Acţiune în constatare. Sentința nr. 8164/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8164/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 8164/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8164
Ședința publică de la 09.07.2015
PREȘEDINTE: O. M. S.
GREFIER: SELMA Z.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, acțiune formulată de reclamanta G. S. (CNP –_) domiciliată în C., ., nr. 15, ., . cu pârâții Z. E. (CNP –_) domiciliată în C., .. 145, jud. C. și Z. A., cu sediul profesional în C., ., nr. 2, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 25.06.2015, 02.07.2015 și 09.07.2015, când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.10.204, sub nr._, reclamanta G. S., în contradictoriu cu pârâții Z. E. și Z. A., a solicitat: 1. să se constate că reclamantei i s-a încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată prin utilizarea fără drept a carnetului de sănătate, document personal și confidențial, 2. să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 10.000 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat urmare încălcării drepturilor patrimoniale ale reclamantei, constând în onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, 3. obligarea pârâtei Z. E. la restituirea exemplarului original al carnetului de sănătate al reclamantei reținut și utilizat fără drept, precum și a tuturor copiilor acestuia, 4. interzicerea utilizării pentru viitor de către pârâți, în orice mod, a datelor confidențiale din carnetul de sănătate al reclamantei, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanta este absolventa Facultății de medicină dentară din cadrul Universității de Medicină și farmacie „C. D.” din București, promoția 2007, actualmente medic stomatolog, exercitându-și profesia în cadrul unui cabinet medical individual de medicină dentară, context în care imaginea proprie și reputația sunt esențiale pentru desfășurarea activității în condiții optime.
Prin testamentul autentificat sub nr. 1174/21.04.2003, defunctul Z. V. C. a dispus ca nuda proprietate asupra imobilului situat în C., .. 145 să revină nepoatelor sale, respectiv reclamantei G. S. și surorii sale G. L. E., iar uzufructul viager să revină soției, pârâta Z. E..
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2013, cele două au solicitat revocarea clauzei de uzufruct viager, invocând dispozițiile art. 1069 și 1070 din NCPC.
La dosarul acestei cauze, pârâta Z. E. a depus copia carnetului de sănătate al reclamantei și o dată cu acesta, precizări care aduc grave atingeri dreptului nepatrimonial al reclamantei constând în onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată. S-a afirmat prin precizări „sunt nevoită să spun că G. S. are grave probleme psihice...”.
La termenul din 22.09.2014 din dosarul nr._/212/2013* (urmare declinării de la Tribunalul C.), pârâtei Z. E. i s-a administrat proba cu interogatoriul, iar prin răspunsurile la întrebările nr. 21 și 62, a recunoscut că a utilizat și deține în continuare carnetul de sănătate al reclamantei, depunându-l la dosar, precum și că a găsit acest document în casa din C., .. 145. A mai afirmat că, oricând poate dezvălui informațiile confidențiale din acest carnet de sănătate Colegiului Medicilor și Poliției Rutiere, cu intenția vădită de a supune reclamanta unor sancțiuni, cât și oprobiului public. Judecătorul fondului nu a consemnat această amenințare, motiv pentru care reclamanta va solicita transcrierea ședinței din data de 22.09.2014 la completul civil 29.
În raport de obiectul cauzei, carnetul de sănătate era o probă lipsită de orice relevanță, singurul scop al pârâtei fiind acela de a aduce atingere dreptului nepatrimonial al reclamantei la onoare, reputație, demnitate, imagine și viață privată. De când a decedat unchiul reclamantei, pârâta folosește în diferite ocazii, în public, cuvinte jignitoare la adresa reclamantei, folosindu-se de diagnosticul de care a luat la cunoștință din cuprinsul carnetului de sănătate.
Avocatul pârâtei Z. E. a certificat cu originalul copia carnetului de sănătate, a sfătuit-o să depună acest înscris, ajutând-o astfel în demersul său în fața unor instanțe de judecată, demers prin care se încalcă drepturile reclamantei.
