Pretenţii. Sentința nr. 3/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 19081/212/2013
Dosar nr. 19._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința Civilă nr. 3.838
Ședința publică din data de 04.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: S. M. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamanții V. M.-I. și V. A., fiecare cu domiciliul în VALU LUI T., STADION, nr. 3, ., . cu pârâții S. I. și S. D., fiecare cu domiciliul în VALU LUI T., OLTULUI, nr. 3.
Dezbaterile au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 02.04.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.04.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 18.07.2013, sub numărul 19._, reclamanții V. M. I. și V. A. au solicitat obligarea pârâților S. I. și S. D. la plata sumei de 2.000 de euro, cu titlu de clauză penală, precum și a dobânzii legale pentru această sumă, începând cu data de 16.07.2013, până la data plății efective a acesteia. De asemenea, aceștia au solicitat ca pârâții să fie obligați și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.000 de lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâții, în data de 19.04.2010, la B.N.P. T.-V. R. Meline, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 620, prin care V. M. I., căsătorit cu V. Anișoara, în calitate de promitenți-cumpărători, și S. I., căsătorit cu S. D., în calitate de promitenți-vânzători, au stabilit ca, în data de 19.07.2010, să încheie contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect derivat bunul imobil situat în ., ., jud. C..
Reclamanții au mai învederat că, întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligația asumată, neprezentându-se în data de 19.07.2010 la sediul biroului notarului public, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, fapt dovedit cu încheierea nr. 2.566/19.07.2010 a B.N.P. V.-T. R. Meline, și întrucât, în cursul anului 2012, aceștia au înstrăinat altor persoane bunul imobil indicat în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, îndeplinirea în natură a obligației contractuale asumate de aceștia a devenit imposibilă, situație în care se impune angajarea răspunderii civile contractuale a acestora și obligarea lor la plata clauzei penale prevăzute în antecontract, constând în dublul avansului achitat – 1.000 de euro.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1073 cod civil și pe cele ale art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâților, depunând în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată: împuternicirea avocațială, chitanța de achitare a onorariului de avocat, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 620/19.04.2010, încheierea de certificare nr. 2566/19.07.2010, notificarea și dovada de comunicare a acesteia către pârâți, certificatul de informare cu privire la avantajele medierii nr. 1/16.07.2013, extrasele de carte funciară pentru informare nr._/04.07.2013 și nr._/04.07.2013, certificatul de căsătorie al reclamanților, actul de alipire autentificat sub nr. 851/02.06.2010, actul de dezmembrare autentificat sub numărul 928/14.06.2010, planul de amplasament și delimitare a imobilului, precum și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 417/20.03.2012.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 200 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, pârâții au invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susținerea excepției procesuale invocate, aceștia au arătat că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 19.04.2010, în temeiul art. 7 din Decretul nr. 167/1958, atunci când s-a născut raportul juridic dedus judecății, prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare de către părți, împlinindu-se în data de 19.04.2013, situație în care cererea de chemare în judecată, depusă de reclamanți în data de 18.07.2013, a fost formulată ulterior împlinirii termenului de prescripție, impunându-se respingerea acesteia, ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, pârâții au învederat că neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare, avut în vedere de părți la momentul autentificării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 19.04.2010, se datorează, în mod exclusiv, culpei reclamanților, care, din cauza salariului mic, nu au reușit să obțină creditul ipotecar necesar în vederea plății diferenței dintre avansul achitat și prețul de vânzare a imobilului, astfel cum acesta a fost convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare. Aceștia au mai susținut că reclamanții, care erau obligați, potrivit contractului, să achite diferența dintre avansul achitat și prețul de vânzare a imobilului până, cel mai târziu, la data de 18.07.2010, nu și-au îndeplinit această obligație. De asemenea, pârâții au mai precizat că, întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de plată a diferenței de preț și nu i-au notificat, anterior datei de 19.07.2010, cu privire la obținerea creditului necesar în vederea plății acesteia, nu s-au prezentat în data de 19.07.2010 la sediul notarului public, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât reclamanții nu erau în măsură să își îndeplinească, la acea dată, obligația de plată a restului din prețul convenit de vânzare a imobilului.
