Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 10826/212/2014
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 24.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: Postolici I.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent M. D. cu domiciliul în C., . A, județ C. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - POLITIA MUNICIPIULUI CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 246, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24.10.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la 10.04.2014, petentul M. D. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu organul constatator I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - POLITIA MUNICIPIULUI CONSTANTA, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/03.04.2014 precum și a măsurilor dispuse
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 03.04.2014, ora 16.40 se deplasa pe . la intersecția cu . viraj la dreapta, oprind regulamentar în dreptul trecerii de pietoni pentru a le acorda prioritate acestora A precizat petentul că după trecerea pietonului a plecat pe . aproximativ 50 de metri de la trecerea de pietoni a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a spus că nu a acordat prioritate pietonilor, fiind sancționat contravențional.
Petentul a susținut că procesul verbal este nelegal și netemeinic, având în vedere că potrivit art. 1 din OG 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, iar acestuia nu i se poate reține vinovăția în săvârșirea contravenției având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile acordând prioritate pietonilor aflați pe trecere, o dovadă în plus a inexistenței faptei rezultând din atitudinea agentului constatator care nu a oprit și mașinile care se aflau pe celelalte benzi de circulație.
Totodată, petentul a arătat că nu au fost respectate disp. art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, agentul constatator încheind procesul verbal fără să indice locul în care a fost săvârșită fapta, indicând generic Al. Lăpușeanu, fără a preciza și numărul, că a aplicat sancțiunea contravențională complementară a reținerii permisului de conducere fără a respecta prev. art. 96 alin. 1 din OUG 195/2002 conform cărora sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală, lipsa acestei mențiuni conducând la nulitatea procesului verbal.
De asemenea, petentul a arătat că având în vedere și practica CEDO sarcina probei aparține celui care acuză, în speță IPJ C. iar orice îndoială aparține celui acuzat, fiind necesară respectarea prezumției de nevinovăție a petentului, anularea actului constatator încheiat de către agentul constatator care nu a fost de față la săvârșirea contravenției, în acest caz proba revenindu-i agentului constatator, precum și incidența principiului in dubio pro reo.
În drept petentul a invocat disp OUG nr. 195/2002, HG 1391/2006 și OG 2/2001.
În probațiune petentul a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.
La plângere, petentul a depus în copie înscrisuri constând în procesul verbal contestat, cartea de identitate a petentului, dovada . nr._ și chitanța nr. C_ și a solicitat instanței să pună în vedere intimatului să depună înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal, transcrierea mecanică a acestuia, fotografiile înregistrate de aparatul cu care este dotat autovehiculul poliției ale autovehiculului pe care acesta îl conducea, atestatul operatorului precum și înscrisuri din care să rezulte locul unde se afla staționat autovehiculul dotat cu aparat de înregistrare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 16.09.2011 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor prev. art 16 și art 17 din OG 2/2001, iar în privința temeiniciei, a arătat că procesul verbal ca act administrativ face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate.
La întâmpinare, intimatul a depus raportul agentului constatator și transcrierea mecanică a procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a emis adresă către intimat pentru a depune la dosarul cauzei înregistrarea video a faptei.
La data de 25.07.2014, intimatul a depus la dosar o adresă prin care a arătat instanței că fapta a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, potrivit disp. art. 109 din OUG 195/2002, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare, la care a atașat raportul agentului constatator din 16.07.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._/03.04.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 340 lei si suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002. Contravenția a constat în faptul că petentul a condus auto nr._ pe . iar la executarea virajului dreapta pe . acordat prioritate pietonilor angajați în traversare pe marcajul pietonal pe sensul său de mers din partea stângă a conducătorului auto, iar în coloană se afla și auto MAI_.
Procesul verbal a fost semnat de către petent cu obiecțiuni constând în „nu recunosc”.
În drept, potrivit art. 135 lit h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prev. în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului, de către conducătorul autovehiculului.
Prin raportare la data înmânări procesului verbal de contravenție contestat - 03.04.2014, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale la instanță 10.04.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv 15 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție contestat.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 17 din același act normativ.
Lipsa mențiunilor privind numărul străzii în care a fost săvârșita abaterea nu este de natură să atragă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, deoarece această omisiune nu este prevăzută în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar petentul nu a făcut dovada vătămării suferite și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, astfel că sancțiunea nulității relative nu operează. Totodată, instanța constată că în procesul verbal este precizat ca loc al săvârșirii faptei ./. suficient identificat.
Totodată, faptul ca sancțiunea contravențională complementară nu a fost consemnată în procesul verbal de contravenție nu este de natură a atrage nulitatea acestuia, deoarece nu este vorba de o mențiune prevăzuta de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Incidența sancțiunii contravenționale complementare decurge din lege ca urmare a constatării faptei contravenționale, astfel că nu era o măsură la libera apreciere a organului constatator. Întrucât măsura se aplică de drept, faptul că nu a fost consemnată în procesul verbal nu poate induce un dubiu cu privire la aplicarea acestei sancțiuni. Cu toate acestea, instanța constată că în procesul verbal a fost consemnată în mod legal reținerea permisului de conducere și a fost indicat temeiul de drept, astfel încât va respinge acest motiv de nelegalitate invocat de petent.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește motivul invocat de către petent cu privire la lipsa vinovăției în săvârșirea faptei, condiție necesară conform art. 1 alin.1 din OG 2/2001, instanța constată că petentul în fapt susține că lipsește vinovăția deoarece fapta nu există, el acordând prioritate pietonilor, astfel încât instanța va analiza această apărare în analiza privitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agentul constatator și cum a fost susținută de către petent.
Astfel, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod direct, astfel cum rezultă din procesul verbal contestat și din rapoartele agentului constatator depuse la dosarul cauzei.
Totodată, instanța apreciază că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, care are scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților.
Ambele prezumții sunt relative, iar prezumția de veridicitate operează doar până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Petentul nu a propus nicio probă în susținerea nevinovăției sale raportat la abaterea reținută fata de el, limitându-se la a solicita probe din partea intimatului, deși contravenția a fost constatată într-o intersecție, la o oră la care sunt prezente multe persoane care puteau percepe situația de fapt de la acel moment.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, simplele sale apărări nu pot înlătura prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal întocmit de un organ al statului care a constatat în mod direct fapta contravențională.
Față de aspectele reținute mai sus, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța reține că amenda este în cuantumul prevăzut de lege și față de gravitatea faptei contravenționale, instanța apreciază că sancțiunea principală este proporționala cu gradul de pericol social al faptei. Sancțiunea complementară operează de drept în condițiile reținerii vinovăției petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Din aceste motive, instanța va respinge plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de constare a contravenției . nr._/03.04.2014 ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. D. cu domiciliul în C., . A, județ C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - POLITIA MUNICIPIULUI CONSTANTA cu sediul în C., . nr. 246, județ C. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/03.04.2014, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
F. L. Postolici I.
Red. Jud. F. L. / 03.11.2014 / 4ex
Tehored. Gr. P. I. / 03.11.2014
emis 2 ..2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4250/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8079/2014.... → |
|---|