În drept, au fost încălcate art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 26 din Constituție, NCC – art. 252, art. 58, art. 71 alin. 3, art. 72 alin. 2, art. 73 (1), art. 74, art. 253, art. 1439 din NCC, art. 1369 din NCC, potrivit căruia cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună știință, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei, sens în care s-a susținut săvârșirea unei fapte ilicite către pârâta Z., care a utilizat în mod nepermis un document personal al reclamantei, respectiv carnetul de sănătate și a proferat în public cuvinte jignitoare la adresa reclamantei, bazate pe informațiile confidențiale din carnetul de sănătate, de asemenea, a depus carnetul într-un dosar civil, care a fost în atenția mai multor instanțe, luând implicit cunoștință mai multe persoane despre acest document. În egală măsură, pârâtul Z. A. și-a dat girul și a ajutat pârâta în demersul său judiciar, încălcând obligațiile prevăzute de art. 71, 74 lit. i, art. 1349 din NCC, precum și cele stabilite în sarcina sa de Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, precum și jurământul depus la . ar fi trebuit să atragă atenția clientei sale asupra împrejurării că nu este permisă utilizarea acestui document, fără consimțământul titularului și că în nici un caz, nu trebuia să facă referire la acesta în fața instanței de judecată.
Prejudiciul constă în efectul negativ suferit ca urmare a utilizării documentului personal care conține informații confidențiale, fiind legat de lezarea drepturilor patrimoniale ale reclamantei, constând în onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată.
Reclamanta a solicitat ca, la stabilirea cuantumului daunei, să se aibă în vedere criteriul de apreciere stabilit în jurisprudența CEDO ce vizează gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, reținând condiția socială deosebită a reclamantei, faptul că desfășoară o activitate privată în care reputația și imaginea sunt esențiale, inutilitatea lezării drepturilor nepatrimoniale ale acesteia și maniera în care pârâții au înțeles să opună oprobiului public un medic apreciat și respectat.
Cu privire la vinovăție, deși textul de lege instituie răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă, în cauză pârâții au acționat cu intenția directă de a aduce prejudicii reclamantei, fără consimțământul titularei carnetului de sănătate.
Capetele 3 și 4 de cerere au fost întemeiate în drept pe art. 253 din NCC.
În probatoriu, s-au solicitat înscrisuri, interogatoriul părților și proba testimonială.
La cerere, s-au anexat înscrisuri (f. 16-57).
Prin întâmpinare, pârâtul Z. A. a solicitat respingerea cererii ca nefondată, invocând pe cale de excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, lipsa calității de reprezentant convențional a avocatului reclamantei prin prisma lipsei capacității de exercițiu a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a subsemnatului avocat prin prisma temeiului de drept invocat, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată relativ la persoana subsemnatului pârât, cât și excepția prematurității cererii.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, în exercitarea dreptului la apărare relativ la clienta subsemnatului, a întocmit, semnat și înregistrat pe tot parcursul derulării procesului în cauza respectivă, întâmpinarea corespunzătoare cererii de chemare în judecată a reclamantei, neefectuând referiri la starea sa de sănătate. Aspectele respective au fost prezentate de clienta sa într-un memoriu întocmit și semnat olograf de către reclamantă. De asemenea, nu a discutat despre înscrisurile respective în ședința de judecată, nu a făcut referire la ele, cu excepția ședinței de judecată din 07.07.2014 când, la solicitarea avocaților reclamantei de declarare a ședinței ca fiind secretă, nu a făcut decât să explice instanței opțiunea clientei sale, de depunere a înscrisurilor la dosar, respectiv motivul pentru care aceasta a considerat necesar să le prezinte instanței.
În îndeplinirea obligațiilor legale instituite în sarcina subsemnatului de legea specială, în condițiile solicitării ferme a clientului de a depune punctul său de vedere însoțit de înscrisurile corespunzătoare în dovedire, a procedat la atestarea conform cu originalul a înscrisurilor medicale ale reclamantei, ulterior vizualizării originalelor și constatării faptului că, respectivele copii prezentate corespund originalului.
Este exclusă existența aducerii oricărei atingeri a dreptului nepatrimonial al reclamantei, întrucât de înscrisurile respective nu au luat cunoștință decât părțile și instanța de judecată, care este operator de date cu caracter personal, iar în plus, ședința a fost declarată secretă. Până la momentul administrării probelor, nici măcar reclamanta nu a uzat de textul art. 213 alin. 2 din NCPC, ceea ce echivalează cu admiterea expresă și indubitabilă a faptului că, nu a considerat că i-ar fi fost adusă vreo atingere sub aspectul celor invocate în plângerea introductivă.
Este falsă, nedovedită, nepertinentă și de rea credință afirmația reclamantei conform căreia a sfătuit clienta să depună acest înscris.
S-a mai arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile legale ale răspunderii civile delictuale.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 253 din NCC, a solicitat să se observe că niciodată nu s-au opus preluării de către reclamantă a documentelor în discuție, sunt gata să le pună la dispoziția reclamantei, însă consideră exclusă aplicabilitatea/oportunitatea acordării de despăgubiri bănești solicitate de către reclamantă.
