Acţiune în constatare. Sentința nr. 4977/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4977/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4977/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4977
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.05.2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: D. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamant N. B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, la av. Patrik L., în C., .,nr. 60, jud. C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. 42, ., sector 2.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 20.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.04.2015 și la data de 04.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul N. B. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței:
-constatarea ineficacității clauzei inscrise în pct. 5 pc. a).
Comisionul de risc, din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr.
_/29.11.2006, ca fiind o clauză abuzivă, care contravine art. 4 din
Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianți și consumatori;
-înlăturarea clauzei inscrise în pct. 5 lit. a), Comisionul de risc, din
Condițiile speciale ale Convenția de credit nr._/29.11.2006 privind
aplicarea comisionului de risc, cu consecința derulării raporturilor
contractuale in continuare prin excluderea acestei clauze privind
conisionul de risc;
-restituirea sumelor plătite cu titlul de Comision de risc (comision
de administrare credit sau orice altă denumire ar primi el prin voința unilaterală a pârâtei) actualizate cu dobânda legala, plătite începând cu
data de 29.11.2006 si pana la data plații, ca urmare a constatării ineficacității
chuzei abuzive cuprinsă în pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale
Conventia de credit nr._/29.11.2006;
-constatarea ineficacității clauzei inscrise în pct. 5 pct. f),
Comisionul de rezervă, din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr.
0C_/29.11.2006, pentru perioada 29.11._08, ca fiind o
clauză abuzivă, care contravine art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori;
- înlăturarea clauzei inscrise în pct. 5 lit. f), Comisionul de rezerva,
din Condițiile speciale ale Convenția de credit nr._/29.11.2006
privind aplicarea comisionului de rezerva, cu consecința derulării
raporturilor contractuale in continuare prin excluderea acestei clauze
prwind comisionul de rezerva;
-restituirea sumelor plătite cu titlul de Comision de rezervă, plătite
în perioada 29.11._08, in valoare totala de 1721,41 Euro,
actualizate cu dobânda legala, ca urmare a constatării ineficacității clauzei
abuzive cuprinsă în pct. 5 lit. f) din Condițiile speciale ale Convenția de
crc dit nr._/29.11.200;
-obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de
judecata ocazionate de prezentul proces, in temeiul art. 453 alin. 1
C.pr.civ.
În susținerea cererii arată că are calitatea de parte in Convenția de credit nr.
_/29.11.2006 si în Actul adițional nr. 1/02.02.2010 la Convenția de credit_/29.11.2006. împreuna cu parata.
In esența, prezenta acțiune este motivata in drept pe dispozițiile
4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Interpretând textele legale incidente, identificam cele 3 condiții
necesar a fi indeplinite cumulativ pentru a constata caracterul abuziv al unei
clauze contractuale cuprinsa . intre un comerciant si
un consumator:
A. clauza sa fie parte dintr-un contract incheiat intre un
comerciant si un consumator, in accepțiunea data de lege
acestor termeni;
B. clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, adică
sa nu i se fi dat posibilitatea consumatorului sa influențeze
natura clauzei (cum ar fi contractele standard preformulate
sau condițiile generale de vânzare practicate de
comercianți);
C. clauza sa conducă la un dezechilibru semnificativ intre
drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul
consumatorului.
A. Calitatea de comerciant si respectiv de consumator a pârtilor
Din dispozițiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, conform cărora „(1)
prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane
constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub
incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.(2) Prin
profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care,
în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează
ît cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale
o~i liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în
numele sau pe seama acesteia", tinand cont si de faptul ca subsemnatul
reclamant sunt persoana fizica care prin incheierea contractului de credit am
acționat in scopuri personale (necomerciale), rezulta ca cele doua parti
contractuale au calitatea de comerciant (apelanta V. R. SA) si
respectiv de consumator (subsemnatul reclamant).
B. Lipsa negocierii directe a clauzelor cu consumatorul
In esența, clauza privind comisionul de rezerva si cea privind
comisionul de risc sunt cuprinse . preformulat, fapt
notorietate, existenta si cuantumul comisionului de de rezerva si respectiv de risc fiind expresia voinței unilaterale a băncii, deoarece consumatorului
i s-a dat posibilitatea de a influenta in vreun fel perceperea sau nu a acestui comision.
Temeiul probator al acestei concluzii este art. 4 alin. 3 teza finala din
Legea nr. 193/2000, conform căruia dacă un comerciant pretinde că o
clauuză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este
de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Iata deci ca ne aflam in situația in care legiuitorul translateaza sarcina
probei de la reclamant (consumatorul) la parat (comerciantul).
C. Existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si
obligațiile pârtilor creat prin respectiva clauza, in detrimentul
consumatorului
a. Cu privire la comisionul de risc
Se arată că și aceasta condiție este indeplinita având in vedere existenta in art. 5
a) din contract a comisionului de risc, in cuantum de 0,1% din soldul creditului lunar), reținând in esența următoarele argumente in acest sens:
1. contractul de credit incheiat intre parti are un caracter
comutativ, nu aleatoriu; existenta acestui comision de risc
vine in contradicție cu caracterul comutativ al contractului
(părțile cunoscând intinderea obligațiilor la momentul incheierii contractului, aceasta intindere nedepinzand de un
eveniment viitor si incert), translatandu-1 din sfera
comutativitatii in cea a aleatoriului;
2. comisionul de risc nu are un echivalent .>a băncii, dezechilibrul creat in defavoarea consumatorului
fiind vădit, cu atat mai mult cu cat cuantumul acestui
comision este de-a dreptul exorbitant, in valoare de 0,1% din
soldul creditului, pe fiecare luna in parte;
3. pornind de la calificarea data chiar de parata in alte dosare
acestui comision, aceea de garanție, in susținerea acestei idei
a dezechilibrului, instanța urmează sa analizeze clauza
sistematic, prin raportare la alte clauze din contract (conform
art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000), observând ca creditul
este garantat ipotecar, motiv pentru care principalul risc la
care teoretic s-ar expune banca (riscul de neplata) practic nu
exista, banca având deja o garanție in acest sens (ipoteca),
valoarea creditului nedepasind 75% din valoarea bunului,
care in plus este si asigurat, polița fiind cesionata in favoarea
băncii;
4. un argument extrem de este acela ca, daca .>comision de risc s-ar constitui . care
reglementează plata lui ar trebui dublata de o alta clauza care
sa stabilească restituirea sumelor plătite cu titlu de comision
de risc (garanție) daca evenimentele fata de care se protejează
banca prin acest comision nu se produc; este de esența
garanției ca ea sa fie restituita daca riscul nu se produce;
5. fata de cele de mai sus, solicită a se constata ca
perceperea comisionului de risc ca o garanție suplimentara
este vădit excesiva, abuziva si tinde către plata de către
consumator către comerciant a unei sume de bani ce nu se
reflecta .;
6. mai mult chiar, instanța urmează sa aiba in vedere si faptul ca
desi respectivul comision a fost stabilit de la data incheierii
contractului, fiind clar precizat cuantumul sau (fiind trecut si
in planul de rambursare), acest aspect nu are relevanta in
stabilirea caracterului abuziv al clauzei, acest caracter nefiind
dat de clandestinitatea sau ambiguitatea clauzei ce
reglementează comisionul de risc, ci de argumentele aduse
mai sus;
7. nu in ultimul rand, instanța urmează sa aprecieze ca nu este
corect si conform cu buna credința contractuala ca numai una
dintre parti (consumatorul) sa suporte intregul risc al
activității bancare, prin perceperea comisionului de risc
pentru gestionarea riscurilor băncii.
b. Cu privire la comisionul de rezerva
Acesta este cuprins in art. 5 litera f) din contract, in cota de 1,85%
a., datorat si plătit lunar de subsemnatul pana in luna ianuarie 2009,
ci antumul sau total fiind de 1721,41 Euro, perceput in avans, in primii 2
ani ai contractului.
Conform alin. 2 al art. 5 litera f) din contract, „Banca isi rezerva
dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea sau perioada de
aplicație a acestui comision, in cazul in care obligațiile sau condițiile impuse
de Banca Naționala a României cresc/se diminueaza/se elimina".
Iata deci ca simpla lectura a acestui articol din contract, fara o
anualiza prea profunda a formulării sale conduce la ideile de abuziv, arbitrar
absolut si voința unilaterala, din moment ce, fara a prezenta in concret
criteriile de variabilitate a comisionului, mi 1-a impus.
