Pretenţii. Sentința nr. 4684/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4684/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 2090/212/2014
Dosar nr. 2._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința Civilă nr. 4684
Ședința camerei de consiliu din data de 28.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: S. L.
Pe rol, soluționarea cererii privind pe reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul social în Piața Charles de Gaulle, nr.15, Sector 1, București, prin reprezentant convențional, avocat C. R. A., cu sediul procesul ales în Voluntari, șoseaua București Nord, nr. 10, clădirea de birouri O21, ..C. Cycle European S.R.L. – Global City Business Park, și pe pârâta C. L., cu domiciliul în C., .. 98, ., ., și reședința în C., ., ., ., având ca obiect pretenții – acțiune în răspundere civilă contractuală, procedura cu privire la cererile de valoare redusă.
Având în vedere prevederile art. 1029 Cod procedură civilă, conform cărora procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de reclamantă, instanța apreciază că nu este necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.
Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1027 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 în referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă în vederea dovedirii existenței și a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și reține cauza spre soluționare asupra fondului.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2014, sub numărul 2._, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., a solicitat obligarea pârâtei C. L. la plata sumei de: 747 de lei, cu titlu de contravaloare a serviciilor de telefonie mobilă furnizate, a sumei de 277,38 de lei, cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, reliefată în cuprinsul facturilor fiscale depuse în probațiune, precum și a penalității de întârziere de 0,5% pe zi, calculată asupra sumei de 747 de lei, începând cu data de 28.02.2013, până la data plății efective a acestei sume. De asemenea, aceasta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în temeiul contractului ., nr._/06.06.2012, încheiat între părțile litigante, i-a furnizat servicii de telefonie mobilă pârâtei, pentru care a emis facturile fiscale depuse în probațiune alăturat cererii de chemare în judecată, la data formulării cererii, pârâta având de plătit suma de 1.024,38 de lei, cu titlu de contravaloare a serviciilor de telefonie mobilă de care a beneficiat și cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a prețului serviciilor de care a beneficiat, astfel, potrivit facturii fiscale . nr._/14.11.2012 – suma de 697,42 lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, și suma de 4,69 de lei, cu titlu de penalități de întârziere de 0,5% pe zi, potrivit facturii fiscale ., nr._/14.12.2012 – suma de 49,58 de lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, și suma de 45,33 de lei, cu titlu de penalități de întârziere de 0,5% pe zi, potrivit facturii fiscale . nr._/14.01.2013 – suma de 111,57 de lei, cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, și potrivit facturii fiscale ., nr._/14.02.2013 – suma de 115,79 de lei, cu titlu de penalități de întârziere de 0,5% pe zi.
În privința capătului de cerere accesoriu, relativ la penalitatea de întârziere în cuantum de 277,38 de lei - 0,5% pe zi de întârziere, reliefată în cuprinsul facturilor fiscale depuse în probațiune, precum și începând cu data de 28.02.2013, până la data plății efective a sumei de 747 de lei, reclamanta a arătat că, întrucât termenul de plată a contravalorii serviciilor de telefonie mobilă de care a beneficiat pârâta, stabilit convențional, s-a împlinit, în privința celor 4 facturi depuse în probațiune, fără ca pârâta să-și execute obligația de plată, se impune obligarea pârâtei la plata acestor sume de bani, în conformitate cu prevederile contractuale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270 Cod civil, art. 453 și art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, în fotocopii conforme cu originalul: factura fiscală . nr._/14.11.2012, factura fiscală ., nr._/14.12.2012, factura fiscală . nr._/14.01.2013 și factura fiscală ., nr._/14.02.2013, extras de cont pentru pârâtă, contractul ., nr._/06.06.2012, clauzele contractuale principale ale acestuia și procedura de soluționare a reclamațiilor abonaților, cartea de identitate și permisul de conducere ale pârâtei, practică judiciară, precum și fișa personală a pârâtei.
Reclamanta nu a solicitat desfășurarea unei dezbateri orale.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, stabilită conform art. 6 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta, deși legal citată, cu un exemplar al formularului de cerere, al precizărilor și al înscrisurilor depuse în probațiune de reclamantă, nu a depus formularul de răspuns completat, ce i-a fost comunicat în prealabil, și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Între reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de prestator de servicii telefonie mobilă, și pârâta C. L., în calitate de beneficiar de servicii telefonie mobilă, s-a încheiat contractul ., nr._/06.06.2012, privind furnizarea serviciului de telefonie mobilă, pe durată nedeterminată. În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile fiscale: . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, în care au fost materializate obligațiile de plată a sumelor de bani datorate de pârâtă, în temeiul contractului, pentru serviciile de telefonie mobilă de care a beneficiat din partea reclamantei.