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune, pârâții au solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, constând în emiterea unor adrese către Primăria Valu lui T., către instituția bancară căreia reclamanții i-au solicitat acordarea creditului ipotecar și către B.N.P. V.-T. R. Meline, a probei testimoniale, fără a indica numele, prenumele și adresele martorilor, și a probei cu interogatoriul reclamanților, depunând, alăturat întâmpinării, împuternicirea avocațială a reprezentantului convențional.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în termenul defipt de lege, reclamanții au arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, prin întâmpinare, este neîntemeiată, cu motivarea că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 19.07.2010, când ar fi trebuit îndeplinită obligația prevăzută în contract, respectiv, cea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, a cărei neîndeplinire de către pârâți a fost invocată în cauză ca temei de fapt al angajării răspunderii contractuale a acestora.
Cu privire la susținerile făcute de pârâți relativ la fondul cauzei, reclamanții au arătat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, aceștia au învederat că restul de plată din prețul bunului imobil ce urma a fi vândut trebuia achitat până la 19.07.2010, inclusiv, dată la care pârâții ar fi trebuit să se prezinte la notar, potrivit prevederilor antecontractului, fără a fi necesară nicio notificare în acest sens, transferul banilor urmând a fi realizat prin intermediul unității bancare de la care a fost solicitat și obținut creditul ipotecar necesar plății diferenței de preț.
Reclamanții au învederat că pârâții nu și-au îndeplinit obligația asumată prin antecontract, potrivit căreia ar fi trebuit să le pună la dispoziție, în termen de o lună de la încheierea antecontractului, înscrisurile privitoare la alipirea, dezmembrarea și intabularea terenului și construcției ce urmau a fi înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare prefigurat, finalizând aceste lucrări la mijlocul lunii iunie 2010, după împlinirea termenului contractual, când le-au și pus la dispoziția reclamanților, care le-au depus imediat la bancă, în vederea finalizării dosarului întocmit de bancă pentru acordarea creditului ipotecar.
Aceștia au mai precizat că erau în măsură să efectueze, în data de 19.07.2010, când ar fi trebuit încheiat contractul de vânzare-cumpărare, plata diferenței de preț către pârâți, întrucât, pe de o parte, banca le-a avizat favorabil cererea de acordare a creditului ipotecar în cadrul programului guvernamental „Prima Casă”, iar, pe de altă parte, întrucât aveau și alte surse de finanțare în vederea achitării diferenței de preț, opțiunea lor pentru obținerea unui credit ipotecar în vederea obținerii sumei necesare plății diferenței de preț nefiind necesar a fi justificată față de pârâți și neavând nicio înrâurire asupra angajării răspunderii civile contractuale a acestora.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, a fost respinsă, ca neîntemeiată, în ședința publică din data de 05.03.2014, pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen de judecată.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar de reclamanți alăturat cererii de chemare în judecată și ulterior, respectiv: bilanțurile contabile aferente anilor 2006-2010 ale S.C. SIGMA LUX S.R.L., ștatul de salarii al acestei societăți aferent lunii mai 2010, cererea de credit înregistrată sub nr. 47.523/06.05.2010 la Piraeus Bank România S.A. – Sucursala Mamaia, proba cu interogatoriul reclamanților și proba cu interogatoriul pârâților. De asemenea, la solicitarea pârâților, a fost emisă o adresă către Piraeus Bank România S.A., informațiile solicitate fiind furnizate prin adresa nr. 305/01.04.2014 (filele 121 și 183 ale dosarului).
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 620, în data de 19.04.2010, la B.N.P. T. V. R. Meline, pârâtul S. I., căsătorit cu pârâta S. D., în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să îi vândă reclamantului V. M. I., căsătorit cu V. A., în calitate de promitent-cumpărător, imobilul situat în ., ., județul C., compus din teren intravilan în suprafață aproximativă de 340 de m.p., ce urma a fi identificată după intabularea suprafeței totale de 1.203 m.p și dezmembrarea și alipirea succesivă a acesteia, și din construcția în suprafață de 91,45 m.p., edificată pe acest teren. În acest sens, prin același act juridic bilateral, vânzătorul-promitent s-a obligat ca, în termen de o lună de la autentificarea antecontractului, să definitiveze operațiunile de intabulare, dezmembrare și alipire, pentru acest imobil, în caz contrar, neîndeplinirea obligațiilor asumate fiind considerată culpă.
În cadrul aceluiași act juridic, părțile au stabilit că prețul de vânzare a bunului imobil va fi de 37.500 de euro, din care reclamantul promitent-cumpărător a achitat suma de 1.000 de euro, cu titlu de avans, la data încheierii antecontractului, diferența de preț urmând a fi achitată de acesta în data de 19.07.2010, la data semnării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, la această dată obligația de a face, asumată prin antecontract, aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, devenind exigibilă.