Sub aspectul relei credințe flagrante a reclamantei în sensul caracterului pur speculativ financiar al cererii de chemare în judecată al cărei unic scop este încercarea de îmbogățire pe seama subsemnatului, s-au subliniat următoarele: înscrisurile medicale au fost depuse în copie, cu bună credință, chiar la momentul înregistrării întâmpinării; reclamanta a înregistrat prezenta cerere la o perioadă impresionantă de timp, după un an de zile; reclamanta formulează cererea în chiar iminența soluționării celor două dosare( fond), de interes major pentru aceasta (ieșire din indiviziune, revocare clauză testamentară), încercând un șantaj evident prin încercarea de a crea și de a pune o presiune puternică asupra pârâților.
În drept, s-au invocat art. 205 ș.u. din NCPC, art. 37, art. 1179, art. 1180, art. 253, art. 255, art. 1353, art. 213 din NCC.
În probațiune, s-au solicitat înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
A formulat întâmpinare și pârâta Z. E., prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, învederând, în esență, apărări similare cu cele ale pârâtului Z. A., invocând și două excepții, a lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, precum și lipsa calității de reprezentant convențional a avocatului reclamantei prin prisma lipsei capacității de exercițiu a reclamantei.
Pe fondul cauzei, a mai arătat că, a depus înscrisurile medicale întrucât cunoștea bine starea medicală a reclamantei și a considerat că acesta este un aspect esențial în cauză întrucât viza aspectul capacității sale de a promova și susține o cerere de chemare în judecată, subsemnata considerându-se obligată să atragă atenția instanței asupra acelor realități extrem de importante, relevante, concludente în cauză, explicând pe larg realitățile în cauză în memoriul atașat întâmpinării formulate de către reprezentantul său convențional, înțelegând să atașeze și acte în susținere în dovedirea celor arătate, respectiv nefăcând altceva decât să se conformeze obligațiilor sale legale.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a învederat că, invocarea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei este prin ea însăși o dovadă a comportamentului ilicit al pârâților care, prin apărările formulate, aduc atingere gravă drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată.
Prin prisma dispozițiilor art. 43 din NCC, a solicitat respingerea acestei excepții.
A mai solicitat respingerea și a restului excepțiilor invocate, raportat la dispozițiile art. 39 pct. 6 din Legea nr. 51/1995, art. 86 din Legea nr. 51/1995, art. 266 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
La termenul de judecată din data de 07.05.2015, instanța a respins excepțiile invocate de către pârâți, ca neîntemeiate, pentru motivele învederate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriile reciproce, cât și proba testimonială, depozițiile celor doi martori regăsindu-se la dosarul cauzei.
Părțile au formulat concluzii scrise, prin care au reiterat, în principiu argumentele din cererile și susținerile anterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, părțile din prezenta cauză, respectiv reclamanta G. S. și pârâta Z. E., reprezentată prin avocat Z. A. s-au judecat în cauza civilă având ca obiect revocare clauză testamentară, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2013*.
Pentru termenul de judecată din data de 07.07.2014 fixat în această cauză, pârâta Z. E. a depus la dosar note scrise, în cuprinsul cărora a învederat că, „G. S. are grave probleme psihice. Încă din anul 2001, soțul meu s-a ocupat de achiziționarea medicamentelor pentru boala ei, mergând lunar cu carnetul de sănătate la medicul ei psihiatru în vederea stabilirii tratamentului cu ziprexa (care tratează .). În anul 2010, refuză să mai ia medicamente, pentru care motiv soțul meu era foarte supărat, gândindu-se la consecințele bolii cu care a fost diagnosticată. Pentru a susține cele afirmate, anexez copie xerox după carnetul ei de sănătate (care a rămas la noi în casă anexă 1) sau se poate verifica la Spitalul Județean C., medic primar psihiatru P. C. Nenilia”.
Notelor scrise menționate li s-a atașat copie de pe carnetul de sănătate al reclamantei.
Urmare acestui aspect, instanța de judecată a pus în discuție cererea formulată de către reclamante, de judecare a cauzei în ședință secretă, pe care a încuviințat-o.
Astfel fiind, cauza s-a judecat în continuare în ședință secretă.
