Pretenţii. Sentința nr. 9095/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9095/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 19344/212/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.9095
Ședința publică din data de 11.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : F. L.
GREFIER: D. M.
Pe rol, pronunțarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamant S.C. E. B. S.A. PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA, cu sediul în C., ..123, jud. C. și pe pârât P. SF. I., cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA în contradictoriu cu pârâta P. SF. ÎNGERI a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1048,41 lei, reprezentând prejudiciu produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada ianuarie 2007- iulie 2008 la un preț mai mic decât prețul de producție.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract comercial în baza căruia a furnizat pârâtei energiei termică contra cost, contractul având la bază un contract cadru aprobat de către ANRE, iar prețul de vânzare a energiei termice stipulat în contract era prețul stabilit de către ANRE, acest preț fiind sub prețul de producere a energiei termice.
Reclamanta a precizat că, constatându-se în urma controlului din cursul anului 2012 că a vândut energie termică către alți consumatori în afara populației la un preț stabilit prin decizie de către ANRE mai mic decât cel de producție, prin pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009 a Curții de Conturi și pct. 12 al Deciziei nr. 16/2012 a Curții de Conturi s-a stabilit în sarcina sa obligația de a recupera de la alți consumatori decât populația diferența de preț dintre prețul de producție și prețul stabilit prin decizia ANRE.
A susținut reclamanta că pârâta a primit energie termică la un preț sub prețul de producție, producându-i un prejudiciu constând în diferența de preț dintre prețul stabilit pentru populație și prețul de producție, motiv pentru care a solicitat obligarea acesteia la plata diferenței de preț între prețul stabilit pentru populație și prețul de producție, pentru energie termică furnizată pârâtei în perioada ianuarie 2007- iulie 2008.
În drept, reclamanta a invocat art. 1345, art. 1349 Cod civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză contabilă.
La data de 09.10.2012, reclamanta a depus la dosar precizări prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1048,41 lei, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 01.01.2007 – 30.04.2007 și 01.11._08 la un preț mai mic decât prețul de producție.
Totodată aceasta a precizat că începând cu luna iulie 2008 pârâta a încheiat un nou contract având ca preț de vânzare prețul de producție, nu cel stabilit de către ANRE pentru populație, iar obligația de a acționa în judecată anumiți consumatori pentru a recupera diferența de preț dintre prețul de producție și prețul de facturare derivă din cele două decizii ale Curții de Conturi, acesta fiind izvorul obligațional, termenul de prescripție începând să curgă de la data pronunțării Deciziei nr. 2/31.07.2009 a Curții de Conturi.
În susținere, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri (f. 10- f. 64).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 94,87 lei și timbru judiciar (f. 9).
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.
La termenul din data de 13.11.2012 instanța a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
La data de 18.12.2012, reclamanta a depus o adresă către instanță prin care a precizat că temeiul de drept pe care își întemeiază acțiunea este îmbogățire fără justă cauză, reglementată de Vechiul Cod Civil.
Prin Sentința Civilă nr._ din data de 18.12.2012 instanța a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Prin Decizia Civilă nr. 440/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. a fost admis recursul declarat de recurenta . prin SUCURSALA E. CONSTANTA, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.06.2013 sub nr._ .
La termenul din data de 27.09.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și cele ce urmează a fi depuse până la următorul termen de judecată.
Reclamanta a mai depus în probațiune un set de înscrisuri (f. 25- f.108).
La termenul din data de 06.10.2013 a fost încuviințată pentru reclamantă proba cu expertiza contabilă.
Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosar la data de 20.05.2014 (f. 129- f. 139).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 142/19.06.2000 (apă fierbinte), prelungit succesiv prin actele adiționale nr. 1/2001, nr. 1/2002, nr. 1/2003 nr. 1/2004, nr. 1/2005, nr. 1/2006, nr. 1/2007 și nr. 1/2008.
Obiectul acestui contract l-a constituit vânzarea de către reclamantă și achiziția de către pârâtă a energiei termice din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din localitatea C. și reglementarea raporturilor dintre părți privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata și condițiile de livrare ale acesteia.
