Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5175/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5175/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5175/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 5175/2015
Ședința publică din 07.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât . CU SEDIUL ALES LA SCA "LITCANU-G.", având ca obiect actiune in raspundere contractuala /pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 30.04.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.03.2014, reclamanta ., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 de lei, cu titlu de plată nedatorată, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii, aceasta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul nr. 6057/05.10.2009, modificat prin actul adițional nr. 1/03.03.2010, având ca obiect extindere școală, în temeiul căruia pârâta și-a asumat obligația de a efectua lucrările de construire prevăzute în contract, iar aceasta și-a asumat obligația corelativă de a plăti contravaloarea acestora, pe care nu și-a îndeplinit-o la termenele stabilite în contract, din cauza imposibilității de realizare a unor rectificări bugetare, motiv pentru care a fost acționată în judecată de pârâtă, pe calea ordonanței de plată, în vederea obligării sale la plata sumei de 1.056.400, 20 de lei, cu titlu de debit principal, și a sumei de 106.199,15 lei, cu titlu de dobândă legală, cererea astfel formulată fiind admisă în parte, numai în privința debitului principal și a cheltuielilor de judecată.
Aceasta a mai învederat că, pentru a preîntâmpina formularea de către pârâta a unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea sa la plata dobânzii legale, a încheiat o înțelegere cu aceasta, plătindu-i pârâtei cu acest titlu suma de 70.000 de lei din 190.700,38 de lei, cât a solicitat pârâta inițial, însă, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României în perioada 03.09._13, asupra contului său anual de execuție bugetară aferent anului 2012, prin Decizia nr. 95/25.10.2013, s-a constatat că plata sumei de 70.000 de lei s-a efectuat în mod nelegal, fără a exista o obligație în acest sens.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei, fiind depuse în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată: Decizia nr. 95/25.10.2013, extras din procesul verbal de constatare nr. 6380/04.10.2013, Sentința civilă nr. 6.800/19.12.2011, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 10._, interogatoriul propus a-i fi luat pârâtei și adresa înregistrată sub numărul 1.314/05.03.2013 la Primăria Comunei Peștera.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul art. 30 alin. 1 și alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în considerarea calității de unitate administrativ-teritorială a reclamantei și a naturii de venituri publice a sumelor solicitate prin prezenta cerere.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că între părți a fost încheiat contractul nr. 6.057/05.10.2009, modificat prin mai multe acte adiționale succesive, în temeiul căruia și-a asumat obligația de a efectua o . lucrări de construire, reclamanta asumându-și obligația corelativă de a plăti contravaloarea lucrărilor astfel efectuate, la termenele prevăzute în contract, pe care nu și-a îndeplinit-o decât în parte, motiv pentru care a fost nevoită să o acționeze în judecată pe aceasta, pe calea somației de plată, în vederea obligării acesteia la plata sumei de 1.056.400, 20 de lei, cu titlu de debit principal, și a sumei de 106.199,15 lei, cu titlu de dobândă legală, cererea astfel formulată fiind admisă în parte, numai în privința debitului principal și a cheltuielilor de judecată, capătul de cerere privitor la dobânda legală penalizatoare fiind respins nu întrucât aceasta nu ar fi fost îndrituită la a primi plata dobânzii legale solicitate, în acord cu dispozițiile legale aplicabile, ci întrucât soluționarea acestuia nu a fost compatibilă cu procedura sumară a somației de plată, creanța sa nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Aceasta a mai învederat că, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit în urma neexecutării de către reclamantă a obligației contractuale de plată a contravalorii lucrărilor la termen, a notificat-o pe aceasta, solicitându-i să plătească suma de 190.700,38 de lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, datorată pentru neplata la scadență a sumei de 1.056.400,20 de lei, până la data plății acesteia – 15.02.2013, în cadrul executării silite, reclamanta angajându-se, de comun acord cu aceasta, la plata sumei de 70.000 de lei, cu acest titlu, pe care a efectuat-o în data de 27.03.2013, prin ordinul de plată nr. 188/27.03.2013.