Observând cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea cauzei civile nr._/212/2013*, respectiv sentința civilă nr._/15.12.2014 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 485/26.05.2015 a Tribunalului C., instanța observă că, în motivarea susținerilor și argumentelor părților, respectiv în combaterea acestora, instanțele nu s-au prevalat de cuprinsul mențiunilor din carnetul de sănătate al reclamantei.
Prin urmare, chiar în pofida faptului că, instanța fondului a încuviințat soluționarea cauzei în ședință secretă, în considerarea implicit a faptului că, indiferent de relevanța probatorie, pârâta Z. a depus la dosar o cerere în cuprinsul căreia a dezvăluit informații vizând starea sănătății reclamantei, este în afara oricărui dubiu aspectul că, niciuna dintre instanțe nu a pus în discuție ori s-a pronunțat asupra fondului cauzei prin prisma stării de sănătate a reclamantei.
În contextul învederat, susținerea pârâtei din întâmpinare (pct. 3.2.) conform căreia a depus înscrisurile medicale ale reclamantei la dosarul cauzei nr._/212/2013*, întrucât acțiunea introductivă a fost formulată/semnată personal de către reclamantă, iar cunoașterea stării sănătății sale psihice a reprezentat un aspect esențial în cauză sub aspectul capacității sale de a promova și susține o cerere de chemare în judecată, este lipsită de suport probator, aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauza_/212/2013*, pârâta nu a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, precum s-a procedat în prezenta cauză.
Cât privește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Z. E. din perspectiva consecințelor juridice atrase de anexarea carnetului de sănătate al reclamantei G. S. la dosarul cauzei nr._/212/2013*, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1357 din NCC, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 4 din NCPC, de asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive.
Rezultă că, persoana prejudiciată are deschisă calea unei acțiuni în despăgubiri sau în reparație patrimonială a prejudiciului nepatrimonial cauzat împotriva autorului dovedit al faptei prejudiciabile, ipoteză în care sunt aplicabile dispozițiile din materia răspunderii civile delictuale.
Conform textului art. 1357 din NCC, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse, precum și vinovăția făptuitorului. Astfel, de esența răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiții obiective în absența cărora nu se poate stabili obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancționării sale, prin angajarea obligației de despăgubire a victimei.
Element obiectiv al răspunderii delictuale, fapta ilicită reprezintă acea acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective ale persoanei sau intereselor sale legitime, de natură a le cauza un prejudiciu. Ilicitatea conduitei făptuitorului este apreciată prin prisma regulilor esențiale de comportament instituite în societate prin dispoziții legale și norme morale, în acest sens fiind și prevederile art. 1349 din NCC, potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cât privește încadrarea faptei pârâtei Z. E. în categoria celor de natură să încalce drepturile personalității la care se referă textul art. 58 din NCC, respectiv „dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege”, în concret, reclamanta a invocat încălcarea dreptului la onoare, la demnitate, la reputație, la imagine și la viață privată.
În ceea ce privește dreptul la demnitate și onoare, potrivit dispozițiilor art. 72 din NCC, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la demnitate nu este definit în mod expres de către legiuitorul român, dat fiind că, domeniul demnității se analizează prin raportare la o . valori morale, care țin de comportamentul și caracterul propriu al persoanei. Altfel spus, nefiind impus un etalon al demnității, interesează, în cauza concretă, observarea valorilor învederate de către reclamantă, având în vedere că, tocmai în considerarea acestora, reclamanta s-a considerat lezată în demnitatea sa.
Interogatoriul administrat reclamantei relevă că, aceasta apreciază profesia de medic stomatolog ca fiind una de natură să-i confere un prestigiu deosebit, sens în care existența unei copii de pe carnetul său de sănătate într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești reprezintă un act susceptibil de prejudicii morale.
Instanța apreciază că reclamanta nu a dovedit prejudicierea demnității sale – prin prisma valorilor mai sus arătate (prestigiu) – sub aspectul afectării vieții sale profesionale ori sociale.
Deși a susținut la interogatoriu că fapta pârâtei i-a diminuat clientela, constând în special în pacienții avocați și familiile acestora, precum și relația cu prietenul de atunci, afirmațiile reclamantei nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului. Astfel, martora P. M. a susținut că, a discutat cu reclamanta o singură dată pe această temă și deși supărată, reclamanta nu a persistat în mod deosebit în atitudinea sa. Cât privește luarea la cunoștință a terțelor persoane despre starea de sănătate a reclamantei, martora a susținut că a fost de față la două discuții/altercații dintre reclamantă și pârâtă (“am auzit cum pârâta se certa cu reclamanta și cu mama ei și le făcea nebune”), dintre care la una au asistat și vecini. Martora nu s-a referit la alte persoane determinate, ci la cele care se plimbau prin zonă, fiind vară. Astfel că, nu s-a probat faptul că utilizarea carnetului de sănătate a ajuns la cunoștința persoanelor care compun clientela reclamantei.
