la îndemâna părții, mai precis rămânerea fără obiect a excepției de inadmisibilitate, în dauna principiilor fundamentale ale imparțialității și garantării egalității armelor într-un proces civil.
În contextul argumentelor prezentate, instanța va admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari 672, în contradictoriu cu debitorul T. I., ca inadmisibilă.
Față de soluția pe excepția de inadmisibilitate, instanța nu va mai analiza cealaltă excepție invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A. DE P. 672 CONSTANTA, cu sediul în C., ., ., județul C., CUI_, în contradictoriu cu pârât T. D., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., județul C., ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.03.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. S. E. M.
Red. Jud. O.M.S. 09 Aprilie 2014;
Tehnored. Grf. E.M. 11 Aprilie 2014/ 4 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2430/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 4505/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
