Validare poprire. Sentința nr. 5177/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5177/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5177/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila Nr. 5177

Ședința publică din 07 Mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Minaev I.

Grefier: I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor S. S. PRIN . și pe debitor D. G. C., terț poprit ., având ca obiect validare poprire .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 30.04.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 06.04.2015, sub nr. 9._, creditoarea S. S.a.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. D. C. S.R.L. și cu debitorul D. G. C., validarea popririi înființate în dosarul nr. 734/2011 (1113/G/2014) al B.E.J. G. A. M. împotriva terțului poprit, precum și amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligațiilor stabilite de lege în sarcina sa.

În motivarea cererii, acesta a arătat că, în data de 13.01.2015, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/15.03.2006, B.E.J. G. A. M. a emis în dosarul său de executare nr. 734/2011 (1.113/G/2014) către S.C. D. C. S.R.L. o adresă de înființare a popririi privind veniturile salariale obținute de către debitorul D. G. C., până la concurența sumei de 78.296,33 de lei.

De asemenea, a mai învederat că terțul poprit S.C. D. C. S.R.L. a primit adresa de înființare a popririi în data de 15.01.2015, însă nu s-a conformat dispozițiilor menționate în această adresă pentru efectuarea popririi, neconsemnând sumele datorate debitorului, pe care ar fi avut obligația să le indisponibilizeze la dispoziția executorului judecătoresc, motiv pentru care se impune și amendarea sa pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 454 și următoarele Cod procedură civilă din 1865.

În probațiune, aceasta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat cererii de validare a popririi, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: titlul executoriu - contractul de credit nr._/15.03.2006, încheierea de încuviințare a executării silite, adresa nr. 25.433/05.11.2014 a I.T.M. C. – Inspecția Muncii, adresa de înființare a popririi din data de 13.01.2015 și dovada de comunicare a acesteia către terțul poprit.

De asemenea, creditoarea a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența sa.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, terțul poprit S.C. D. C. S.R.L. a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea depunerii cererii de validare a popririi, prin raportare la dispozițiile art. 789 din (Noul) Cod de procedură civilă, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de validare a popririi, cu motivarea că, atât la data înființării popririi - 13.01.2015, cât și la data încunoștiințării sale cu privire la luarea acestei măsuri – 15.01.2015, debitorul nu mai era angajatul său, contractul individual de muncă încheiat cu acesta încetând în data de 12.01.2015. De asemenea, acesta a solicitat și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii creditoarei de amendare a sa pentru neîndeplinirea obligațiilor, cu motivarea că neîndeplinirea obligațiilor nu s-a datorat relei-credințe, ci neprimirii efective a adresei de înființare a popririi, societatea nemaifuncționând efectiv la sediul social, ci la un punct de lucru situat la altă adresă din municipiul C. decât cea la care s-a realizat, prin afișare, comunicarea către aceasta a adresei de înființare a popririi.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și urm. din Noul cod de procedură civilă.

În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse, alăturat întâmpinării, extrase REVISAL privitoare la derularea contractului individual de muncă încheiat între terțul poprit și debitor.

De asemenea, aceasta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.

Debitorul, legal citat, cu un exemplar al cererii introductive de instanță și al înscrisurilor anexate acesteia, nu și-a precizat poziția procesuală în scris și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face apărări.

A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de creditoare și terțul poprit, fiind, de asemenea, solicitate și obținute informații de la I.T.M. C. - Inspecția Muncii cu privire la contractul individual de muncă încheiat de către debitor cu terțul poprit, precum și, la solicitarea instanței, dosarul de executare silită nr. 734/2011 (1.113/G/2014) al B.E.J. G. A. M., în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul.

La termenul de judecată din data 30.04.2015, după punerea în discuția contradictorie a părților a legii de procedură aplicabile prezentei cauze și a stabilirii acesteia ca fiind codul de procedură civilă din 1865, terțul poprit, prin reprezentant convențional, a menționat că renunța la excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi, invocată prin întâmpinare, instanța luând act de această manifestare de voință.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 13.01.2015 B.E.J. G. A. M. a înființat, în baza art. 452 Cod procedură civilă din 1865, poprirea asupra veniturilor de natură salarială pe care debitorul D. G. C. le realiza în temeiul raporturilor de muncă avute cu terțul poprit S.C. D. C. S.R.L., în vederea recuperării creanței în cuantum de 78.296,33 de lei, debit ce se execută în dosarul de executare nr. 734/2011 (1.113/G/2014) al acestuia, compus din suma de 75.078,08 lei, executată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/15.03.2006, și suma de 3.218,25 de lei, cu titlu de cheltuieli de executare, adresa de înființare a popririi fiindu-i comunicată terțului poprit în data de 15.01.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a acesteia.