Sintetizând, pe langa argumentele general intalnite in cazul unor astfel
comisioane - lipsa negocierii si lipsa contraprestatiei, observam inca câteva argumente:
1. cuantumul nejustificat de mare al acestui comision, aproximativ
4% din valoarea totala a creditului (46.000 Euro);
2. plata in avans, in primii 2 ani de contract, in condițiile in care
contractul se intinde pe 15 ani;
3. stabilirea absolut arbitrara a cuantumului si a duratei de
aplicare a comisionului, in condițiile in care banca si-a păstrat si
opțiunea de a schimba unilateral cuantumul comisionului si durata
lui de aplicare, fara a stabili in concret criteriile dupa care se pot
face aceste schimbări in conținutul contractului, referirea generala
la politica BNR nefiind de natura sa satisfacă aceasta cerința.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor 2 clauze, privind
comisionul de rezerva si comisionul de risc (prevăzut de art. 5 lit. a) din
Conventie, indiferent de denumirea pe care parata i-ar da-o acestuia), solicită a se constata ineficacitatea acestor clauze cu consecința derulării
raporturilor contractuale in continuare cu excluderea acestor 2 clauze.
Cu privire la cererea de restituire a prestațiilor deja efectuate in
temeiul acestor 2 clauze, cu titlurile de comision de rezerva si respectiv
comision de risc, se impune restituirea sumelor deja plătite, ca o consecința
a constatării caracterului abuziv, in speța operand o cauza de ineficacitate a
clauzei contractuale, aceasta nefiind apta a-si produce efectele, inca de la
momentul incheierii contractului. In caz contrar, protecția consumatorului ar
avea un caracter ipotetic, iar sumele incasate ar avea caracterul unei plați
datorate.
Dreptul reclamantului de a cere restituirea sumelor plătite cu titlurile
comision de risc (comisionn de administrare) si respectiv comision de
rezerva se naște de la indeplinirea cumulativa a doua condiții: efectuarea
plății si constatarea caracterului abuziv al clauzei, aceasta a doua condiție
fiind una sine qua non pentru a formula o cerere având ca obiect restituirea
acestor sume.
În drept invocă disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție a invocat insuficienta timbrare, excepția prescripției dreptului material la acțiune susținând că termenul general de prescripție aplicabil cauzei s-a împlinit pentru toate sumele aferente perioadei 29.11.2006-iunie 2011. Totodată a invocat excepția lipsei de interes a cererii referitoare la constatarea caracterului abuziv /a nulității clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de rezervă din convenția de credit întrucât efectele acestor clauze nu se mai produc urmare a încheierii actului adițional din septembrie 2010.
Pe fondul cauzei se arată că criticile reclamantului sunt raportate la clauzele privind comisionul de risc/dupa
2010, comision de administrare, si comision de rezerva, clauze apreciate a fi
abuzive. De fapt, sintetic, clauza abuziva, astfel cum incearca sa o definească
reclamantul trebuie sa cuprindă concomitent doua aspecte in raportul dintre
banca si împrumutat: inexistenta unui serviciu in contraprestatie din partea
băncii si existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile
pârtilor.
Reclamantul intenționează calificarea acestor clauze drept abuzive numai prin
simplul fapt ca au existat in convenție, iar împrumutatul, la momentul semnării
convenției nu ar fi avut posibilitatea reala de a negocia aceste clauze. Poziția
sa este aceea de victima inocenta a sistemului bancar. Clauzele asa zis abuzive
nu au fost citite, daca au fost citite, atunci nu au fost intelese, daca au fost
intelese, oricum împrumutatul era in stare de necesitate si a semnat pentru a
obține finanțarea... pentru o achizitie/nevoie iminenta...
Cu siguranța, pentru întreaga opinie publica este cunoscuta practica judiciara
recenta din acest domeniu, ce exprima o tendința de a da castig de cauza
Imprumutatilor-reclamanti, insa sunt convinși ca fiecare litigiu implica o
analiza atenta si individualizata, in funcție de particularitățile spetei si de
împrejurările concrete ale contractului de împrumut / convenție de credit.
Pârâta arată următoarele motive pentru care consideră ca
toate clauzele actuale ale convenției de împrumut nr._/29.11.2006 astfel
cum este modificata prin Actul adițional din 2010 sunt clauze legale, valide,
negociate si transparente si nu pot primi calificarea de „abuzive".
Din analiza (chiar sumara) a convenției de credit ce face obiectul prezentului
dosar, se poate observa modalitatea de redactare a clauzelor contestate, care,
in mod evident, sunt clare, transparente si exprese. Nu ne aflam in situația unor
note de subsol sau a unor trimiteri la alta pagina, astfel incat beneficiarul
creditului sa nu realizeze existenta unui cost suplimentar, ascuns la momentul
incheierii convenției de credit.