Totodată, pârâta a menționat că aserțiunile reclamantei în sensul caracterului nedatorat al plății sumei de 70.000 de lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, sunt neîntemeiate, întrucât, conform acordului de voință al părților, inserat în contractul inițial, și, în acord cu dispozițiile înscrise în O.G. nr. 13/2011 și în O.U.G. nr. 119/2007, ca urmare a neplății de către reclamantă a sumelor componente ale debitului principal în cuantum de 1.056.400,20 de lei, datorate în temeiul contractului, la scadență, respectiv, în data de 15.12.2009, 25.01.2010 și 09.12.2010, ci, ulterior, în data de 15.02.2013, în cadrul executării silite,aceasta este îndrituită a primi, iar reclamanta este ținută a plăti, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă acestei sume de bani, calculată potrivit dispozițiilor legale, de la scadența obligației de plată a fiecărei sume de bani componente a debitului principal, potrivit art. 43 Cod comercial, până la data plății efective a acestuia – 15.02.2013, suma de 190.700,38 de lei, superioară celei efectiv primite – 70.000 de lei, cu care a fost de acord însă, în acest fel fiind soluționată amiabil situația litigioasă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 și art. 399 Cod procedură civilă din 1865.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantei, fiind depuse în acest sens: înscrisuri din dosarul de executare silită nr. 417/NA/2012 al B.E.J. N. M. A., contractul de execuție lucrări nr. 6.057/05.10.2009, actele adiționale aferente acestuia, protocolul de cofinanțare, facturile fiscale emise în temeiul acestuia, notele de calcul ale dobânzii legale penalizatoare, procesul verbal de recepție finală a lucrărilor, precum și Sentința civilă nr. 6.800/19.12.2011, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 10._ .
De asemenea, pârâta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, constând în cele depuse la dosar, părțile renunțând, în ședința publică din data de 30.04.2014, la proba cu interogatoriul părții adverse. De asemenea, la solicitarea instanței, pârâta a depus notificarea înregistrată la aceasta sub numărul 97/19.02.2013 și la reclamantă sub numărul 1.057/12.02.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, între părțile litigante a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 6.057/05.10.2009, modificat prin mai multe acte adiționale succesive, în temeiul căruia pârâta și-a asumat obligația de a efectua o . lucrări de construire, iar reclamanta și-a asumat obligația corelativă de a plăti contravaloarea lucrărilor astfel efectuate, la termenele prevăzute în contract.
Prin Sentința civilă nr. 6.800/19.12.2011, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 10._ în procedura somației de plată, reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 1.056.400,20 de lei, cu titlu de contravaloare a lucrărilor efectuate și neachitate, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, fiind respins capătul de cerere privitor la plata dobânzii legale penalizatoare pentru neplata la scadență a debitului principal, cu motivarea că soluționarea acestuia nu este compatibilă cu procedura sumară a somației de plată, reținându-se, cu putere de lucru judecat între părțile litigante, că pârâta și-a executat obligațiile asumate în temeiul contractului, iar reclamanta nu și-a îndeplinit, în mod culpabil și nejustificat, obligația corelativă de a plăti la scadență contravaloarea lucrărilor de construire efectuate de pârâtă.
Prin notificarea înregistrată la registratură proprie sub numărul 97/19.02.2013 și sub numărul 1.057/22.02.2013 la registratura Primăriei Comunei Peștera, pârâta i-a solicitat reclamantei să plătească suma de 190.700,38 de lei, în termen de 10 zile de la primirea notificării, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenței sumelor componente ale debitului principal, până la data plății acestuia – 15.02.2013, prin executare silită, în caz contrar urmând a formula o nouă cerere de chemare în judecată, potrivit dreptului comun, având acest obiect.
Ulterior primirii acestei notificări, reclamanta i-a învederat pârâtei că este de acord să plătească cu acest titlu suma de 57.210 lei, aceasta din urmă făcându-i o contraofertă prin care a încunoștințat-o că este de acord cu primirea plății sumei de 70.000 de lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, pentru stingerea oricărei pretenții rezultând din plata cu întârziere a sumelor de bani datorate în temeiul contractului de execuție a lucrărilor, astfel cum rezultă din adresa înregistrată la Primăria Comunei Peștera sub numărul 1.314/05.03.2013. (fila 19 dosar), cu care reclamanta a fost de acord, efectuând plata sumei de 70.000 lei în data de 27.03.2013, prin ordinul de plată nr. 188/27.03.2013, operațiunea juridică a plății fiind recunoscut de pârâtă.
În drept, din principiul consacrat în art. 1470 Cod civil, în acord cu care, orice plată presupune o datorie, instanța reține că plata, ca operațiune juridică, presupune existența unei obligații care trebuie stinsă, pe cale de consecință, în ipoteza în care s-a executat o plată căreia nu îi corespunde o asemenea obligație, plata astfel executată este nedatorată, fiind lipsită de cauză și, astfel, supusă repetițiunii. Potrivit doctrinei, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia
Conform art. 1165 din același act normativ, contractul este un act juridic generator de obligații.
În concordanță cu dispozițiile art. 1341 alin. 1, cel ce plătește fără a datora are dreptul la restituire, care, în temeiul art. 1344, se realizează în acord cu dispozițiile cuprinse în art. 1.635 – art. 1649.