Cu toate acestea, instanța apreciază că, demnitatea reprezintă un sentiment cu conținut complex și înglobează atât o latură socială – în legătură cu modul în care persoana este percepută de către ceilalți – cât și o latură individuală, determinată de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa.
Din perspectiva percepțiilor proprii, instanța consideră că reclamanta a fost lezată în demnitatea sa, întrucât carnetul de sănătate cuprinde informații confidențiale, referitoare la starea sănătății sale, despre care au luat la cunoștință pârâtul Z. A., prin prisma calității sale de avocat, precum și instanța de judecată (compusă din judecător/judecători și grefier) învestită cu soluționarea cauzei nr._/212/2013*. Nu prezintă relevanță faptul că aceste persoane nu au divulgat informațiile despre care au aflat în acest mod, ci simpla luare la cunoștință a cuprinsului carnetului de sănătate de către terțe persoane este în sine suficientă pentru crearea unei stări de disconfort, neliniște, neplăcere, raportat la imaginea asupra propriei persoane.
Cât privește dreptul la onoare, acesta cuprinde în mod obligatoriu și o componentă socială, de unde decurge și legătura cu reputația, o atingere a onoarei însemnând o atingere a reputației, iar aceasta se dobândește prin modul în care se comportă persoana în viața sa privată și socială. O atingere adusă onoarei presupune săvârșirea unor fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobiului public, ceea ce nu s-a probat în cauză, precum s-a arătat mai sus, în analizarea declarației martorei P. M.. Totodată, pentru a se considera ca aduce atingere onoarei, este necesar ca fapta să fie săvârșită cu intenția de a ofensa.
Or, în speță, deși pârâta a avut reprezentarea faptului că depunerea carnetului de sănătate reprezintă un fapt nepermis, nu s-a probat că intenția sa a fost una efectiv ofensatoare, ci aceea a câștigării dosarului cauzei nr._/212/2013*, „cu orice probă” (întrebările nr. 3 și 5 din interogatoriul administrat pârâtei).
Față de considerentele învederate, instanța va concluziona că reclamantei i-a fost lezat dreptul la demnitate – din perspectiva laturii individuale, interioare, în schimb, nu i-a fost încălcat dreptul la onoare.
Totodată, raportat la argumentele prezentate în definirea noțiunii de onoare, instanța va aprecia că, reclamanta nu a probat nici încălcarea dreptului la reputație.
Cât privește dreptul la imagine, potrivit dispozițiilor art. 73 din NCC, orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la imagine reprezintă o componentă a dreptului la respectarea vieții private, reglementat de art. 8 din Convenție și are ca scop protejarea identității persoanei, a sferei vieții sale intime, a relațiilor sale personale.
Cu toate acestea, având în vederea reglementarea expresă a dreptului la imagine în legislația națională, implicit și a conținutului său, instanța apreciază că se impune analizarea încălcării acestui drept prin prisma dispozițiilor art. 73 alin. 2 din NCC, având în vedere și că, dreptul la viață privată beneficiază, de asemenea, de o reglementare distinctă.
În cauză, reclamantei nu i-a fost încălcat dreptul la imagine, întrucât carnetul de sănătate nu cuprinde și o fotografie și nici nu s-a probat că, în legătură cu fapta depunerii acestui carnet într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată, pârâta a fotografiat ori a filmat reclamanta sau i-a reprodus în vreun mod înfățișarea fizică, în spațiul privat ori în cel public, în scopul afectării imaginii sale.
Cu privire la dreptul la viață privată, potrivit dispozițiilor art. 71 din NCC, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Totodată, potrivit prevederilor art. 74 pct. 1 din NCC, sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75 NCC, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private: i) difuzarea sau utilizarea corespondenței, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reședința, precum și numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparțin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Dreptul la viață privată este garantat și de art. 26 alin. 1 din Constituția României, precum și de art. 8 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care stipulează că, “orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”.
