Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2584/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2584/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 31238/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2584/2014
Ședința din data de 11.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. în contradictoriu cu intimatul A. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale înlocuirea amenzii contravenționale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 25.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.03.2014 când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2013 sub nr._, petentul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum total de_ lei, aplicate prin 28 de procese-verbale de constatare și aplicare a contravenției intimatului A. M., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În fapt, petentul a arătat că procesele-verbale de constatare și aplicare a contravenției au devenit titluri executorii și a fost înaintat la organul fiscal al orașului C., pe raza căruia își are domiciliul contravenientul, în vederea declanșării procedurii de executare silită. Totodată, se arată că SPIT C. a restituit procesele-verbale în cauză deoarece în urma demersurilor efectuate a rezultat imposibilitatea executării silite a debitului în cuantum de_ lei reprezentând amenda contravențională și pe cale de consecință solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, a invocat prevederile art.9 alin.3 OG nr. 2/2001.
În susținerea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus adresa SPIT C. nr. B39366/02.10.2013, proces-verbal de constatare a insolvabilității nr. B39316/02.10.2013, referat nr. B3233/29.01.2013, referat nr. B39337/02.10.2013 și 28 de procese-verbale în original.
Petentul a depus întâmpinare, prin care arată că este încadrat în muncă, cu o prestație de 4 ore pe zi, astfel că nu a putut achita procesele-verbale întocmite.
Petentul solicită să fie obligat în continuare să achite suma solicitată de contestatoare, eșalonat.
Petentul a anexat întâmpinării înscrisuri, reprezentând copii acte de stare civilă, caracterizare emisă de . și adeverință nr. 473/22.01.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin cele 28 de procesele-verbale anexate cererii, intimatul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum total de_ lei, pentru săvârșirea unor contravenții prevăzute de Legea nr. 12/1990, Legea nr. 61/1991, HCLM 10/2009 în perioada 22.11.2011 – 29.12.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 ,,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Din adresa SPIT C. nr. B39366/02.10.2013 (fila 5) rezultă faptul că intimatul A. M. nu deține bunuri sau venituri urmăribile asupra cărora să se aplice măsurile de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003, actualizată, iar din procesul-verbal de constatare a insolvabilității din data de 02.10.2013 rezultă faptul că verificările au constat inclusiv în solicitarea de relații de la ITM C. și s-a constatat că debitorul nu are înregistrat un contract individual de muncă.
Însă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de petent (f 16-17), intimatul este angajat al . începând cu data de 19.04.2013, în funcția de curățitor-sablator, având un salariu de bază brut lunar de 450 lei.
Conform prevederilor art. 142 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, „executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.”
Astfel, instanța constată faptul că deși se susține că SPIT C. a efectuat verificări la ITM C. în urma cărora a rezultat faptul că intimatul nu figurează înregistrat cu contract individual de muncă, petentul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă a efectuării acestui demers și nici răspunsul transmis de ITM C..
Pe de altă parte, instanța constată că intimatul a făcut dovada faptului că este angajat al . începând cu data de 19.04.2013, astfel că instanța apreciază că prin probele administrate în cauză, petentul nu a făcut dovada imposibilității executării silite a intimatului, astfel cum prevede art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, fiind posibilă executarea acestuia prin instituirea măsurii popririi asupra veniturilor salariale obținute de la ..
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu intimatul A. M. cu domiciliul în, CONSTANTA, ..2, județ CONSTANTA ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 14 martie 2014
Red. Jud. D.D.2ex/23.05.2014
Emis 2 comunicări, la data de 26.05.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3618/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4650/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








