Pretenţii. Sentința nr. 9157/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9157/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 33333/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9157
CAMERA DE CONSILIU
Ședința de la 15 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. S.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții – cerere cu valoare redusă, acțiune formulată de reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, Sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub J40/90.1991, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul MOANTĂ M., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 11.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 15.09.2014.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.12.2013, sub nr._, reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. M., obligarea acestuia la plata sumei de 3440,33 lei, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data de 27.11.2013.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, între BCR S.A. și pârâtul din cauză s-a încheiat contractul de cont curent cu card atașat nr. 1 din data de 18.11.2011, în baza căruia pârâtul a realizat tranzacții specifice cu cardul, inclusiv la comercianți.
Prin intermediul cardului se pot efectua și tranzacții off-line, fără obținerea autorizării electronice directe din partea băncii emitente și respectiv, transmiterea tranzacției direct spre decontare, fără blocarea inițială a sumelor tranzacționate.
Debitul înregistrat pe contul pârâtului este urmare realizării unor astfel de tranzacții de tip off-line, care nu necesită autorizare din partea BCR. Astfel, în condițiile în care soldul creditor al contului a devenit insuficient pentru decontarea contravalorii tranzacțiilor la comercianți, prin nealimentarea acestuia cu sume de bani de către pârât, soldul contului a devenit debitor cu începere de la data de 25.01.2012, precum rezultă din extrasul de cont atașat acțiunii introductive (f. 19-23).
Reclamanta a mai învederat că, din suma de 3440,33 lei, suma de 3292,58 lei reprezintă tranzacții efectuate de către pârât și suma de 147,75 lei, comisioane bancare restante.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, art. 969 ș.u. din C. civ.
La cerere, s-au anexat înscrisuri (f. 11-22), respectiv contractul indicat, cu extras de cont.
Pârâtul a răspuns cererii introductive, utilizând formularul de răspuns conform art. 1029 alin. 3 din Legea nr. 134/2010, indicând că, atât contul, cât și cardul nu au fost folosite de către acesta.
Astfel, pârâtul a explicat că, la data de 18.11.2011, a făcut o deschidere de cont la BCR și o cerere de card debit cu token. Cardul, tokenul, cât și dosarul pentru deschiderea de cont au fost strânse într-un plic primit de la BCR, urmând a fi folosite după încheierea promoțiilor. Întrucât nu a mai fost nevoie să fie plătit prin bancă, din neatenție și dezinteres, dosarul a fost pierdut.
Până la prima acționare în judecată de către BCR, pârâtul nu a sesizat că îi lipsesc documentele. Atunci când a sunat la bancă, i s-a transmis că de către un operator că, sume importante de bani au rulat în contul său off-line în direcția SUA.
Pârâtul a mai arătat că, tranzacțiile off-line nu au fost cu acordul său fizic ori verbal, deși apar aprobări de pe contul său către alți comercianți și nici nu a fost anunțat telefonic la timp la datele respective despre aceste tranzacții.
Cu toate că, prezenta cauză a fost înregistrată ca întemeindu-se pe dispozițiile speciale ale Titlului X din NCPC vizând procedura cu privire la cererile de valoare redusă, instanța a citat reclamanta cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală în ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, având în vedere că, și-a întemeiat acțiunea pe principiile răspunderii civile contractuale.
În absența unui răspuns al reclamantei, instanța a procedat la soluționarea prezentei cereri potrivit dreptului comun, față de aspectul că, în respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, instanța este ținută de temeiul de drept indicat de către parte.
Astfel fiind, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 18.11.2011, reclamanta BCR S.A. și pârâtul M. M. au convenit încheierea contractului de cont curent cu sau fără card de debit atașat pentru persoane fizice, având ca obiect administrarea contului curent al titularului de cont de către bancă, efectuarea operațiunilor și serviciilor în legătură cu acest cont.
Clientul, în speță, pârâtul a optat pentru tipul de contract cu card de debit atașat. Potrivit art. 9.3. din contract, „cadrul de debit atașat contului este pus la dispoziția titularului de cont pe durată nedeterminată, plasticul reînnoindu-se automat la trei ani în cazul în care titularul de cont nu anunță banca cu privire la renunțarea la card sau contul nu a devenit inactiv”. De asemenea, conform pct. 12 din același contract, „prezenta cerere-contract de cont curent cu sau fără card de debit atașat este valabilă până la închiderea contului curent și poate fi modificată prin act adițional semnat de părți.”