Caracterul preformulat al clauzelor sau existenta contractelor de adeziune, nu
reprezintă in sine un motiv de nulitate, ci trebuie dovedita si condiția
dezechilibrului semnificativ invocat de reclamant. Acest aspect trebuie raportat
la percepția acestuia la momentul incheierii convenției de credit. Dupa cum
a arătat mai sus, reclamantul a avut ocazia sa analizeze cu atenție costul total
al creditului, care este detaliat in amănunt, pe capitale, in contractul de credit.
Acesta avea datoria de a aprecia, la data semnării convenției de credit, daca
acest comision de risc implica un dezechilibru in raportul contractual.
Nu ne aflam in situația "inselarii" împrumutatului de către banca. Orice
persoana, fara studii de specialitate in domeniul bancar, poate sa aprecieze
asupra costului total al creditului, ce include si comisionul de risc/comisionul de
administrare. Reclamantul nu a văzut un "dezechilibrul semnificativ" la momentul
semnării convenției, dar il invoca ulterior, dupa atatia ani, cand s-a hotărât sa
promoveze prezenta acțiune.
Scopul legislației invocata de reclamant, respectiv Legea nr. 193/2000
modificata (in materia protecției consumatorului) este acela de a proteja
interesele unui consumator care nu a fost corect si complet informat si căruia i s-
a impus o clauza abuziva prin formulări neclare si exagerat tehnice. Dar, ce se
întâmpla in situația in care, din modalitatea de redactare a contractului de
credit, se poate trage concluzia clara ca reclamantul a apreciat ușor si corect
implicațiile acestei clauze, si le-a acceptat ca reprezentând un cost rezonabil
fata de nevoile sale financiare de la data contractării creditului si reportat la
pasibilitatea sa concreta de a achita cesturile solicitate de banca? Nu mai
suntem in situația unor clauze abuzive, ci in situația unei oferte bancare
acceptate in perfecta cunoștința de cauza.
Legiuitorul a lămurit aceste aspecte (prin O.U.G. nr. 174/2008, ce a modificat
O.G. nr. 21/2001), dupa data semnării contractului de credit, in sensul co nu
interzice băncii sa perceapă comisioane, ci subliniază obligația băncii de a
informa corect împrumutatul.
Art.93 prevede: "b. dobânzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele,
spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului,
respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de
libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la
condiții generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și
comisioane sau orice alt înscris;"
In aceste conditii, atat timp cat clauza privind comisionul de risc nu este interzisă
expres prin lege, apreciem ca am respectat obligația de a informa corect
împrumutatul in legătura cu întregul cost al creditului iar acesta a avut
posibilitatea estimării acestuia pe tot parcursul derulării contractului (fiind un cost fix). Astfel, nu se poate retine caracterul abuziv al art.5 lit. a. privind comisionul
de risc.
Contraprestatia din partea băncii, raportat la stipularea acestui comision,
reprezintă nu atat un serviciu pentru client, ci are semnificația unui cost pentru
gestionarea unor riscuri: riscul de neexecutare a garanțiilor, riscul de neincasare
a valorii asigurării, riscul de depreciere a garanțiilor, toate aceste aspecte
generând eforturi si costuri suplimentare din partea băncii, pe care a trebuit sa le
aiba in vedere la acordarea creditului, tocmai pentru ca nu ne aflam in
prezenta unui contract aleatoriu. Comisionul de risc este parte integranta a
prețului contractului de credit.
Conform art.4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE: "Aprecierea caracterului abuziv al
clauzelor nu privește nici obiectul contractului nici justețea prețului sau a
remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul
acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate
in mod clar si inteligibil"
In ceea ce privește comisionul de administrare credit (implementat tacit in
cuprinsul actului adițional din septembrie 2010), acesta este in mod expres
prevăzut in OUG nr. 50/2010 ca fiind unul dintre comisioanele premise de lege a
fi incluse in cadrul unor contracte de împrumut. Practic, are o consacrare legala.
Art. 36 din actul normativ citat prevede „ (1 Pentru creditul acordat, creditorul
poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare
credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul
rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda
penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor..
(3)Comisionul de administrare se percepe pentru
monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul
utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, h cazul în care acest
comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al
creditului".
In aceasta situație, comisionul de administrare stabilit in cadrul convenției de
credit prin intermediul actului adițional, ce a produs efecte prin acceptarea
tacita din partea împrumutatului, rămâne ca fiind un comision valabil, iar
cererea prin core se solicita constatarea caracterului abuziv al acestui comision
urmează a fi respinsa ca nefondata.
