Validare poprire. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 27156/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 27.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. B. I., creditor ., CU SEDIUL ALES LA AV. OVANESIAN F. și pe debitor M. N. C., terț poprit P. W. RESOURSE SRL, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 19.11.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 27.11.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25 08 2014 sub nr. indicat în antet creditorul ., prin B. B. I. a solicitat în contradictoriu cu M. N. C., debitor și . SRL, în calitate de terț poprit, validarea popririi înființată în dosarul de executare silită nr. 119/2014 asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitorului.
Creditorul își motivează în fapt cererea arătând că în baza titlului executoriu – contract de credit nr. sentința civilă nr. 6201/28 03 2011, debitorul are de achitat față de creditor suma de 451,91 lei și cheltuieli de executare silită.
Arată că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 786 cod procedură civilă.
Debitorul nu a formulat întâmpinare și nu solicitat administrarea de probe în apărare.
Terțul poprit nu a formulat întâmpinare, și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din probele administrate instanța de judecată reține:
Împotriva debitorului s-a pornit executarea silită în temeiul titlului executoriu menționat de către creditor ce face obiectului dosarului de executare silită nr. 119/2014 al B. B. I..
Prin încheierea nr. 3289/21 02 2014 a Judecătoriei C., a fost încuviință executarea silită a titlului executoriu – sentința civilă nr. 6201/28 03 2011 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/212/2010.
În data de 07 07 204 s-a înființat de către executorul judecătoresc poprire pentru debitul cuprins în titlul executoriu și pentru cheltuielile de executare silită asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit în data de 09 07 2014.
Nici debitorul nici terțul poprit nu fac dovada, a cărei sarcină le incumbă ca fapt pozitiv, a plății către creditor a debitului datorat, respectiv a obligațiilor născute în sarcina terțului poprit ca urmare a înființării popririi.
Potrivit art. 786 Cod procedură civilă :” În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1.să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2.să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
(2)Dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătați la pct. 1 și 2 din același alineat numele și adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.
(3)Terțul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor și sancțiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.
(4)În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale și termenul de restituire este scadent, terțul poate cere executorului să le încredințeze unui administrator-sechestru.
(5)Terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.”
De la data înființării popririi a trecut un termen rezonabil pentru ca terțul poprit să își execute obligația, astfel că instanța reține că terțul poprit se află în culpă relativ la executarea obligației de a popri în cuantumul stabilit de lege sumele pe care le datorează debitorului.
În funcție de această poziție instanța reține că cererea executorului judecătoresc este vădit întemeiată.
Prin urmare cererea va fi admisă, iar poprirea înființată de executorul judecătoresc va fi validată.
Va fi obligat terțul poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datorează debitorului în temeiul contractului de muncă, pe măsură ce acestea devin scadente până la concurența sumei de 451,91 lei la care se pot adăuga accesorii calculate potrivit titlului executoriu precum și cheltuielile de executare silită, cu respectarea dispozițiilor art. 728 din codul de procedură civilă, începând cu a 6 zi de la data comunicării înființării popririi(comunicată în data de 09 07 2014).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de pe petent B. B. I. cu sediul in C., ., ., ., creditor ., cu sediul ales la av. Ovanesian F. în C., .-81,, jud. C. în contradictoriu cu debitor M. N. C. CNP_, cu domiciliul în Navodari, ., jud. C., terț poprit P. W. RESOURSE SRL CUI_, cu sediul în Năvodari, .. 99, Recepție Camping, Camera nr. 1, jud. C..
Validează poprirea înființată asupra veniturilor lunare datorate de terțul poprit, . SRL către debitorul M.(fostă O.) N. C. în dosarul de executare silită nr. 119/2014 al B. B. I. în baza titlului executoriu – sentința civilă nr. 6201/28 03 2011 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/212/2010 până la concurența sumei de 451,91 lei.
Dispune obligarea terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datorează debitorului M.(fostă O.) N. C. în temeiul contractului de muncă, pe măsură ce acestea devin scadente până la concurența sumei de 451,91 lei la care se pot adăuga accesorii calculate potrivit contractului precum și cheltuieli de executare silită, cu respectarea dispozițiilor art. 728 din codul de procedură civilă, începând cu a 6 zi de la data comunicării înființării popririi (comunicată în data de 09 07 2014).
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 27 11 2014 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. JudAIB/………….
Tehnored S./10.12.2014
5ex.3com/……………
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4650/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