Odată cu semnarea contractului de cont curent cu card de debit atașat nr. 1/18.11.2011, pârâtul și-a însușit, prin semnătură, și anexa la termenii și condițiile generale de afaceri pentru persoanele fizice din data de 18.11.2011.
Extrasul de cont anexat la dosar pentru perioada 25.10.2012 – 26.11.2013 atestă că, în intervalul indicat, contul pârâtului a înregistrat mai multe tranzacții, unele efectuate din România, altele din străinătate, însumând un sold debitor total în cuantum de 3440,33 lei.
Pârâtul nu s-a apărat invocând inexistența debitului pretins de către reclamantă, ci apariția unor împrejurări de natură să excludă culpa sa contractuală, respectiv faptul că, tranzacțiile s-au efectuat în mare parte din străinătate, iar acesta nu a fost plecat din țară în perioada indicată în extrasul de cont, mai mult, acesta nu a utilizat cardul, întrucât după semnarea contractului cu reclamanta a dispărut interesul care l-a determinat să încheie contractul. În fine, pârâtul a mai arătat că, după preluarea documentației de la bancă, a pierdut-o, din neatenție și dezinteres.
Chiar dacă pârâtul nu s-a prevalat în mod expres de clauzele contractuale vizând exonerarea de răspundere, apărările sale urmează a fi încadrate în categoria situațiilor exoneratoare de răspundere contractuală.
Astfel, potrivit pct. XII din anexa parte integrantă din convenția părților, „în caz de forță majoră sau de caz fortuit partea afectată va comunica apariția cazului de forță majoră sau a cazului fortuit prin telefon sau fax, în termen de maxim cinci zile calendaristice, urmând ca în următoarele 15 zile calendaristice să transmită certificatul eliberat de autoritățile competente privind cazul de forță majoră sau cazul fortuit, prin scrisoare recomandată sau în cazul clientului, prin prezentarea la bancă. Dacă partea care invocă forța majoră sau cazul fortuit nu notifică celeilalte părți existența evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligațiilor în termenul prevăzut mai sus, aceasta va răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți.”
În speță, pârâtul a recunoscut la interogatoriu că, deși a pierdut actele în septembrie 2012, nu a informat banca, nici în modalitățile stipulate în convenția părților, nici pe altă cale.
Astfel fiind, dincolo de aspectul că pârâtul nu a probat intervenirea unei cauze exoneratoare de răspundere contractuală, lipsa oricăror diligențe din partea acestuia în sensul fie al sesizării reclamantei, potrivit prevederilor contractuale, fie al oricăror organe abilitate (dat fiind că a pretins pierderea documentației) nu-l exonerează de răspundere contractuală, motiv pentru care instanța va reține vinovăția sa contractuală, prin prisma elementelor răspunderii civile contractuale.
Astfel, potrivit art. 1516 din NCC (aplicabil față de data semnării contractului, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe principiile răspunderii din Codul civil anterior),
creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul, poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1) să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației.
Referitor la dreptul la daune interese, conform art. 1530 din NCC, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Fapta ilicită se materializează în speță prin neexecutarea obligației contractuale asumate în mod expres prin semnarea convenției amintite, iar prejudiciul produs reclamantei constă în contravaloarea sumei indicate în extrasul de cont, respectiv suma de 3440,33 lei, motiv pentru care instanța va admite capătul principal de cerere și în consecință, va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 3440,33 lei.
Cu privire la dobânda legală solicitată, instanța va admite și acest capăt de cerere, având în vedere dispozițiile art. 1535 din NCC, potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până al momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
În lipsa unor solicitări care să se întemeieze pe contractul părților, instanța va obliga pârâtul la plata dobânzii legale, potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011, în cuantumul reglementat de prevederile acestui act normativ, începând cu data de 27.11.2013 și până la achitarea debitului.
În temeiul art. 453 din NCPC, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 245 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, Sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub J40/90.1991, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul MOANTĂ M., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3440,33 lei, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 27.11.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 245 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.
P., GREFIER,
O. M. S. E. M.
Red. Jud. O.M.S. 20 Octombrie 2014;
Tehnored. Grf. E.M. 01 Octombrie 2014/ 5 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9181/2014.... → |
|---|
