Pretenţii. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 18398/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. 18._
Sentința Civilă nr. 5.326
Ședința publică din data de 14.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: I. Minaev
Grefier: M. D.
Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamanta A. DE P. 683 CU SEDIUL ALES LA . SRL, în contradictoriu cu pârâții R. E. și R. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 07.05.2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru această dată, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2013, sub numărul 18._, reclamanta Asociația de proprietari 683 a solicitat obligarea pârâților R. E. și R. M. la plata sumei de 3.231,35 de lei, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate pentru perioada iunie 2012-aprilie 2013, a sumei de 546,91 de lei, datorate cu titlu de penalități de întârziere pentru aceeași perioadă, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâții sunt membri ai asociației, în calitate de proprietari ai imobilului-apartament situat în C., ., ., jud. C., calitate în care au beneficiat de serviciile prestate de furnizori, prin intermediul asociației de proprietari, fără a achita însă cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari ce le reveneau potrivit listelor de plată aferente perioadei cuprinse între iunie 2012 - aprilie 2013, având de plată cu acest titlu suma de 3.231,35 de lei, la care au fost calculate penalități de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 46 și art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și hotărârii adunării generale a membrilor asociației, pentru aceeași perioadă, cuantumul acestora fiind de 546,91 de lei, conform tabelelor de calcul al penalităților anexate cererii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46 și 49 din Legea nr. 230/2007 și prevederile H.G. nr. 1588/2007.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâților, depunând în acest sens, în fotocopii conforme cu originalul: listele de plată aferente perioadei cuprinse între luna iunie 2012 și luna aprilie 2013, împuternicirea avocațială a reprezentantului convențional, hotărârea judecătorească de înființare a asociației de proprietari, hotărârea adunării generale a asociației de proprietari de stabilire a sistemului de penalizări al asociației, fișa apartamentului pârâților, extrasul de carte funciară pentru informare aferent apartamentului pârâților, precum și tabelele de calcul al penalităților.
Reclamanta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, în referire la art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare în termenul stabilit de lege și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și face apărări.
La termenul de judecată din data de 02.04.2014, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului R. E., invocată din oficiu, pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii de ședintă întocmite la acel termen de judecată, urmând a-i acorda eficiență prin hotărârea finală.
La termenul de judecată din data de 07.05.2014, reclamanta a depus chitanța ., nr. 248/07.01.2014.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de reclamantă. De asemenea, a fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâtei, solicitată de reclamantă, care nu a putut fi administrată ca urmare a neprezentării pârâtei în instanță, la termenul statornicit în acest scop, deși aceasta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării art. 358 Cod procedură civilă în caz de neconformare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Pârâta R. M. și pârâtul R. E. au dobândit proprietatea asupra bunului imobil situat în C., ., ., care se află în structura de organizare a Asociației de P. 683, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr._/1992(fila 50), astfel cum rezultă și din extrasul de carte funciară pentru informare (fila 9), în calitate de cumpărători, bunul intrând în comunitatea devălmașă a acestora.
Ca urmare a încetării comunității devălmașe a soților în data de 05.08.2012, prin decesul pârâtului R. E., conform extrasului din registrul de deces aflat la fila 50, pârâta R. M. a dobândit o cotă-parte prezumată relativ de 50% din dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în C., ., ., în nume propriu, și a dobândit și vocația la o altă cotă-parte în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului R. E., situație în care, față de prevederile 643 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză cu privire la întreaga sumă de bani solicitată prin cererea de chemare în judecată.
În calitate de proprietară a acestui imobil, pârâta a beneficiat de serviciile prestate de furnizori, prin intermediul asociației de proprietari, având obligația corelativă de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revenea din cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cea aferentă fondurilor asociației de proprietari, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 din H.G. nr. 1588/2007. De asemenea, în caz de neplată la scadență a sumelor datorate cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, pârâta este ținută a plăti și penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 230/2007 și în conformitate cu prevederile hotărârii adunării generale a asociației de proprietari de stabilire a sistemului de penalizări al asociației.(filele 38-39)
Din înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei, respectiv: listele de plată aferente perioadei iunie 2012 – aprilie 2013, fișa individuală a apartamentului proprietatea pârâtei, tabelele de calcul al penalităților și hotărârea adunării generale de stabilire a sistemului de penalizări al asociației, rezultă că pârâta a acumulat o datorie către asociația de proprietari în cuantum de 3.231,35 de lei, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013, și o datorie în cuantum de 546,91 de lei, cu titlu de penalități de întârziere datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013, ca urmare a neplății la scadență a sumelor de bani datorate cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâtei, aceasta din urmă având obligația de a proba executarea obligației de plată care îi incumba, dovada pe care nu a făcut-o în prezenta cauză. În același sens, față de prevederile art. 12 lit. d din H.G. nr. 1588/2007, instanța reține că pârâta nu a contestat listele de plată în modalitatea prevăzută de acest text de lege, totodată, aceasta nu a contestat listele de plată aferente perioadei cuprinse între iunie 2012 și aprilie 2013 nici în fața instanței.
De asemenea, față de neprezentarea pârâtei, legal citată la interogatoriu, și față de prevederile art. 358 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.”, făcând aplicarea acestei dispoziții legale și coroborând prezumția dedusă din acest fapt cu înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă, instanța apreciază că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor de bani datorate cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, pentru serviciile de care a beneficiat prin intermediul asociației, situație în care cererea formulată de reclamantă urmează să fie admisă, iar pârâta urmează să fie obligată la plata către aceasta a sumei de 3.231,35 de lei, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013, și a sumei de 546,91 de lei, cu titlu de penalități de întârziere datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013.
În privința capătului de cerere accesoriu formulat de reclamantă și având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 de lei, constând în onorariu de avocat, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanță apreciază că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru acordarea cheltuielilor de judecată, prevăzute de art. 451-453 Cod procedură civilă, reclamanta, partea care a câștigat procesul, solicitându-le și făcând dovada plății acestora în termenul prevăzut de lege, prin chitanța ., nr. 248/07.01.2014, astfel că cererea acesteia de obligare a pârâtei va fi admisă, iar aceasta va fi obligată la plata sumei de 500 de lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 02.04.2014 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului R. E., urmând a i se da eficiență prin hotărârea finală, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul R. E., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 683, cu sediul în C. ., ., ., cu sediul procesual ales la ., în C., ., ., parter, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul R. E., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 683, în contradictoriu cu pârâta R. M., cu domiciliul în C., ., ., jud. C..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.231,35 de lei, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013, și a sumei de 546,91 de lei, cu titlu de penalități de întârziere datorate în perioada iunie 2012-aprilie 2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. Minaev M. D.
Red.jud. I.M./21.05.2014/4ex
Tehnored. M.D./21.05.2014
Emis 2 comunicări la data de .
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4344/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2008/2014.... → |
|---|