Prin raportare la temeiul de drept procesual invocat de reclamantă, respectiv, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, privind procedura aplicabilă cererilor de valoare redusă, la obiectul prezentei cauze – pretenții având având o valoare mai mică de 10.000 de lei și izvorând dintr-un contract civil, și la prevederile art. 1025 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, instanța constată că prezenta cerere este admisibilă în procedura privind cererile de valoare redusă.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 134/2010, privind Noul Cod de Procedură Civilă, condițiile de admisibilitate și forța probantă a facturilor invocate de creditoarea din prezenta cauză, în susținerea pretențiilor sale, se determină în conformitate cu prevederile în vigoare la data săvârșirii actelor juridice care fac obiectul probațiunii. În cauză, având în vedere că facturile fiscale depuse în probațiune de către reclamantă au fost întocmite anterior datei de 15.02.2013, în temeiul art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011, sunt aplicabile prevederile art. 46 Cod comercial, potrivit căruia obligațiile comercianților, profesioniști, în sensul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, se probează cu facturi acceptate.
Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.
În cauză, facturile fiscale anexate la dosar, respectiv, . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, emise în temeiul contractului de furnizare servicii ., nr._/06.06.2012, au fost acceptate de pârâtă în mod tacit, potrivit prevederilor contractuale, prin neconstestarea sumelor înscrise în acestea în condițiile art. 8 din condițiile generale ale contractului, respectiv în maxim 30 de zile de la data emiterii facturilor, aceasta în condițiile în care, potrivit art. 5.2. din aceleași condiții generale, pârâta avea obligația de a achita prețul serviciilor cuprins în facturi la termenul de plată stabilit prin factură, respectiv, o perioadă de maxim 14 zile de la data emiterii facturii, sau în avans, iar potrivit art. 5.4 din contract, pârâta, în calitate de beneficiar al serviciilor, avea obligația de a plăti prețul serviciilor furnizate de reclamantă, menționat în facturi, în termenul stabilit în contract, chiar dacă facturile nu îi erau transmise prin poștă la adresa indicată.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat cu pârâta și a executării propriilor obligații, dovedind în același timp nașterea în patrimoniul pârâtei a obligației de plată a prețului serviciilor de care a beneficiat în cuantum de 747 de lei.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Potrivit art. 1350 alin. 1 și 2 Cod civil, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. Prin raportare la prevederile art. 1350, precitate, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe pârâtă, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtei, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Astfel, fapta ilicită a pârâtei constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă, conform facturilor emise în temeiul contractului de furnizare servicii ., nr._/06.06.2012, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei, iar prejudiciul patrimonial se concretizează în suma de 747 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate conform facturilor fiscale anexate la dosar, respectiv, . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei, emise în temeiul contractului de furnizare servicii ., nr._/06.06.2012.
În privința vinovăției pârâtei, instanța reține că, în consonanță cu prevederile art. 1548 Cod civil, potrivit cărora, în materie contractuală, debitorul obligației neexecutate este prezumat a fi în culpă, ca urmare a simplului fapt al neexecutării, pârâtei îi revine obligația de a dovedi că neexecutarea obligației de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat nu a fost culpabilă. În același sens, instanța apreciază că pârâta, pentru a nu fi angajată răspunderea sa contractuală, avea sarcina de a dovedi executarea propriilor obligații, pe care nu și-a îndeplinit-o în cauză, nedepunând niciun înscris și neadministrând nicio probă din care să rezulte că a executat în întregime și la termen obligațiile contractuale, situație de natură a determina rămânerea în ființă a prezumției relative de culpă în neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, aceasta în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada că neîndeplinirea propriilor obligații nu este culpabilă.
De asemenea, în vederea angajării răspunderii contractuale a pârâtei, instanța mai reține că, potrivit art. 1531 Cod civil, repararea prejudiciului trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 1531 din același act normativ, este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației. De asemenea, instanța mai are în vedere că prejudiciul suferit de reclamantă, constând în contravaloarea serviciilor furnizate pârâtei și neachitate de aceasta, este consecința logică și firească a neexecutării de către pârâtă a propriei obligații, respectiv a celei de plată a contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de reclamantă sunt întemeiate, pârâta nedovedind existența unei cauze străine exoneratoare de răspundere, astfel că aceasta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 747 de lei, cu titlu de preț al serviciilor de care a beneficiat în temeiul contractului, reliefat în cuprinsul facturilor fiscale . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei.
În privința capătului de cerere accesoriu relativ la obligarea pârâtei la plata penalității de întârziere în cuantum de 277,38 de lei - 0,5% pe zi de întârziere, reliefată în cuprinsul facturilor fiscale depuse în probațiune, precum și a penalității de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, calculată asupra debitului principal de 747 de lei, începând cu data de 28.02.2013, până la data plății efective a acestei sume, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce succed.