Prevederile art. 71 NCC conferă noțiunii de „viață privată” un înțeles mai restrâns decât cel din Convenție, noul Cod reglementând distinct, prin art. 73, dreptul la propria imagine, precum s-a arătat și în paragraful anterior. Astfel, „viață privată” înseamnă opusul vieții publice, respectiv opusul laturii publice a vieții profesionale, încluzând viața familială și conjugală, viața cotidiană, starea sănătății, viața intimă, relațiile de prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul privat al muncii profesionale.
Textul art. 71 alin. 3 din NCC relevă că, în conținutul noțiunii de „viață privată” se includ și reședința, corespondența, manuscrisele, alte documente personale, precum și informațiile din viața privată a unei persoane. De asemenea, raportat la prevederile art. 74 din NCC, care reglementează atingerile aduse vieții private, printre acestea poate fi inclusă și utilizarea documentelor personale fără acordul persoanei căreia îi aparțin.
Sub acest aspect, instanța reține că, actul personal de sănătate al reclamantei a ajuns în posesia pârâtei, întrucât se afla în casa în care a locuit împreună cu defunctul său soț (și unchiul reclamantei), care îi procura medicamentele. Cu toate acestea, deși pârâta a susținut, prin răspunsul la interogatoriu, că se află în posesia carnetului întrucât reclamanta nu i l-a solicitat, este evident că actul a fost utlizat fără consimțământul celei din urmă, raportat la cuprinsul informațiilor sale și la scopul utilizării sale, acela al producerii unei probe împotriva reclamantei, în cauza civilă nr._/212/2013*.
Dreptul la viață privată protejează persoana de orice imixtiune sau ingerință în intimitatea acesteia, iar prin fapta sa, pârâta Z. a încălcat intimitatea reclamantei, prin aceea că și-a permis să dezvăluie unor terțe persoane – chiar și în cadrul unei proceduri judiciare, însă fără legătură cu obiectul dosarului – detalii referitoare la starea sănătății reclamantei, cu indicarea tratamentului aplicat, chiar și a medicului implicat în tratarea bolii și prin urmare, cu implicarea altor terțe persoane (mențiunea numelui medicului).
În concluzie, instanța va constata că, pârâta Z. E. a săvârșit o faptă ilicită constând în încălcarea dreptului la viață privată și dreptului la demnitate ale reclamantei, prin utilizarea fără drept a carnetului său de sănătate.
Prejudiciul, al doilea element al răspunderii civile delictuale, constă în efectele negative, de ordin patrimonial și/sau moral determinate de fapta ilicită a unei persoane.
Repararea prejudiciului implică, ca o condiție prealabilă, ca acesta să fie cert, atât din punct de vedere al existenței sale, actuale sau viitoare, cât și al posibilităților concrete de evaluare și să nu fie încă reparat.
Cu privire la prejudiciile nepatrimoniale, s-a statuat că acestea personifică durerea psihică cauzată prin vătămarea integrității corporale ori sănătății unei persoane sau prin atingerea adusă drepturilor aferente personalității. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială.
Art. 1391 din NCC consacră în mod expres posibilitatea despăgubirii pentru aceste categorii de daune, iar în absența unei definiții legale și stabilirii criteriilor de cuantificare a despăgubirilor, instanța va aprecia cuantumul daunelor cuvenite raportat la particularitățile cauzei.
Reclamanta a solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 10.000 euro în echivalentul în lei la cursul BNR, iar la cuantificarea sumei, a solicitat să se aibă în vedere criteriul de apreciere stabilit în jurisprudența CEDO ce vizează gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, reținând condiția socială deosebită a reclamantei, faptul că desfășoară o activitate privată în care reputația și imaginea sunt esențiale, inutilitatea lezării drepturilor nepatrimoniale ale acesteia și maniera în care pârâții au înțeles să expună oprobiului public un medic apreciat și respectat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma criteriilor învederate, instanța reține că, deși reclamanta exercită profesia de medic stomatolog în cadrul unui cabinet individual, aceasta nu a probat lezarea imaginii și reputației sale, în sensul în care terțe persoane – indiferent de calitatea acestora de eventuali clienți – au luat la cunoștință despre starea sa de sănătate, astfel că nu s-a dovedit nici că reclamanta a fost supusă oprobiului public. Deși sub aspectul formei de vinovăție, pârâta Z. a acționat cu intenție și nu din culpă, cu toate acestea, scopul nu a constat în expunerea reclamantei oprobiului public.