În cuprinsul convenției, cocontractanții au prevăzut că, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu va fi încheiat din culpa promitentului-vânzător, atunci acesta va fi ținut să-i plătească promitentului-cumpărător dublul sumei primite cu titlu de avans din preț.
Din încheierea de certificare fapte nr. 2.566/19.07.2010, încheiată de B.N.P. T.-V. R. Meline, rezultă că pârâții promitenți-vânzători nu s-au prezentat la sediul acestui notar public în data de 19.07.2010, când s-a prezentat numai reclamantul promitent-cumpărător V. M. I..
Din analiza cuprinsului actului de alipire autentificat sub numărul 851/02.06.2010, la B.N.P. T.-V. R. Meline, și a cuprinsului actului de dezmembrare autentificat sub numărul 928/14.06.2010, de către același notar public, instanța reține că pârâtul promitent-vânzător S. I. nu și-a îndeplinit obligația contractuală de efectuare a operațiunilor de alipire, dezmembrare și, ulterior, intabulare a imobilului ce urma a fi vândut reclamantului promitent-cumpărător, astfel cum s-a stabilit prin antecontractul intervenit între părți, în termen de o lună de la autentificarea acestuia, care s-a împlinit în data de 20.05.2010, ci ulterior împlinirii acestuia, în data de 14.06.2010, când s-a realizat operațiunea juridică de dezmembrare a imobilului.
Din coroborarea datelor conținute de cererea de credit formulată de reclamantul V. M. I., și înregistrată la Piraeus Bank România S.A. – Sucursala Mamaia, sub nr._/06.05.2010, cu informațiile conținute de adresa de răspuns nr. 305/01.04.2014 a Piraeus Bank România S.A., instanța reține că reclamantului V. M. I. i-a fost preaprobată din punct de vedere financiar, de către Piraeus Bank România S.A., cererea pentru acordarea unui credit în valoare de 34.500 de euro, formulată în data de 06.05.2010, prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”, acesta îndeplinind criteriile financiare pentru acordarea creditului, însă dosarul de credit nu a fost finalizat întrucât solicitantul, reclamantul din prezenta cauză, nu a prezentat, în timp util, actele de proprietate ale imobilului vizat a fi cumpărat, respectiv, cel menționat în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți.
Din coroborarea răspunsurilor furnizate de pârâți la interogatoriu cu poziția procesuală exprimată de aceștia cu privire la acest aspect, menționată în cuprinsul întâmpinării, și cu datele ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 417/20.03.2012, de B.N.P V. R. Meline, instanța reține că pârâții au înstrăinat unei alte persoane, prin anterior menționatul contract de vânzare-cumpărare, la data de 20.03.2012, bunul imobil pe care ar fi trebuit să îl vândă promitentului-cumpărător la data de 19.07.2010.
Prin raportare la temeiul de drept procesual invocat de reclamanți, respectiv, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, privind procedura aplicabilă cererilor de valoare redusă, la obiectul prezentei cauze – pretenții, având o valoare mai mică de 10.000 de lei și izvorând dintr-un contract civil, și la prevederile art. 1025 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, instanța constată că prezenta cerere este admisibilă în procedura privind cererile de valoare redusă.
Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/19.04.2010, a fost încheiat între reclamanții din prezenta cauză, V. M. I., personal, și V. A., prin mandatarul V. M. I., care a acționat în numele acesteia în baza mandatului tacit prezumat relativ de lege în materia raporturilor patrimoniale dintre soți, și pârâții din prezenta cauză, S. I., personal, și S. D., prin mandatarul S. I., care a acționat în numele acesteia în baza mandatului tacit prezumat relativ de lege în materia raporturilor patrimoniale dintre soți, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil – Legea nr. 287/2009, astfel că, în temeiul art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, acest contract, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, este guvernat de legea în vigoare la momentul încheierii sale, în speță, Codul civil din 1864.
Potrivit art. 970 Cod civil din 1864, convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. De asemenea, potrivit art. 981 din același act normativ, clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul. Prin raportare la dispozițiile normative precitate, instanța reține că pârâții, promitenți-vânzători, având în vedere natura obligației asumate, aceea de a încheia, în formă autentică, contractul de vânzare-cumpărare, în data de 19.07.2010, care se poate executa numai la sediul unui notar public, aveau obligația de a se prezenta, la data de 19.07.2010, la sediul B.N.P. T.-V. R. Meline, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul promitent-cumpărător, fără a fi necesară notificarea lor de către acesta, această clauză contractuală, deși neprevăzută în contract, fiind subînțeleasă.