Având in vedere că in prezent reclamantul considera aceste clauze ale
contractului de împrumut ca fiind abuzive, apare întrebarea (retorica), cum de
a acceptat fara rezerve aceste clauze, la momentul acordării împrumutului, in condițiile in care a semnat si a atestat ca ceea ce semnează reprezintă voința
sa neviciata.
Pretențiile bănești, fiind accesorii cererilor principale de constatare a
ineficacității / caracterului abuziv a clauzelor contractuale, urmează a fi
respinse. De asemenea, in privința cererii de aplicare a dobânzii legale asupra
sumelor datorate.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și admiterea acțiunii.
În ședința publică din 02.03.2015 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că, raportat la graficul de rambursare, solicită și restituirea celor 5 rate achitate în plus cu titlu de comision de rezervă.
În ședința publică din 20.04.2015 instanța a respins cererea de suspendare a judecății cauzei.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Prin Încheierea din 24.11.2014 instanța a respins excepția insuficientei timbrări ca fiind neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/29.11.2006 prin care pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de_ EUR.
La data de 02.02.2010 a fost încheiat actul adițional nr. 1.
Conform art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției, creditului i se aplică un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Potrivit art. 5 lit. f din Condițiile speciale ale convenției, creditului i se aplică un comision de rezervă de 1.85% p.a, calculat conform pct. 3.11-comision de rezervă din Condițiile Generale ale prezentei convenții și datorat lunar (până în luna ianuarie 2009), la scadența anuităților prevăzute la pct. 6-rambursare-de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct. 3.11-comision de rezervă din Condițiile Generale în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale.
Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision, în cazul în care obligațiile sau condițiile impuse de Banca Națională a României cresc/se diminuează/se elimină.
Conform art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.
Potrivit art. 4 al.1 din Legea 193 /2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei, din interpretarea dispozițiilor 4 al. 1 si 2 din Legea 193/2000, rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existente într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:
- Clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni;
- Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv);
- Clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 4 al. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
În cauză, se reține că între părți a intervenit un contract standard, preformulat, clauzele prevăzute în acest contracte prin art. 5 lit. a și f, fiind expresia voinței unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel această clauză.
În cauză nu s-a făcut dovada că între părți ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, iar opțiunea împrumutatului pentru produsul de creditare, nu echivalează în nici un fel cu negocierea directă a contractului destinat acelei operațiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000, presupune o dezbatere efectivă și directă între comerciant și consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat și care este destinat fiecărei operațiuni de creditare aleasă de consumator.
Comisionul de risc nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident, deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,1 % din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a arătat că contraprestația băncii nu constă într-un serviciu pentru client, ci are semnificația unui cost pentru gestionarea de riscuri, respectiv riscul de neexecutare a garanțiilor, riscul de neîncasare a valorii asigurării, riscul de depreciere a garanțiilor.
De observat sub acest aspect este faptul că creditul acordat este garantat cu ipotecă, iar potrivit art. 7 al.1 lit. d din convenție, bunurile aduse garanție sunt asigurate la o societate de asigurări agreată de bancă, iar contractul de asigurare este cesionat în favoarea băncii, polițele de asigurare în original fiind depuse la bancă.
Prin urmare, perceperea comisionului de risc ca formă de garanție suplimentară este evident excesivă, abuzivă și tinde către primirea de către pârâtă a unei sume de bani vădit nereflectată în prestațiile reciproce specifice contractelor sinalagmatice. Nu are relevanță faptul că respectivul cost a fost stabilit încă de la data încheierii contractului, fiind clar precizat cuantumul său procentual, în funcție de soldul creditului, are stabilită scadența și este trecut în planul de rambursare, evaluarea caracterului său abuziv fiind efectuată față de celelalte clauze contractuale, în ansamblul convenției.
Comisionul de rezervă nu are, de asemenea, un echivalent într-o contraprestație a pârâtei, dezechilibrul rezultând și din cuantumul nejustificat de mare al acestuia, plata în avans în primii doi ani de contract, stabilirea cuantumului și a duratei în lipsa oricăror criterii, ca și posibilitatea băncii de a modifica valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision. Se reține totodată că referirea generală la politica BNR nu este de natură să satisfacă cerința indicării unor criterii clare, precise în baza cărora se pot efectua aceste modificări.