Reclamanta a probat în schimb aspectul că, pârâta a utilizat carnetul său de sănătate și s-a prevalat de informațiile conținute de acesta în scopul creșterii șanselor de câștig ale unui proces, iar în plus, a făcut remarci în legătură cu starea sa de sănătate în câteva împrejurări, precum atestă depoziția martorei P. M., ceea ce a creat reclamantei sentimente de supărare, de neliniște, de altfel firești și care i-au lezat demnitatea, respectiv imaginea asupra propriei persoane.
Reclamanta a precizat, prin răspunsul la interogatoriu că, suma de 10.000 euro a fost solicitată cu luarea în calcul a faptului că, nu este nici prea mică, astfel încât pârâții să se simtă îndemnați să continue, dar nici prea mare, astfel încât să se considere că aceasta s-ar îmbogăți pe seama lor.
Constatând că, pârâta Z. E. a încălcat dreptul la viață privată și dreptul la demnitate ale reclamantei, prin utilizarea fără drept a carnetului său de sănătate, precum și că, prin răspunsul la interogatoriu a recunoscut că, știa că este interzisă utilizarea acestuia și cu toate acestea a înțeles să se prevaleze de orice probă în instanță, iar pe de altă parte că, în pofida conștientizării săvârșirii unei fapte ilicite, a menționat că nu este acord „în nici un caz” cu plata unor despăgubiri, instanța va aprecia că, în completarea mijloacelor de reparare ale prejudiciului, constând în obligarea pârâtei la restituirea exemplarului original al carnetului de sănătate al reclamantei, precum și a tuturor copiilor de pe acesta, precum și în interzicerea utilizării pe viitor, în orice mod, a datelor confidențiale din carnetul de sănătate al reclamantei, se impune obligarea pârâtei și la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral astfel cauzat.
Instanța apreciază că suma de 1000 lei este rezonabilă, în sensul în care pârâta trebuie să conștientizeze vătămarea inutilă și neoportună adusă reclamantei, chiar și în contextul neînțelegerilor cauzate de succesiunea defunctului său soț (și unchiul reclamantei), precum și aspectul că, „am înțeles să mă apăr cu orice probă” trebuie să se circumscrie unor limite nu atât și nu în primul rând impuse de normele juridice, cât de normele morale.
Prin urmare, prin plata acestei sume, instanța apreciază că pârâta va înțelege consecințele morale ale faptei sale ilicite.
Pe de altă parte, suma de 10.000 euro este o sumă nejustificat de mare raportat la prejudiciul efectiv probat de către reclamantă în instanță, iar faptul recunoașterii de către o autoritate judiciară a cauzării unei vătămări în drepturile fundamentale ale personalității, precum dreptul la viață privată și dreptul la demnitate cauzează prin el însuși ori ar trebui să cauzeze o satisfacție echitabilă.
Legătura de cauzalitate rezultă din aceea că, între fapta ilicită și prejudiciul produs există o legătură de la cauză la efect, în sensul în care, în lipsa utilizării nepermise a carnetului de sănătate, reclamanta nu ar fi fost afectată în demnitatea sa și nici în componentele dreptului său la viață privată.
Cu privire la forma de vinovăție, probele dosarului atestă că, pârâta Z. a acționat cu intenție directă sub aspectul utilizării carnetului de sănătate și cu intenție indirectă sub aspectul lezării drepturilor la care s-a făcut referire mai sus.
În consecință, în ceea ce privește pârâta Z. E., raportat și la cuprinsul art. 253 din NCC, față de ansamblul probator de la dosar, instanța va constata că aceasta a încălcat dreptul la viață privată și dreptul la demnitate ale reclamantei, prin utilizarea fără drept a carnetului de sănătate al reclamantei, iar ca remedii împotriva acestei încălcări, va obliga pârâta la restituirea exemplarului original al carnetului de sănătate, precum și a tuturor copiilor de pe acesta, la interzicerea utilizării pe viitor, în orice mod, a datelor confidențiale din carnetul de sănătate al reclamantei, precum și la plata sumei de 1000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Cât privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Z. A., probele dosarului atestă că, fapta acestuia a constat în atestarea cu originalul a carnetului de sănătate al reclamantei. Observând și cuprinsul încheierii de ședință din data de 07.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ *, instanța mai reține că, pârâtul a solicitat respingerea cererii de judecare a cauzei respective în ședință secretă, dat fiind că înscrisurile respective au fost depuse întrucât cererea a fost formulată de către reclamante personal, ulterior prezentându-se din partea acestora apărători aleși și având în vedere că pârâta cunoștea problemele de sănătate ale reclamantei, s-a pus problema dacă reclamanta putea formula o astfel de cerere personal.
