Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4267/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4267/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4267/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4267
Ședința publică din data de 14.04.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. C. și pe pârât . SOCIETATE DE asigurare REASIGURARE și intervenient forțat N. O., având ca obiect actiune in raspundere contractuala pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.04.2015 și la data de 14.04.2015, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.07.2013, sub nr._, reclamantul D. Crinișor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. S.A. - SOCIETATE DE ASIGURARE – REASIGURARE, obligarea pârâtei de a fi obligată să efectueze plata contravalorii reparațiilor impuse pentru autoturismul proprietatea reclamantului, marca BMW, nr._, in suma de 4019,47 lei, către . care a efectuat reparațiile impuse de avarierea autoturismului fara culpa reclamantului, să fie obligată pârâta să îi achite suma de 1000 lei/zi pentru lipsa de folosința a autoturismului, de la data notificării prealabile, 15.04.2013, până la data la care va efectua plata, sa fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii prealabile de notificare si celor aferente prezentei cauze.
Reclamantul a arătat că a încheiat cu parata un contract de asigurare RCA/CT/118/2013 pentru autoturismul proprietatea sa marca BMW, nr._, pe care nu îl mai deține, deoarece, dupa ce autoturismul a suferit, la 22.03.2013, fără vreo culpa a reclamantului, avarii constând in distrugerea oglinzii, retrovizoare exterioare stânga (geam, oglinda si capac), i-a fost reținut de parata, sub pretextul verificării conformității cu exemplarul existent la aceasta.
A mai arătat că s-au efectuat verificări cu privire la evenimentul rutier de către Politia Rutiera Constanta, Biroul daune, al căror conținut nu îl cunoaște, datele fiind predate paratei.
A menționat că a obținut autorizație de reparații de la IPJ Constanta si a înștiințat pe parata, prin Agenția Constanta, despre producerea evenimentului, iar inspectorul de daune a încheiat nota de constatare a avariilor la data de 25.03.2013, care corespunde cu autorizația de reparații, dar si-a luat rezerva de a desfășura investigații, neefectuate vreodată de atunci, privind producerea accidentului.
Reclamantul a arătat că a introdus autoturismul pentru reparații, la data de 10.04.2013, si a primit de la BMW Service, Compania Bavaria Motors SRL, factura . nr._ pentru suma de 4.019,47 lei, contravaloarea înlocuirii oglinzii si a manoperei aferente, însă, fără vreo justificare, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturii, pe care reclamantul a depus-o la aceasta.
A menționat că a adresat paratei o notificare oficiala, la data de 15.04.2013, prin care a solicitat sa facă plata facturii, precum și plata contravalorii lipsei de folosința a autoturismului, respectiv 1000 lei/zi de întârziere, de la data notificării, fata de faptul ca utiliza mașina pentru a-și rezolva probleme zilnice importante, pârâta răspunzând în sensul că ar exista contradicții in descrierile făcute cu privire la accident de către conducătorii auto, că, în condițiile art. 43 pct./ 3 din Ordinul CSA despăgubirile trebuie stabilite prin hotărâre judecătorească.
A menționat reclamantul că răspunsul pârâtei invocă dispoziții interne ale paratei, pe care era obligata sa i le aducă la cunoștință ca anexa la contractul de asigurare, respectiv că este in totală contradicție cu nota de constatare întocmita de inspectorul de daune, care consemnează lipsa oglinzii, că pârâta nu s-a înscris in fals împotriva autorizației de reparații, care privește tot oglinda stângă.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri, eventual proba cu martori și expertiză tehnică auto.
Ulterior, reclamantul a menționat că solicită, prin capătul doi de cerere, daune în valoare de_ lei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 355 lei – fila 7, pentru primul capăt de cerere, respectiv taxa judiciară de timbru de 945 lei – fila 37, pentru capătul doi de cerere.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca prematur introdusă, cu plata cheltuielilor de judecată.
În ce privește excepția invocat, pârâta a arătat că reclamantul nu a depus cererea de despăgubire și actele de reparație în original, motiv pentru care asiguratorul nu avea cum să închidă dosarul.
În subsidiar, a arătat că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 alin.2 C.proc.civ.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri, expertiza tehnică auto.
Reclamantul a răspuns arătând că a depus toate actele necesare, iar pârâta își invocă propria culpă.
Instanța a calificat excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată ca fiind o apărare de fond, respectiv a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul F. Ș., proba cu expertiza tehnică auto, efectuată de către expertul M. L. C..
Prin concluziile depuse la dosar la data de 07.04.2015, pârâta a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, pentru suma de 1437 lei, reprezentând 60% din valoarea despăgubirii de 2393,41 lei, respectiv respingerea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pe zi de întârziere.
La termenul din data de 29.04.2014, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a numitei N. O..
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Conform procesului verbal de contravenție . nr._/12.03.2013 - fila 60, la data de 22.03.2013, autoturismul marca F. Stilo, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului Cristuiea S. V., condus de intervenienta forțată N. O., se deplasa, în mun. C., pe . intersecția cu ., spre ., datorită șicanării în trafic cu un alt autovehicul, din cauza neatenției în conducere, a acroșat autovehiculul marca BMW cu nr._, care circula pe sensul opus, motiv pentru care intervenienta a fost amendată cu suma de 300 lei.
Această situație reiese și din declarațiile celor două părți aflate la filele 62, 63, fiind susținută și de concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul M. L. C..
Expertul a arătat că avariile evidențiate de expert la autoturismul BMW în zona oglinzii laterale stânga față, datorată impactului cu oglinda retrovizoare laterală din partea stângă a autoturismului F., confirma succesiunea dinamică a desfășurării accidentului rutier din data de 22.03.2013, cu o probabilitate de peste 60%.
