Pretenţii. Sentința nr. 3529/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3529/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 21393/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3529
Ședința publică din data de 31.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL, cu sediul în C., .. 20, județul C. și pe pârâta ., cu sediul în Năvodari, ., județul C., având ca obiect pretenții – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, prin afișare la ușa instanței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
Asupra excepției perimării, invocată din oficiu, instanța constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.08.2012 sub nr._, reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., obligarea acesteia la plata sumei de 2788,79 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise și neplătite, la plata dobânzii legale aferente debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședința din data de 26.02.2013, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 155 1 C.pr.civ.
Din referatul arhivei rezultă că de la data de 26.02.2013, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an.
Potrivit art. 248 C.pr.civ.: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an în materie civilă.”
Rezultă că perimarea reprezintă o sancțiune care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele procedurale, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, act ce nu a mai fost urmat – din vina părții – de actele ce trebuiau să-i succeadă în mod firesc, cauza rămânând astfel în nelucrare.
Fiind îndeplinite dispozițiile legale invocate, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu, și va constata perimarea cererii deduse judecății, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR GLOBAL INSOLVENCY SPRL cu sediul în C., .. 20, județul C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Năvodari, ., județul C., având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2014.
P. GREFIER
A. A. M. L. A.
Red. Jud.A.A.M.. / 01.04.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 01.04.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 10.04.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 87/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 1568/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