Efectul unei plăți nedatorate constă în nașterea unui raport juridic obligațional nou, în temeiul căruia cel care a efectuat plata, solvens, devine creditorul obligației de restituire a ceea ce a plătit în mod nedatorat, iar cel care a încasat suma, accipiens, debitorul acestei obligații.
Acesta este raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză și, prin urmare, instanța este ținută să analizeze condițiile plății nedatorate, respectiv condițiile cerute de lege pentru valabilitatea acesteia.
Pentru nașterea valabilă a raportului juridic în temeiul căruia pârâta ar putea fi obligată la restituirea către reclamantă a ceea ce a primit, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operațiunii juridice a unei plăți, să fi fost făcută cu titlu de plată; datoria în considerarea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens (in debitum); plata să fi fost făcută din eroare, în sensul că solvensul a avut credința că este debitor al accipiensului.
Eroarea poate fi de fapt sau de drept, iar dovada ei este permisă prin orice mijloc de probă. Această ultimă condiție nu se cere a fi îndeplinită în ipoteza în care solvensul a executat plata în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută.
În conformitate cu prevederile art. 2.267 Cod civil, tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la alta, ad probationem, aceasta trebuind să îmbrace forma scrisă și, în acord cu dispozițiile înscrise în art. 2.273 din același act normativ, putând fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice contract civil, cu excepția erorii de drept.
Potrivit art. 1182 Cod civil, contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta. Conform art. 1188 alin. 1 din același act normativ, o propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține elemente suficiente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.
În conformitate cu prevederile art. 1196 alin. 1, orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată de autorul ei.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt stabilite în cauză, instanța apreciază că negocierile purtate între părți, în vederea preîntâmpinării declanșării unui nou proces cu privire la obligația de plată a sumelor de bani datorate de reclamantă cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru neplata la scadență a sumelor datorate în temeiul contractului de execuție a lucrărilor, s-au finalizat prin încheierea unui contract de tranzacție, materializat, sub aspect probator, în adresa înregistrată sub nr. 1.314/05.03.2013 la Primăria Comunei Peștera, precedată de adresa înregistrată la registratură pârâtei sub numărul 97/19.02.2013 și sub numărul 1.057/22.02.2013 la registratura Primăriei Comunei Peștera, care are natura juridică a unei oferte de tranzacție și care a fost acceptată, în mod tacit, dar neechivoc de către reclamantă, în condițiile art. 1196 alin. 1 Cod civil, precitat, prin plata sumei de 70.000 de lei, efectuată de reclamantă în data de 27.03.2013, prin ordinul de plată nr. 188/27.03.2013, operațiunea juridică a plății având natura juridică a unei acceptări a ofertei de tranzacție formulate de pârâtă, în acest fel luând naștere contractul de tranzacție prin care reclamanta, în vederea preîntâmpinării unui proces cu privire la obligația de plată a dobânzilor legale penalizatoare, și-a asumat obligația de a plăti suma de 70.000 de lei, cu acest titlu, iar pârâta a fost de acord cu primirea plății acestei sume de bani, deși, potrivit aprecierii sale, era îndrituită la o sumă mai mare, tocmai în scopul preîntâmpinării declanșării unui nou proces.
Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că plata sumei de 70.000 de lei, efectuată de reclamantă, a avut ca izvor contractul de tranzacție intervenit între părți, datoria în considerarea căreia a fost făcută plată existând astfel din punct de vedere juridic, având în vedere și că nu a fost contestată validitatea contractului de tranzacție intervenit între părți, care, ca orice act juridic, beneficiază de o prezumție relativă de validitate, instanța urmează a respinge capătul de cerere principal formulat de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 70.000 de lei, cu titlu de plată nedatorată, cu motivarea că nu este îndeplinită condiția negativă prevăzută de lege pentru admiterea unei astfel de cereri și relativă la inexistența din punct de vedere juridic a obligației de a plăti suma de bani solicitată a fi restituită.
În privința capătului de cerere formulat de reclamantă și relativ la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat și taxele judiciare de timbru sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale pentru acordarea cheltuielilor de judecată, cererea reclamantei nefiind nici dovedită, iar aceasta nefiind nici partea care a câștigat procesul, motive pentru care și acest capăt de cerere urmează a fi respins, ca neîntemeiat, situație în care cererea de chemare în judecată, în integralitate, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta ., CUI-_, u sediul in com. P., . A în contradictoriu cu pârâta ..A., CUI – RO_, cu sediul in CONSTANTA, .. 38 .
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 07.05.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./22.05.2015 /4.ex.
← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 5167/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2978/2015.... → |
---|