Pretenţii. Hotărâre din 13-10-2014, Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 10069/212/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 06 octombrie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . REASIGURARE SA cu sediul în sector 1, București, PIATA CHARLES DE GAULLE, nr. 15, în contradictoriu cu pârâtul M. E. cu domiciliul în com. CUMPANA, ., J. C..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic M. I. în baza delegației depuse la dosar, lipsind pârâtul .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței la data de 03 octombrie 2014 de către reclamantă, dovada achitării contravalorii reparației autoturismului și polița de asigurare.
Reprezentantul reclamantei depune în ședință publică dovada contravalorii reparației autovehiculului de către unitatea de service.
La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantei arată că nu știe să se fi contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției .
Instanța constată lipsa pârâtului deși a fost citat cu mențiunea să se prezinte personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C.pr.civ.
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, instanța acordă cuvantul pe fond:
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii și să se rețină faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără tăgadă dovada culpei pârâtului în producerea prejudiciului.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța constată cauza în stare de judecată și amână pronunțarea la 13 octombrie 2014.
Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 octombrie 2014.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
Pagină albă
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 13 octombrie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . REASIGURARE SA cu sediul în sector 1, București, PIATA CHARLES DE GAULLE, nr. 15, în contradictoriu cu pârâtul M. E. cu domiciliul în ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in data de 06 octombrie 2014, fiind consemnate in Încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2014 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta . REASIGURARE SA cu sediul în sector 1, București, PIATA CHARLES DE GAULLE, nr. 15, a chemat în judecată pe pârâtul M. E. cu domiciliul în com. CUMPANA, ., J. C. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4500 lei și a dobânzii legale aferente calculată de la data introducerii cererii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii arată că la data de 02.01.2013 autoturismul având numărul de înmatriculare_, proprietatea d-lui. Tigaeru V. B., asigurat CASCO de către reclamantă, parcat regulamentar, a fost avariat de vehiculul cu tracțiune animala condus de către paratul M. E..
Asa cum rezulta din Procesul verbal . nr._ emis de IPJ Constanta, răspunzător de avarierea autoturismului asigurat CASCO la societatea reclamantă este paratul, acesta fiind, de altfel sancționat pentru săvârșirea ei cu amenda in cuantum de 910 lei.
Cat privește forța probanta a procesului verbal încheiat de organele de politie trebuie reținut ca acesta este un act administrativ, un act de autoritate fata de care s-au instituit prezumțiile de legalitate, de veridicitate si de autenticitate.
In calitate de asigurător Casco, în baza poliței nr._, încheiata pentru autoturismul avariat având nr. de înmatriculare_, in baza Autorizației de reparații nr._ eliberata de IPJ Constanta si a procesului verbal de constatare a pagubelor incheiat de reclamantă, societatea reclamantă a deschis dosarul de dauna nr._, despagubindu-l pe asiguratul său cu suma de 4500 lei, achitata la data de 15.02.2013 unității service reparatoare, suma care reprezintă contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat, respectiv prejudiciul suferit.
În temeiul art. 2210 al. 1 Noul Cod Civil, asigurătorul este subrogat in toate
drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării, contra celor răspunzători
de producerea pagubei..
Astfel, subrogandu-se in dreptul asiguratului său - dl. Tigarev V. B. - solicită prin prezenta acțiune obligarea paratului la plata sumei achitate de reclamantă persoanei păgubite.
De asemena, art. 1357 Cod Civil, paratul este ținut sa repare prejudiciul produs prin fapta ilicita săvârșita.
Precizează că, în vederea recuperării pe cale amiabila a sumei datorate, reclamanta l-a notificat pe parat, insa acesta nu s-a prezentat la data fixata.
În drept invocă disp. art. 1357, 2210 al.1cod civil. Cod iv
Pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns, conform art. 1029 al.4 și nici nu a formulat răspuns printr-un alt mijloc adecvat. Nu a solicitat administrarea de probe.
În cauză reclamanta a administrat proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Conform art. 1025 al.1 C.proc.civ, prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Conform al.2, prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice.
Potrivit al.3, de asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ.
Analizând cererea formulată în raport de înscrisurile depuse la dosar instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/02.01.2013 pârâtul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 910 lei în baza art. 54/1 și 100/2 din OUG 195/2002 rep, respectiv art. 165/1/A din RA OUG 195/2002 rep și 102/1/16 din OUG 195/2002 rep.
S-a reținut în acest sens faptul că la data de 02.01.2013 ora 14.30 pârâtul a condus atelajul hipo, neînregistrat, pe . Casa de Cultură către . la intersecția cu . controlul atelajului hipo și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care se afla parcat regulamentar.
În cauză nu s-a făcut dovada contestării de către pârât a procesului-verbal menționat.
Deși a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul pârâtului pentru a stabili dacă pârâtul a contestat procesul-verbal, pârâtul nu s-a prezentat.
Potrivit poliței nr._ autoturismul cu numărul de înmatriculare_ este asigurat Casco la societatea reclamantă.
Urmare a cererii de despăgubire formulată de Țigaeru V. B., a fost instrumentat dosarul de daună nr._/2013, fiind întocmit procesul-verbal de constatare a daunelor.
Conform facturii . nr._/01.02.2003 emisă de ., valoarea manoperei și pieselor necesare pentru efectuarea reparațiilor este de 4500 lei, sumă achită de reclamantă unității reparatoare prin OP 42/15.02.2013.
Având în vedere considerentele arătate, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a paratului, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția pârâtului în producerea accidentului.
Totodată, se reține că potrivit art. 2210 al. 1 c.civ, asigurătorul este subrogat in toate
drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători
de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Pentru considerentele arătate, având în vedere și disp. OG 13/2011, instanța constată că cererea formulată este întemeiată, astfel că urmează să o admită și să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4500 lei reprezentând despăgubire achitată de reclamantă în dosarul de daună nr._/2013 și a dobânzii legale aferente debitului de la data introducerii cererii până la achitarea debitului.
În baza art. 453 c.p.civ urmează să oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . REASIGURARE SA cu sediul în sector 1, București, PIATA CHARLES DE GAULLE, nr. 15, în contradictoriu cu pârâtul M. E. cu domiciliul în com. CUMPANA, ., J. C..
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a următoarelor sume:
-4500 lei -reprezentând despăgubire achitată de reclamantă în dosarul de daună nr._/2013;
-dobânda legală aferentă debitului de la data introducerii cererii până la achitarea debitului;
-200 lei –cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțata astăzi, 13.10.2014, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
Red.jud.DEA 26.11.2014 2345678910 comunicari astăzi, . / 2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-10-2014,... | Pretenţii. Sentința nr. 4652/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