Având în vedere situația de fapt, astfel cum a fost reținută în cele ce preced, instanța reține că neîncheierea, în data de 19.07.2010, a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil menționat în cuprinsul antecontractului intervenit între părțile litigante se datorează culpei pârâților, care nu i-au pus la dispoziție reclamantului, în termenul statornicit în contract, documentele necesare în vederea finalizării dosarului de credit, punându-l pe acesta în imposibilitatea de a finaliza dosarul de credit până la data de 19.07.2010, deși cererea de acordare a creditului în valoare de 34.500 de euro, necesar pentru a plăti diferența dintre avansul achitat și prețul convenit de vânzare a imobilului, a fost preaprobată, reclamantul îndeplinind criteriile financiare necesare acordării acestei sume de bani cu titlu de împrumut de către instituția bancară. De asemenea, instanța reține că neîncheierea contractului se datorează și neprezentării pârâților, în data de 19.07.2010, la sediul notarului public, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În aceste condiții, chiar dacă reclamantul, promitent-cumpărător, prin înscrisurile depuse la dosar: bilanțurile contabile aferente anilor 2006-2010 ale societății la care acesta deține 35% din părțile sociale și ștatul de salarii aferent lunii mai 2010, nu a demonstrat, în mod indubitabil, că era în măsură să își îndeplinească, la data de 19.07.2010, statornicită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, obligația de plată a diferenței de preț a imobilului, în cuantum de 36.500 de euro, din alte surse decât creditul bancar, instanța reține că excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâți, ca apărare de fond, pentru respingerea cererii de chemare în judecată, este neîntemeiată, deoarece, astfel cum s-a menționat în cele ce preced, exclusiv din cauza neîndeplinirii de către aceștia, în mod culpabil, a propriei obligații contractuale de realizare a formalităților de alipire, dezmembrare și intabulare a imobilului și de predare în termenul contractual către reclamant a înscrisurilor care atestă efectuarea acestor operațiuni, pentru depunerea acestora la instituția bancară creditoare, reclamantul nu a fost în măsură ca, în data de 19.07.2010, statornicită pentru executarea obligațiilor asumate prin antecontract, să își îndeplinească propria obligație de plată a diferenței în cuantum de 36.500 de euro dintre avansul achitat și prețul de vânzare a imobilului.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că reclamanții au făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat cu pârâții și a executării propriilor obligații, dovedind în același timp neexecutarea culpabilă din partea pârâților a obligațiilor contractuale pe care aceștia și le-au asumat.
Având în vedere prevederile art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal fãcute au putere de lege între părțile contractante, și dispozițiile art. 1073 din același act normativ, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile necesare în vederea angajării răspunderii civile contractuale a pârâților, respectiv: existența unei fapte ilicite a acestora, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celor care au săvârșit fapta ilicită.
Astfel, fapta ilicită a pârâților constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aceea de a definitiva, în termen de o lună de la data autentificării convenției intervenite între părți, operațiunile de intabulare, dezmembrare și de alipire a imobilului prevăzut în contract și a de a preda înscrisurile constatatoare ale efectuării acestor operațiuni către reclamanți, care a avut drept efect neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare - obligația principală asumată de aceștia prin antecontract, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamanților, acela de a obține încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
În privința vinovăției pârâților, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1082 Cod civil, în materie contractuală, neexecutarea unei obligații dă naștere unei prezumții relative de vină în sarcina debitorului obligației neexecutate. În același sens, instanța constată că pârâții, pentru a nu fi angajată răspunderea lor contractuală, aveau sarcina de a dovedi executarea propriilor obligații, pe care nu și-au îndeplinit-o, nedepunând niciun înscris și neadministrând nicio probă din care să rezulte că au executat în întregime și la termen obligațiile contractuale, situație de natură a determina rămânerea în ființă a prezumției relative de culpă în neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.
De asemenea, în vederea angajării răspunderii contractuale a pârâților, instanța are în vedere și prevederile art. 1082-1085 Cod civil, potrivit cărora, repararea prejudiciului care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită de către creditor, cât și beneficiul nerealizat de către acesta. Totodată, instanța constată că prejudiciul suferit de reclamanți, evaluat convențional de părți prin stipularea clauzei penale, este consecința logică și firească a neexecutării de către pârâți a propriei obligații.