În conformitate cu prevederile 5.5 din Termenii și Condițiile Generale pentru Persoane Fizice – Consumatori(în continuare, T.C.G.), parte integrantă a contractului încheiat de pârâtă cu reclamanta, pârâta și-a asumat obligația de a plăti serviciile facturate la data scadenței stabilită în fiecare factură, sau în avans, data scadenței însemnând o perioadă de 14 zile de la data emiterii facturii, după expirarea acestei perioade, pârâta aflându-se de drept în întârziere.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 din contract și art. 6.1. din T.C.G., părțile au stabilit o clauză penală, evaluând convențional prejudiciul suferit de reclamantă în caz de neexecutare de către pârâtă a obligațiilor asumate în temeiul contractului, astfel, pentru sumele de bani menționate în cuprinsul facturilor fiscale emise de reclamantă și neplătite la termen de către pârâtă, aceasta, în calitate de client, și-a asumat obligația de a plăti penalități de întârziere de 0,5%/zi, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume.
În temeiul forței obligatorii a contractului, statornicit în cuprinsul art. 1270 Cod civil, precitat, din moment ce pârâta din prezenta cauză nu și-a achitat ratele la scadență, aceasta datorează penalități de întârziere, calculate potrivit art. 4 din contract și art. 6.1 din T.C.G.. Cu toate acestea, instanța apreciază că această clauză contractuală este abuzivă, urmând a fi lipsită de eficiență, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În conformitate cu prevederile alin. 2, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. Conform alin. 3, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Totodată, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, în conformitate cu prevederile alin. 4 al aceluiași articol, lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. În consonanță cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. i din Anexa Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
În același sens, în cuprinsul Legii nr. 296/2004, privind Codul consumului, sunt prevăzute dispoziții legale similare. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 78 din această lege, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. De asemenea, în cuprinsul art. 79, art. 80 și art. 81 din acest act normativ sunt preluate dispozițiile cuprinse în art. 4 alin. 2, alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 193/2000, precitate.
Totodată, instanța mai reține că prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, inclusiv cele cuprinse în art. 3 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 și art. 3 alin. 3 lit. e din Anexa acesteia, au fost transpuse în dreptul intern prin intermediul Legii nr. 193/2000 în cuprinsul art. 4 alin. 1, 2, 3 și alin. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 alin. 1 lit. i din Anexa acesteia.
În conformitate, cu prevederile art. 6 alin. 1 din actul normativ comunitar anterior menționat, astfel cum a fost transpus în dreptul intern prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, statele membre au obligația de a lua măsurile necesare pentru ca clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația națională, să nu creeze obligații pentru consumator, iar contractul să continue să angajeze părțile, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Art. 6.1 din T.C.G. nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată. De asemenea, instanța reține că această clauză penală, creează în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile profesionistului și obligațiile consumatorului, acesta din urmă fiind ținut să plătească o sumă de bani disproporționat de mare față de pagubele suferite de reclamanta profesionist.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că prevederea contractuală cuprinsă în art. 6.1 din T.C.G., prin care a fost stabilită clauza penală în sarcina consumatorului, are natura juridică a unei clauze abuzive, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993, astfel cum acesta din urmă a fost interpretat în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sancțiunea incidentă în privința acesteia este nulitatea absolută, pentru încălcarea unei norme juridice de ordine publică, care trebuie, în acord cu această jurisprudență, să fie invocată de instanță, din oficiu, în vederea lipsirii de efecte juridice a clauzei abuzive.
În aceste condiții, constatând nulitatea clauzei abuzive și, în consecință, ineficacitatea acesteia din punct de vedere juridic, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În privința capătului de cerere formulat de reclamantă și relativ la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, având în vedere soluția de admitere în parte a cererii, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis în consecință, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxa judiciară de timbru este inclusă în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea reclamantei fiind dovedită cu ordinul de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, aflat la fila 1 a dosarului, depus alăturat cererii de chemare în judecată. Având în vedere considerentele ce preced și dispozițiile art. 1031 Cod procedură civilă, constatând că pârâta este partea căzută în pretenții în prezenta cauză și având în vedere că pretențiile admise din cererea formulată de reclamantă justifică, prin raportare la prevederile art. 6 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013, plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
În lumina considerentelor ce preced, cererea reclamantei va fi în parte admisă, iar pârâta va fi obligată la plata către aceasta: a sumei de sumei de 747 de lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, pentru care au fost emise facturile fiscale . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei, precum și a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. – CUI RO_, cu sediul social în Piața Charles de Gaulle, nr.15, Sector 1, București, prin reprezentant convențional, avocat C. R. A., cu sediul procesul ales în Voluntari, șoseaua București Nord, nr. 10, clădirea de birouri O21, ..C. Cycle European S.R.L. – Global City Business Park, în contradictoriu cu pârâta C. L. – CNP_, cu domiciliul în C., .. 98, ., ., și reședința în C., ., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 747 de lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă, menționată în cuprinsul facturilor fiscale . nr._/14.11.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 697,42 lei, și ., nr._/14.12.2012, cuprinzând obligația de plată a sumei de 49,58 de lei,
Respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata penalității de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Minaev I. S. L.
Red.Jud.M.I/28.04.2014
Tehn.Red.L.S./ex4/06.05.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din... | Anulare act. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