În ceea ce privește tariful pentru energia termică, modalitățile și condițiile de plată, în art. 9 din contract s-a prevăzut că tarifele de decontare a energiei termice, a agenților termici nereturnați și a energiei termice conținută în aceștia sunt cele în vigoare la data livrării, aprobate prin reglementările legale
Potrivit art. 10 din contract, vânzătorul reclamant va emite o factură în prima zi lucrătoare a lunii de facturare, reprezentând contravaloarea a jumătate din consumul de energie contractat conform anexei nr. 5.
Totodată, conform art. 11 alin. 1 din același contract, la finele perioadei de facturare se va face procesul-verbal de consum, iar cantitățile de energie termică contorizate se determină în baza citirilor făcute independent de furnizor și redistribuitor, corelate de comun acord la momentul încheierii procesului-verbal de consum La această cantitate se adaugă, unde este cazul, cea calculată paușal conform alin. 2 al aceluiași articol. Pentru încheierea procesului-verbal de consum, redistribuitorul va desemna o persoană autorizată să-i confere o formă definitivă conform art. 11 alin. 3 iar potrivit art. 11 alin. 4 vânzătorul (reclamanta) emite factura de regularizare în termen de 5 zile lucrătoare de la finele perioadei de facturare cumpărătorul (pârâta) fiind obligat să achite contravaloarea facturilor reprezentând energia termică furnizată, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii (art. 12 alin. 1).
Potrivit art. 16 lit. a cumpărătorul (pârâta) are obligația să achite integral și la termen facturile emise de vânzător, eventualele corecții sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare iar conform art. 20 din contractul părților, neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 30 zile de la data limită de plată, conform art. 12, atrage după sine perceperea de penalități, reducerea cantității de energie termică livrată, rezilierea contractului și suspendarea racordului.
De asemenea, conform art. 21 alin. 2 din contractul părților, reclamațiile ulterioare datei facturării, dar nu mai târziu de 15 zile de la aceasta, se conciliază în termen de 10 zile lucrătoare de la data formulării pretențiilor de către una dintre părți.
În baza acestui contract, reclamanta a vândut către pârâtă energie termică și a emis facturile fiscale aflate la dosarul nr._ la filele 31-42 către pârâtă în perioada 01.01.2007 – 30.04.2007 și 01.11._08. În facturile fiscale sunt indicate deciziile ANRE avute în vedere pentru stabilirea prețului energiei termice.
La data de 03.07.2008, reclamanta a emis către pârâtă adresa nr. 900/03.07.2008 prin care i-a comunicat noul preț de vânzare al energiei termice sub formă apa fierbinte pentru agenți economici, instituții, unități de învățământ, etc (alții decât populația), preț stabilit de producător/furnizor pe baza costurilor de producere și transport, menționând că în baza art. 17 lit. b din contractul nr. 142/2000 îi va transmite noul contract de vânzare-cumpărare sub forma de apă fierbinte.
La data de 31.07.2009, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 2/31.07.2009. Conform pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009, Curtea de Conturi a constatat nerespectarea de către reclamantă a condițiilor privind vânzarea de energie termică asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), reținându-se că în perioada iulie – decembrie 2008, reclamanta a livrat către alți consumatori decât populația cantitatea de 4940 Gcal în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la prețuri sub costul mediu de producție înregistrate în aceeași perioadă. Curtea de Conturi a constatat că livrarea de energie termică destinată altor consumatori decât populația nu s-a efectuat pe principii de eficiență economică, contrar condițiilor de la pct. 30 asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 pentru producerea de energie termică. În consecință, Curtea de Conturi a decis, în sarcina conducerii reclamantei, vânzarea energiei termice destinată altor consumatori decât populația pe baza principiilor de eficiență economică, precum și determinarea diferențelor între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în aceeași perioadă, urmând a fi determinat cuantumul diferențelor astfel calculate pe fiecare sucursală în parte și luarea de măsuri pentru recuperarea acestora.