Potrivit art. 1066 Cod civil, clauza penală este aceea prin care o persoană spre a da asigurare pentru executarea unei obligații se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. De asemenea, conform art. 1068 din același act normativ, creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1069 alin. 1, clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale
Având în vedere considerentele ce preced și având în vedere că părțile au evaluat convențional întinderea prejudiciului suferit de către promitenții-cumpărători, reclamanții din prezenta cauză, ca urmare a neexecutării de către promitenții-vânzători, pârâții din prezenta cauză, a obligațiilor contractuale asumate, la valoarea de 2.000 de euro, dublul avansului plătit la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de reclamanți sunt întemeiate, pârâții nedovedind existența unei cauze străine exoneratoare de răspundere, astfel că aceștia urmează a fi obligați la plata sumei de 2.000 de euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de clauză penală.
În privința capătului accesoriu de cerere formulat de reclamanți și relativ la obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 2.000 de euro, începând cu data de 16.07.2013, până la data plății acestei sume, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, conform art. 1088 alin. 1 Cod civil, la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. De asemenea, potrivit alin. 2, aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă și sunt debite doar din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. Totodată, potrivit art. 1081 din același act normativ, daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligația sa.
În soluționarea acestui capăt de cerere, instanța reține că, prin raportare la prevederile art. 1079 alin. 1 Cod civil, începând cu data de 13.07.2013, când i-a fost comunicată pârâtului S. I. notificarea formulată de reclamant, prin care acesta i-a solicitat executarea obligațiilor asumate prin antecontract, pârâții au fost puși în întârziere.
În vederea soluționării acestui capăt de cerere, instanța are în vedere și prevederile art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011, potrivit căruia dobânda datorată de către debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă legală penalizatoare, și cele ale art. 3 alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, acest cuantum urmând a fi diminuat cu 20%, în acord cu prevederile art. 3 alin. 4, în cazul raporturilor juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum este cazul și în speță.
În lumina considerentelor ce preced, având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit de creditorii obligației contractuale neexecutate și constatând că pârâții se află în întârziere cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, aceștia vor fi obligați și la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 2.000 de euro, începând cu data de 16.07.2013, până la data plății efective a acesteia.
În privința capătului de cerere formulat de reclamanți și relativ la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei și onorariu de avocat în cuantum de 1.000 de lei, având în vedere soluția de admitere a cererii, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea reclamanților fiind dovedită cu ordinul de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, aflat la fila 6 a dosarului, depus alăturat cererii de chemare în judecată, și cu chitanța de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 1.000 de lei, aflată la fila 7 a dosarului. Având în vedere considerentele ce preced și dispozițiile art. 1031 Cod procedură civilă, constatând că pârâții sunt părțile căzute în pretenții în prezenta cauză, aceștia vor fi obligați la plata către reclamanți a sumei de 1.200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Prin raportare la aceleași dispoziții legale, cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.800 de lei, potrivit bonului fiscal de la fila 71 a dosarului, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestora, pârâții fiind părțile căzute în pretenții în cauză și nefiind, astfel, îndrituiți la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acesteia.
În lumina considerentelor ce preced, cererea reclamanților va fi admisă, iar pârâții vor fi obligați la plata către aceștia: a sumei de 2.000 de euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de clauză penală, a dobânzii legale pentru suma de 2.000 de euro, începând cu data de 16.07.2013, până la data plății efective a acestei sume, precum și a sumei de 1.200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.000 de lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții V. M. I. având CNP -_ și V. A. având CNP -_, cu domiciliile în VALUL LUI T., STADION, nr. 3, ., . cu pârâții S. I. având CNP -_ și S. D., cu domiciliile în VALUL LUI T., OLTULUI, nr. 3.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 2.000 de euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de clauză penală, precum și a dobânzii legale pentru suma de 2.000 de euro, începând cu data de 16.07.2013, până la data plății efective a acestei sume.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1.200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.000 de lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei.
Respinge cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Executorie.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.04.2014.
Președinte, Grefier,
Minaev I. S. M. E.
Red jud. M.I. 19.05.2014 2 exemplare 2 comunicari, azi, ./2014
Tehnored gref S.M.E. 19.05.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9034/2014.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 7140/2014. Judecătoria... → |
|---|
