Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 7858/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7858/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 10244/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7858

Ședința publică din data de 23.07.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. MERAL

GREFIER: Ș. F. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C. suspendare executare act administrativ, acțiune formulată de contestatoarea .. cu sediul în Techirghiol, ., județul C., în contradictoriu cu intimații C. L. EFORIE, P. O. EFORIE și P. ORAȘ EFORIE toți cu sediul în Eforie Sud, ., județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimați prin întâmpinare.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.04.2014 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții C. L. EFORIE, P. ORAȘULUI EOFRIE, P. ORASULUI EFORIE solicitând instanței să dispună suspendarea actului administrativ, respectiv a HCL nr 22/26.02.2014 și a notificării nr_/27.03.2014.

În drept au fost invocate dispozițiile art 14 din Legea nr 554/2004.

Intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei.

În privința excepției necompetenței materiale a Judecătoriei, instanța reține următoarele:

Temeiul juridic al cererii de față, indicat de reclamantă îl reprezintă prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, acțiunea se circumscrie dispozițiilor art.1 din Legea 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată", acțiune a cărei soluționare este de competența tribunalului, în baza dispozițiilor art.2 alin.1 pct.d C.pr.civ.

În aceste condiții, soluționarea litigiului de față se circumscrie noțiunii de contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de lit.f a articolului 2 din legea menționată: activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ, competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut (…) din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi (…).

Astfel fiind, în temeiul art. 131 rap la art 95 C.proc.civ. instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimat.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de către reclamantul . cu sediul în Techirghiol, ., județul C., în contradictoriu cu intimații C. L. EFORIE, P. ORAȘ EFORIE și P. ORAȘ EFORIE toți cu sediul în Eforie Sud, ., județul C., în favoarea Tribunalului C. secția contencios administrativ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MERAL Ș. F. C.

Red.Jud.B.M.7ex.24.07.2014

Tehnored.Ș.F.C.28.07.2014

4com.28.07.2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Data 28.07.2014

Către,

TRIBUNALUL C.

Secția C. Administrativ

Vă înaintăm alăturat cauza civile având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C. suspendare executare act administrativ, acțiune formulată de contestatoarea .. cu sediul în Techirghiol, ., județul C., în contradictoriu cu intimații C. L. EFORIE, P. O. EFORIE și P. ORAȘ EFORIE toți cu sediul în Eforie Sud, ., județul C., întrucât prin sentința civilă nr. 7858/23.07.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dvs.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MERAL Ș. F. C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Data 28.07.2014

Către,

TRIBUNALUL C.

Secția C. Administrativ

Vă înaintăm alăturat cauza civile având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C. suspendare executare act administrativ, acțiune formulată de contestatoarea .. cu sediul în Techirghiol, ., județul C., în contradictoriu cu intimații C. L. EFORIE, P. O. EFORIE și P. ORAȘ EFORIE toți cu sediul în Eforie Sud, ., județul C., întrucât prin sentința civilă nr. 7858/23.07.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dvs.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MERAL Ș. F. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 7858/2014. Judecătoria CONSTANŢA