Plângere contravenţională. Sentința nr. 4250/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4250/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 1578/244/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 4250

Ședința publică din data de 15.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. Ș.

Grefier: M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent A. G. și pe intimat M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contravențională – completare dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra cererii de completare a dispozitivului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2014 intimatul M. CONSTANTA prin PRIMAR a solicitat completarea sentinței civile nr. 1261/07.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ întrucât instanța a omis să acorde în dispozitivul hotărârii cheltuielile de judecată constând onorariu avocat, în cuantum de 300 de lei conform borderoului depus la fila 12, a facturii fiscale nr. 49/21.10.2013 și extrasului de cont.

În drept, intimatul a invocat art. 444 C. pr. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la data de 29.08.2013, sub nr._, petentul A. G. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.08.2013 încheiat de către intimatul M. C., solicitând anularea acestuia, anularea dispoziției de ridicare și restituirea taxei de 600 lei achitată pentru preluarea autovehicului de la locul de depozitare.

În motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat în mod nelegal, astfel, în data de 18.08.2013, în jurul orelor 12:30, aflat în concediu de odihnă în stațiunea Mamaia, în zona Aqua Magic, lângă Hotel A., căuta un loc de parcare iar agentul de pază de la Hotel A. i-a făcut semn să parcheze în parcarea din fața hotelului, fiind nevoit să achite o taxă de 10 lei, urmând să primească bonul fiscal la plecare. Petentul a precizat că era convins că a parcat în mod regulamentar, însă la ieșirea din parcul de distracții Aqua Magic a constatat că mașina nu se mai afla în locul în care parcase, fiind nevoit să o ridice dintr-un parc auto aflat la periferia orașului C..

Ca motive de nelegalitate, petentul a indicat că nu există identitate între agentul de poliție care a constatat săvârșirea contravenției și agentul de poliție care a încheiat procesul-verbal, acesta din urmă aflându-se la locul de unde a ridicat autovehiculul și nu avea calitatea de agent constatator.

În drept, petentul a indicat dispozițiile art. 31 din O.G. 2/2001.

În probațiune, a depus procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției (f. 4 dos Jud. Huși), carte de identitate (f. 5).

Intimatul M. C., prin primar, a formulat întâmpinare (f. 9 dos Jud. Huși), depusă la data de 27.09.2013, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Huși (față de locul săvârșirii contravenției), excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului C. (astfel cum a indicat petentul în plângere) și pe fond a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că, petentul a fost sancționat contravențional, în mod temeinic și legal, întrucât, la data de 18.08.2013, ora 10:30, în stațiunea Mamaia, a parcat voluntar autoturismul pe locul de parcare destinat și rezervat persoanelor cu handicap, astfel, constatându-se încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. 1 lit. f din Legea 448/2006, agentul constatator a procedat legal, la aplicarea sancțiunii avertisment, precum și la ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv

De asemenea, intimatul a menționat faptul că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate elementele obligatorii inclusiv descrierea faptei contravenționale și că nu pot fi reținute susținerile petentului.

În drept, a invocat dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, din O.U.G. 195/2002 și Regulamentul de aplicare, Legea 155/2010, Legea 448/2006.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus înscrisurile aflate la dosar la filele 12-21 (dos. Jud. Huși): planșe foto efectuate la momentul constatării, transcriere mecanică a procesului-verbal, dispoziția de ridicare, dispoziția de restituire .

Prin sentința civilă nr. 834/2013 pronunțată de Judecătoria Huși, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..

Prin sentința civilă nr. 1261/07.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare și restituirea sumei de 600 lei, ca urmare a admiterii excepției netimbrării și a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul A. G., în contradictoriu cu intimatul M. C., prin Primar, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 444 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii.

Analizând înscrisurile din dosar în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâtul M. CONSTANTA prin PRIMAR, instanța constată că acest capăt de cerere nu a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1261/07.02.2014.

Potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, petentul fiind partea care a pierdut procesul, iar cheltuielile de judecată antrenate de către intimat, fiind în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat, astfel cum rezultă din borderoul depus la fila 12, factura fiscală nr. 49/21.10.2013 și extrasul de cont.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea de completare a sentinței civile nr. 1261/07.02.2014 formulată de intimatul M. CONSTANTA, prin PRIMAR în contradictoriu cu petentul A. G. și va dispune completarea sentinței civile nr. 1261/07.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în sensul de a se menționa în dispozitivul acestei sentințe că obligă petentul la plata către intimatul M. CONSTANTA prin PRIMAR a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a sentinței civilă nr. 1261/07.02.2014 formulată de intimatul M. CONSTANTA prin PRIMAR în contradictoriu cu A. G., cu domiciliul în Huși, .. 23, ., jud. V., CNP_.

Dispune completarea sentinței civile nr. 1261/07.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în sensul de a se menționa în dispozitivul acestei sentințe că obligă petentul la plata către intimatul M. CONSTANTA prin PRIMAR a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. Ș. M. D.

Red.jud. C.M.Ș/22.04.2014/4ex

Tehnored. M.D./22.04.2014

Emis 2 comunicări la data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4250/2014. Judecătoria CONSTANŢA