Expertul a mai arătat că apreciază că vinovată de producerea accidentului, cu aceeași probabilitate, este intervenienta, care s-a apropiat neatent și riscant de limita benzii duble de separare a sensului de mers, pe care a și depășit-o probabil puțin, sub 0,25 m, printr-o schimbare periculoasă a direcției spre stânga, moment în care a lovit cu suprafața median exterioară a carcasei oglinzii sale laterale stânga marginea exterioară a carcasei oglinzii exterioare stânga a autoturismului reclamantului.
În ce privește valoarea maximă de despăgubire, expertul a stabilit că a verificat documentele întocmite de Poliție și de asigurator, nota de constatare avarii și a constatat că, în cuprinsul devizului de reparații plătit de către reclamant, apar și alte componente, respectiv emblemă capotă motor și carcasă oglindă laterală stânga, care nu apar evidențiate în înscrisurile existente, motiv pentru care valoarea despăgubirilor avută în vedere de către expert, pe baza notei de constatare a avariilor și a devizului Autadex din 21.10.2013, din care au fost înlăturate reperele ce nu apar validate de către asigurator într-un document suplimentar de constatare a avariilor, este de 2393,41 lei.
Față de aceste aspecte, instanța urmează a analiza dacă sunt îndeplinite în cauză cerințele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intervenientului forțat, reglementate de art. 1349 din Noul cod civil aplicabil raporturilor juridice din speță, în conformitate cu care orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, în timp ce art. 1357 Cod Civil stabilește că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Din aceste dispoziții legale rezultă este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții, pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv: să fi fost comisă o faptă ilicită, să fi fost cauzat un prejudiciu, să existe legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar fapta ilicită să fi fost comisă cu cea mai ușoară culpă.
Prima condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acțiunea ori inacțiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
În cauza de față, fapta ilicită imputată intervenientului forțat este reprezentată de încălcarea de către intervenient a dispozițiilor art. 148 alin.1 pct. 8 din RAOUG nr. 195/2002, potrivit cărora: „se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai: ….să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic”.
Cu privire la această faptă, față de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, precum și față de constatările din procesul verbal de contravenție . nr._/12.03.2013.
Referitor la prejudiciu, fapta intervenientei a produs un prejudiciu autoturismului reclamantului, după cum s-a constatat și prin autorizația de reparații . nr._ din 22.03.2013, eliberată de IPJ C. – fila 10, respectiv oglinda stângă a autoturismului reclamantului, la fel ca și în nota de constatare a avariilor întocmită de către pârât - fila 11.
Referitor la valoarea prejudiciului, instanța va avea în vedere suma apreciată de către expert ca fiind necesară pentru efectuarea reparațiilor, 2393,41 lei, în condițiile în care din factura emisă de către BMW Service rezultă că au fost avute în vedere și alte elemente decât cele constatate ca fiind avariate, respectiv emblema capotă motor și carcasă laterală oglindă.
Din raportul de expertiză întocmit rezultă că pagubele produse autoturismului reclamantului sunt datorate faptei culpabile săvârșite de către intervenientul forțat, motiv pentru care instanța apreciază că sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a acesteia.
Instanța va mai avea în vedere că, potrivit art. 1 din Normele aprobate prin Ordin nr. 14/2011, „(1) în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane”.
Art. 49 din Legea 136/1995 - Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule(…).
Art. 50 din Legea 136/1995 - Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Art. 51 din Legea 136/1995 - Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
De asemenea, potrivit art. 26 lit. b din Normele aprobate prin Ordin 14/2011, (1) asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru: b) pagube materiale.
Raportat la textele de lege enunțate și ca urmare a reținerii împrejurării că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intervenientului forțat, instanța constată că cererea formulată de către reclamant este întemeiată în parte, în ce privește suma de 2393,53 lei, motiv pentru care va obliga pârâta la plata sumei respective, reclamantul nedovedind că prejudiciul cauzat autoturismului acestuia este mai mare decât valoarea stabilită de către expert.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor-interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciul suferit urmare a lipsei de folosință, obligația de a proba existența condițiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei fiind a reclamantului, conform art. 249 C.proc.civ.
Pentru acest motiv, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
În ce privește cererea expertului tehnic auto desemnat în cauză, privind suplimentarea onorariului provizoriu stabilit de instanță, se reține că acesta a depus o notă de evaluare în cuprinsul căruia este evidențiată modalitatea de calcul a onorariului total solicitat, de 3024 lei.
Instanța apreciază, față nota de evaluare depusă, că expertul și-a dovedit în parte pretențiile, motiv pentru care va stabili valoarea finală a onorariului de expert datorat la suma de 2000 lei, urmând să oblige reclamantul să achite către Biroul Local de Expertiză C., suma de 1000 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 453 C.proc.civ., constatând că pârâta a pierdut procesul, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, care se ridică la suma de 2172,53 lei, din care 2000 reprezintă onorariul de expert pus în sarcina reclamantului, iar suma de 172,53 lei reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de către reclamant pentru debitul la care instanța a obligat pârâta, de 2393,41 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert tehnic judiciar M. L.-C..
Dispune obligarea reclamantului să achite către Biroul Local de Expertiză Constanta, pentru expert M. L.-C., suma de 1000 lei, reprezentând suplimentare onorariu expert.
Executorie.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. CRINIȘOR, cu domiciliul in CONSTANTA, ., în contradictoriu cu pârâta C. I. SA SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE, cu sediul in sector 1, București, .. 5-7, . intervenient N. O., cu domiciliul in C., .. 135.
Obligă pârâta C. I. SA SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE la plata către reclamant a sumei de 2393,41 lei cu titlu de daune-interese compensatorii.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor-interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2172,53 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 03.12.2015/4 ex
← Validare poprire. Sentința nr. 5366/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6295/2015.... → |
---|