Contestaţie la executare. Sentința nr. 7642/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7642/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7642/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7642

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24. 06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. TRANTU

GREFIER: V. C.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul C. I., cu domiciliul în com. N. B., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul S. F. Orășenesc Năvodari – DGRFP G. – AJFP C., cu sediul în C., .. 18, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014 sub nr._, C. I. în contradictoriu cu intimatul S. F. Orășenesc Năvodari – DGRFP G. – AJFP C., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._, solicitând anularea acestuia și a tuturor actelor de executare, precum și încetarea executării silite.

În motivare, contestatorul a arătat că nu mai realizează venituri din activități independente, PFA-ul înregistrat sub nume propriu fiind dizolvat și radiat de la Registrul Comerțului din anul 2010.

Acesta a menționat că, din analiza dispozițiilor legale incidente, pentru a produce efecte și pentru a fi opozabil contribuabilului, actul administrativ fiscal trebuie să fie comunicat direct acestuia, în caz contrar, actul fiind lipsit de efecte.

Contestatorul a precizat că nu a primit deciziile de calcul accesorii ceea ce atrage nelegalitatea titlului executoriu contestat și a executării silite însăși.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172 – 174 din OG nr. 92/2003.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri.

Contestația a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare întrucât executarea silită a fost începută în mod legal, având la bază obligații fiscale stabilite în sarcina contestatorului în sumă de 2212 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, titlul executoriu fiind emis de organele de executare deoarece a expirat termenul de plată al obligațiilor fiscale înscrise în documentele prin care s-au stabilit sau individualizat suma de plată, respectiv documentul de impunere nr._.87/13.09.2011 care nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ sau fiscal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ.

A fost atașat dosarul de executare silită.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin nr. 13/_ /_ emisă în dosarul de executare nr._/13/40/_, intimatul S. F. Orășenesc Năvodari – DGRFP G. – AJFP C. i-a adus la cunoștință contestatorului C. I. obligația de plată a sumei de 2112 lei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

Somația menționată are la bază titlul executoriu nr._ din data de 30.06.2014 emis în același dosar de executare în care se menționează că suma de 2112 lei reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente stabilită prin deciziile de calcul accesorii nr._/31.12.2013 și nr._/01.07.2012.

Instanța constată că decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013 a fost comunicată prin publicitate, fără a se încerca trimiterea prin poștă a înscrisului către contestator în prealabil, iar decizia de calcul accesorii nr._/01.07.2012 nu a fost comunicată în nicio modalitate contestatorului.

În drept, potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Art. 174 alin. 3 din OG nr. 92/2003 prevede că, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

Potrivit art. 110 din OG nr. 92/2003, în sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.

(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.

(3)Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere;

b) declarația fiscală;

c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;

d) declarația vamală;

e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;

h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

Conform art. 141 alin.1 din OG nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În continuare, potrivit art. 145 alin. 1 din OG nr. 92/2003, executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

Art. 44 din același act normativ prevede următoarele:

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că prezenta contestație la executare este întemeiată.

Astfel, așa cum s-a arătat deja, decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013 a fost comunicată contestatorului prin publicitate, fără a se încerca trimiterea prin poștă a înscrisului în prealabil, iar decizia de calcul accesorii nr._/01.07.2012 nu a fost comunicată în nicio modalitate contestatorului, intimatul nedepunând la dosarul cauzei dovada de comunicare a acestei decizii.

În lipsa dovezii de comunicare a deciziilor menționate potrivit dispozițiilor art. 44 din OG nr. 92/2003, instanța nu poate reține legalitatea actelor de executare având ca temei aceste titluri de creanță.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimatul S. F. Orășenesc Năvodari – DGRFP G. – AJFP C.. Pe cale de consecință, va anula somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._ întocmite în dosarul de executare nr._/13/40/_ și va dispune încetarea executării silite efectuate în dosarul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. I., cu domiciliul în com. N. B., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul S. F. Orășenesc Năvodari – DGRFP G. – AJFP C., cu sediul în C., .. 18, jud. C.

Anulează somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._ întocmite în dosarul de executare nr._/13/40/_.

Dispune încetarea executării silite efectuate în dosarul menționat.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată astăzi, 24.06.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

M. TRANTU V. C.

Red. jud. M.T. – 09.11.2015

Tehnored. Gr. C.V. / 06.09. 2015 / 4 ex.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7642/2015. Judecătoria CONSTANŢA