Pretenţii. Sentința nr. 3257/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3257/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 3411/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3257

Ședința Camerei de Consiliu de la 24.03.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . sediul în C., .-24, jud. C., și pe pârât C. E., domiciliată în Năvodari, ., ., având ca obiect, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Acțiunea a fost legal timbrată cu timbru judiciar în valoare de 50.00 lei conform chitanței nr._ PJ/28.01.2014, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2014, reclamantul S.C. R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul C. E., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 431,21 lei reprezentând contravaloare apă canal aferentă perioadei iulie 2013 - octombrie 2013, precum și a penalităților de întârziere calculate în cuantum procentual de 0,04%/zi de întârziere la valoarea debitului, de la data scadenței și până la achitarea integrală, fără a depăși valoarea obligației principale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat Contractul nr. 37/03.11.2011 și convenția de facturare individuală nr._/24.08.2012, fiind emise facturi neachitate de către pârât.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 din Codul de procedură civilă, art. 969 din Codul civil.

În temeiul art. 411 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu dezbatere orală, motivat de evitarea acordării unei noi termene în situația în care instanța solicită date suplimentare asupra situației de fapt.

În probațiune, reclamantul a depus în copie Contractul nr. 37/03.11.2011, Convenția de facturare individuală nr._/24.08.2012, facturi fiscale, notificare.

Deși legal citat pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, conform art. 1029 alin 4 din Codul de procedură civilă. Instanța a încuviințat pentru părți proba înscrisurile depuse la dosar.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamant și reprezentantul condominiului din Năvodari, .. C2 ., iar între părți Convenția de facturare individuală nr._/17.08.2012 pentru punctul de consum situat în Năvodari, .. C2 . C., în baza căruia reclamantul a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare, fiind emise facturile fiscale anexate cererii.

Potrivit art. 1270 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, contractul de furnizare a serviciilor de apă potabilă și de canalizare încheiat între reclamant și pârât este obligatoriu pentru părțile contractante, fiecare din părțile din litigiu obligându-se în considerarea contraprestației celeilalte părți. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza, în calitate de prestator, a serviciilor de apă potabilă și de canalizare la locul de consum indicat de pârâtul beneficiar, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârât, preț pe care acesta nu a înțeles să îl achite.

În conformitate cu dispozițiile art. 1489 C. Civ., “dobânda este cea convenită de părți sai, îl lipsă, cea stabilită de lege”

În prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada că are față de pârât o creanță de 431,21 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de apă potabilă și de canalizare în perioada iulie 2013 - octombrie 2013.

. Având în vedere că pârâtul nu a achitat de bună voie contravaloarea energiei electrice consumate, va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata sumei de 431,21 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de apă potabilă și de canalizare.

În privința penalităților de întârziere, acestea au fost solicitate de reclamanta în temeiul dispozițiilor contractuale, respectiv art. 13 alin 3 din contract coroborat cu art. 30 alin. 3 și 4 din Legea nr. 241/2006, potrivit căruia neachitarea facturii de către consumator în 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, conform reglementărilor în vigoare. Prin urmare, instanța, reținând neachitarea culpabilă de câtre pârât a facturilor emise de reclamant în temeiul contractului dintre părți, va admite și capătul de cerere accesoriu și va obliga pârâtul la plata penalităților de întârziere calculate în cuantum procentual de 0,04%/zi de întârziere la valoarea debitului, de la data scadenței facturilor și până la achitarea integrală, fără a depăși valoarea obligației principale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat cheltuielile de judecată aferente prezentei cauze. Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 1031 C. proc. civilă, va obliga pârâtul la plata sumei 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește taxa de notificare în cuantum de 29,15 lei se constată că nu s-a făcut dovada achitării acestei taxe, la dosar fiind depusă numai adresa de notificare înregistrată cu nr. 1309/20.11.2013 la B. V. N. și dovada de înmânare a notificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamant, ..U.I. RO_, C._, cu sediul în C., .-24, jud. C., și pe pârât C. E., CNP-_, domiciliată în Năvodari, ., ., parter, ..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 431,21 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de apă potabilă și de canalizare în perioada iulie 2013 - octombrie 2013, precum și a penalităților de întârziere calculate în cuantum procentual de 0,04%/zi de întârziere la valoarea debitului, de la data scadenței facturilor și până la achitarea integrală, fără a depăși valoarea obligației principale.

Obligă pârâtul la plata sumei 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Soluționată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, 24.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./24.03.2014

tehnored. D.S./26.03.2014

Emis 2 comunicări, la data de 01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3257/2014. Judecătoria CONSTANŢA