Potrivit procesului-verbal de constatare din 19.06.2009, în perioada iulie – decembrie 2008, reclamanta a livrat energie termică și în mun. C. la prețul stabilit de ANRE pentru consumul populației, deși din cantitatea totală de_ Gcal livrată de RADET C. numai cantitatea de_,83 Gcal a fost destinată exclusiv consumului populației. Curtea de Conturi a apreciat că o consecință a acestei abateri constă în nerealizarea de venituri din vânzarea energiei termice prin nerespectarea principiilor de eficiență economică prevăzute de pct. 30 din Licența 559/12.03.2003. De asemenea, Curtea de Conturi a constatat persoana cu atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice, care conform Regulamentului de organizare și funcționare al reclamantei, are ca atribuție asigurarea politicii de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății iar potrivit fișei postului de a aduce la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante. În opinia Curții de Conturi, lămuririle date de această persoană nu au adus elemente noi care să modifice abaterea săvârșită de reclamant.
La data de 06.07.2012, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 16/06.07.2012, conform căreia pentru energia termică livrată în perioada 2007-2008 către RADET București și RADET C., destinată altor consumatori decât populația, nu au fost determinate diferențe între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în acea perioadă, nu s-a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, nu au fost înregistrate în contabilitate astfel de diferențe, nu au fost recuperate sume și nici nu au fost corectate rezultatele financiare înregistrate. Totodată, Curtea de Conturi a constatat că nu a fost pusă în aplicare nici Sentința civilă nr. 490/11.02.2010 a Tribunalului București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, prin care instanța a reținut că potrivit art. 30 din Condițiile asociate Licenței nr. 559/12.03.2003, pentru producerea de energie termică, ELCEN are obligația de a desfășura activitatea autorizată cu respectarea principiilor de eficiență, ceea ce presupune ca energia termică livrată altor consumatori decât populația să se facă la preț negociat, ANRE putând stabili numai prețul la care se livrează populației energia termică produsă de către reclamantă.
Prin urmare, în sarcina reclamantei s-a prevăzut obligația de stabili întinderea prejudiciului produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007-2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, și obligația de a dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
Instanța reține că pârâta nu este un consumator din categoria populație, astfel încât reclamanta trebuia să îi livreze energie termică la un preț negociat ce nu putea fi mai mic decât prețul de producție, întrucât pentru respectarea principiului eficienței din Licența nr. 559/12.03.2003 prețul de livrare nu putea fi mai mic decât prețul de producție.
După emiterea celor două decizii ale Curții de Conturi, reclamanta a calculat diferența de preț rezultată ca urmare a livrării de energie termică către pârâtă, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1048,41 lei, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 01.01.2007 – 30.04.2007 și 01.11._08, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
În drept, prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Practica judecătorească și literatura de specialitate au precizat condițiile în care poate fi intentată acțiunea în restituire, arătând că acestea pot fi materiale și juridice.
Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire sunt: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia și existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt.
Condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire sunt: absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, respectiv să nu existe un temei pentru aceasta și absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.
În prezenta cauză, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile intentării acțiunii în restituire bazate pe îmbogățirea fără justă cauză, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din calculul realizat de către reclamantă, precum și din raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, diferența de preț dintre prețul de facturare și prețul de producție care ar respecta prevederile licenței îl constituie suma de 1048,41 lei, sumă pe care reclamanta o invocă drept prejudiciu.
Instanța constată că, în condițiile în care obligația de a furniza energia termică și de a plăti prețul acesteia au fost prevăzute în contractul încheiat între părți, prețul urmând să fie determinat de către reclamantă conform prevederilor legale, potrivit art. 9 și 10 din contractul părților, iar prețul facturat a fost nelegal calculat de către aceasta, fiind mai mic decât costul de producție, devine incidentă răspunderea contractuală a reclamantei, fiind vorba în fapt de o culpă a acesteia în executarea propriei obligații iar nimeni nu poate invoca în
susținerea intereselor sale propria sa culpa
În speță, potrivit contractului nr. 142/19.06.2000, prelungit în mod succesiv prin acte adiționale, obligația de a determina prețul conform prevederilor legale și de a factura corespunzător energia termică consumată revenea în sarcina reclamantei, în timp ce pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă.
