Pretenţii. Sentința nr. 4505/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4505/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 6929/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 4505
Ședința din Camera de Consiliu din data de 23.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . LA AV C. R. A. LA . GLOBAL CITY WBUSINESS PARK și pe pârât S. A. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Având în vedere prevederile art. 1029 C proc civ, conform cărora procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de către reclamantă, instanța nu apreciază a fi necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.03.2014 sub nr. . _, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S. A. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 3573,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate în baza facturilor anexate la dosar la filele 8-12, sumei de 888,4 lei cu titlu de taxă de reziliere contract, sumei de 1370,66 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata contravalorii penalităților de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la introducerea cererii, până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul POS_/30.11.2012 în temeiul căruia au fost emise facturi fiscale în valoare de 3573,66 lei sumă neachitată deși scadența a fost depășită iar prețul serviciilor însușit.
Reclamanta a mai arătat că în temeiul art. 4 completat cu art. 6.1 din Termenii și Condițiile Generale pentru Persoane Fizice, debitorul datorează penalități de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi, clauza făcând parte din condițiile generale cuprinse în contracte și având valoare de act juridic.
Reclamanta a mai precizat că înțelegerea părților și facturile emise în contul serviciilor de telefonie mobilă dovedesc caracterul cert, lichid și exigibil al creanței rezultând din neachitarea facturilor. Atât prețul serviciilor, cât și scadența, au fost însușite de debitoare prin semnarea contractului și prin acceptarea la plată a facturilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. C.p.c, art. 379 C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în înscrisurile depuse la filele 8-20 din dosar.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A, în calitate de prestator servicii telefonie mobilă și pârâtul S. A. M., în calitate de beneficiar servicii telefonie mobilă s-au încheiat contractele V. R. . nr._/30.11.2012 – Clauze contractuale principale și Anexa POSADD nr._/30.11.2012.
În temeiul contractelor menționate reclamanta a emis facturile de la filele 8-12 din dosar.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C. proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.
Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe pârâtă, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtei, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Astfel, fapta ilicită constă în nerespectarea unor obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă conform facturilor emise în temeiul contractelor V. R. . nr._/30.11.2012 – Clauze contractuale principale și Anexa POSADD nr._/30.11.2012, iar prejudiciu patrimonial se concretizează în suma de 3573,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate conform facturilor fiscale anexate la dosar și emise în temeiul contractului și anexei.
Instanța mai reține că art. 1531 C.civ. dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de către creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit, în timp ce art. 1530 C.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța constată că art. 1548 C. civ. prevede o prezumție de vină în sarcina pârâtului prin simplul fapt al neexecutării unei obligații contractuale, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de către pârât.
Totodată, instanța reține că din înscrisurile administrate în cauză reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil și a executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât.
Pârâtul, deși avea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații, nu a depus niciun înscris și nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3573,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.
Referitor la capetele de cerere privind plata sumei de 1370,66 lei reprezentând penalități de întârziere, la plata contravalorii penalităților de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a debitului principal, precum și la plata sumei de 888,4 lei cu titlu de taxă de reziliere contract, instanța reține următoarele.
În cauză reclamanta nu a depus la dosarul cauzei Termeni și Condiții Generale pentru Persoane Fizice – Consumatori precum și Clauze Contractuale Principale, conținutul acestora urmând a fi determinat conform informațiilor publicate de reclamantă pe situl web, astfel:
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noțiunile prin Legea nr. 193/2000). Astfel, din datele speței reiese că pârâtul, care este o persoană fizică, nu a fost animat de un scop lucrativ când a încheiat convențiile cu reclamanta, iar reclamanta reprezintă o persoană juridică ce urmărește un scop patrimonial .
Curtea europeană de justiție a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre (C. vs. Enel din 15.7.1964). Așadar, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare,indiferent de natura sau rangul textului național în cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.
În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât:„Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune.
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți.
Clauza penală prevăzută în contract cu privire la penalitățile de întârziere, precum și clauza cu privire la taxa de reziliere a contractului înainte de expirarea termenului reprezintă clauze abuzive, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Anexa 1 lit. i și g din Legea nr. 193/2000 prevede cu titlu exemplificativ că sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, precum și clauzele care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Art. 4 din contract și 6.1 din Termenii și condițiile generale pentru persoane fizice nu au fost negociate direct cu consumatorul, contractele încheiate între părți fiind contracte standard preformulate. Sarcina probei privind negocierea clauzelor revenea reclamantei, care nu a dovedit că aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorul. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectivele clauze au fost negociate.
Clauza penală prin care reclamanta solicită plata unor penalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi (aproximativ 182,5% pe an) se află într-o flagrantă opoziție cu orice prejudiciu rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței.
Referitor la clauza cu privire la obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cazul încetării contactului înainte de durata minimă contractuală stabilită, instanța apreciază că nu există vreo prevedere contractuală care să stipuleze că și reclamanta ar fi pasibilă de plata unei despăgubiri în același context.
Consecința constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate o reprezintă lipsirea de efecte conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Prin urmare, nu este incidentă sancțiunea nulității, ci sancțiunea ineficacității, specifică dreptului consumatorului.
Nu se poate considera că numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract încheiat între un comerciant și un consumator. Astfel, procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituționalizat, de protecție, care prezintă avantajul că instanța poate obliga comerciantul să modifice condițiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă sancțiunea lipsei de efecte a clauzei abuzive, caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor, care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță în situația, mult mai frecventă, în care comerciantul formulează acțiuni în justiție pentru executarea obligațiilor decurgând din contractele cu consumatorii care cuprind clauze abuzive.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța, constatând caracterul abuziv al clauzelor menționate inserate in contracte va constata ineficacitatea acestora și drept consecință va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 888,4 lei cu titlu de taxă de reziliere contract, a sumei de 1370,66 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata contravalorii penalităților de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la introducerea cererii, până la plata efectivă a debitului principal.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta va fi obligată și la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Piața Charles de Gaule nr. 15, sector1, J_, CUI RO8971726, cu sediul ales la C. Av. C. R.-A. în Voluntari, .. 10, Clădirea de Birouri O21, et. 4 La .,Global Citz Business Park, jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul S. A. M., cu domiciliul în C., . nr. 13, jud. C., CNP_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3575,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă
Respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 888,4 lei cu titlu de taxă de reziliere contract, a sumei de 1370,66 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata contravalorii penalităților de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la introducerea cererii, până la plata efectivă a debitului principal, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. C. B. M. D.
Red.jud. R.C.B/23.04.2014/4ex
Tehnored. M.D./23.04.2014
Emis 2 comunicări la data de .
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2420/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8277/2014.... → |
|---|
