Acţiune în constatare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11610/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul S. S. N. (CNP_) cu sediul în C., ., ., jud. C. și cu domiciliul processual ales la S.C.A. C. și Asociații din B., .-8, jud. B., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. S.A. (J_ ; CUI_) cu sediul în București, ., ., sector 2, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
În vederea prezentării părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de av. B. C. (în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 36 dosar) și pentru pârâtă, av. Umosi R. în substituire pt. av. B. F., care depune la dosarul cauzei, delegație de substituire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 15.07.2015, s-a depus de către reclamant, prin fax, cerere de acordare a unui nou termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă și la data de 09.10.2015, s-au depus de către pârâtă, note de ședință în dublu exemplar.
Reprezentantul reclamantului arată că reclamantul înțelege să renunțe la judecata cererii.
Reclamantul personal arată că renunță la judecată cererii, depunând și în scris cererea de renunțare la judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită a se lua act de renunțarea la judecată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra incidenței în cauza a dispozițiilor art. 406 din Cod de procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.01.2015, sub nr._, reclamantul S. S. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. a din condițiile speciale și art. 3.5 din condițiile generale ale contractului de credit Convenția de credit nr._ încheiată la data de 11.08.2008, ce vizează comisionul de risc și cele prevăzute la art. 3 pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr. 1 din data de 24.09.2010 la Convenția de credit, ce vizează comisionul de administrare. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la rambursarea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, eliminarea comisionului de risc și emiterea unui nou grafic, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului reține că, în speță partea reclamantă a arătat faptul că înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze.
Unul dintre principiile de bază care guvernează desfășurarea procesului civil este acela al disponibilității. Potrivit acestui principiu partea reclamantă are dreptul ca după investirea instanței, să renunțe la judecată, fie printr-o declarație verbală, fie scrisă.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.”
Norma juridică prevăzută la acest text de lege este imperativă, astfel încât, dacă sunt întrunite cerințele acestuia, instanța este obligată să ia act de renunțarea la judecată, sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului S. S. N. (CNP_) cu sediul în C., ., ., jud. C. și cu domiciliul processual ales la S.C.A. C. și Asociații din B., .-8, jud. Brăilala judecata cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. V. S.A. (J_ ; CUI_) cu sediul în București, ., ., sector 2, București.
Cu drept de recurs in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R../02.11.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/02.11.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9034/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|