Din informațiile furnizate de I.T.M. C. - Inspecția Muncii, în urma interogării bazei de date administrate de această instituție în referire la informațiile deținute pentru perioada cuprinsă între 01.01._15, rezultă că debitorul s-a aflat în raporturi de muncă cu terțul poprit, în temeiul unui contract individual de muncă, în perioada cuprinsă între 09.08.2014 și 12.01.2015, când contractul încheiat de părți a încetat.

În drept, în consonanță cu dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă din 1865: „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi, terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, putând fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei”.

În conformitate cu prevederile art. 456 alin. 1 din același act normativ, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit are obligația de a consemna suma de bani sau, după caz, de a indisponibiliza bunurile mobile incorporale poprite și de a trimite dovada executorului.

Din analiza dispozițiilor art. 452 alin. 1, în acord cu care: „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”, instanța reține că executarea silită prin poprire presupune existența a două raporturi juridice obligaționale distincte, pe de o parte, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia, iar, pe de altă parte, între debitorul urmărit (din faza executării silite) și persoana față de care acesta are calitatea de creditor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditorul urmăritor și cel obligat față de debitorul urmărit, persona străină de raportul juridic execuțional inițial, legat între creditorul urmăritor și debitorul urmărit, devenind terț poprit, în temeiul adresei de înființare a popririi și al legii, art. 456 Cod procedură civilă, născându-se în sarcina sa obligația consemnării sumei de bani datorate debitorului urmărit la dispoziția executorului judecătoresc care a instituit poprirea.

Având în vedere cele ce preced, instanța reține că, în vederea validării popririi înființate de executorul judecătoresc și în vederea dispunerii amendării terțului poprit, este necesar a se constata, exclusiv de alte condiții, că, în momentul înființării popririi a cărei validare este solicitată, terțul poprit îi datora ori avea să îi datoreze în viitor sume de bani debitorului urmărit în temeiul unor raporturi juridice existente.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar de creditoare și de executorul judecătoresc, respectiv, adresa nr. 25.433/05.11.2014 a I.T.M. C. – Inspecția Muncii nu reiese că debitorul ar fi fost angajat al terțului poprit S.C. D. C. S.R.L., în temeiul unui contract individual de muncă ori în baza unei alte categorii de raporturi juridice, la momentul înființării popririi - 13.01.2015, la momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terț – 15.01.2015 sau ulterior. Mai mult, în același sens, astfel cum s-a reținut și în precedent, din informațiile furnizate de I.T.M. C. - Inspecția Muncii – adresa nr. 9.025/22.04.2015, aferente perioadei cuprinse între 01.01._15, rezultă că debitorul s-a aflat în raporturi de muncă cu terțul poprit, în temeiul unui contract individual de muncă, în perioada cuprinsă între 09.08.2014 și 12.01.2015, deci anterior datei de înființare a popririi a cărei validare este solicitată în cadrul prezentei cereri – 13.01.2015.

În aceste condiții, întrucât lipsește una dintre condițiile prevăzute de lege pentru instituirea popririi, respectiv, existența unor raporturi juridice între debitorul urmărit și terțul poprit la momentul înființării măsurii de executare silită, în temeiul cărora terțul poprit să îi datoreze sume de bani debitorului urmărit, care constituie, în același timp, și o condiție pentru admiterea cererii de validare a popririi și a cererii de amendare a terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor relative la efectuarea popririi, instanța urmează să respingă, pentru acest motiv, ca neîntemeiate, cererea de validare a popririi și pe cea de amendare a terțului poprit și să desființeze poprirea înființată de B.E.J. G. A. M. prin adresa de înființare a popririi din data de 13.01.2015, emisă în dosarul său de executare silită nr. 734/2011 (1.113/G/2014).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea S. S.a.R.L., cu sediul in sector 3, București, CALEA MOSILOR, nr. 51, ., în contradictoriu cu terțul poprit S.C. D. C. S.R.L. cu sediul in CONSTANTA, .. 26 și cu debitorul D. G. C. domiciliat in CONSTANTA, ., ., ..

Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2015.

Președinte Grefier

Minaev I. M. I.

Red. Jud. I .M./11.05.2015 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5177/2015. Judecătoria CONSTANŢA