Pretenţii. Sentința nr. 5167/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5167/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 27632/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5167/2014
Ședința publică din data de 09.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții civile”, cerere formulată de către reclamanta S.C. „M. T.” S.R.L. - în insolvență, prin lichidator judiciar C.I.I. „N. M.”, cu sediul în municipiul C., .. 6, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în sat Nisipari, ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09.05.2014 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.10.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „M. T.” S.R.L. - în insolvență, prin lichidator judiciar C.I.I. „N. M.” a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând obligarea acestuia din urmă la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea contractului de cauțiune/ fidejusiune intervenit între părți la data de 16.05.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arătă că, prin contractul de cauțiune (fideiusiune) încheiat la data de 16.05.2013 între societatea reclamanta și pârât, acesta din urma s-a obligat să garanteze creditul contractat de numitul I. I.. Ulterior, prin încheierea nr. 1402/ 04.07.2013 pronunțată de Tribunalul Constanta - Secția a II-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de S.C. „M. T.” S.R.L., numindu-se în calitate de lichidator judiciar C.I.I. „N. M.”. Lichidatorul judiciar l-a notificat pe pârât în vederea aducerii la îndeplinire a contractului de cauțiune (fideiusiune), întrucât debitorul principal nu a achitat de bunăvoie creditul contractat prin contractul de credit nr. 127/ 2007. La rândul său, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea prin contractul de cauțiune (fideiusiune), astfel că s-a procedat la invitarea acestuia la o ședință de mediere pentru data de 30.09.2013. În cadrul acestei ședințe, pârâtul a relatat faptul că nu înțelege să-și respecte obligațiile asumate prin contract, întrucât nu are posibilități de plată.
Arată reclamanta că obligația de plată a fost asumată de pârât prin semnarea înscrisului intitulat „contract de cauțiune”. Calificarea juridică a convenției este dată de interpretarea prevederilor sale, în acord cu voința reală a părților, la momentul încheierii acesteia. Astfel, din cuprinsul acesteia rezultă că pârâtul, semnatar al înscrisului, s-a obligat la să garanteze irevocabil și necondiționat creditul domnului I. I., credit în suma de_ lei obținut de la societatea reclamantă. Această garanție de plată, conform convenției părților, urma să fie redusă cu suma plăților efectuate și să înceteze ca urmare a efectuării tuturor plăților garantate sau la achitarea integrală a creditului acordat.
Din interpretarea clauzelor contractului, consideră reclamanta că înscrisul se califică ca fiind un contract de fidejusiune încheiat între societatea - în calitate de creditor și pârâtul C. I. - în calitate de fidejusor, în vederea garantării împrumutului în cuantum de_ lei, acordat de reclamantă debitorului I. I..
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2280 și urm. din Codul civil, iar în susținere au fost depuse înscrisuri, în fotocopie (f. 6-16).
Potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/ 2006, cererea este scutită de la plata taxei de timbru și timbru judiciar.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (f. 27), solicitând respingerea cererii, ca nefondată. Susține pârâtul că, potrivit reglementării actuale, fidejusiunea trebuie stipulată în mod expres. În speță, pretinde pârâtul că nu a înțeles să își asume obligații personale, prin semnarea convenției exhibate de către reclamantă.
Se mai arată în întâmpinare că denumirea convenției „contract de cauțiune” nu este de natură a conferi acesteia caracterul juridic al fidejusiunii, câtă vreme din analiza clauzelor sale nu rezultă asumarea vreunei obligații personale. Totodată, convenția părților nu îndeplinește condițiile ad validitatem specifice contractului de ipotecă, înscrisul constatator nefiind încheiat în formă autentică. Mai mult, subliniază pârâtul că, la momentul semnării contractului evocat de reclamantă, nu deținea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care se presupune că ar fi fost constituită garanția.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă, art. 2280, art. 2282, art. 2349 și art. 2365 din Codul civil.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei de către reclamantă, la termenul din data de 25.04.2014 (40), această parte și-a precizat cuantumul pretențiilor la valoarea de 9202 lei, ca urmare a achitării parțiale a datoriei, de către pârât.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părțile litigante a intervenit contractul de cauțiune din 16.05.2013 (f. 8), în cuprinsul căruia se menționează că numitul C. I. „cauționează (garantează) cu imobilul din sat Nisipari, . creditul domnului I. I.”. De asemenea, se arată în contract că „până la data de 31.08.2013, va înființa ipoteca în favoarea . cu imobilul specificat mai sus”. Acestea sunt singurele mențiuni referitoare la obiectul contractului intervenit între părți.
În drept, sunt apreciate a fi incidente prevederile Codului civil, după cum urmează
● art. 1166 - „Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”;
● art. 1167 alin. 1 - „Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol”;
● art. 1225 - „(1) Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale. (2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute. (3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.”;
● art. 1226 - „(1) Obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul. (2) Sub sancțiunea nulității absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit.”;
● art. 2280 - „Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.”;
● art. 2282 - „Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute.”
Instanța constată că reclamanta invocă asumarea de către pârât, prin contractul de cauțiune din 16.05.2013, a unei obligații de plată.
Însă, interpretând contractul potrivit dispozițiilor art. 1266 și urm. din Codul civil, Judecătoria apreciază că, prin semnarea acelei convenții, pârâtul C. I. nu și-a asumat o anumită obligație de plată, ci doar obligația că „va înființa ipoteca” în favoarea societății reclamante. Prin urmare, nu se poate pretinde, pe temeiul acestui contract și în virtutea art. 1270 din Codul civil, care consacră forța obligatorie a contractului, obligarea pârâtului la îndeplinirea unei obligații de plată, în înțelesul dispozițiilor art. 1469 din același cod.
Mai mult, în cuprinsul contractului nu se indică ce credit urmează a garanta pârâtul, făcându-se referire la „creditul domnului I. I.”. Astfel, pare că persoana fizică semnatară a contractului (C. I.) își asumă obligația de a garanta împrumutul obținut de o altă persoană (I. I.), fără însă a se evidenția întinderea obligației garantate. În acest fel, nu se poate vorbi despre o obligație de plată cu un obiect determinat sau cel puțin determinabil, care să reiasă din contractul de cauțiune din 16.05.2013.
De altfel, din răspunsul la interogatoriu al pârâtului (f. 44), se observă că acesta nu recunoaște asumarea obligației de plată invocate în cererea de chemare în judecată.
Față de cele anterior reținute, cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, în aprecierea Judecătoriei obligația de plată pretinsă de reclamantă nefiind asumată în mod valabil de către pârât.
Instanța va respinge însă cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât C. I. nu a făcut dovada angajării unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. „M. T.” S.R.L. - în insolvență, prin lichidator judiciar C.I.I. „N. M.”, CUI RO_, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J13/ 8424/ 2004, cu sediul în municipiul C., .. 6, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul C. I., CNP_, domiciliat în sat Nisipari, ., ..
Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. Crisina B.
Red. Jud. M.G./09.05.2014;
Tehnored. Grf. C.B /15.05.2014/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2014, Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 9095/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
