Pretenţii. Sentința nr. 7001/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7001/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 31251/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7001/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C. și pe pârât L. V., pârât L. O. I. prin reprez. leg. L. V., pârât L. A., pârât L. I., pârât L. M. T., pârât L. D., pârât L. S., pârât L. A. M., pârât L. F. C., pârât L. E. L., pârât I. S. domiciliați în C., ..86, jud. C., având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.06.2014, când:
INSTANȚA
P. cererea înregistrată sub nr._, la data de 20.11.2013, reclamanta R. Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat”, în contradictoriu cu pârâții L. V., L. O. I. prin reprez. leg. L. V., L. A., L. I., L. M. T., L. D., L. S., L. A. M., L. F. C., L. E. L., I. S. a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr._/01.02.2005, valabil până la data de 20.05.2014; evacuarea persoanelor din imobilul administrat de R.A.E.D.P.P Constanta, situat în Constanta, .. 86; obligarea pârâților la plata sumei de 1120,36 lei (206,05 lei+ TVA)/lună, reprezentând chirie restantă datorată conform contractului de închiriere nr._/01.02.2005 începând cu luna februarie 2013 – octombrie 2013 și în continuare, până la data eliberării efective a locuinței; obligarea pârâților la plata penalităților în cuantum de 391,36 lei calculate la data de 31.10.2013 și la plata penalităților de 0,5% calculate asupra chiriei restante pentru fiecare zi de întârziere, până la data plății efective a debitului asupra căruia au fost calculate, fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, arată că între RA.E.D.P.P. Constanta și pârâta L. V. a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat cu nr._/01.02.2005 (anexat), având ca obiect închirierea spațiului cu destinația de locuință, situat în Constanta, .. 86 – demisol.
Pârâta locuiește împreună cu co-pârâții din prezenta cauza, membrii ai familiei paratului, așa cum reiese din fișa cu membri - anexă a contractului de închiriere.
P. contractul de închiriere nr._/01.02.2005- art.4 si art.5, în sarcina chiriașului au fost stabilite și obligațiile referitoare la plata chiriei lunare, în cuantumul și la datele scadente stipulate expres.
Reclamanta precizează faptul că toate contractele de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuința aflate în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanta au fost prelungite de drept, conform O.U.G. nr. 44/2009 acestea fiind valabile pana la data de 20.05.2014.
Pârâții nu au achitat chiria pentru perioada februarie – octombrie 2013, în cuantum de 1120,36 lei și penalitățile aferente acesteia în cuantum de 391,36 lei calculate la data de 31.10.2013. Cuantumul chiriei lunare și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere sunt detaliate în fișa de calcul a chiriei - anexa a contractului de închiriere.
Cu privire la capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere, în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv art. 13 al acestuia și cele ale art. 24 din Legea nr. 114/1996 – in vigoare la momentul încheierii contractului, arată reclamanta că rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se poate face la cererea proprietarului prin administratorul R.A.E.D.P.P. C. atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile născute din acest contract - respectiv plata chiriei, pentru o perioada de cel puțin 3 luni consecutiv. Reclamanta menționează faptul ca pârâții nu au achitat chiria pentru o perioadă de 7 luni consecutive, debitul (chiria restantă) cu care figurează în evidențele contabile fiind in cuantum de 1120,36 lei.
Ca urmare a rezilierii contractului de închiriere, nemaiexistând titlu pentru ocuparea locuinței de către pârâți, reclamanta solicită evacuarea pârâților din imobilul situat in Constanta, .. 86, în conformitate cu prevederile art. 13 din contractul de închiriere, ale art.1831 (1) cod civil coroborat cu art. 1832(2)Cod civil:« încetarea din orice cauza a contractului de închiriere, precum și hotărârea judecătoreasca de evacuare a chiriașului sunt de drept opozabile și se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreuna cu chiriașul».
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 1120,36 lei reprezentând chirie datorată conform contractului nr._/01.02.2005, având ca și anexa fișa de calcul a chiriei, începând cu luna februarie 2013 până la data eliberării efective a locuinței, în conformitate cu prevederile art. 1831 (2) Cod civil, solicită obligarea pârâților la plata chiriei lunare prevăzuta în contractul de închiriere, începând cu data ultimei plăți efectuate până la data evacuării efective.
Reclamanta menționează că în temeiul art. 5 din contractul de închiriere - clauza penala însușită de către parați, precum și în temeiul art. 1538 Noul cod civil debitorii datorează și penalitate de 0,5%/pe zi întârziere calculată asupra chiriei neachitate în termen, până la data plății efective fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal.