Pârâta și-a respectat întocmai obligația de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă în perioada 01.01.2007 – 30.04.2007 și 01.11._08, aspect necontestat vreun moment de către reclamantă.
În schimb, reclamanta nu și-a respectat obligația legală și contractuală de a determina prețul conform prevederilor legale și de a factura corespunzător energia termică consumată. Potrivit contractului, cea care avea obligația de a cunoaște prevederile legale în domeniul furnizării de energie și stabilirii prețului de vânzare a acesteia și obligația de a respecta dispozițiile Licenței pentru producerea de energie termică era reclamanta, pârâta având doar obligația contractuală de a achita facturile fiscale emise.
În acest sens, instanța mai reține faptul că, deși reclamanta a susținut că izvorul obligațional de plată al diferenței de preț îl constituie cele două decizii ale Curții de Conturi, nu contractul părților, în fapt cele două decizii ale Curții de Conturi au avut la baza contractele încheiate de reclamantă cu alți consumatori decât populația, modul de derulare a acestor contracte și nerespectarea de către reclamantă a prevederilor legale în executarea obligațiilor sale contractuale.
Mai mult, instanța constată că anterior controlului efectuat de Curtea de Conturi în anul 2009, reclamanta și-a dat seama de modul eronat în care calculase prețul energiei termice, având în vedere adresa nr. 900/03.07.2008 (f. 61) înaintată pârâtei, prin care reclamanta a adus la cunoștința acesteia necesitatea încheierii unui nou contract de vânzare-cumpărare în cuprinsul căruia prețul să fie stabilit pe baza costurilor de producere și de transport a energiei termice.
Prin urmare, este evidentă reau-credință a reclamantei care solicită obligarea pârâtei la plata unei diferențe de preț după o lungă perioadă de timp, deși reclamanta nu a formulat reclamații ulterioare datei facturării, în termenul prevăzut de art. 21 al. 2 din contractul părților, și nu și-a respectat obligația contractuală de a calcula în mod corect prețul și de a factura corespunzător energia termică consumată, fiind singura vinovată de nerespectarea dispozițiilor Licenței pentru producerea de energie termică, de crearea unui prejudiciu și de micșorarea patrimoniului său.
În plus, conform pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009, Curtea de Conturi a constatat culpa reclamantei în nerespectarea condițiilor privind vânzarea de energie termică asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Este vorba de o culpă ce decurge din nerespectarea legii, întrucât potrivit condițiilor asociate licenței, reclamanta trebuia să își desfășoare activitățile autorizate prin licență pe baza principiilor de eficiență economică, dar și de o culpă contractuală, câtă vreme reclamanta avea obligația de a calcula prețul, conform tarifelor în vigoare la data livrării energiei termice, aprobate prin reglementările legale, și de a factura corespunzător energia termică vândută. În acest sens, sunt prevederile art. 9, 10, 11, 12 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți. În aceste condiții, măsurile pentru recuperarea prejudiciului impuse de Curtea de Conturi nu pot fi luate de reclamantă împotriva consumatorilor cocontractanți, care și-au respectat propriile obligații
De altfel, în cuprinsul procesului-verbal de constatare din 19.06.2009, Curtea de Conturi a indicat faptul că există angajați ai reclamantei care au atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice și că aceste persoane asigură politica de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății și aduc la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire și îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1048,41 lei, ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 274 Cod Proc. Civilă, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. BUCUREȘTI S.A. PRIN SUCURSALA E. C., cu sediul în C., ..123, jud. C. în contradictoriu cu pârâta P. SF. ÎNGERI, cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
F. L. D. M.
red.jud.F.L./16.09.2014
tehnored.D.M./4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5167/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3586/2014.... → |
|---|
