Plângere contravenţională. Sentința nr. 5124/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5124/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 10696/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5124

Ședința publică din data de 08.05.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. E.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I. V., cu domiciliul în C., ., .. B, ap. 38, CNP_ și pe intimatul P. M. C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect plângere contravențională . nr._ din 03.04.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-au depus relațiile solicitate intimatei, conform dispozițiilor instanței.

Instanța procedează la verificarea identității care se legitimează cu cartea de identitate . nr._, CNP_.

Petenta arată că a depus prin serviciul registratură și planșe fotografice, care nu se regăsesc la dosarul cauzei.

Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal.

În timpul dezbaterilor se prezintă reprezentantul intimatului și formulează concluzii de respingere, menținerea procesului verbal de contravenție, cu cheltuieli de judecată.

În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține:

La data de 18.04.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta I. V., în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, prin care acesta a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ întocmit de agenții constatatori din cadrul Primăriei M. C. – Direcția Poliția Locală la data de 03.04.2013.

În motivarea cererii, petenta a învederat că cele consemnate în procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea, arătând că, în data respectivă, la ieșirea din PECO nu a avut nici un indicator care să-i interzică virajul către stânga. Astfel că a virat stânga la ieșirea din PECO, urmând ca după aproximativ 5 m să vireze dreapta pentru a se încadra pe . d emers spre gară.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A depus la dosarul cauzei transcrierea mecanică a procesului verbal contestat și raportul agentului constatator.

În temeiul art.255-258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu inscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției DPLC nr._ întocmit de agenții constatatori din cadrul Primăriei M. C. – Direcția Poliția Locală la data de 03.04.2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 150 lei, reținându-se că, în data respectivă a circulat voluntar cu autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ pe sectorul de drum public la începutul căruia exista indicator ce interzice accesul auto venind dinspre liceul Regina M. către .>contravenție prevăzută de art. 111 din R.A.O.U.G. 195/2002, și sancționată de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Instanța constată că agentul constatator a observat personal autoturismul condus de petentă și a avut posibilitatea de a aprecia dacă aceasta respectă sau nu regulile de circulație.

La solicitarea instanței a fost depusă la dosar adresa emisă de către . cu regimul juridic de circulație rutieră, regelementat prin indicatoare pe sectorul de drum reprezentat de . de circulație dinspre Liceul regina M. către . planșa aferentă.

Întrucât din probele administrate petenta nu a reușit să dovedească o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul - verbal, instanța urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.

Susținerile petentei în sensul că nu avea stop și semnul obligatoriu dreapta și că nu ar fi venit de pe sens interzis nu se coroborează nici cu afirmațiile acesteia reținute în cuprinsul procesului-verbal la rubrica „ alte mențiuni”, unde a precizat că nu înțelege indicatorul din capătul Al.Daliei de obligare la dreapta, din moment ce este stradă cu sens interzis.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta I. V., cu domiciliul în C., ., .. B, ap. 38, CNP_ în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în C., ., județul C. .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică 08.05.2014.

P. GREFIER

S. EMILIALAZĂR A.

Red. Jud.S.E.. / 15.05.2014;

Tehnored. Grf. A.L. / 15.05.2014 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 16.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5124/2014. Judecătoria CONSTANŢA