Este adevărat că, certificând înscrisul cu originalul, pârâtul Z. A. a avut reprezentarea faptului că, acesta urmează a fi depus în dosar, dar cu toate acestea, instanța nu îi poate reține vinovăția, nici sub forma intenției și nici a culpei. Reclamanta nu a probat intenția directă, constând în aceea că avocatul pârâtei Z. a certificat cu originalul înscrisul, astfel încât să ajute pârâta să încalce legea. Aceasta întrucât, avocatul nu a formulat el însuși notele scrise care s-au atașat carnetului de sănătate și nici nu a insistat, pe parcursul derulării procedurii judiciare, în susținerea ori prezentarea informațiilor relevate în cuprinsul notelor respective, cu singura excepție a împrejurării în care a pus concluzii pe fondul solicitării de judecare a cauzei în ședință secretă.
Certificarea cu originalul a înscrisurilor reprezintă una dintre activitățile avocatului în exercitarea asistenței și/sau reprezentării juridice a părții, dar atâta vreme cât certificarea nu este urmată și de invocarea ori susținerea propriu zisă a înscrisurilor în fața instanței de judecată, aceasta devine o operațiune pur formală care, prin ea însăși, nu reprezintă o faptă ilicită.
Cât privește culpa ori chiar intenția avocatului din perspectiva încălcării unor obligații derivând din calitatea sa și care vizează deontologia profesiei de avocat, acestea nu fac obiectul învestirii instanței și urmează a fi cercetate prin prisma răspunderii sale disciplinare.
Prin urmare, cu privire la răspunderea sa civilă delictuală, instanța va constata că, în mod direct, pârâtul Z. A. nu a produs vreun prejudiciu reclamantei și în consecință, nici nu i-a încălcat drepturile personale nepatrimoniale.
Cu toate acestea, prin certificarea cu originalul, pârâtul a luat la cunoștință despre cuprinsul înscrisului, astfel că, în considerarea îndeosebi a faptului că, între pârâtul Z. și apărătorul reclamantei din cauză există un diferend dedus soluționării Baroului C., instanța va obliga pârâtul la interzicerea utilizării pe viitor, în orice mod, a datelor confidențiale din carnetul de sănătate al reclamantei.
Instanța apreciază că este în măsură să se pronunțe în sensul celor de mai sus, chiar și în contextul neangajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, raportat la prevederile art. 253 din NCC, care permit un asemenea mijloc de apărare și în ipoteza în care dreptul a fost numai amenințat, nu și încălcat.
În contextul prezentat, reclamanta este îndreptățită să se considere amenințată în drepturile sale de către pârâtul Z. A., prin prisma aspectului că acesta cunoaște starea sa de sănătate, iar raportat la înscrisurile atașate cauzei (f. 137-140, f. 151-153), deși nu cuprind mențiuni exprese în acest sens, aduc în discuție numele reclamantei, impunându-se astfel ca pârâtul să nu utilizeze în orice mod informațiile din carnetul de sănătate.
În temeiul dispozițiilor art. 453 coroborat cu cele ale art. 451 alin. 4 din NCPC, instanța va obliga pârâta Z. E. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Totodată, chiar și în contextul admiterii în parte a cererii reclamantei, în temeiul art. 453 alin. 2 din NCPC și în considerarea obiectului prezentei cauze, instanța va respinge cererea pârâtei Z. E. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. S. G. S. (CNP –_) domiciliată în C., ., nr. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâții Z. E. (CNP –_) domiciliată în C., .. 145, jud. C. și Z. A. cu sediul profesional în C., ., nr. 2, ., ., jud. C..
Constată că pârâta Z. E. a încălcat dreptul la viață privată și dreptul la demnitate ale reclamantei, prin utilizarea fără drept a carnetului de sănătate al reclamantei.
Obligă pârâta Z. E. la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat urmare încălcării dreptului la viață privată și dreptului la demnitate ale reclamantei.
Obligă pârâta Z. E. la restituirea exemplarului original al carnetului de sănătate al reclamantei, precum și a tuturor copiilor de pe acesta.
Interzice pârâților Z. E. și Z. A. să utilizeze pe viitor, în orice mod, datele confidențiale din carnetul de sănătate al reclamantei.
Obligă pârâta Z. E. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea pârâtei Z. E. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.07.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
O. M. S. SELMA Z.
Red.jud.O.M.S./11.12.2015
Tehnoredact.S.Z. /5 ex.
Emis 3 comunicări azi,……………….
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7541/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 8178/2015.... → |
|---|
