Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 22817/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 21.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii formulate de către petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în municipiul C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul A. A., domiciliat în municipiul C., .. 18, jud. C., având ca obiect înlocuirea cu munca în folosul comunității a amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._/ 07.09.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile cauzei, obiectul și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale de soluționare a cauzei, constatând că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial potrivit art. 9 alin. 3 O.G. nr. 2/ 2001.
În baza dispozițiilor art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant, proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă soluționării cauzei, în dovedirea cererii de chemare în judecată.
În temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.07.2014, sub număr dosar_, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului A. A., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, dat fiind faptul că nu a achitat amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal . nr._/ 07.09.2013, în cuantum de 100 lei.
În dovedirea cererii, petentul a anexat procesul-verbal menționate, precum și o . înscrisuri întocmite de către organul fiscal local învestit cu executarea silită a creanței bugetare născute din acest proces-verbal.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
Intimatul A. A., fiind legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Analizând probele din dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/ 07.09.2013, intimatul A. A., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei. Întrucât intimatul nu a achitat aceste amenzi, organul fiscal de la domiciliul contravenientului a încercat executarea silită împotriva acestuia, întocmind în acest sens dosar de executare pe numele intimatului. Cu toate acestea, nu s-a reușit executarea creanței bugetare născute din amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal menționat anterior.
Ca urmare a faptului că intimatul nu a achitat amenda și nu a existat posibilitatea executării sale silite, organul constatator a sesizat instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Prin Decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și a statuat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și, respectiv, art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”.
De asemenea, prin Decizia nr. 7/ 20.09.2010, I.C.C.J. a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al P.I.C.C.J., hotărând că dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 și ale art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Instanța de judecată va reține însă dispozițiile art. 4.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora „nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie”.
În ceea ce privește noțiunea de „ muncă forțată sau obligatorie” autorii Convenției s-au inspirat din Convenția nr. 29privind munca forțată sau obligatorie, a Organizației Internaționale a Muncii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține în cauza V. de Mussele c. Belgiei că menționata Convenție definește în art. 2 par. 1 că respectiva sintagmă desemnează „orice muncă sau serviciu cerută unei persoane sub amenințarea oricărei sancțiuni și pentru care persoana în cauză nu s-a oferit” și apreciază că această definiție furnizează un punct de pornire în interpretarea art. 4 din Convenție.
Analizând dispozițiile legale interne prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește obligarea la muncă în folosul comunității, un rol esențial îl joacă împrejurarea că, prin ea însăși, această măsură este o sancțiune și se execută în baza unui mandat de executare (art. 15 din O.G. nr. 55/ 2002). În acest sens, câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ - teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.
Rezultă, așadar, că executarea acestei sancțiuni este similară, prin conținutul ei, executării unei pedepse penale și se realizează prin constrângere, cu ajutorul organelor de poliție și sub supravegherea acestora.
De asemenea, Curtea a apreciat că, pentru a intra sub incidența art. 4 din Convenție, munca trebuie să fie „cerută sub amenințarea oricărei sancțiuni” și de asemenea să fie prestată împotriva voinței persoanei, care “nu s-a oferit voluntar” .
Ori, apare ca evident, din conținutul textelor ce reglementează instituția înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității, că aceasta nu este în nici un caz o activitate pentru care contravenientul să se fi oferit voluntar, ci o sancțiune ce i se aplică, în măsura în care nu are venituri, spre a putea fi executată silit amenda contravențională.
Paragraful 3 al art. 4 din Convenție nu este menit să limiteze exercițiul dreptului garantat de par. 2 din același articol, ci să delimiteze conținutul exact al acestuia, cu care formează un tot, și indică ceea ce noțiunea de „muncă forțată sau obligatorie” nu include, servind astfel ca ajutor în interpretarea art. 4.2 din Convenție. În acest sens, asemănător art. 3, care interzice tortura, art. 4 nu cuprinde nicio restricție autorizată, toate formele de interdicție a aservirii unei persoane având caracter absolut.
Cele patru sub-paragrafe ale art. 4.3, în ciuda diversității lor, derivă din principiile de interes general, social, solidaritate și din ceea ce este normal în cursul firesc al lucrurilor. De altfel, principiile care rezidă din aceste dispoziții, au fost preluate și de art. 42 alin. 2 din Constituția României.
De asemenea, art. 4 alin. 2 din Codul muncii definește munca forțată drept orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. A.. 3 lit. a) – d) prevăd, asemenea Constituției, activitățile care nu constituie muncă forțată.
Având în vedere caracterul de sancțiune al acestei măsuri, instanța constată că, în conformitate cu lit. „a” a paragrafului 3 din art. 4 al Convenției, nu se consideră muncă forțată sau obligatorie orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau în timpul în care se află în libertate condiționată. Ori, dispozițiile respective, preluate și de legea fundamentală, sunt destul de clare, excluzând din sfera noțiunii munca impusă unei persoane condamnate, care este privată de libertate sau este liberată condiționat, obligație ce apare ca un accesoriu al pedepsei principale.
În nici un caz însă, nu se poate considera că s-ar permite o astfel de sancțiune autonomă, în cazul unei persoane care nu a fost condamnată, nefiind nici în detenție și nici în libertate condiționată.
În ceea ce privește sub-paragraful final, respectiv 4.3 lit. d), Curtea a arătat că, prin noțiunea de „obligații civice normale”, se înțeleg obligațiile ce incumbă unei „categorii specifice de cetățeni, prin raportare la poziția pe care o ocupă ori funcția pe care sunt chemați să o îndeplinească în comunitate”, făcând obiectul unui consens social (V. de Mussele c. Belgiei).
Ori, activitatea la care contravenientul ar fi obligat, nu se încadrează în dispozițiile niciunuia dintre sub-paragrafele art. 4.3 din Convenție, astfel încât, în cazul în care o astfel de măsură ar fi luată independent de acordul acestuia, s-ar produce o încălcare a art. 4.2 din Convenție.
Având în vedere conflictul dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește un drept fundamental al cetățeanului, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, au prioritate normele din Convenție, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Pentru aceste considerente, ținând cont că, din actele dosarului nu rezultă acordul intimatului A. A. de a presta o activitate în folosul comunității, instanța urmează a respinge cererea de față, ca neîntemeiată.
Hotărârea este definitivă, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 9 alin. 6 din O.G. nr. 2/ 2001 și ale art. 391 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul A. A., CNP -_, domiciliat în municipiul C., .. 18, jud. C., având ca obiect înlocuirea cu munca în folosul comunității a amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._/ 07.09.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. G.M./21.11.2014;
Tehnored. grf. C.B./28.11.2014/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria... | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... → |
|---|