În drept: au fost invocate dispozițiile contractului de închiriere nr._/01.02.2005, dispozițiile Legii nr.114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, nu în ultimul rând, pe dispozițiile art.555 si următoarele, art.1166, art. 1538 și următoarele (clauza penala), art.1777 - 1835 (contractul de locațiune) ale Noului cod civil.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate, interogatoriul pârâților.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 344,91 lei.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă s-au prezentat în fața instanței, arătând că au achitat o parte din debitul datorat și totodată că pârâtele L. S., L. A. M. și Iusie S. nu mai locuiesc în imobil.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea, la data de 06.05.2014, arătând că la data de 03.04.2014 pârâții figurau cu următoarele sume restante de achitat: 621,50 lei – chirie locuință pentru perioada de februarie 2014- aprilie 2014; 72,03 lei – penalități aferente perioadei sus – menționate, calculate la data de 30.04.2014, și 344,91 lei cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 01.02.2005, s-a încheiat Contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuință înregistrat sub nr._/01.02.2005, încheiat între R.A. Exploatarea Domiciliului Public și Privat C. și L. V., având ca obiect închirierea imobilului situat în C., .. 86.
Din Anexa Contractului de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuință înregistrat sub nr._/01.02.2005 (f. 38) reiese faptul că în imobil locuiesc pârâții L. V., L. O. I. prin reprez. leg. L. V., L. A., L. I., L. M. T., L. D., L. S., L. A. M., L. F. C., L. E. L., I. S.
Reclamanta arată că toate contractele de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuința aflate în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanta au fost prelungite de drept, conform OUG nr. 44/2009 acestea fiind valabile pana la data de 20.05.2014.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere arătând că pârâții nu au achitat chiria pentru o perioada de 7 luni consecutive, corespunzătoare perioadei februarie – octombrie 2013, debitul (chiria restantă) cu care figurează în evidentele contabile fiind in cuantum de 1120,36 lei.
Potrivit art. 24 lit. b din Legea 114/1996 „Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face: la cererea proprietarului, atunci când: chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv.”
Situația de fapt expusă în cuprinsul cererii a fost confirmată de pârâți în fața instanței, aceștia recunoscând că nu au achitat chiria pentru întreaga perioadă arătată, astfel încât va admite primul capăt de cerere și va dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/01.02.2005.
La momentul pronunțării acțiunii, ca urmare a rezilierii contractului de închiriere, nemaiexistând titlu pentru ocuparea locuinței de către pârâți, reclamata în calitate de administrator al imobilului în cauză este îndreptățită să solicite evacuarea pârâților, urmând să fie admisă cererea și să se dispună evacuarea pârâților din imobilul în cauză.
Potrivit precizărilor reclamantei (f. 127), la data de 03.04.2014, pârâții mai datorau 621,50 lei – chirie locuință pentru perioada de februarie 2014- aprilie 2014; 72,03 lei – penalități aferente perioadei sus – menționate, calculate la data de 30.04.2014, și 344,91 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior, la data de 30.06.2014, pârâții au făcut dovada că au achitat suma de 471,2 lei – chirie pentru perioada 03.-04. 2014 și 28.80 lei pentru luna mai 2014. Având în vedere mențiunile aflate pe aceste chitanțe cu privire la imputația plății, instanța constată că pârâții mai au de achitat suma de 222,33 lei către reclamantă, reprezentând diferență chirie neachitată aferentă perioadei februarie 2014-aprilie 2014 și penalități de întârziere aferente acestei perioade și că aceștia datorează în continuare chiria de 255,50 lei lunar, începând cu luna mai 2014 și până la eliberarea efectivă a imobilului ocupat.
Potrivit art. 5 din Contractul de închiriere înregistrat cu nr._/01.02.2005“Neplata în termen a chiriei atrage o majorare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără a majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.”
Astfel, instanța va obliga pârâții la plata penalităților de întârziere de 0,5% calculate asupra chiriei restante pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 01.05.2014 și până la data plății efective a debitului principal, fără ca totalul penalităților de întârziere să poată depăși cuantumul debitului principal.
Reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată aferente prezentei cauze. Față de aceste considerente, instanța va admite, capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată și astfel, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâții la plata sumei 344,91, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâții L. V., L. O. I. prin reprez. leg. L. V., L. A., L. I., L. M. T., L. D., L. S., L. A. M., L. F. C., L. E. L. și I. S. domiciliați în C., ..86, jud. C..
Reziliază contractul de închiriere nr._/01.02.2005.
Evacuează pârâții L. V., L. O. I. prin reprez. leg. L. V., L. A., L. I., L. M. T., L. D., L. S., L. A. M., L. F. C., L. E. L. și I. S., din imobilul situat în C., .. 86 – demisol.
Obligă pârâții la plata sumei de 222,33 lei către reclamantă, reprezentând diferență chirie neachitată aferentă perioadei februarie 2014-aprilie 2014 și penalități de întârziere aferente acestei perioade, precum și la plata în continuare a chiriei de 255,50 lei lunar, începând cu luna mai 2014 și până la eliberarea efectivă a imobilului ocupat.
Obligă pârâții la plata penalităților de întârziere de 0,5% către reclamantă calculate asupra chiriei restante pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 01.05.2014 și până la data plății efective a debitului principal, fără ca totalul penalităților de întârziere să depășească cuantumul debitului principal.
Obligă pârâții la plata sumei de 344,91 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 19.06.2014, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 09.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4630/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 4871/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