Pentru considerentele arătate instanța urmează să admită cererea, astfel cum a fost precizată, și să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă, din condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/29.11.2006.
Deși Legea 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, practic regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Prin Hotărârea nr. C-_, Banco Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, Curtea a considerat că articolul 6 alineatul (l) din Directiva 93/ 13/CEE, care prevede că, clauzele abuzive existente . între un consumator și un vânzător sau un furnizor „nu creează obligații pentru consumator”, constituie o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a uneia dintre părțile contractului, încearcă să înlocuiască echilibrul formal stabilit de acesta între drepturile și obligațiile părților cu un echilibru real care să poată restabili egalitatea între acestea.
Contractul existent între părți trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Chiar dacă este vorba despre un contract cu executare succesivă, nu va opera excepția de la principiul restitutio in integrum în cazul anulării unui asemenea act, întrucât această excepție care consacră menținerea până la data anulării a efectelor produse de un contract cu executare succesivă nu vizează contractele de credit, ci contractele în cazul cărora există imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare (ex. contractele de locațiune), tocmai această imposibilitate justificând excepția, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Instanța judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării, unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părții.
Concluzia rezulta din Hotărârea Curții Supreme de Justiție Europene din 14 iunie 2012, în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, prin care s-a reținut că: “Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.”
În considerente hotărârii, pct. 71-72, s-a reținut că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale, în cazul în care constată existența unei clauze abuzive într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să modifice conținutul respectivei clauze în loc să se limiteze numai la a stabili că aceasta nu se aplică în ceea ce privește consumatorul în cauză.
În această privință, instanța de trimitere trebuie să verifice care sunt normele naționale aplicabile litigiului cu care este sesizată și să facă tot ce ține de competența sa, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta(a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C‑282/10, punctul 27 și jurisprudența citată).
Instanțele naționale care constată caracterul abuziv al unor clauze contractuale trebuie să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare, pentru ca respectivele clauze să nu creeze obligații pentru consumatori, fiind vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Scopul Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, este acela ca profesionistul care practică clauze abuzive trebuie să fie sancționat prin eliminarea unei astfel de clauze.
Prin urmare, instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia.
În consecință, instanța urmează să constate nulitatea clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă, din condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/29.11.2006.
Raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile care decurg din contract și care ar excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii, se retine că prin petitele vizate se solicită obligarea pârâtei la restituirea unor sume plătite în baza unor clauze apreciate ca abuzive, context în care se constată că pretențiile în cauză sunt în fapt accesorii petitelor privind constatarea clauzelor abuzive.
În acest caz, dreptul la acțiune este strâns legat de momentul în care instanța se va pronunța cu privire la caracterul abuziv al clauzelor respective, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul în care s-ar constata cu titlu definitiv caracterul abuziv al acestora.
În consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor și să oblige pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare credit și comision de rezervă și la plata dobânzii legale aferente acestor sume.
Instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.
Se reține în acest sens că una dintre condițiile esențiale pentru a fi parte într-un proces este cea privitoare la interesul invocat, prin acesta înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a sesizat instanța.
Potrivit art. 33 C. pr. civ., „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.
Interesul reclamantului există sub forma reliefată în acțiune (constarea caracterului abuziv al clauzelor atacate și repunerea în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor de bani plătite pârâtei în temeiul acestor clauze).
Faptul că la acest moment clauzele vizate nu mai există nu transformă acțiunea într-una lipsită de interes, raportat la sumele încasate cât timp clauzele au produs efecte.
Avândîn vedere soluția data cauzei și art. 453 c.p.civ, urmează să oblige pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2768,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de reclamantul N. B., CNP-_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, la av. Patrik L., în C., .,nr. 60, jud. C., în contradictoriu cu pârâta ., CUI-_, cu sediul în București, Șoseaua P. 42, ., sector 2, astfel cum a fost precizată.
Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă, din condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/29.11.2006.
Constată nulitatea clauzelor inserate în art. 5 lit. a privind comisionul de risc și art. 5 lit. f, privind comisionul de rezervă, din condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/29.11.2006.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare credit și comision de rezervă și la plata dobânzii legale aferente acestor sume.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2768,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi, 04.05.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIEER
D. E. A. D. S.
Red jud DEA 20.08.2015
Conform art. 426 al.4 c.p.civ, semnează
grefier-șef secție civilă, Ț. M.
tehnored. D.S./13.05.2015
Emis 2 comunicări, la data de
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 4976/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 5167/2015.... → |
|---|
